Prosperitatea nu este totul și nu mai este de ajuns

Publicat în Dilema Veche nr. 970 din 10 noiembrie – 16 noiembrie 2022
© wikimedia commons
© wikimedia commons

Cred că a venit timpul ca noi, oamenii, să spunem că ne aflăm într-un impas. Este un prag pe care economiștii și sociologii îl simt. Nimeni, însă, nu-l definește cu destulă acuratețe. Este un prag al unei civilizații. Trăim o sațietate a acestui tip de civilizație. Ceea ce am reușit cu prisosință în ultimii 500 de ani a fost să aducem prosperitate. Lumea occidentală contemporană poate fi supranumită ca fiind o mașină de produs prosperitate. Și totuși, nu sîntem – sau nu mai sîntem – foarte încîntați de această stare. De ce? Pentru că plătim foarte scump comoditățile și prosperitatea. Omul contemporan este unul prosper, care folosește tehnologii foarte înalte în ajutorul comodității sale, dar care este extrem de dependent. Sîntem oameni ai rețelelor și dependențelor care ne fură viața și libertatea fără ca noi să realizăm exact ce ni se întîmplă. Mecanismul de antrenare contemporan este, deci, extrem de subtil, cu efecte directe. Supracivilizația ne-a adus în situația unor ființe chinuite. Timpul alocat nouă înșine este mult mai redus decît o spun statisticile. Dependența față de stat, bănci și multinaționale a devenit deja de nesuportat. Pentru stat nu sîntem decît niște „contribuabili indisciplinați” care nu-și plătesc impozitele la timp. Pentru multinaționale și bănci nu sîntem decît „o pastă mișcătoare”, bună de produs profituri. 

Spuneam că unul dintre marile păcate ale lumii în care trăim este acela că a dezvoltat o capacitate foarte mare de antrenare. Ne aflăm cumva pe vîrful unui val care ne poartă pe un drum pe care nu-l cunoaștem foarte bine. Sîntem sclavii prosperității pentru că prosperitatea are ceva fascinant în ea. Este visul omului, acela de a trăi mai mult și mai bine. Ne bulucim pur și simplu, ca niște fluturași spre bec, într-o competiție în care ne uzăm, ne alienăm și ne distrugem viețile. Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență. Tendința este vizibilă. Trebuie doar să vorbim despre ea. Cum ar fi să trăim fără facturi și fără rate la bancă? 

Despre asta a scris un scriitor francez antimodern, Charles Péguy: „Am cunoscut, la modul cel mai concret posibil (copil fiind, făceam parte din ea), o lume în care omului care se mulțumea să rămînă sărac i se garanta, cel puțin, această sărăcie. Era un fel de contract surd între om și soartă și, pînă la începutul timpurilor moderne, soarta nu încălca niciodată prevederile contractului. Era de la sine înțeles că cel care își permitea fantezia, arbitrariul sau cel care recurgea la vreun joc sau cel care voia să evadeze din sărăcie risca totul. Întrucît recurgea la joc, putea pierde. Iar cel care nu juca nu putea pierde. Nici unul dintre ei nu putea bănui că venea o vreme – că venise deja, și este vorba chiar de timpurile moderne – în care cel care nu joacă va pierde sistematic, ba chiar mai sigur decît cel care joacă” (apud Luc Boltanski, Ève Chiapello, Noul spirit al capitalismului, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Iași, 2015, p. 17). 

