Goe, nu fi împielițat!

Publicat în Dilema Veche nr. 960 din 1 septembrie – 7 septembrie 2022
image

Personajul „Goe” este acel copil scăpat complet de sub controlul adulților care face trăsnăi și boacăne permanent și căruia cu greu îi poți intra în voie și pune limite. Sau, simplu spus, cu răsfățul. A fi răsfățat are conotație negativă în cultura noastră și cred că mai avem nevoie de cîteva generații pentru a modifica percepția asupra răsfățului. Am fost crescuți cu mesajul „copilul se sărută în somn”. Copiilor nu li se permitea să participe la reuniunile adulților, fiind trimiși la joacă, deseori fără supravegherea unui adult și bineînțeles că mulți dintre noi încercam libertatea primită punîndu-ne în diferite situații, unele cu mult potențial de ne răni pe noi sau pe ceilalți, sau doar făcînd năzbîtii care aveau consecințe mai mari sau mai mici în funcție de gravitatea acestora, dar și de echilibrul psihic al adulților care ne creșteau. 

Asociem starea de răsfăț cu ceva frivol, cu alintul infantil și imatur, cu lipsa granițelor. Sînt adulți care se comportă așa punîndu-se într-o poziție de copil neajutorat, de victimă, din care obțin atenție și uneori rezolvarea problemelor de către cei din preajma lor. Cînd alegem să ne comportăm în acest fel predăm puterea adultului care sîntem și ne menținem într-o stare de victimă, de fără putere. Dezavantajele sînt imense pentru autonomia noastră psihică și emoțională. În plus, dependența instalată, considerînd că doar ceilalți ne pot rezolva problemele, iar noi sîntem neputincioși, are pe termen lung efecte asupra sănătății noastre, dar și a calității vieții. Atunci cînd predăm puterea și propria autonomie modificăm dinamica relațiilor și putem ajunge în relații de abuz și de manipulare cu consecințe majore în viața noastră.

Dar răsfățul nu înseamnă doar ceva negativ, poate fi o stare de iubire sănătoasă față de propria persoană, prin îngrijirea psihică și fizică – nu mă refer la o îngrijire ce intră sub incidența patologiei narcisice (obsesie a cultului aspectului exterior prin sport excesiv și tehnici estetice, sau cei care suferă de ortorexie), ci acea îngrijire firească în care avem grijă de mintea noastră prin hrana intelectuală pe care o consumăm, de corpul nostru prin mișcare și curățare a acestuia, de alimentația noastră prin moderație, prin introspecție constantă a vieții noastre interioare emoționale, a relațiilor cu cei din jur și a limitelor stabilite pentru a funcționa sănătos. Toate acestea înseamnă grijă față de noi înșine, dar și față de lumea exterioară. Cînd sîntem bine cu noi, sîntem bine și cu lumea exterioară. Astfel, o lipsă de grijă se va vedea în modul cum distorsionăm realitatea prin interpretări eronate, reprimare a emoțiilor, dezvoltarea de ansambluri cognitive distorsionate sau prin manifestări explozive pline de furie și răutate la adresa lumii. 

Răsfățul mai poate fi asociat și cu generozitatea, poate fi un act de altruism atunci cînd oferim sprijin sau timp cuiva copleșit de problemele cotidiene și îl îndemnăm și susținem să se „răsfețe”. Cel mai des poate fi întîlnit în cadrul relațiilor de prietenie sau romantice atunci cînd ne susținem prietena(ul)/partenera(ul) să-și aloce timp pentru sine și să facă anumite activități care-i aduc relaxare, cum ar fi un hobby. 

