Codruţ CONSTANTINESCU

Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.

Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.

O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.

Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?

„Fiule, la limba asta teutonică și imposibilă te descurci singur!“.

Din fondurile obținute drept despăgubiri ar fi apărut conace încă și mai somptuoase decît cele incendiate.

Cît de exotică a ajuns această pasiune într-o țară care pînă acum cîteva decenii era bastionul francofiliei și francofoniei în Europa Centrală!

„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.

Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.

Și să nu uitam că sîntem colonii Romei la gurile Dunării, printre atîția barbari... am pătimit destule... deve avere importanza in qualche modo”.

Care erau șansele să nimerim chiar la începutul ei în Cefalù?

Există o singură mare regulă: să te ferești de celălalt și, pe cît posibil, să nu intri în cel din stînga.

Este preferabil totuși să fotografiezi rîurile roz de rododendroni decît să-i iei acasă, în sacoșă, pentru a face magiun sau ulei.

Drumul pînă la Brașov, la o aruncătură de băț, a fost parcurs în trei sferturi de oră, cu o viteză supersonică ce nu depășea 40 de kilometri pe oră.

Pe undeva, este și o dulce și tîrzie răzbunare a noastră, cu toate că întregul patrimoniu moștenit după 1918 aparține statului român, indiferent de stăpînitori, supuși și complicatele raporturi care au existat în trecut între ei.

Pînă în august 1944, cenzura nu era atît de strictă, cea antonesciană rezumîndu-se la publicațiile legionare, după cum o arată documentele de arhivă.

Roma nu este doar un oraș-muzeu, care te lasă fără grai, înțesat cu biserici baroce, piațete și sute de obiective turistice, ci și un oraș tînăr.

„Pentru a duce la bun sfîrșit ceva se cere mai multă conștiință decît șovăială.“

Prima măsură pe care am adoptat-o a fost să arunc toate cardurile de reduceri ale celor 25 sau 28 de lanțuri de farmacii din România.

Să nu jignești cumva administrațiile locale spunîndu-le că și cultura are nevoie de bani!

„Uitați-vă în jur și identificați rapid un om pe care îl respectați. Măcar un singur om de bun-simț.”

Legionarii au fost reținuți în Penitenciarul Ploiești care, fiind suprapopulat, trimitea cereri disperate către autoritățile județene pentru a fi sporită paza.

Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.

Țăranii români erau atrași de condițiile de viață promise de cehoslovaci – găzduire, mese bune și o plată identică cu cea primită de către fermierii cehoslovaci.

Astra Română prelucra 1,03 milioane de tone de țiței, fiind principala societate care își exporta producția.

Rămîne o enigmă cum dosarele în care sînt prezentate pe larg crimele, abuzurile, violurile și furturile comise de militarii sovietici pe teritoriul județului Prahova, după 23 august 1944, s-au păstrat în Fondul Prefectura Prahova, de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Prahova și nu au fost epurate de comuniști.

La Geneva m-aș întoarce doar dacă mi s-ar propune poziția de șofer/căpitan de Mouette.

Din jurnalul pe care l-am ținut și în care am scris în fiecare seară, cînd se mai lăsa răcoarea, privind livada de măslini a lui Panagiotis, proprietarul impresionantei pensiuni (formată din trei corpuri de clădiri și avînd în total, vreo zece apartamente), reiau cîteva observații și întîmplări trăite pe Zakynthos.

Descoperirea zăcămintelor de aur negru avea să schimbe complet așezarea molcomă și uitată de timp, ducînd la un adevărat boom demografic și industrial.

Istoria Societății Steaua Română este bogată, exotică, dinamică, așa cum era și regatul român.

Lumea a luat-o puţin razna. Se concentrează din ce în ce mai mult pe o noţiune de mare efect, perfect altruistă şi vocală: share-uirea, un neologism barbar şi fortat de la verbul englez to share, dar care cunoaşte un mare succes, pe care ar fi necinstit să i-l negăm.

În general, mass-media românească este foarte puţin interesată de ceea ce se întîmplă în lume. Doar Uniunea Europeană mai captează din cînd în cînd interesul media pentru scurte perioade de timp, cînd mai are loc vreo criză financiară sau cînd un smintit se apucă să tragă cu arcul prin piaţă.

Boom-ul muzical autohton este o certitudine care nici măcar nu mai trebuie dovedită. Poate doar explicată, în măsura modestelor noastre mijloace de analiză psihologică. Şi cum sufletul unui popor întreg este încastrat în cutia televizorului, privim, oftăm, butonăm, înmagazinăm mii şi zeci de mii de imagini care, în mod firesc, sînt şterse.

Succesul pe care de decenii bune îl are un sport numit fotbal constituie probabil una dintre mărcile inconfundabile ale timpului nostru, un transfer de fervoare şi pasiune de la alte fenomene sociale ample şi, teoretic, de profunzime, precum politicul sau religiosul către unul (foarte) profan şi din ce în ce mai vulgar.

Îmi imaginez o conversaţie între doi tineri: „Tu cîţi friends ai, bă? 469. Te-am luat, bă, fraiere, panaramă ce eşti, eu am 1236!“. A avea prieteni devine asemeni întrecerii în muncă de dinainte de 1989, cînd socialismul victorios, nemaiavînd cu cine să concureze, îşi propusese să se întreacă pe sine însuşi.

Că televiziunile noastre comerciale sînt necrofile nu cred că mai este nici o noutate. Molima se trage şi din transmiterea live a Revoluţiei Române din decembrie 1989, cînd o lume întreagă a asistat la spectacolul regizat atît de bine şi în care cîteva sute de oameni au murit în direct.

De la o zi la alta remarc infuzia, aparent de nestăvilit, a pseudo-reality-show-urilor (am ales această denumire avînd în vedere că ele folosesc scenarii evidente pe care actorii de ocazie, amatori, şi le însuşesc cu mai mult sau mai puţin talent), dar şi, mai rar e drept, a unor adevărate reality-show-uri precum cel difuzat de către PRO TV, intitulat Serviţi, vă rog, care nu beneficiază de un scenariu foarte exact, lăsînd o libertate de mişcare personagiilor, demnă de laudă. Însă şi acest forma

Timpul prezent este dominat de obsesia comunicării....