Hai-hui prin Zakynthos
Trebuie să recunosc cu umilință că am un amic care iubește Grecia cel puțin la fel de mult ca mine (dacă nu și mai mult). Fiind pasionat de această țară, o străbate neîncetat de vreo șase-șapte ani. Iar ca un bun prieten, profit de această conjunctură și mă inspir. Unde s-a cazat, ce este de văzut în insula X sau Y, unde se poate mînca mai bine, trasee etc. Ce sens are să-mi petrec zeci de ore studiind ceea ce au scris sute de alți călători, ce s-a publicat în ghidurile turistice sau au comentat alții? Prefer să merg la sigur. Iar el nu se supără. Pînă la urmă, o fac pe banii mei. Pînă în această vară observasem trei insule grecești (Thassos, Corfu și Lefkada). Anul trecut mi-am făcut planuri pentru a ajunge în Evia, dar pandemia mi-a dat planurile peste cap. În primăvară mi-am zis că, dacă pandemia va permite, mi-aș duce familia pe o altă insulă a Arhipelagului Ionic, în mult mai cunoscuta Zakynthos. Încă din februarie am rezervat un apartament, am plătit un mic avans, așa cum se procedează de regulă în Grecia. Și, evident, am început să mă rog să pot ajunge în Grecia. Vara trecută mă rezumasem doar cu un all-inclusive bulgăresc cam banal, de numai șase zile. Inutil de spus că într-a patra zi deja ne plictisiserăm.
Arhipelagul Ionic are o istorie foarte interesantă. În afara faptului că a fost ocupat de multe imperii, rămîne remarcabil faptul că numai cel otoman nu a reușit să le subjuge. De altfel, este singura părticică din Grecia care nu a fost ocupată de Imperiul Otoman, iar aceasta este foarte vizibil, mai ales în arhitectura deosebită a orașelor mai mari precum Corfu City, Lefkada City sau Zakynthos City (evident, termenul de city este cam pompos pentru niște orășele de 20-30.000 de locuitori, însă dacă le comparăm cu satele insulelor, există o deosebire importantă). Venețienii au ținut cu dinții de acest minunat arhipelag. Elita politico-economică a început să vorbească italiana, să treacă la catolicism. Anumite terenuri încă ar fi în posesia unor familii de italieni (cel puțin în Zakynthos), iar clădirile bisericilor, acum ortodoxe, trădează influențele italice. În 1797, Republica Veneția și-a încetat glorioasa existență, iar insulele ionice au fost preluate de către Napoleon, care avea planurile lui de expansiune teritorială. Franța a anexat frumoasele insule, însă nu pentru mult timp (au fost organizate trei departamente). După numai un an, amiralul rus Ușakov i-a alungat pe francezi, stabilind Republica Septinsulară (arhipelagul are șapte insule mai mari – Corfu, Zakynthos, Ithaca, Cefalonia, Lefkada, Paxi si Kythera) sub condominium ruso-turc. Pentru prima oară, populația greacă a avut dreptul de a se autoguverna. În 1807, francezii au revenit, reocupîndu-le prin Tratatul de la Tilsit. Nici de această dată nu aveau să se mențină mai mult căci, în 1809, Royal Navy avea să înfrîngă flota franceză în largul coastelor insulei Zakynthos (la 2 octombrie 1809), ocupînd Cefalonia, Zakynthos și Kythira (cea mai sudică din acest arhipelag). În 1810 avea să cadă și Lefkada, doar în insula Corfu francezii menținîndu-se pînă în 1814. Fascinanta istorie a acestor minunate locuri avea să continue. Prin Tratatul de la Paris din 1815 se formau Statele Unite ale Insulelor Ionice, sub protectorat britanic. După anii 1830 și apariția statului elen independent, grecii din arhipelag au început să-și manifeste dorința de a se uni cu acesta. Englezii au cedat, una din foarte puținele dăți cînd s-au retras de bunăvoie, iar ziua de 21 mai 1864 avea să fie una de referință pentru aceste insule (în orașul Zakynthos există o stradă centrală care poartă acest nume) și le-au predat regatului grec. Evident că foarte puține persoane vizitează un loc doar pentru că are o istorie interesantă, dar nu strică să știm mai multe.
