O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios

Orhan PAMUK
Publicat în Dilema Veche nr. 985 din 23 februarie – 1 martie 2023
image

Fata cu privire tristă trebuie să aibă zece sau doisprezece ani. Abia se mişcă în timp ce priveşte în camera telefonului. Iar cînd totuşi se mişcă, gesturile ei sînt lente şi greoaie. Bărbatul care filmează dărîmăturile ţipă cu uimire şi încîntare atunci cînd o zăreşte: „E cineva aici! E cineva aici!”.

Dar nu e nimeni în preajmă, doar luminiţa telefonului şi liniştea ninsorii. Se află undeva în sud-estul Turciei, o regiune care tocmai a fost devastată de două cutremure de magnitudinea 7,8, respectiv 7,5 grade pe scara Richter.

Bărbatul se apropie de fata al cărei corp este prins de la piept în jos sub bucăţile de ciment. Cei doi nu se cunosc. „Ţi-e sete?”, o întreabă el. „Mi-e frig”, îi răspunde fata. „Este şi fratele meu aici”, mai spune ea. „Poţi să te mişti?” Fata abia răspunde: „Nu”. Chiar şi cu vocea scăzută, reuşeşte să se facă auzită. Dar în privirea ei nu se vede speranţă. A trecut o jumătate de zi de la primul cutremur, care a lovit la ora patru dimineaţa. În curînd se va însera din nou.

„Poţi să-ţi mişti picioarele?” „Nu”, răspunde fata cu vocea atît de stinsă, că abia se înţelege. Acum chipul ei a căpătat o nouă expresie, ca şi cum ar ascunde ceva sau ca şi cum s-ar jena de situaţia în care se află.

Zăpada, care a căzut cu intermitenţă pe toată durata nopţii şi de dimineaţă, începe să se aşeze ca o pătură peste agonia cutremurului, peste morţi şi muribunzi, peste ruinele caselor cu două etaje şi ale blocurilor de cincisprezece etaje prăbuşite, în timpul nopţii, în doar cîteva secunde.

Îţi dai seama că bărbatul care filmează cu telefonul nu ştie ce să facă. De unul singur nu o poate elibera pe fată de sub grămada terifiantă de ciment căzută peste ea. Amîndoi tac. Ochii fetei încep să se închidă. Epuizarea şi durerea i se citesc pe chip.

„Te las aici. Mă duc să chem ajutoare. Te vom scoate de aici”, dar vocea bărbatului este nesigură. Cartierul, culcat la pămînt de cutremur, se întinde departe de centrul oraşului. Cu străzile şi podurile distruse, ajutoarele se lasă aşteptate. E greu de crezut că vor ajunge curînd.

Cîţiva dintre cei care locuiesc aici, aceia care au scăpat vii de sub propriile case prăbuşite în noapte şi ninsoare, trebuie că s-au adăpostit de frig în alte părţi. Cel mai probabil, în afară de această fată şi de fratele ei, nimeni altcineva din familia lor n-a supravieţuit şi nu e nimeni care să-i caute.

„Nu pleca!”, spune copila prinsă sub dărîmături. „Trebuie să plec, dar mă întorc”, spune bărbatul. „Nu te uit aici. Mă duc după ajutoare.”

Îţi dai seama că fata, care a petrecut deja o jumătate de zi sub dărîmături, este pregătită să moară şi nu mai are putere să obiecteze. Chiar şi aşa, ea spune din nou „Nu pleca”, cu vocea pierită, aproape o şoaptă.

„Mă duc să aduc ajutoare”, spune din nou bărbatul şi, deşi de data asta ridică puţin vocea, cu greu îl poţi crede. În acest moment filmarea cu telefonul se opreşte. Nu ştim dacă bărbatul a fost în stare să aducă ajutoare. 

Mărturia lui a fost doar una dintre sutele de acest fel pe care le-am urmărit în prima zi, lipit de ecran cu orele. Ca mulţi alţii, bărbatul care a înregistrat fata prinsă sub dărîmături a postat filmarea pe Twitter, fără nici un alt comentariu ulterior. Am aşteptat o altă filmare care s-o arate pe fata respectivă în timp ce era salvată, dar această filmare n-a apărut.

Să cauţi ajutoare nu e atît de uşor pe cît trebuie să fi crezut bărbatul cu telefonul. Conform cifrelor comunicate de autorităţi, aproximativ şapte mii de clădiri din zonă au fost afectate sau distruse. Cutremurul a lovit şi Siria. Aşa cum numărul victimelor trebuie să fie mult mai ridicat decît cel vehiculat (în momentul cînd scriu acest text, numărul victimelor este de peste douăzeci de mii de morţi), numărul real de clădiri prăbuşite trebuie să fie, de asemenea, cu mult mai mare. Cu drumuri blocate şi telefoane mobile nefuncţionale din cauza lipsei electricităţii şi a reţelei căzute, există puţină informaţie despre ceea ce se întîmplă cu adevărat în micile oraşe de provincie. Pe Twitter şi în social media vedem postări care sugerează că unele sate au fost distruse cu totul. Dar o fi adevărat?

