Sindromul nou-născutului maculat

Publicat în Dilema Veche nr. 994 din 27 aprilie – 3 mai 2023
image

Ne simțim datori a spune cititorului nostru că rîndurile de mai jos nu sînt o pledoarie în favoarea lipsei de etică și a celor care nu respectă norma, fie că este cea religioasă sau cea stabilită de oameni prin legi între ei. Dimpotrivă, considerăm fundamental ca omul să-și respecte semenii și normele stabilite împreună cu ei. Altfel, lumea noastră, conviețuirea noastră împreună devin lipsite de sens. Numai că oamenii sînt prin natura lor imperfecți și atunci cînd se pune o lupă pe un defect, acesta pare apocaliptic fără să fie. Ceea ce vom face în continuare va fi să penalizăm o situație extremă la care s-a ajuns la noi. Noi nu mai discernem și nu ne mai propunem a discerne din punct de vedere etic, ci totul este de-a valma. Prin exagerări și defecte de logică în judecățile noastre despre celălalt ajungem să considerăm că toții oamenii sînt răi și, ca urmare, trebuie opriți de la afirmare. Acest tip de exagerare consumă multe energii și sacrifică deja prea multe cariere de care societatea noastră ar avea atîta nevoie. Despre argumentum ad hominem vom vorbi azi, sau despre cum lumea românească greșește punîndu-și singură bariere pe care nu le merită. 

De fiecare dată cînd încerc să urmăresc dezbaterea publică de la noi sînt înspăimîntat de viteza pe care o avem atunci cînd ne murdărim unii pe alții. Este un fel de bal mascat la care participă toată lumea, indiferent de poziția în care se află. Nimeni nu mai poate face nimic. Orice implicare, de la construirea unui țarc pentru găini în curtea proprie și pînă la calitatea de premier sau președinte, este penalizată pe loc. Omul care-și dorește ceva, pentru el sau pentru țara sa, trebuie să plătească. Ceea ce eu am numit sindromul nou-născutului maculat planează peste o țară înfometată de oameni de valoare și de soluții. Nimeni nu mai trebuie să se implice pentru că a „făcut el ceva, cîndva”. Deși este atîta nevoie de implicare, oamenii nu o mai fac de teamă să nu intre în acest imens ventilator de împrăștiat fecale pe care l-am construit sau care ni s-a construit. 

Pofta românului de a-și „ucide” social semenii cred că este cel mai grandios spectacol de pe planeta Pămînt. Cel mai adesea, și aici doream să ajung, se folosește și un teribil de periculos argument logic. Spun teribil pentru că extrem de puțini oameni sînt capabili să-l detecteze și să-l demonteze. Iată-l pe scurt, descris în Dicționar de logică: „Argumentum ad hominem este argumentarea falsă, în care pentru a justifica sau respinge o idee se face referire la calitățile persoanei, la atitudinea ei anterioară sau la preocupările ei, fără legătură logică cu ideea pusă în discuție. În caz particular, se încearcă discreditarea ideii prin discreditarea persoanei. De exemplu: «X nu are dreptate pentru că este un prost»; «X nu poate să spună adevărul deoarece pînă acum a spus altceva»; «X nu poate fi crezut deoarece toată viața și-a petrecut-o în desfrîu»; «X nu poate să spună adevărul în condițiile în care se află»; «X are dreptate deoarece este un om cinstit». Un caz înrudit cu Argumentum ad hominem este argumentul autorității: «X are dreptate deoarece este o personalitate», «Adevărul este de partea lui X deoarece este un mare specialist». Împotriva acestui fel de argumentare trebuie să folosim principiul: adevărul sau falsul unei propoziții este cercetat independent de calitățile sau relațiile care o asertează, numai în raport cu faptele cu care propoziția are legătură logică” (Gheorghe Enescu, Dicționar de logică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 23). Despre asta este vorba. Despre o gîndire în afara logicii, pe altarul căreia ne ucidem reciproc, ritualic. Ucidem ceea ce avem mai bun, așa cum altădată sălbaticii își aruncau cei mai frumoși bărbați de pe crestele munților pentru a provoca ploaia. Și o facem cu pasiune. O pasiune vie, alimentată de către nesfîrșita și superba noastră invidie. Ne autonivelăm și sorbim cu sete din prăbușirile pe care le provocăm în jurul nostru. Deși fiecare din aceste prăbușiri ne costă enorm, pentru că mereu locul liber este ocupat de unul mai slab (chiar dacă mai „curat”, în concepția noastră) care face mult, foarte mult rău în jurul său. Faptul de a nu mai crede pe nimeni („pentru că toți sînt securiști, plagiatori și corupți”) este una dintre marile probleme ale noastre de acum. Practic, oamenii au început să se laude „că ei nu fac politică”. Este un fel de retragere „în casă”, într-un univers sigur, de teama că cineva într-o zi îți va aplica rețeta despre care vorbim. Adică te va judeca greșit pentru drumul bun pe care îl trasezi. Dezbaterea aceasta excesiv de personalizată se face cu o nemărginită poftă pentru că ea se desfășoară pe fundalul unui infinit egoism al lumii noastre românești. Se caută totul despre noi și, atunci cînd în trecutul nostru nu există un plagiat, o turnătorie sau o faptă de corupție (sau orice altceva), se inventează sau se trece la familie și la trecut. Dacă noi sîntem impecabili, atunci este imposibil ca părinții noștri sau copiii noștri să nu fi făcut ceva „rău”. Numai comuniștii dădeau afară din facultăți studenții ai căror părinți făcuseră politică în perioada interbelică. În locul lor erau aduși de la sapă țărani cu originea sănătoasă și făcuți „intelectuali” în facultăți muncitorești. 