Odată ajuns în portul Kyllini, care asigură legătura maritimă între Grecia continentală, Cefalonia (care este insula cea mai mare dintre cele șapte) și Zakynthos, am căutat portul. Știam că există o cursă a companiei Levante Ferry la ora 17,30. Condusesem bine și pe la ora 16,30 parcam în port. M-am dat jos, iar căldură de amiază m-a izbit frontal. Erau cel puțin 36-37 de grade Celsius. Dar mă așteptam. Trebuia să cumpăr biletele pentru feribot. Fiicei mele de 16 ani îi făcusem testul PCR în țară, ne parvenise rezultatul (negativ) cînd eram în Bulgaria, pentru că aflasem că adolescenții trebuiau să facă dovadă vaccinării sau a testului. Evident că la controlul de rutină nimeni nu ne-a mai cerut acest document. Erau mult prea multe mașini care așteptau, prea puțin timp. Doi angajați ai firmei solicitau cele două formulare pe care le completaserăm în mașină și pe care le primiserăm de la ghișeu. Unde ne cazam, de unde veneam, dacă eram vaccinați, cît stăteam, informații de bază. Am răsuflat ușurat abia cînd am deschis prima sticlă de Mythos. Dacă eram îmbarcat pe feribot era ca și cum aș fi fost pe insulă. Nu se mai putea întîmpla nimic. Din jurnalul pe care l-am ținut și în care am scris în fiecare seară, cînd se mai lăsa răcoarea, privind livada de măslini a lui Panagiotis, proprietarul impresionantei pensiuni (formată din trei corpuri de clădiri și avînd în total, vreo zece apartamente), reiau cîteva observații și întîmplări trăite pe Zakynthos.
A. În sudul insulei Zakynthos, începînd din anul 1999 (printr-un decret prezidențial) a luat ființă un interesant Parc Național Marin, care este administrat de către o Agenție de Management. Scopul instituirii acestui Parc Național este acela de a proteja o serie de specii de păsări, reptile și animale, cea mai celebră fiind, desigur, broasca țestoasă Caretta caretta. Aceste broaște țestoase trăiesc în Marea Adriatică și în Marea Ionică, plimbîndu-se din Croația pînă în Grecia, bucurîndu-se de o minunată libertate de mișcare. Pînă la urmă, atît Croația, cît și Grecia sînt membre ale Uniunii. Chiar dacă au plămîni și respiră aer, cea mai mare parte a vieții și-o petrec sub apă. Motivul pentru care Golful Laganas a ajuns să fie protejat prin lege este faptul că pe aceste plaje femelele își depun ouăle (chiar și o sută pe sezon) și care ar semăna cu niște mingi de ping-pong. Eu nu le-am văzut, dar atît pe plaja de pe insula Marathonisi, cît la Dafni am observat niște bețe de lemn, înfipte în nisip, tocmai pentru a proteja aceste cuiburi și pentru ca turiștii să nu calce peste ele. De la ora 19, pe aceste plaje turiștii nu mai au acces. În ambele locuri există o suprafață de plajă unde turistului îi este interzis accesul. Era evident că broaștele țestoase nu aveau cum să nu fie exploatate turistic de către întreprinzătorii autohtoni. De altfel, în toate magazinele de suveniruri puteai cumpăra diverse obiecte care aveau forma lor, de la magneți de frigider, plușuri de zece euro, cărți poștale, calendare, mici sculpturi foarte scumpe etc. Dar ele puteau fi și admirate. Live. În prima zi de vacanță, ne-am răsfățat nu numai cu frumoasa insuliță Camino, unde ne-am bălăcit pe cinste în apele verzi, ci și cu o excursie pe unul dintre nenumăratele vaporașe care înconjoară Golful Laganas și propun tot fel de itinerarii. Înainte de a ajunge pe insulița Marathonisi și a admira peșterile am fost transportați în Golful Laganas pentru a vedea o astfel de broască țestoasă. Am avut noroc. Căpitanul micului vas reperase o umbră neagră pe fundul apei. Mie nu-mi spunea nimic, mai mult, am confundat-o cu o stîncă, însă experții au stabilit fără putință de tăgadă că aveam de-a face cu o broască testoasă adormită. Mie îmi erau dragi broaștele țestoase încă din anii 1990, cînd nu ratam nici un episod al serialului cu Țestoasele Ninja. În scurt timp, și alte ambarcațiuni s-au strîns și mai bine de 30 de perechi de ochi se aținteau spre fundul marii, doar-doar broasca va avea bunul-simț să se ridice la suprafață. Grecii vorbeau între ei, puneau pariuri, cine va fi mai norocos, îți dau două beri dacă, ba nu, tu îmi dai trei etc. În timpul încordatei așteptări de cinci-șase minute (unicul marinar de pe vas, care era în același timp și ghid, ne-a asigurat că