Îndreptîndu-ne gîrboviţi spre Trump

Publicat în Dilema Veche nr. 666 din 24-30 noiembrie 2016
Trump  „Corporatizarea“ relaţiilor internaţionale jpeg

Establishment-ul republican s-a străduit din răsputeri să-l în­fă­ți­șeze pe președintele ales Donald Trump ca pe un garant al continuității. Ceea ce nu e cîtuși de puțin. A făcut campanie împotriva establishment-ului politic și, după cum a spus la un miting de dinainte de alegeri, victoria sa va însemna un „Brexit plus, plus, plus“. Pe fondul a două cutremure politice la numai cîteva luni depărtare unul de celălalt și al altora care cu siguranță vor urma, împărtășim constatarea ambasadorului Franței în SUA: lumea așa cum o știm „se năruie sub ochii noștri“.

Așa ceva s-a întîmplat, ultima oară, în perioada celor două războaie mondiale, din 1914 pînă în 1945. Sentimentul unei lumi care „se năruie“ a fost surprins de William Butler Yeats în poemul său din 1919: – „A doua venire“: „O lume se destramă, osia cedează, / Un val de anarhie se revarsă“. Cînd instituțiile tradiționale de guvernare sînt complet discreditate de război, vidul de legitimitate va fi umplut de demagogi puternici și de dictaturi populiste: „Cei buni lipsiți sînt de convingeri, iar cei răi / Sînt plini de-ardoare înflăcărată“. Oswald Spengler a avut aceeași idee, în cartea sa Declinul Occidentului, publicată în 1918. Prognoza politică a lui Yeats a fost influențată de viziunea sa eschatologică. El a crezut că lumea trebuie să străbată un „coșmar“ în drum spre „Bethleem, spre a se naște“. La acea vreme, a avut dreptate. Coșmarul pe care l-a întrezărit s-a perpetuat cu Marea Depresiune din 1929-1932 și a culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Toate acestea au fost preludiul unei „a doua veniri“ – dar nu a lui Christos, ci a liberalismului clădit pe fundamente sociale mai trainice.

Au fost oare coșmarurile depresiunii și ale războiului niște preludii necesare? Este oroarea prețul pe care trebuie să-l plătim pentru progres? Răul a fost adesea, într-adevăr, un agent al binelui (fără Hitler nu ar fi existat ONU, nici Pax Americana, nici Uniunea Europeană, nici tabuizarea rasismului, decolonizarea, economia keynesiană și multe altele). Dar asta nu înseamnă că răul este necesar pentru a ajunge la bine, și cu atît mai puțin că trebuie să ni-l dorim ca pe un mijloc de a atinge un scop. Nu putem îmbrățișa politica schimbării radicale, fiindcă nu putem fi siguri că nu va produce un Hitler, mai degrabă decît un Roosevelt. Orice persoană decentă și rațională își va dori o metodă mai lină pentru a obține progresul.

Dar trebuie ca această metodă lină – fie ea democrație parlamentară sau constituțională – să eșueze ciclic, în mod dezastruos? Explicația obișnuită este că un sistem dă greș deoarece elitele ­pierd contactul cu masele. Într-o dictatură e de așteptat să se petreacă o astfel de ruptură, dar cum de are loc o asemenea dezvrăjire a democrației tocmai în sînul democrațiilor?

O explicație, dată de Aristotel, este pervertirea democrației prin plutocrație. Cu cît o societate este mai inegală, cu atît mai divergente vor fi stilul de viață și valorile celor înstăriți față de cele ale oamenilor „obișnuiți“. Ei vor ajunge să locuiască în comunități simbolic închise, în care doar un singur tip de discurs public va fi considerat decent, respectabil și acceptabil. Ceea ce reprezintă o considerabilă îngrădire a dreptului de vot. Pentru alegătorii lui Trump, gafele sale nu erau cîtuși de puțin gafe sau, dacă erau, nu îi deranjau cîtuși de puțin.

