Les Autres

Publicat în Dilema Veche nr. 929 din 27 ianuarie – 2 februarie 2022
Les Autres jpeg

De meserie eu sînt, cum să vă spun, un om fără meserie. Ca mine-s milioane, sub soarele acestei planete: facultate de filologie, master în „comunicare” (?!), n-am fost și nu îs bun de nimic, de nici o treabă utilă, productivă. N-am murit de foame, la fel ca milioanele alea de mai sus (mai un job temporar, mai un proiect, mai o colaborare, mai o traducere, mai un content, mai un articol, mai niște lecții particulare pentru loaze… am făcut chiar și un „imn identitar” pentru o grădiniță particulară!), dar nici n-am ieșit din sărăcie. Mă rog, acum nu se mai spune așa, se spune „precariat”: tot n-am ieșit din precariat. Un fel de lumpen-intelectual sau, cum spun oamenii simpli, „un fel de ceva”… dar toate astea au mers o vreme, că nu puteau să meargă la nesfîrșit. Am învățat în cele din urmă meseria de grădinar, care n-o fi ea instagramabilă, însă e plătită omenește; se poate trăi din așa ceva, dar desigur, ca în orice, începutu-i tare greu. Pînă te află lumea, e greu.

Nu că acum aș fi cine știe ce meșter! Două lucruri îmi ies prost, cu bătaie spre foarte prost: transplantarea și altoirea. Așa, cînd le vezi pe vreun tutorial de pe net, sînt simple ca vaca: scoți puietul din pepinieră cu pămînt cu tot, îl duci unde ai treabă, sapi o groapă cu cazmaua și-l replantezi acolo, că n-o fi navă spațială! La altoire e tot așa: tai o rămurică mai arătoasă, faci cu briciul o spintecătură în coaja ramurii celuilalt arbore, pui rămurica în spintecătură și legi bine cu banda de altoire. Ce mare chestie? Uite că e mare… mie astea două nu-mi ies și pace! Pot tăia copaci, îi pot toaleta, pot tunde gardurile vii sau gazonul, pot defrișa orice desiș, cît de al dracului și de mărăcinos ar fi, dar cînd e vorba de transplantare și altoire sînt crimă și pedeapsă. Adică știu să le fac, dar nu-mi ies bine. Nu 100%, dar nu am rată de succes de nici măcar 50%, ceea ce înseamnă muncă în zadar (și contracte pierdute, și reputația făcută praf, și viitori clienți duși pe apa Sîmbetei).

Cu toate astea, e ușor. E o treabă ușoară: plantele n-au suflet. Cu oamenii e mult mai greu, credeți-mă! Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță, dar stați că mai e o chestie: omul nu face operațiunile astea cu altcineva, ci chiar cu el însuși. Se ia pe sine și se transplantează în alt sol, în alt pămînt, în altă țară. Se altoiește pe sine în altă limbă, sperînd să poarte alte roade. Își altoiește sinele cu genele altei culturi, care gene uneori se potrivesc cu ale sale, alteori se potrivesc ca nuca-n perete. Mănîncă altă mîncare, bea altă bere, șofează altfel (în general, mai decent decît la el în țară), muncește altfel, pedalează altfel, are alte subiecte de discuție și de interes. Altoiul poate să prindă sau poate să nu, cum vrea Dumnezeu. Sper doar că El este un grădinar mai bun ca mine!

p22 2 wc jpg jpeg

Poate n-ar fi așa de important că din România a plecat mulțime de norod. În fond, țara e bine-mersi, a crescut formidabil din 2007 încoace și continuă să crească, să fie un loc tot mai bun, mai prosper. Nu zic că nu-i așa (cifrele sînt incontestabile!). Zic însă că în diaspora se nasc mai mulți copii decît în România, asta zic. Iar fără copii e foarte greu de imaginat un viitor, sau cel puțin nu-s eu în stare – nu zic că e imposibil, dar s-ar putea să fie un viitor cam ciudat, cu românii din România înlocuiți de alte națiuni, mai harnice la procreare. Nu știu, nu știe nimeni.

Ca mulți alți cititori ai acestei reviste, fac și eu parte din fan-clubul Adinei Popescu (aș putea spune chiar că sînt un fel de Manolo!), și citesc cu sfințenie articol de articol, nu ratez nimic; cînd deschid joi dimineața pagina de net, nu scriu „Dilema veche”, ci „Adina Popescu Dilema veche”, ca să nu pierd timpul, să mă arunce motorul de căutare direct la cel mai nou articol al ei. Nu pot să spun care text anume mi-a plăcut mai mult (toate-mi plac), dar îmi amintesc clar ce m-a impresionat cel mai tare: întrebarea, repetată de-a lungul a două-trei articole consecutive, „De ce n-am plecat la timp din țară?”. A fost un trigger.