puteam sta și o jumătate de oră așteptînd ca broasca să iasă la suprafață) s-a petrecut și un incident bizar, care avea să mă urmărească de-a lungul întregii vacanțe. Copiii m-ar fi auzit spunînd „Let’s shoot the turtle“, ceea ce eu nu-mi aduc deloc aminte. Cert este că nu există decît versiunea lor (orală) împotriva punctului meu de vedere. În mod sigur, un activist ecologist, dacă ar fi auzit replica, pseudo-amuzantă, m-ar fi aruncat peste bord. Oricum, apa era mică și aș fi ajuns fără probleme la țărm. Evident că replica mea se dorea una în registru ironic, un fel de amenințare voalată la adresa broaștei, magnifică creatură, care se odihnea la doi metri de noi, dînd dovadă de nesimțire. Admiratorii își țineau răsuflarea, iar ea dormita arogantă. Sînt sigur că la un moment dat chiar am auzit-o sforăind. Totuși, agitația creștea, așa că la un moment dat a ieșit la suprafață și s-a arătat în toată splendoarea ei naturală zecilor de paparazzi care s-au grăbit să o imortalieze prin sute și mii de cadre. „Așa ai zis, let’s shoot the turttle.“
B. E greu de înțeles (pentru un român) cum reușesc grecii să fie atît de amabili. Sigur este și pentru că știu că depind (cel puțin cei din insule) de turist și de turism, dar aceasta-i doar o explicație parțial adevărată. Reușesc să nu fie bădărani. Γ. Și în Zakynthos – dar se aplică în toată Grecia – am observat camionetele (pick-up) grecilor, care datează din anii 1980, pe cînd noi stăteam la coadă la salam cu soia. Sînt mai ales mașini folosite pentru a transporta ceva, dintr-o parte în alta. În unele cazuri, micii comercianți greci le încarcă cu fructe, străbătînd cu 20 km/h șoselele insulelor, urlînd în difuzoare. Cam cum se întîmplă prin satele românești. Sînt mărci japoneze. Remarcabil este că șoferii sînt experți în arta cîrpelii mecanice. Δ. Din nordul insulei, din micul port Agios Nikolaos, unde ne-am îmbarcat într-o croazieră pentru a vedea celebrele Grote Albastre, se zărea Cefalonia. Între cele două insule ar exista și feriboturi care asigură legătura maritimă. Locuitorii celor două insule vecine nu prea se înțeleg. Doar sînt vecini. Ε. În timpul zilei, greierii își făceau de cap, dar seara era acaparată de sunetul electric al miilor de lăcuste, care dominau fondul sonor al colinelor acoperite cu plantații de măslini. Zakynthos este o insulă incredibil de verde, foarte puțin afectată de teribilele incendii de vegetație din Grecia. Η. Oare nu există nici un document în familie care să dovedească faptul că stră-străbunicul meu, tatăl lui Chiriac, originar din Grecia, venea de fapt din vreo insulă (oricare, nu am preferințe) unde deținea cîteva livezi de măslini? Cum îi știu pe cei din familia mea, sînt sigur că le-ar fi revendicat și nu mi-ar fi spus nimic. Θ.În Grecia nu este nici o problema dacă îți stabilești tabăra lîngă sectorul șezlongurilor, îți întinzi cearșaful, îți înfigi umbrela chinezească, te instalezi. Nu te alungă nimeni. Nu te privește nimeni cu superioritate și scîrbă. Mai mult, pe îngusta plajă Pelagaki Lithai, tînărul grec care era responsabil cu această treabă a ajutat un pensionar maghiar să-și înfigă mai adînc umbrela în nisip. Λ.E drept că prețurile practicate în insule sînt aproape duble față de cele unde se strîng elenii. În satul unde am stat, Vasilikos, am studiat o tavernă care avea un aer mai pauper, mai de țară, unde se strîngeau și socializau autohtonii. Probabil că și prețurile de acolo erau mai mici decît cele de la tavernele de fițe. M. Față de infrastructura rutieră din Thassos, Lefkada sau chiar și Corfu, cea din Zakynthos m-a surprins plăcut, șoselele erau bine asfaltate, mai mult, am văzut pentru prima oară de cînd vizitez insulele grecești și mici segmente proaspăt asfaltate. Ν. Phantasmatiki, un cuvînt adorabil pe care l-am reținut, fiind rostit în cadrul unei reclame de pe singurul post de radio care difuza numai muzică în limba engleză. Da, phantasmathiki. Π. Proprietarul Panagiotis a fost mult mai puțin intruziv decît Yoanis din Lefkada. Am comunicat de vreo patru ori prin WhatsApp. La venire, îmi lăsase cheia în ușa apartamentului, la fel precum am făcut eu cînd am plecat. Abia în a treia zi am reușit să ne coordonăm pentru a-i achita diferența. A fost fericit cînd i-am spus că eu am bancnote, bănuia că poate vreau să plătesc cu cardul. „Îți trimit chitanța pe e-mail?