Nu mai merge ca-nainte: nonşalanţă austriacă!

Publicat în Dilema Veche nr. 646 din 7-13 iulie 2016
Nu mai merge ca nainte: nonșalanță austriacă! jpeg

Gerhart Holzinger, 69 de ani, cu un an înainte de pensie, își aranjează discret ochelarii. Blana albă, elegantă, de hermelină, contrastează cu movul gulerului robei de președinte al Curții Constituționale din Austria. Se aude doar zgomotul aparatelor de fotografiat. Președintele citește cu voce înceată decizia. Cea mai dificilă, dintr-o istorie aproape centenară. Televiziunile austriece își umplu burtierele. ORF-ul, fiind de post de stat, transmite live.

O glumă amară

Întrebat dacă există o anumită nonșa­lan­ță tipic austriacă în aplicarea legilor, președintele federal Heinz Fischer, 77 de ani, social-democrat ales pe 25 aprilie 2004, reales în 2010, aflat pînă vineri, 8 iulie 2016, în funcție, declara cotidianului Die Presse: „Nu degeaba există gluma amară că în Germania tot ce nu e permis e interzis, în Anglia tot ce nu e interzis e permis, iar în Austria tot ce e interzis e permis“.

Ce s-a întîmplat?

Nici Austria nu mai e în stare să numere corect voturile? Chiar așa?! Funcționărimea austriacă, voted out of office?! „Nimeni nu știe dacă au fost manipulări“, e de părere Norbert Hofer, perdantul la o diferență de 30.863 de voturi. „Mda… istoric, e cu siguranță o situație nouă“, crede Van der Bellen și se grăbește să adauge: „Sînt perfect sănătos… se aud tot felul de răutăți, cum că aș avea cancer, că aș fi pe moarte…“ (ambele citate din cotidianul vienez Kurier)

Hotărîrea Curții a fost citită în ședință publică pe 1 iulie 2016, în prezența a sute de jurnaliști. Cei 14 judecători ai Curții Constituționale au admis contestația depusă de Heinz-Christian Strache, președintele Partidului Libertății (FPÖ), prin avocatul Dieter Böhmdorfer, versus autoritatea electorală federală (Bundeswahlbehörde) din subordinea Ministerului de Interne vienez: rezultatul turului doi al alegerilor prezidențiale federale, desfășurat în 22 mai 2016, atunci cînd austriecii credeau că și-au ales cel de-al treisprezecelea președinte federal pentru un mandat de șase ani în persoana profesorului univ. dr. Alexander Van der Bellen, se anulează!

Curtea Constituțională a precizat că nu e vorba despre falsificarea sau manipularea alegerilor. Ceea ce nici nu ar fi fost de competența ei să judece. Pînă la noile alegeri, care vor avea loc probabil în septembrie 2016, Austria va fi condusă temporar de un colectiv format din cei trei președinți ai Nationalrat-ului (parlamentul federal), printre care se află și candidatul Norbert Hofer. Perdantul din 22.05.2016 devine astfel președinte interimar al Austriei și rămîne și candidat. Posibil conflict de interese? Probabil, nu.

Un caz unic în istoria Austriei?

Parțial, da. Analiza practicii electorale, zdrobitoare, crede însuși Heinz Fischer. Din opt președinţi federali, cinci s-au stins în timpul mandatului. Astfel, Parlamentul a mai condus Austria, chiar pentru mai multe luni. Nu este o stare de necesitate națională și nici nu se poate vorbi despre un vacuum de putere.

Ciuca bătăilor

Jurisprudența Curții a învins. Des­fă­șu­rarea administrativă a balotajului a fost sancționată deoarece art. 60 al Con­sti­tuției care obligă la protejarea absolută a libertății și secretului votului a fost încălcat. Legea constituțională a alegerii președintelui federal, paragraful privind procedura de numărare a voturilor, nu a fost respectată.

Abaterile observatorilor voluntari, întoarse pe toate fețele. Rolul comisiilor electorale, sub lupă! Curtea Constituțională precizează că dovada influențării votului prin eventuala manipulare a rezultatelor nici nu e necesară. Încrederea populației în aplicarea riguroasă a legii fiind în joc. Vizate au fost mai mult decît dublul voturilor care au făcut diferența între cîștigător și învins.

