Cătălina DUMITRESCU

E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.

Cum oare putem merge prin lume fără cunoașterea de sine, altfel decît orbecăind și suferind? Avem nevoie de psihologie și de logică.

Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?

Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.

Sînt zile cînd sîntem triști, sînt zile cînd trăim suferință emoțională, sînt zile cînd sîntem nerezonabili, cînd ne pierdem sensul și simțim angoasa existențială cum capătă glas, și aceste zile sînt firești.

Vrem doar certitudini, care să ne mențină fragilul sentiment de control și predictibilitate.

Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.

Răsfățul mai poate fi asociat și cu generozitatea, poate fi un act de altruism atunci cînd oferim sprijin sau timp cuiva copleșit de problemele cotidiene și îl îndemnăm și susținem să se „răsfețe”.

Un copil nu are niciodată părinții pe care-i visează, doar copiii fără părinți au părinți de vis.

Este demonstrată științific legătura dintre creier, corp, mediu și vulnerabilitatea genetică.

Cred că valul uriaș de empatie și de solidaritate a pornit tocmai din înțelegerea la nivel personal că nu sîntem atît de în siguranță cum eram tentați să credem și că oricînd putem fi expuși unei asemenea situații.

Jocurile video sînt adicții funcționale, la fel cum este și consumul zilnic de alcool.

Rolul de victimă este un rol în care ne simțim fără putere, blocați, ca și cum nimic nu este în puterea noastră să schimbăm.

La nivelul societății noastre întîlnim mulți oameni care funcționează în rol de victimă, e mai simplu să plasăm responsabilitatea în exteriorul nostru decît să ne asumăm alegerile.

O formă a rezilienței psihice este „chiulul”, aici cu sens de retragere a stării noastre de conștiență atunci cînd realitatea este mult prea dureroasă.

Starea aceasta de abandon pe care o observăm la nivel social reflectă abandonul interior și emoțional al oamenilor.

Lipsa maturității se observă prin comportamentul în contraopoziție, o stare de luptă „care pe care”, o poziționare în rivalitate.

Sînt oameni care percep lumea și fiecare zi ca pe o luptă, care așteaptă să fie dezamăgiți pentru a-și confirma tipare cognitive și a-și întări convingeri că lumea e un loc periculos și că cei din jur doar asta așteaptă: să-i rănească.

Dacă mediul nu este unul de încredere, devii concurențial cu cei din preajmă, trăiești într-o permanentă stare de rivalitate, scrîșnești din dinți, te locuiesc furia și frustrarea.

Invidia înseamnă multă suferință, care mușcă din noi la propriu și are consecințe pentru sănătatea noastră psihică și fizică.

A alege singurătatea nu înseamnă că nu ești suficient de bun pentru că nu ai fost ales.

Sînt oamenii extremelor pentru care nu există nuanțele de mijloc.

Să-l lăsăm pe cel iubit să plece este, cred, cea mai înaltă formă de a iubi.

La nivel psihologic, valorarea adevărului are sens de libertate, de stare de bine, de echilibru.

A alege singurătatea nu înseamnă că nu ești suficient de bun pentru că nu ai fost ales.

A sta cu tine înseamnă a te pune într-o stare, înseamnă disciplină.

Dacă vă aflați în suferință și nu știți încotro să o luați, către psiholog sau către psihiatru, răspunsul meu este: oriunde.

Starea de anxietate este crescută și este firesc să fie așa, sunt multe necunoscute, iar predictibilitatea vieții ce părea că o avem a dispărut.

Compromisul înseamnă acceptarea celui diferit de noi ca fiind diferit și nu confuzia acceptării abuzului ca fiind compromisul ce trebuie făcut într-o relație.

Frica de moarte se află în centrul tuturor activităților noastre și este sursa angoasei noastre existențiale.

Îți scriu pentru a-ți transmite un mesaj, implicit îmi scriu pentru a mă clarifica și pentru a descărca preaplinul interior.

Știința numește suferința dată de dragoste „sindromul inimii frînte“, care este diagnosticat și tratat.

M-am întrebat adesea ce îl determină pe un om să arunce cuvinte pline de ură care produc suferință în cel căruia îi sînt adresate. Ce te face să fii ironic, șfichiuitor?

Narcisismul se află într-o anumită formă în fiecare dintre noi. Avem nevoie să fim admirați, apreciați, să ne simțim văzuți, și este normal să căutăm validarea, cît și să o oferim la rîndul

Învățăm să iubim în copilărie, în prima noastră relație de dragoste, aceea cu propria mamă, iar modul cum am fost iubiți atunci ne învață cum să iubim la vîrsta adultă. Dacă în copilăria noast

Copiii erau educați cu bătaia – „Unde dă mama/tata, crește“, cu ironia – „Nu mai plînge, ce, ești papă-lapte?“, cu muștruluiala – „Ți-am zis să fii atent să nu cazi“.

A merge, a putea alerga, a mirosi parfumul teilor de la final de mai, a privi albastrul cerului nu necesită decît să ne oprim puțin și să conștientizăm cît de norocoși sîntem că putem face acesta. Trăitul pe pilot automat al zilelor noastre, mersul

Cînd ne gîndim la psihopați, ne imaginăm că aceștia sînt doar criminalii care ucid cu sînge rece, dar studiile relevă că o persoană din 100 este un psihopat. Conform DSM (manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale al Asociației Americane de Psihiatrie), diagnosticul de tulburare antisocială de personalitate presupune eșec în a se conforma regulilor sociale, ipocrizie și ca

A fugi de tine e un act masochist – frica de sinele individual duce la căutarea unei relații simbiotice, asemănătoare cu relația conținătoare dintre mamă și copilul mic. Așadar, relațiile pe care le dezvoltăm la vîrsta adultă sînt căutarea noastră inconștientă a modelulu