Astăzi este foarte mare presiunea pe părinți deoarece abundența informațiilor, uneori contradictorii, ne creează confuzie. Avem aici două perspective: în prima observăm cum propriile răni emoționale din copilărie ne influențează să căutăm a fi opusul părinților noștri, iar dacă am avut parte de multe restricții și multă autoritate impusă prin forța fizică sau șantaj și manipulare emoțională, vom permite copiilor noștri, în opoziție cu modelul avut, granițe permeabile sau chiar lipsa acestora, care îi vor dezechilibra în propria dezvoltare, dar și în interacțiunile cu ceilalți. Tocmai de aceea e bine ca noi, părinții, să ne facem o introspecție și o analiză pentru a vedea cum să ne ajutăm întîi pe noi înșine, ca apoi să ne putem crește copilul cît mai echilibrat și în armonie cu el însuși. E vorba, practic, de a ne cunoaște pe noi înșine prin permisivitatea față de propriul copil. A doua perspectivă se referă la frica – de fapt, în ambele situații este vorba de frică –de a nu eșua în rolul de părinte care este unul dintre cele mai importante roluri ale vieții noastre, de a nu greși major încît să producem daune majore în structura personalității copilului nostru. Părinții sînt oameni care caută cu toată forța și după putința propriilor resurse cum să facă cît mai bine, doar că uneori sînt epuizați, nu se poartă întotdeauna frumos, sînt îngrijorați, copleșiți și speriați. Așadar nu îi mai învinovățiți pe aceștia, fiindcă fac cît pot și cum pot în funcție de resursele pe care le au, iar acestea sînt variabile și influențate de o multitudine de factori. Nici un părinte sănătos psihic nu va dori să-și rănească copilul. Iar ca efect al fricii de a nu-l strica apar răsfățul, hiperprotecția și limitarea autonomiei și independenței copilului. Unii părinți, din frica de a nu greși și din dorința de a-i oferi acestuia tot ceea ce ei nu au avut, de la bunuri materiale la comportamente emoționale, vor căuta să-l aglomereze pe copil și să-l ocupe excesiv doar pentru a fi siguri că acesta se va dezvolta și va crește echilibrat. E un lucru bun să căutăm să le oferim copiilor noștri mai mult și mai bun, societatea a evoluat și accesul la învățare e mult mai simplu, iar dacă putem să ne folosim de anumite resurse este indicat să o facem pentru a crește copii mai siguri de ei și mai integrați psiho-emoțional. Măsura e cea care face diferența, iar pentru a o vedea ne urmăm instinctul ca să știm cînd e prea mult, iar dacă nu sîntem siguri putem solicita sprijinul unui psihoterapeut.

Cînd trăim starea de bine, aici cu sens de răsfăț – după cum am scris mai sus, te simți răsfățat cînd ești bine cu tine și ai resurse să fii bine –, sau sîntem recunoscători pentru binele nostru, dispunem la nivelul chimiei creierului de mai multă oxitocină care stimulează starea de empatie. Paul Zak scrie în cartea sa că, atunci cînd nivelul oxitocinei este scăzut, „avem tendința să judecăm în loc de a ajuta”, cantitatea receptorilor de oxitocină fiind reglată de cortexul cingular subgenual care este situat în cortexul prefrontal, iar lipsa acesteia în cantitatea necesară duce implicit la scăderea încrederii în ceilalți – devenim suspicioși și neîncrezători, lucru care ne va afecta relațiile, „fiind dispuși mai degrabă să aruncăm pietre decît un colac de salvare”. Pornind de la această idee, putem înțelege mai mult despre ce înseamnă răsfățul și a-i vedea potențialul uriaș pe care îl are, cu beneficiile ce le poate aduce în viața noastră. 

Un bebeluș dorit și iubit, cu care părinții se joacă prin gîdilatul încet, îi surîd și îl mîngîie pe burtică, va dezvolta un atașament sănătos, iar la nivelul creierului se vor construi căi neurale inundate de neurotransmițătorii buni cum sînt dopamina, endorfinele, oxitocina, serotonina, care induc starea de bine cu tine. Altfel, lipsa unei relații de acest gen cu bebelușul, acolo unde părinții sînt distanți și copleșiți de probleme, va structura căi neurale insuficient lubrifiate cu substanțele bune de mai sus, iar acesta va deveni un copil înfometat emoțional, va căuta apartenența, siguranța emoțională și iubirea. Cînd nu avem capacitatea neurobiologică de a primi ceea ce ne trebuie vom căuta iubirea și răsfățul, putînd uneori să ne purtăm inadecvat și în neconcordanță cu vîrsta noastră, iar recuperarea va fi grea. Sînt unii adulți care se alintă și se comportă complet deplasat în relațiile cu cei apropiați printr-o poziționare în rol de copil pus pe șotii sau chiar împielițat. Acest lucru poate afecta funcționarea în relația de cuplu mai ales, deoarece un asemenea comportament de „fetiță-tătic” sau „băiețel-mămică” afectează profund intimitatea cuplului pînă la dispariția acesteia. Confuzia de rol și imaturitatea emoțională, căutarea răsfățului emoțional în acest fel duce la fuziune în relație și la o funcționare neîmplinită a nevoilor de adult, lucru care se va observa prin manifestări pline de frustrare și dezechilibre comportamentale la adresa propriei persoane, dar și a lumii. Pot fi observate în comportamente alimentare, adicții (alcool, droguri) care să ne anestezieze, inclusiv fuga în consumul de social media, seriale în sistem maraton, cumpărături, socializare excesivă și tulburări de dispoziție sau de personalitate.    