Factorul economic e însă cel care atacă decisiv legitimitatea sistemului, și nu cel cultural. Discrepanța dintre valorile culturale ale minorității și cele ale majorității devine cu adevărat destabilizatoare atunci cînd roadele progresului economic ajung cu precădere la cei deja înstăriți. Și asta este, cred, ceea ce se întîmplă în lumea democratică.

A doua venire a liberalismului, reprezentată de Roosevelt, Keynes și de întemeietorii Uniunii Europene, a fost distrusă de economia globalizării: urmărirea unui echilibru ideal asigurat de libera circulație a bunurilor, a capitalului și a forței de muncă, toleranța implicită față de criminalitatea financiară, cuantumul obscen al recompenselor pentru cîțiva, puțini, cotele ridicate ale șomajului și ale șomajului parțial, și limitarea rolului statului în reglementarea sistemului de ajutor social. Inegalitatea rezultatelor economice astfel obținute a înlăturat vălul democratic care ascunde, pentru majoritatea cetățenilor, adevăratele mecanisme ale puterii.

„Ardoarea înflăcărată“ a populiștilor transmite un mesaj simplu, ușor de înțeles, dar nu mai puțin vibrant: elitele sînt egoiste, corupte și, adesea, criminale. Puterea trebuie redată poporului. Nu e o coincidență faptul că cele mai mari șocuri politice ale anului 2016 – Brexit și alegerea lui Trump – au avut loc în două țări care sînt cele mai fervente susținătoare ale economiei neoliberale.

Viziunile geopolitice și economice ale lui Trump trebuie înțelese în contextul acestei dezvrăjiri, și nu după un standard moral și economic ideal. Cu alte cuvinte, trumpismul ar putea fi o soluție pentru criza liberalismului, nu o prevestire a dezintegrării lui.

Astfel privit, izolaționismul lui Trump este un mod populist de a spune că SUA au nevoie să se retragă din angajamentele pe care nu au nici capacitatea, nici dorința de a le onora. Promisiunea de a colabora cu Rusia pentru stingerea conflictului brutal din Siria nu e lipsită de sens, chiar dacă ar presupune victoria regimului lui Bashar al-Assad. Cea mai mare provocare pentru Trump va fi dezangajarea pașnică din teatrele în desfășurare ale lumii.

Protecționismul lui Trump revine la o mai veche tradiție americană. Economia americană a fabricilor cu multe locuri de muncă bine plătite a naufragiat odată cu globalizarea. Dar cum ar arăta o formă fezabilă de protecționism? Dificultatea constă în a spori controlul, fără a aduce la sapă de lemn economia mondială și fără a alimenta rivalitățile naționale și rasismul.

Trump a promis de asemenea un program de investiții în infrastructură, în valoare de 800 de milioane pînă la un miliard de dolari, finanțabil prin obligațiuni, precum și o reducere masivă a impozitului pe profit, ambele menite să creeze 25 de milioane de noi locuri de muncă și să stimuleze creșterea economică. Toate acestea, împreună cu angajamentul de a menține beneficiile ajutorului social, reprezintă o formă modernă de politică fiscală keynesiană (chiar dacă, evident, nedefinită ca atare). Meritul ei e atacarea frontală a obsesiei neoliberale pentru reducerea deficitelor și a datoriilor, precum și contestarea utilizării facilităților cantitative ca unic – și, acum, epuizat – instrument de gestionare a cererii.

Acum, cînd Trump evoluează de la populism la politică, liberalii nu ar trebuie să-și întoarcă privirea cu dezgust și disperare, ci mai degrabă să participe la potențialul pozitiv al trumpismului. Propunerile sale trebuie analizate, rafinate, iar nu respinse, ca simplu delir al unui ignorant. Sarcina liberalilor este să se asigure că o a treia venire a liberalismului va surveni, cu pierderea cît mai puținor valori liberale. Căci pierderi vor fi. Aceasta este semnificația Brexit-ului, a victoriei lui Trump și a altor victorii populiste care vor urma. 

Robert Skidelsky este membru al Camerei Lorzilor a Marii Britanii şi profesor emerit de economie politică la Universitatea Warwick. 

© Project Syndicate, 2016
www.project-syndicate.org

traducere din limba engleză de Matei PLEŞU

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.