„Das hamma scho’ immer so g’macht“ – asta facem dintotdeauna așa

Avocatului Böhmdorfer i-a reușit să dovedească faptul că nici funcționarii austrieci, proverbiali pentru sîrguință și seriozitate, nu mai sînt ce probabil au fost odată. Funcționarii care, de pe vremea lui Franz Josef ,slujesc, folosind explicații la cheie: „Das hamma noch nie g’macht“ – asta n-am mai făcut vreodată; „Das hamma scho’ immer so g’macht“ – asta facem dintotdeauna așa; „Da könnt’a jeder kommen“ – fiecare ar putea încerca… (să ne învețe).

Proba imediată
(prima-facie) s-a impus dictatului rezultatului!

Curtea Constituțională a constatat, după audierea a sute de martori și administrarea probelor, că alegerile s-au desfășurat cu încălcarea legii și astfel s‑au creat, printr-o multitudine de abateri de ordin formal în ceea ce privește deschiderea plicurilor cu sutele de mii de voturi, trimise prin corespondență, premisele eventuale ale fraudării alegerilor.

Decizia recunoaște vina organizatorică a statului, implică răspunderea administrativă, penală și patrimonială directă a funcționarilor, a fost dată în sensul practicii stricte, existînd precedente, cel mai cunoscut din 1927, în care însuși Hans Kelsen, părintele Constituției austriece, a pledat în fața aceleiași instanțe și a obținut anularea parțială a alegerilor într-un sector al capitalei austriece. Curtea Constituțională a Austriei este formată din cinci profesori universitari de drept, patru juriști, trei avocați, un procuror și un expert administrativ cu studii juridice. Opt din cei paisprezece membri au fost propuși de către partidul social-democrat SPÖ, aflat la putere.

Contestația admisă, alegerile reluate,
partidul frecventabil

Partidului petentului, condus cîndva de controversatul Jörg Haider, formațiune parlamentară populistă, aflată de luni bune în fruntea sondajelor de opinie la nivel federal în cazul unor alegeri parlamentare anticipate, cu aproximativ 40% din preferințele electoratului, îi reușește astfel să devină un soi de campion al democrației.

Norbert Hofer

A pierdut alegerile în mai 2016. Le va cîștiga în septembrie? Norbert Hofer, 45 de ani, căsătorit, un copil, inginer de aviație, cavaler al ordinului european „Sfîntul Gheorghe“ al Casei de Habsburg-Lothringen, e din 2006 deputat, vicepreședinte al partidului și membru în conducerea parlamentului federal.

Voting away

Avocatul Böhmdorfer privește îngîndurat. Deasupra chipului său se poate citi, pe peretele Curții Constituționale: „Dreptul izvorăște de la popor“… Ceea ce au reușit marile migrații ale anului trecut să disloce a desăvărșit Curtea la cererea gîndită de Böhmdorfer: „Federalismul ar trebui să fie adaptat secolului 21! (…) Bineînțeles că președintele federal nu ar trebui sa se implice în tumultul politic“, crede președintele Fischer, aflat în ultimele zile de mandat. Un nou președinte notar? O iluzie. Austriecii sînt temători, Hofer și Strache nu exclud un referendum în chestiuni pendinte precum Öxit, posibila variantă austriacă a Brexit-ului, ministrul de Externe Sebastian Kurz, ÖVP (partidul popular), „pune gaz pe foc“ vorbind de așa-zise soluții de a-i bloca pe imigranți în insulele din Mediterana și se pregătește pentru a-i face față chiar și cancelarului social-democrat, managerul roșu Christian Kern. Lupta e inegală. Timpul parcă nu mai are răbdare. O butadă aflată de la jurnaliștii vienezi și atribuită influentului prefect al landului Niederösterreich (Austria Inferioară) Erwin Pröll, din partea ÖVP, un soi de mentor al ministrului de Externe, zice: „Kern bleibt kurz“, adică Kern (cancelarul) nu va rămîne mult timp la putere (kurz înseamnă scurt în limba germană)

Turiștii plătitori, refugiații sirieni și Grupul V4

Unde mai pui că și statele grupului de la Grupului de la Visegrád (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria) privesc cu ochii lui Argus spre Viena, taxîndu-i bineînțeles aparenta nehotărîre. Iar disonanța de ultim moment dintre ministrul de Interne (ÖVP) și cancelar în privinţa eventualei solicitări către OSCE de a trimite observatori la alegerile prezidențiale din toamnă, face ca strălucirea Vienei să nu mai fie cea de altădată. 

