la portile occidentului

Cred că în viitor oamenii vor redescoperi modul de trai simplu, fără stres, alergătură și concurență.

Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.

Ce se întîmplă, de fapt, dacă încercăm să transformăm o utopie în realitate?

Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.

Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?

E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?

Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.

Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.

America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.

În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.

Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.

Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?

Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.

E necesar, mai ales acum, să păstrăm energia de a face împreună lucruri care să aibă un impact.

În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.

Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.

Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.

E o orbire iscată de vedeniile unei noi religii atee, propovăduite de fruntașii actualei revoluții culturale neomarxiste.

În cele două decenii care au urmat atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA, terorismul a devenit arhetipul panicii morale a lumii occidentale. T

Puțini ar avea, în SUA, nervii să propună o acțiune militară care ar expune 20 de milioane de sud-coreeni unui pericol iminent. Unii sînt de părere că ar trebuit să se ajungă la o înțelegere cu regimul lui Kim: o încetare a testelor balistice în schimbul unei restrîngeri a exercițiilor militare comune ale SUA și Coreei de Sud. Dar această abordare ar slăbi alianța vitală cu Sudul – chiar dacă în mică măsură –, fără însă a stăvili apetitul Nordului pentru arme nucleare.

Publicul revine cu întrebarea obsesivă: dar ce crede Trump, de fapt, spune ba una, ba alta, ce va face?

„Nu poți să adormi doar pentru că democrația e mai bună ca totalitarismul“.

Are un nepot pe jumătate român, botezat ortodox. Nora cîştigătorului alegerilor din Austria s-a născut la Tulcea, trăieşte în Tirol şi este căsătorită cu fiul cel mic al preşedintelui ales.

Acum, cînd Trump evoluează de la populism la politică, liberalii nu ar trebuie să-și întoarcă privirea cu dezgust și disperare, ci mai degrabă să participe la potențialul pozitiv al trumpismului.

Tortura se simte la fel, indiferent de regimul care torturează. Și comunismul, și național-socialismul au fost niște catastrofe. Dar au existat diferențe importante între ele. Național-socialismul a fost o ideologie a exterminării. Fiecare evreu, bărbat, femeie sau copil, trebuia să fie eliminat din rațiuni ideologice.

Austria e pe cale să facă acest anunț, înainte de al treilea (!) tur al alegerilor prezidențiale sau puțin după ce-i va ști cîștigătorul.

„Jocul încrederii și al răzbunării“. Experimentul și-a propus să descopere tiparele prin care noi, oamenii, ne acordăm încredere unii celorlalți și ce facem în momentul în care încrederea ne este înșelată de către semenii noștri.

Președintele federal Heinz Fischer, 77 de ani, declara cotidianului Die Presse: „Nu degeaba există gluma amară că în Germania tot ce nu e permis e interzis, în Anglia tot ce nu e interzis e permis, iar în Austria tot ce e interzis e permis“.

Are femeia, omul de lîngă noi, o contribuție la ceea ce am devenit? Cît de mult îi datorăm?

Ultimul val imigraționist a de­clan­șat o mare emoție pe continentul nostru. A fost multă emoție, dar și multe întrebări. Cea mai importantă o consider a fi cea legată de măsura în care spațiul european va reuși să asimileze nou-veniții, dar fără a-și pierde identitatea, valorile.

Angela Merkel a declarat din nou, după mulţi ani, că „multiculturalismul a eşuat“. Are dreptate? Şi dacă n-are, de ce nu? Şi cine, oare, e de vină pentru eventualul lui „eşec“?

Am venit ultima dată în România acum opt ani, dar parcă ar fi trecut de-atunci un sfert de secol. Nu neapărat în București, cît mai ales în restul țării.

O ieşire în Ungaria o pritoceam încă înainte de răzmeriţa din decembrie. 1989. Proximitatea şi bruma de maghiară dobîndită în timpul stagiaturii într-un oraş din nord-vestul ţării erau argumentele decisive în această alegere.

De-aici ar fi trebuit să înceapă campania electorală, de la livrarea unei informaţii simple către alegători: Europa, aşa cum apare ea concentrată în instituţiile europene, nu e o ameninţare la adresa cetăţenilor, de care cineva ar trebui să-i „apere“, ci un spaţiu pe care pur şi simplu trebuie să îl locuim împreună.