Capacitatea aceasta de antrenare a capitalismului este tot ceea ce se vede acum cu ochiul liber și principalul reproș pe care sîntem îndreptățiți a i-l aduce. Este acum atît de intensă încît a devenit de netolerat. Acum nu mai poți sta deoparte de „spiritul epocii” fără a deveni un paria, un marginalizat. Viitorul trebuie să fie altfel. Poate că liniștea noastră, pierdută în bătălii și competiții mai mult sau mai puțin utile, este un preț mult prea mare. Și poate că unii dintre noi nu doresc să se prindă în această horă a competiției. Cred că asta admirăm, de fapt, cel mai mult la oamenii care trăiesc simplu, nedezrădăcinați. A oferi oamenilor oaze de liniște în care să locuiască cu picioarele pe pămînt poate fi marea afacere imobiliară a viitorului. Oamenii vor dori să evite antrenarea, locuind în spații simple, dar cu legătura cu lumea pe care Internetul o poate dezvolta din orice punct al planetei. Cred că, din acest punct de vedere, Internetul este marea minune a secolului XXI. Adică ne va permite să trăim liniștiți, dar conectați cu lumea. Deci poți avea un job sofisticat fără să mai alergi la metrou sau să stai mii de ore cu autoturismul în trafic. Supramodernizarea, așa cum o trăim azi, este o capcană. Orașele nu mai fac față.  Infrastructura lor a cedat deja de mult timp. În viitor, dacă vom continua așa, cu filosofia despre urbanizare, ne vor face și mai mari surprize. Omul acestei supramodernizări, despre care vorbim, nu mai are de mult o busolă. Urmarea este că devine destructurat. Asta se vede în obiceiuri, în artă, în întreaga non-cultură pe care a dezvoltat-o. Este un fel de decadență, de cedare, de mutare a omului din calitatea lui esențială de om. 

Eu cred că ne vom regăsi ca urmare a unei revoluții mondiale, planetare, a locuirii. Noua locuință de secol XXI nu va mai semăna cu blocul și cartierul în care noi ne-am depersonalizat. Noua locuință va fi un ansamblu locuibil redus, dar foarte performant, independent de multinaționale și facturi, care oferă confortul maxim pe o suprafață bine delimitată. Aici ne vom cultiva plantele și ne vom crește păsările care să ne dea satisfacția unei alimentații sănătoase. Numai oamenii săraci și foarte săraci vor mai locui în centrele orașelor și în orașe în general. Viața viitoare, cea bună, va fi o combinație extrem de sofisticată între simplitate și ultradotări. 

Eu cred că lumea viitoare va înceta să mai penalizeze oamenii care refuză excesele dictate de competiție. Asta pentru că nu-și va mai permite asemenea penalizări. A alege să trăiești simplu, în comunități mult mai mici și mult mai solidare din punct de vedere uman, poate fi marea noastră izbăvire. Desigur, nu milităm pentru revenirea la sălbăticie și la mizeria umană tipică epocilor primitive. Asta ar fi imposibil și nimeni nu poate gîndi un asemenea proiect. Întoarcerea la simplitate nu este echivalentul întoarcerii la primitivism. Privind puțin în trecut, putem arăta că lumea de pînă la capitalism deținea un efect de antrenare egal cu zero. Era statică prin însăși esența sa. Capitalismul este lumea antrenării și a rețelei. Acum, azi, post-capitalismul se pregătește să redevină o lume cu un efect de antrenare selectiv. Oamenii vor putea alege între competiție și liniște, fără a fi penalizați. Deja, tehnologiile pe care le deținem și care au devenit destul de ieftine în folosința lor ne permit refacerea unei intimități a existenței umane. Azi putem alege din nou și asta ni se pare o manifestare a libertății omului modern. 

Pentru a denumi cele două tipuri de lumi despre care discutăm, Marin Preda folosește metafora timpului care are sau nu răbdare. El spune la un moment dat că „timpul are răbdare”, apoi că „timpul nu mai are răbdare”. Adică la un moment dat istoria este statică, după care nu mai este statică. Timpul îi lasă pe oameni în pace, să-și trăiască viața în tihnă, apoi timpul nu-i mai lasă, îi antrenează, îi provoacă și-i aduce în starea de ființe hăituite. Moromete se revoltă adesea împotriva copiilor săi. Nu-i înțelege și nu dorește să experimenteze traiul în noua lume, avînd grijă să plece dincolo, în lumea celor drepți, la timp. Adică înainte ca noua lume să se așeze definitiv peste lumea sa. Pentru a trăi mai bine în viitor nu trebuie să oprim timpul pe loc. Trebuie doar să-l încetinim puțin. Să ne regăsim respirația și cadența de oameni. Pentru că sîntem oameni și nu mașini de plătit facturi. 