„Tema migrației e astăzi cea mai dificilă și e atît de greu să găsești în Europa răspunsurile potrivite“, adaugă ­Heinz Fischer, în interviul din Die Presse. „În Austria nu doar turiștii plătitori sînt bineveniți, ci și refugiații sirieni“, se putea citi pe un afiș uriaș atîrnat de clădirea teatrului Josefstadt, aflat în elegantul sector 8 al Vienei. Norbert Hofer e citat cu afirmația că gardul antiimigranți maghiar este pe placul său, e necesar și pentru Austria, fiind mai mult decît o plasă metalică. Iată causa prima și, astfel, cîștigul statului de drept în Austria nu mai e chiar așa de sigur, precum îl vede revista Der Spiegel în cel mai recent număr al său.

Alex Todericiu este analist politic, inițiator al www.export-club.ro.

Foto: adevarul.ro

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

Șeful Nvidia Jensen Huang critică firmele care dau vina pe AI pentru concedieri FOTO: X/@RadioTaiwan_Eng
Șeful Nvidia, suspectat că a avut o relație cu o presupusă spioană chineză. Congresul american cere explicații
Mai multe publicații au relatat vineri seară, 6 noiembrie, că directorul general al Nvidia, Jensen Huang, ar fi avut o relație romantică cu o femeie suspectată că ar fi spioană chineză.
irina fodor asia express jpg
Cine sunt finaliștii Asia Express 2026 și când are loc marea finală
Asia Express se apropie de final. Care sunt cele trei echipe ajunse în ultima etapă a competiției și când se difuzează marea finală.
avalansă in alpi jfif
Un alpinist de 21 de ani este anchetat după ce și-ar fi abandonat partenera de 17 ani pe un munte din Alpi. Fata a fost salvată cu elicopterul
Un alpinist în vârstă de 21 de ani este cercetat penal după ce ar fi lăsat singură o adolescentă de 17 ani în timpul unei ascensiuni pe muntele Zugspitze, cel mai înalt vârf din Germania.
14161871 parades jpg
Argentina va contesta amenda-record pe care FIFA i-a aplicat-o după finala CM cu Spania
Federaţia Argentiniană de Fotbal a anunţat că va face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost sancționată de Federația Internațională de Fotbal Asociație (FIFA) fiindcă jucătorii săi au provocat indidente după finala Cupei Mondiale cu Spania (0-1), din vară.
accident feroviar egipt jpg
Două trenuri s-au ciocnit: cel puțin patru morți și 120 de răniți
Patru morți și 120 de răniți, după un accident feroviar cumplit în Egipt. Mai multe vagoane au deraiat după ce au intrat în coliziune.
teanc bani lei oferta mana
România plătește 60,8 miliarde de lei doar pe dobânzi în 2026. Ce înseamnă nota de plată pentru fiecare român
România are un necesar brut de finanțare estimat la aproape 280 de miliarde de lei în 2026, pentru acoperirea deficitului și refinanțarea datoriilor scadente. În paralel, dobânzile consumă tot mai multe resurse bugetare, limitând spațiul pentru investiții și servicii publice.
Trabant (7911841434) jpg
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
Acum 69 de ani, ieșea pe poarta fabricii primul model de Trabant, un autoturism dedicat aniversării a 40 de ani de la Revoluția Bolșevică din Rusia. De la o „cea mai proastă mașină europeană”, Trabantul a devenit în cele din urmă una dintre cele mai iconice automobile din istoria continentului.
Alexei Zhuravlev jpg
Un deputat rus vrea eliminarea limbilor străine din școli: „Subordonare treptată față de Occident”
Alexei Zhuravlev, membru al Comitetului pentru Apărare al Dumei de Stat, a criticat predarea englezei în școlile rusești, într-o intervenție la NTV. Potrivit The Moscow Times, declarațiile vin pe fondul reducerii orelor de limbi străine și al măsurilor de promovare a limbii ruse.
femeie frig istock jpg
Prognoza meteo pentru luni, 9 noiembrie. Unde va ploua și cât de frig va fi în București
Meteorologii anunță ploi slabe în mai multe regiuni, lapoviță și ninsoare la munte, iar în București temperaturile vor coborî până la 0 grade în noaptea de duminică spre luni.