Eroarea logică de mai sus este atît de des întîlnită în dezbaterea publică de la noi, încît te și întrebi dacă nu cumva în cea mai mare parte dintre cazuri nu este folosită intenționat. Adică te întrebi dacă mai este vorba despre o eroare și nu despre ceva planificat, realizat cu intenție. Da, sînt și mulți naivi în dezbaterea noastră publică, dar sînt și mulți deștepți. Și asta este valabil și pentru cei care emit idei, cît și în cazul celor care le recepționează. Amploarea spectacolului despre care vorbim este atît de mare încît, azi, numai românii foarte curajoși și foarte determinați se mai angajează la o carieră publică, fie ea politică, de afaceri sau de altă natură. Frica de cei care murdăresc este enormă și duce deja la comportamente sociale deviante. Ceea ce numim a fi sindromul nou-născutului maculat domină o societate care și așa este în mare pierdere de viteză din lipsă de oameni implicați. 

Vom exemplifica prin modul în care semenii săi au vorbit despre o personalitate excepțională. De exemplu, scrii următoarele despre un om: părinții persoanei respective erau niște oameni mediocri; copil fiind, omul nostru a fost suspectat că ar fi retardat; vorbea lent și oamenii nu prea înțelegeau ce vrea să spună; a disprețuit școala și a fost un elev mediocru; prezența sa în colectivul de colegi de la școală făcea să scadă respectul acestor colegi față de profesori; cînd a dat primul examen de admitere la o universitate mai prestigioasă a picat; a divorțat de soția lui pentru că a avut o relație amoroasă cu o verișoară a sa cu care s-a și căsătorit ulterior; a fost dat afară de la o universitate la care lucra; i-a cam plăcut alcoolul și prietenii lui spuneau despre el că ar fi cam stricat; și-a părăsit țara și cetățenia acesteia pentru a altă țară și o altă cetățenie (https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/stiinta/portret-albert-einstein-povestea-extraordinara-a-unui-savant-genial-id11285.html). Știți cine este cel despre care vorbim? Este Albert Einstein, una dintre cele mai mari minți pe care le-a dat omenirea de-a lungul timpului, cel care a salvat planeta Pămînt. 

Două exemple relevante de bazine de furnizare de atacuri despre care vorbim sînt problema apartenenței la fosta Securitate și cea a plagiatelor. Amîndouă se constituie în două depozite inepuizabile de împroșcat personalități publice. La noi, cum scoți capul și nu le convine lor ceva la tine, ori ești plagiator, ori ești fost securist. Nu te salvează nimeni. La una dintre ele trebuie să te încadrezi. Pur și simplu sînt ținute, cele două direcții de atac, numai la dispoziția șmecherilor nevăzuți ai marilor interese din lumea care ne înconjoară. Nimeni nu se gîndește să termine odată această nebunie, în beneficiul celui care dorește să se implice în viața publică. Și ar putea foarte ușor să-i pună capăt. Posibila apartenență la fosta Securitate s-ar rezolva dacă toate documentele de prin toate cotloanele ar ajunge la dispoziția publicului, la CNSAS sau la altă instituție. Atunci am ști și noi cine a fost și cînd a fost, și nu am mai avea surprize în genul celei pe care ne-au furnizat-o în cazul Băsescu. Pe numitul Băsescu Traian l-au ținut zece ani de zile președintele României în situația de fost colaborator șantajabil. Ne gîndim acum cine a putut să-i țină hîrtiile doveditoare ascunse și care a fost prețul pentru ele. A fost numitul Băsescu Traian șantajat cu aceste hîrtii? Cît de gravă a fost situația dacă ținem seama că omul conducea și influența tot? Dar să revenim. Problema posibilului plagiat ar fi tot atît de simplu de rezolvat. O platformă națională pe care să se pună cercetarea științifică și care să valideze imediat produsul științific nu ar fi greu de realizat. Produsul științific posibil plagiat ar fi retras imediat și refăcut ori s-ar renunța la el. Autorii ar fi feriți astfel de posibile acuze viitoare de plagiat. Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam? Adică ei să stabilească cine este plagiator și cine nu. În România nu mai poți să construiești un țarc pentru găini de teamă că cineva te face plagiator, securist sau corupt. Și din cauza pe care am luat-o azi în dezbatere, țara funcționează ca un imens Pat al lui Procust, în care tot felul de indivizi ciudați taie capete și picioare la întîmplare, pentru fapte și vinovății de cele mai multe ori inventate sau exagerate cu bună-știință.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Pe patul lui Procust. Reflecții despre construcția socială postdecembristă, Editura Institutul European, 2018.

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg
2021 10 21 jpg
Sinele, între atac de panică și criză de anxietate – interviu cu psihoterapeutul de orientare psihanalitică Tiberiu SEEBERGER –
Din păcate, adevărul este că, în România, legătura dintre psihologie și medicină este aproape inexistentă.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.