Da’ chiar, de ce? Sau întrebarea alternativă: „De ce am rămas, ce m-a ținut aici?”. Se poate merge chiar mai departe, în imaginație: „Care a fost momentul în care am decis – conștient sau nu – să rămîn?”, cu perechea sa, „Care a fost momentul în care am decis – conștient sau nu – să plec?”. Poate că numai mie întrebările astea mi se par fascinante, deși nu cred, c-am vorbit și cu oameni tineri, majoritatea liceeni, și am băgat de seamă că jumătate dintre ei par hotărîți să-și petreacă viețile în afara țării lor, nu în țară. Am întrebat „Dar de ce?” și n-am primit răspunsuri convingătoare; „Așa face toată lumea” nu este pentru mine un adevărat răspuns! Poate fi semnul unei psihoze de masă, al unui anume Zeitgeist, dar nu arată un proces de gîndire sau o decizie personală, ci doar o turmă – iar eu nu cred în „La rebelión de las masas”! Mă rog, a fost o chestie la modă, la vremea ei, iar în unele puncte încă rezistă; dar, în mare, e o teză depășită. Părerea mea.

Așa că m-am răsucit la loc. De ce să mă chinui să înțeleg ceea ce oricum n-am șanse să înțeleg, în loc să pun osul la muncă și să adun cîteva povești de viață? În fond, teorii face toată lumea, dar numai reporterii se duc pe teren! Dintre toate meseriile pe care le-am fușerit pînă acum, cea de reporter mi-a plăcut cel mai mult, și încă mai cred că mi s-a potrivit mănușă (păcat că nu mai e plătită, mare păcat!).

Doamna Yamamoto m-a ajutat anul trecut cu lucrul conceptual la coperta unui roman de-al meu (genială, coperta! Romanul, așa și-așa, zice lumea, dar coperta… ehe!), iar eu m-am milogit acum pe lîngă dînsa cu toate miorțăielile din tolba-mi de reporter, pînă s-a săturat de gudurăturile mele și mi-a așternut în scris un fragment din povestea ei de viață. Bine-bine, mă veți întreba, dar ce treabă ai tu, de-acolo din Belgia, cu emigrarea doamnei în Japonia?! Vino cu ceva local!

Răspund pe scurt: Belgia e plictisitoare (1) și n-are nimic fascinant (2). Iar pentru mine, Japonia este fascinantă, și iată de ce: prin cine știe ce concurs de împrejurări, mi-am petrecut vacanța de vară din 2014 în Hawaii (ehe, ce vremuri!). O frumusețe: am nimerit pe insula Kauai a arhipelagului, înarmat cu un pack de șase beri și cu o traducere din Murakami, care apăruse chiar în anul ăla, la Polirom (Salcia oarbă, fata adormită – era de fapt ediția a doua, „de buzunar”, dar eu nu știam, pentru mine era nou-nouță). Am debarcat pe plaja golfului Hanalei, m-am instalat pe scaunul rabatabil, mi-am potrivit umbrela, m-am uns conștiincios, i-am muștruluit pe copii (aveam doi copii de supravegheat) să nu se depărteze de apa mică de la mal, apoi m-am pus pe bere și citit. Beam și-l certam pe autor, cum fac cu toți scriitorii pe care-i iubesc (ajunsesem la nuvela „Călător din întîmplare”, unde era vorba de niște coincidențe cu totul și cu totul ieșite din comun): „Și zi așa, moșule! Coincidențe, ai? Nu vezi, mă, că le-ai cusut cu ață albă? Cin’ să le creadă p-astea, băi băiatule? Poate japonezii tăi, că sînt creduli, săracii, pun botul la orice… dar cu mine nu-ți merge, Haruki, tată! Nu, tăticu’, nu păpușa! D-ăștia ca tine am fumat eu mulți!”. Eram foarte satisfăcut de mine însumi. Foarte!

Am dat pagina și-am citit titlul următoarei nuvele: „Golful Hanalei”. Am parcurs primul paragraf: „Fiul lui Sachi avea nouăsprezece ani cînd a murit atacat de un rechin în golful Hanalei. De fapt, nu rechinul l-a omorît. Fiul ei se afla singur în larg, făcînd surfing, cînd un rechin i-a sfîșiat piciorul drept, iar din cauza șocului s-a înecat. Așa că, oficial, cauza decesului a fost moarte survenită prin înec”.

Parcă mi-a dat careva c-o lopată peste ceafă. Cei doi copii erau nepoții mei.

Mihai Buzea este scriitor și locuiește în Belgia. Cea mai recentă carte publicată: Paralel, Editura Polirom 2021.

Foto: wikimedia commons

Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 22 WC jpg
Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns
Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.
Noua religie atee din Apus jpeg
Noua religie atee din Apus
E o orbire iscată de vedeniile unei noi religii atee, propovăduite de fruntașii actualei revoluții culturale neomarxiste.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.