Acesta este cel mai puternic cutremur care a lovit Turcia în ultimii optzeci de ani. Este al patrulea mare cutremur pe care eu l-am trăit, de aproape sau de departe, de pe vremea cînd eram copil. După cutremurul din 1999 din zona Mării Marmara, care a ucis peste 17.000 de oameni, m-am dus la Yalova, unul dintre oraşele distruse de dezastrul natural. Am umblat cu orele printre ruine, apăsat de vinovăţie şi responsabilitate, gîndindu-mă c-aş putea da o mînă de ajutor în a îndepărta molozul, numai pentru a mă întoarce acasă fără să fi fost de ajutor cu nimic. Imaginea spectaculoasă a dezastrului din acea zi a rămas pentru totdeauna cu mine, împreună cu frustrarea şi tristeţea pe care am tot încercat să le uit, fără să reuşesc.

Acum, acele imagini se înmulţesc cu altele la fel de familiare. Sentimentul neputinţei este zdrobitor.

Cu aeroporturi afectate şi şosele de nefolosit, pînă şi marilor televiziuni le trebuie mai mult de o jumătate de zi pentru a ajunge în cele cîteva mari oraşe transformate de cutremur în peisaje ale iadului. La jumătate de zi după dezastru, reporterii au apărut pe străzile înzăpezite, viscolite, burniţate pentru a întîlni milioane de oameni aşteptînd furioşi ajutor. Conform cifrelor comunicate de statul turc, 13,5 milioane de oameni din regiune au fost afectaţi de cutremur. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pînă la 23 de milioane de turci şi sirieni au fost afectaţi.

Dezastrul atinge proporţii apocaliptice cînd, nouă ore după primul cutremur de 7,8 grade, un al doilea cutremur de 7,5 grade loveşte. Acest al doilea cutremur, al cărui epicentru s-a situat la aproape o sută de kilometri de primul, a făcut ca milioane de oameni ieşiţi afară din case după prima zdruncinătură să fie martorii unor scene pline de oroare. Mulţimile colindau străzile în căutare de mîncare sau de ajutor, dînd la o parte cu mîinile goale, cărămidă cu cărămidă, printre ruinele blocurilor de cîte şaisprezece etaje reduse acum la munţi de moloz, căutînd un loc sigur şi călduros unde să se adăpostească. Au început să filmeze cu telefoane distrugerea, ţipînd „O, Doamne! O, Doamne!”, în timp ce, în doar cîteva secunde, clădiri după clădiri colapsează ca nişte castele de cărţi de joc, ridicînd versanţi de praf în urma lor.

Mulţi oameni au postat în social media aceste imagini ale ororii fără alte comentarii, fără texte însoţitoare, nici măcar cîteva cuvinte explicative. Făcînd asta, au transmis lumii două mesaje. Primul este conţinut în propriul şoc: uluitoarea, înspăimîntătoarea dimensiune a catastrofei. Al doilea este sentimentul de abandon şi disperare, simţite de întreaga ţară, la fel de sfîşietoare precum cutremurul însuşi.

Aceste scene apocaliptice au născut imediat un spirit de solidaritate şi de ajutor reciproc şi i-au făcut pe oameni să distribuie şi să adune mărturii, să-şi facă vocile auzite. În zonele cele mai afectate ale fiecărui mare oraş, oricine aflat în apropierea vreunui microfon al reporterilor strigă: „Filmează aici, filmează aici, avem nevoie de ajutor, avem nevoie de mîncare, unde e Guvernul, unde sînt echipele de salvare?”.

Ajutoarele au fost trimise, dar camioanele încărcate cu pachete sînt blocate cu orele pe drumuri distruse, la sute de kilometri depărtare de zonele afectate. Oamenii care şi-au pierdut casele, familiile, pe cei dragi constată că nimeni nu face nimic să stingă incendiile izbucnite în oraşe. Aşa că blochează calea fiecărui vehicul oficial, fiecărui poliţist sau angajat al Guvernului şi încep să urle la ei. Niciodată n-am văzut oameni atît de furioşi.

Cînd a doua zi se stinge în noapte, zgomotele de sub dărîmături se aud tot mai slab, iar oamenii din stradă încept să se obişnuiască cu oroarea. Mulţimile se adună în jurul camioanelor care distribuie pîine şi alimente. Dar furia, amărăciunea, disperarea şi sentimentul că au fost luaţi pe nepregătite nu se diminuează.

Aflu din social media că unii medici s-au deplasat din proprie iniţiativă în oraşele distruse de cutremure, străbătînd distanţe enorme pentru a da o mînă de ajutor, dar autorităţile continuă să nu-şi facă simţită prezenţa şi nimeni nu dirijează eforturile de salvare. Spre deznădejdea tuturor, chiar şi unele spitale s-au prăbuşit.

Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.

© 2023 Orhan Pamuk

traducere din limba engleză de Marius CHIVU

Orhan Pamuk (n. 1952) este scriitor turc, premiat în anul 2006 cu Premiul Nobel pentru Literatură. Cel mai recent roman al său, Nopţile ciumei, se află în curs de apariţie la Editura Polirom.

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg
2021 10 21 jpg
Sinele, între atac de panică și criză de anxietate – interviu cu psihoterapeutul de orientare psihanalitică Tiberiu SEEBERGER –
Din păcate, adevărul este că, în România, legătura dintre psihologie și medicină este aproape inexistentă.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.