Cu toate acestea, modernitatea este fascinantă. Și, mai ales, este inevitabilă. Timpurile vin peste oameni pentru că oamenii doresc, în mod natural, să trăiască mai mult și mai bine. Cu tot acest efect al său de antrenare pe care i-l reproșăm, lumea modernă a fost un pas decisiv în calea omului spre viitor. Nu ne mai putem imagina un om în dependență socială. Trecutul, deci, nu este ceva după care ar trebui să oftăm. Chiar dacă stăteau pe loc, asta nu înseamnă că vremurile erau bune și epocile strălucitoare. Abia acum, în secolul XXI, putem vorbi despre o adevărată libertate umană. Aceea care rezultă din eliminarea acestui „sistem de antrenare” și înlocuirea sa cu posibilitatea de a alege. Dacă, pînă la capitalism, dependența era una față de stăpînul de oameni și moșii, odată cu capitalismul, dependența este una față de stat, multinaționale și bănci. Nici nu știi care dintre ele este mai rea. Cert este că ambele pot fi catalogate ca imposibil de suportat acum, în secolul XXI. Omul postmodern poate face un pas înainte și să lase în urmă ambele aceste dependențe. 

Comunitățile în care vom viețui pot să fie mai mici și mai apropiate de noi. Este nevoie de o regăsire a bucuriei de a trăi în comuniune. Aristotel spunea că nu vede rostul extinderii unui oraș dincolo de granițele la care poate ajunge vocea unui herald. Azi, posibilitățile de comunicare sînt altele și ne putem permite așezări mai mari, mai întinse. Numai că marile orașe de azi au devenit ceva inuman și inutil. Cum să-ți imaginezi o localitate ca București în care un locuitor al său poate sta în trafic și 1.500 de ore pe an? Este păcat de viața pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu. 

Prosperitatea este inutilă dacă este plătită cu apăsare, cu înstrăinare. Nu mai este de ajuns să fim prosperi. Trebuie să redevenim oameni. Să avem lîngă noi cele necesare traiului fără a le plăti cu sănătatea și cu viața. Depășirea acestui prag, care este lupta sterilă pentru o prosperitate a sclavului, iluzorie și bolnăvicioasă, este marele examen al viitorului. Cred că omul îl va trece, așa cum a mai trecut multe examene în îndelungata sa istorie. 

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

Mälardalen University library interior jpg
Oare avem prea multă engleză în universitățile noastre?
Utilizarea englezei îndreaptă atenția către subiecte care sînt de interes global
p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
Fuga din paradis jpeg
Fuga din paradis
Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.
Noua religie atee din Apus jpeg
Noua religie atee din Apus
E o orbire iscată de vedeniile unei noi religii atee, propovăduite de fruntașii actualei revoluții culturale neomarxiste.

Adevarul.ro

image
Austria se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen. Anunțul, făcut de ministrul de Interne
Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat hotărârea definitivă a ţării sale de a se opune prin veto aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale.
image
A renunțat la „visul american” și s-a întors în România. Povestea pensiunii dintr-un cătun izolat în splendoare
După 26 de ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, Virgil Marchiș s-a întors definitiv acasă, în Maramureș, unde și-a făcut o pensiune împreună cu femeia iubită. Spune că nu s-ar mai duce în America decât în vizită și doar alături de partenera lui.
image
Actori din Wednesday, despre filmările în România: „Nimic nu m-a pregătit pentru asta”
Câțiva dintre actorii străini din serialul „Wednesday” (Addams), producția filmată în România, care a avut cea mai bună lansare de pe Netflix, au vorbit despre experiența lor din țara noastră, într-un interviu pentru HotNews.ro

HIstoria.ro

image
Căderea comunismului în Polonia şi Ungaria. „Reabilitarea” lui Imre Nagy
Dintre cei șase sateliți ai Uniunii Sovietice în Europa răsăriteană, Polonia și Ungaria au reprezentat un caz aparte.
image
Prima zi de ocupație germană în București
În dimineața zilei de 6 decembrie 1916, primarul Bucureștilor, Emil Petrescu, însoțit de mai mulți ambasadori – Vopicka (SUA) sau baronul Vredenburg (Olanda) – au ieșit în întâmpinarea armatelor Puterilor Centrale până aproape de Chitila.
image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.