“, m-a întrebat. „Stai liniștit, nu e nevoie, nu am ce face cu ea“, i-am răspuns balcanic. A patra seară, cînd ne întorceam din orașul Zakynthos, l-am surprins cu o lanternă. Nu știu dacă aștepta pe cineva sau chiar pe noi, să ne numere. „Sînteți patru?“, m-a întrebat. „Păi da, sîntem doar patru, cîți ai vrea să fim?“ E posibil să fi fost păcălit de alți turiști, nu știu. Ρ(ro). Rămîne uimirea mea continuă cum de este posibil ca într-un loc atît de restrîns din punct de vedere geografic să existe atît de multe atracții de tot felul, într-o combinație fină între creațiile umane și cele ale naturii, într-o împletire atît de armonioasă. Σ. Coborînd într-o după-amiază serpentinele către Porto Vromi, am asistat la spectacolul contopirii cerului cu marea. Pur și simplu, nu mai puteai spune unde începe unul și unde se termină celălalt. Iar pentru aceasta regizorul folosea cîteva zeci de nuanțe de albastru. T. Cine ar fi crezut acum trei decenii că noi, românii (sau măcar o parte semnificativă), vom putea avea în timpul concediilor aceleași condiții precum occidentalii, că vom putea vizita aceleași locuri precum ei, că vom conduce cam aceleași mașini (dacă nu, uneori, chiar mai puternice și mai scumpe) în condițiile în care eram paria Europei, mai ales după Revoluția furată de nomenclaturiștii lui Iliescu, aliați cu ofițerimea Securității? Υ. În apartamentul unde am locuit se afla și un televizor. În primele două zile nu a funcționat pentru că nu pornea. După ce proprietarul l-a schimbat, am observat că era conectat la o antenă parabolică ce oferea vreo 600 sau 700 de programe, în toate limbile Pămîntului, cu excepția limbii române. L-am fixat pe canalul BBC World Service. Nu îmi strica să aud limba engleză cîteva ore, oricum peste tot mă înțelegeam numai în engleză. Grecii din Zakynthos cunosc mai puține cuvinte în limba română decît cei din Thassos. La BBC am urmărit cu mare interes episoadele documentarului Wonders of Greece exact despre istoria Jocurilor Olimpice care tocmai începeau. Mă întrebam cu melancolie dacă în România s-a recurs la o astfel de alfabetizare istorică la televizor. Φ. La același post BBC se difuzau fragmente dintr-un interviu al unui fost top-model de origine musulmană, care denunța industria din care făcuse parte. Moderatorul îi cînta, normal, în strună, denunțînd standardele occidentale în materie. Tînăra, foarte bine machiată, rujată, chiar dacă pe cap avea tradiționalul hijab, denunța faptul că marii creatori nu aveau stiliști musulmani. Mă aștept ca, în trei-patru zile de la interviu, fiecare să fi angajat nu unul, ci doi. Mă întrebam amuzat cam cîți bani i-a plătit BBC frumoasei musulmane și, de asemenea, cam cîți bani cîștigă ea de pe urma detestabilei industrii vestice de modeling. Ψ. Românii ajung în număr mai mic în Zakynthos, dar asta nu înseamnă că nu o fac. Pe plaja Porto Zor din apropierea satului Vasilikos, unde ne-am cazat, am urmărit și discuția dintre două tinere cupluri de români care aparent s-au întîlnit și împrietenit chiar acolo. Unul era din Brașov și celălalt din Craiova. S-au vorbit multe, nu mai țin minte, dar o întrebare mi-a rămas în minte. Brașoveanul îl întreba franc pe craiovean: „Este adevărat că aveți mulți țigani în Craiova?“. În stațiunea Argasi, un jeep negru, cu numere de București, previzibil, a blocat accesul pe una din cele două benzi ale aglomeratei șosele pentru ca șoferul să-și cumpere niște pateuri. După cinci minte de așteptare, am reușit în cele din urmă să-l depășesc. În rest, ne-am putut bucura de lipsa conaționalilor noștri în voie. Îi îndurăm suficient în timpul întregului an. Ω. Cum îmi voi păcăli familia ca și în anul viitor să mergem tot în Grecia? Da, le spun că schimbăm, de data asta vom mergem în Elada. În plus, nu mai mergem în Corfu sau Lefkada sau Zakynthos, dar totuși, ați văzut Cefalonia sau Evia? De ce să ne riscăm cînd putem merge la sigur?
Codruț Constantinescu este istoric și consilier pentru afaceri europene la Prefectura Prahova. Cea mai recentă carte publicată este Liber în Europa (Editura Vremea, 2021).
Foto: Marathonisi, Golful Laganas, Zakynthos (sus), Plaja Laganas, Zakynthos (jos) - wikimedia commons