Mediul în care ne-am format este cel care ne devine familiar și vom căuta ceea ce cunoaștem, deoarece așa avem sentimentul de siguranță și de securitate, a ceea ce știm. Chiar dacă mediul nostru a fost unul încărcat cu agresivitate și durere, nu vom căuta un mediu nou pe care nu-l cunoaștem – deși sînt și excepții care aleg instinctiv un mediu opus – și ne putem declara bucuroși pentru că a alege un mediu sănătos înseamnă o viață cu mai puțină durere emoțională. Adaptarea la un nou mediu presupune un consum mare de energie a creierului pentru a integra noul ton emoțional al acestuia, adică stresul intens va bloca eliberarea oxitocinei, permițînd activarea amigdalei, care are rolul de a se activa atunci cînd ne simțim în pericol. Cuvintele contează, iar modul cum le utilizăm pentru a eticheta oamenii și a ne eticheta pe noi înșine, la rîndul nostru, imprimă dialogul intern. În acest sens, Paul Zak, în cartea sa Molecula morală, citează studiul laureatului Nobel pentru economie Vernon Smith, în care acesta arată că simpla utilizare a cuvîntului „opozant” în loc de „partener” reduce nivelul de încredere la jumătate și scade empatia. Abstractizarea și utilizarea unui termen care descrie o emoție sau un sentiment, lucru care se regăsește deseori în cercetările oamenilor de știință, obiectificarea omului raportîndu-se ca la un „subiect” sau denumit generic „individ”, depersonalizează persoana de întreaga sa identitate și poveste de viață, familie și prieteni. 

Un alt aspect a lipsei răsfățului la vîrsta mică, dezvoltarea într-o familie aspră emoțional și afectiv, și cu granițe inflexibile, suspicioasă și anxioasă, va duce la dezvoltarea unui adult rigid și lipsit de empatie, deoarece la nivelul chimiei creierului se produce inhibarea oxitocinei (molecula siguranței și a moralității) și activarea excesivă a cortizolului, adrenalinei și noradrenalinei, adică a stării de alertă. De aceea avem nevoie să validăm copilul, o validare care poate avea sens și de răsfăț emoțional și nonverbal precum îmbrățișarea, mîngîiatul pentru a se dezvolta integrat, la fel cum și noi, la rîndul nostru, avem nevoie de validare pentru a ne simți suficienți, doriți și înțeleși. Altfel, stresul crescut dat de lipsa afecțiunii și validării va activa sistemul nervos autonom care, la rîndul lui, va activa sistemul nervos simpatic care își are sursa în creier, iar terminațiile nervoase ale acestuia trec prin și ies din măduva spinării, ramificîndu-se în aproximativ toate organele, vasele sangvine și sudoripare ale organismului, ducînd la reacții viscerale, inclusiv pot ajunge la mușchii minusculi de care sînt atașate firele de păr și vom trăi ceea ce numim popular „mi s-a făcut pielea de găină”. 

Răsfățul ar trebui să facă parte din viața noastră într-un mod moderat și cred că este important să înțelegem prin acest termen grija față de sinele nostru și întoarcerea către interior, și cît mai puțin către exterior. A fi bine cu noi înșine înseamnă introspecție, și nu ca validarea să fie în exterior prin ceea ce cred ceilalți sau ce vor crede – celebra „ce va spune lumea”. Lumea va spune oricum ce va vrea, doar oamenii maturi emoțional vor fi cei capabili să spună direct ceea ce consideră greșit și nu se vor purta copilărește precum un domn Goe îmbufnat și căruia cu greu îi intri în voie, vor căuta dialogul și nu indiferența sau răspunsul pasiv-agresiv. Un copil „răsfățat” cu dragoste și disponibilitate cu măsură află singur care sînt regulile unei conviețuiri bune, se maturizează psihic, nu dezvoltă comportamente autodistructive și nici nu îi va traumatiza pe ceilalți deoarece înțelege că, atunci cînd trăim într-o societate, dacă va răni pe cineva, întregul mediu suferă implicit modificări care se vor întoarce într-o formă sau alta către el însuși. Relațiile funcționale ne fac fericiți și mai sănătoși sau, din perspectiva științei, neurotransmițătorii buni reduc stresul, întăresc sistemul imunitar în fața unei boli și reduc riscul apariției bolilor cardiovasculare.

15 august 2022

Cătălina Dumitrescu este psiholog.                                                              

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

teambuilding JPG
Comedia „Teambuilding“: record de bilete vândute în weekendul de lansare
Filmul cu Matei Dima, Micutzu, Anca Dinicu și Șerban Pavlu, a debutat pe primul loc la box office-ul românesc, în weekendul trecut.
Miss SUA 2022 Foto Arhivă personala Instagram JPG
Miss SUA 2022 are origini asiatice. Ea va reprezenta Statele Unite la Miss Universe FOTO
RʼBonney Gabriel, Miss Texas, a fost încoronată noua Miss SUA luni seară, la Reno, în Nevada. Ea este model și designer.
Matteo - Chefi la cutite Foto Antena 1 jpg
„Chefi la cuțite“: Matteo Afloarei, un adolescent cu nanism, i-a cucerit pe chefi
Concurentul are 14 ani, a crescut în Italia și i-a emoționat profund pe cei trei membri ai juriului. Acesta le-a scris o scrisoare înduioșătoare.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.