Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –

Ioana COSMAN
Publicat în Dilema Veche nr. 1037 din 22 februarie – 28 februarie 2024
Foto: I. Cosman
Foto: I. Cosman

„Ce e val ca valul trece”, îmi vine în minte versul eminescian, ascultîndu-l pe Boss povestind despre cele întîmplate în 2004, cînd cel mai devastator tsunami din istorie a lovit și insulele maldiviene. Vorbește cu lejeritate, ca și cum totul s-ar fi petrecut în cel mai firesc mod cu putință. 

Îl privesc cum stă cocoțat pe tejgheaua recepției, balansînd din cînd în cînd un picior. Răspunde senin întrebărilor mele, în timp ce Oceanul Indian își aruncă briza spre terasa casei de oaspeți pe care o conduce de ceva vreme împreună cu soția. 

Boss – așa îi spune micuța filipineză, angajata pensiunii, și așa am decis să-i spun și eu – a închiriat, în urmă cu mulți ani, o bucată de pămînt pe Insula Ukulhas și a ridicat o casă. La început, a fost doar o reședință de vacanță, dar, odată cu pensionarea, a renunțat la viața din capitala Republicii Maldive și s-a mutat aici, lărgindu-și locuința cu încă patru camere pentru oaspeți. Acum are cîțiva angajați, care au grijă să curețe și să îngrijească proprietatea, și o barcă cu motor cu care transportă doritorii în mijlocul oceanului. 

Insula pe care locuiește Boss poate fi considerată o insulă de proporții considerabile. Are aproape o mie de locuitori (conform recensămîntului din 2014) și o suprafață de peste un kilometru pătrat. Majoritatea insulelor maldiviene nu depășesc această dimensiune și nici nu ating un număr atît de mare de locuitori. 

De fapt, circa 70% din insule sînt pustii, în timp ce treimea populată e ocupată de resort-uri sau de casele localnicilor, alături de hoteluri. Cîteva insule sînt folosite pentru agricultură, cu toate că în nisipul alb al Maldivelor par să nu crească decît cocotieri.

Maldive e o țară islamică și, după cum observ cu ochiul liber, conservatoare, în ciuda bikiniurilor care se perindă pe plajă și se afișează în fotografii. Majoritatea femeilor sînt înfășurate într-o abaya neagră, acoperite uneori chiar și pe față, iar în hoteluri și pe străzi, mai precis cele cîteva alei „asfaltate” cu nisip, întîlnesc panouri care mă anunță că trebuie să mă îmbrac ca să nu fiu deportată. 

Turismul este însă o necesitate, astfel că, în spațiul plajei, bikiniul conviețuiește cu abaya, în special cînd vine vorba de insulele locuite, acolo unde vizitatorii se intersectează cu populația locală musulmană. Dar lumea turismului maldivian mai are o fațetă, cea luxoasă și luxuriantă, a insulelor-resort, care apare adesea în fotografiile turiștilor. Taxele substanțiale impuse de Guvern (taxa de lux, taxa verde etc.) fac ca numai companiile mari să poată deține o astfel de insulă – îmi spune Boss, și tot el adaugă: banii obținuți nu se întorc la oameni. 

Frumusețea insulelor este incontestabilă. La fel și biodiversitatea marină, Maldivele avînd o floră și faună subacvatică dintre cele mai bogate și variate de pe glob. Cu peste 1.000 de specii de pești și peste 250 de specii de corali, ale căror recife mărginesc insulele, nu e de mirare că sînt considerate un paradis pămîntean. 

Barca cu motor a lui Boss e gata de plecare, așa că ne îmbarcăm și pornim în larg. Apa oceanului e clară ca apa turnată în pahar. La un moment dat, căpitanul bărcii îmi face semn. „Manta!”, zice el, și întinde mîna. Mă uit în jos și îi văd spatele, o plăcintă imensă care unduiește la suprafața apei.

Ghidul își pune ochelarii și sare din barcă. Sar și eu după el. Înot alert, ca să nu scap animalul uriaș, dar respir greu. Apoi îl văd, doi ochi mari cu mustăți lungi și cărnoase. Parcă zîmbește cînd se apropie de mine, așa că zîmbesc și eu.

Ghidul, un bărbat ciolănos, cu păr negru și ten închis, îmi face din nou semn să-l urmez. O iau repede după el și obosesc la fel de repede. Un diavol de mare trece pe lîngă mine, dar nu pot să țin ritmul cu el. Pare că zboară, dînd lent din aripi, dar chiar și așa înaintează cu prea mare repeziciune pentru un animal terestru ca mine. Diavolii vin și pleacă, doar cît apuc să îi zăresc puțin, dar mă declar fericită că am putut să înot, chiar și pentru o clipă, alături de aceste ființe fantastice. 

Ne oprim lîngă o insulă-resort abandonată. Din cauza taxelor, proprietarii nu și-au mai permis să o întrețină. Bungalourile răsar din apă, niște conuri din lemn cu acoperiș de paie cărora abandonul le dă un farmec aparte. 

Cobor din barcă și amuțesc. Acum înțeleg lupta activiștilor de mediu pentru prezervarea grădinilor de corali.

Lumea apelor e fascinantă. Plante vii, colorate sau mai șterse, ca niște copaci osoși sau arbuști în formă de evantai. Și apoi peștii. De toate formele și culorile, pești cu trupul alb ori negru, cu bot galben ori albastru, pești verzi-albăstrui, dungați sau transparenți. E o lume pe care o întîlnești în puține locuri de pe Pămînt, și iat-o aici, așternută sub mine. Plutesc în voie, uitînd de mine și de ce e deasupra, convinsă că paradisul se naște în adîncuri.

Înainte de a reveni pe insulă, oprim barca aproape de port, acolo unde, zilele trecute, am văzut de pe dig rechinii și pisicile de mare. Căpitanul mă anunță că aici își duc veacul broaștele țestoase. Privesc însă digul și știu ce mă așteaptă.

Îl urmez pe ghid în apă, uitîndu-mă cu atenție într-o parte și-n cealaltă. Nu zăresc nici o țestoasă, dar nu broaștele mă preocupă acum. Înot încet ca să nu tulbur oceanul și observ, la doar cîțiva metri în fața mea, trupul alungit din care răsare o aripă ascuțită. Înaintează cu ușurință, abia legănîndu-se prin apă. Se cufundă puțin și îmi fac speranțe că se va îndepărta. Dar nu, continuă să înoate spre mine. E atît de aproape, încît pot să îi văd ochii mici care mă privesc. Mă fixează curioși, iar eu îmi simt inima cum bate mai tare.

Continuă să se apropie. Îmi încleștez dinții de teamă și încîntare în timp ce îl observ cum trece netulburat. Nu întorc capul, ci mă mulțumesc să cred că a trecut. Revin la barcă cu un sentiment de biruință, cu toate că nu reușesc să-mi lămuresc ce lauri am obținut. 

„Valul a venit, apoi a trecut”, îmi explică Boss, frecînd cu mîna aerul, de parcă ar vrea să mîngîie suprafața de nisip pe care și-a clădit locuința și mica afacere. 

Pe 26 decembrie 2004, după ce un cutremur cu o magnitudine de 9,1 grade pe scara Richter s-a produs în estul Oceanului Indian, în apropiere de insula indoneziană Sumatra, a urmat un tsunami ale cărui valuri au atins pînă la 50 de metri înălțime. Cu o viteză de peste 700 de kilometri pe oră, au traversat oceanul și au lovit Maldivele în aproximativ trei ore de la declanșarea seismului. 

Nici o insulă nu a fost cruțată. Daunele estimate de către Banca Mondială și Banca Asiatică de Dezvoltare au fost de aproape o jumătate de miliard de dolari, respectiv 62% din PIB-ul țării. 

„Valul nu s-a oprit aici pentru că nu a avut în ce să se izbească”, continuă Boss, în timp ce-și leagănă mai departe piciorul. 

În 2004, casele nu se înălțau prea mult deasupra pămîntului și apele nu au avut ce lua cu ele. În ultimii ani însă, insula este stricată de extindere (consiliul aduce nisip pentru a o lărgi) și de construcțiile tot mai mari, de hotelurile cu multe etaje care se ridică deasupra vegetației. 

„În Maldive e tradiția ca oamenii să dețină pămînt și, cum populația crește, spune Boss, crește și nevoia de teren.” Dar el preferă să închirieze și nu să cumpere. Așa, poate pleca oricînd. 

Nu doar numărul populației crește, ci și nivelul oceanelor ca urmare a încălzirii globale. Altitudinea scăzută a insulelor, cu o medie de 1,5 metri deasupra nivelului mării, face ca riscul scufundării să fie extrem de mare. 

Boss ridică din umeri. „Aici, oricînd poate veni valul și să ne înghită pe toți. Noi nu ne gîndim la lucrurile astea.” 

Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine. De aceea, nici nu se ceartă, explică el, pentru că ce folos ai să te cerți dacă mîine nu va mai fi. Cel puțin, așa era pînă nu demult, pînă cînd oamenii au început să fie preocupați mai mult de bani și să uite că oricînd viața le poate fi curmată de un val. 

A doua zi, Boss îmi propune să vizităm una dintre sutele de insule pe care nu trăiește nici un suflet de om. Pornim după-amiază, cînd soarele începe să-și astîmpere arsura. După mai puțin de o oră zăresc fîșia albă, înconjurată de ocean. O apă turcoaz care se unește cu albastrul cerului și al continuumului mării, nisipul alb, vegetația de un verde intens și…valul. Un val care se sparge în vorbele pe care Boss mi le șoptește în ureche: „This is paradise”.

P.S. Maldives Tsunami: Impact and Recovery. Joint Needs Assessment, World Bank, Asian Development Bank (ADB), United Nations, 2005.

Ioana Cosman este istoric și autoarea cărții de călătorie Porțile se închid la miezul nopții, Editura Trei, 2022.

image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg
2021 10 21 jpg
Sinele, între atac de panică și criză de anxietate – interviu cu psihoterapeutul de orientare psihanalitică Tiberiu SEEBERGER –
Din păcate, adevărul este că, în România, legătura dintre psihologie și medicină este aproape inexistentă.

Adevarul.ro

image
BBC: Unanimitate în guvernul israelian privind răspunsul la atacul iranian
Hanoch Milwidsky, vicepreședinte al parlamentului israelian și membru al Knessetului din partea Partidului Likud al premierului Netanyahu, a declarat pentru BBC că există unanimitate în guvernul israelian cu privire la faptul că ar trebui să existe un răspuns la atacul iranian.
image
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
Ponderea persoanelor cu studii superioare este mai mare în țările nordice și baltice, iar femeile sunt, în general, cele mai educate. România are cel mai mic procent din UE în ceea ce privește numărul de persoane cu studii superioare.
image
Televiziunea iraniană, fake news grosolan despre atacul asupra Israelului. Ce video a arătat populației ca fiind „lovitura de succes” VIDEO
Televiziunea de stat iraniană a difuzat duminică, în mod repetat, o înregistrare video cu un incendiu în Chile, susținând că este vorba de imagini cu rachete care au lovit cu succes ținte din Israel.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.