răsfăț

În fine, pentru că e sfîrșit de vară, o perioadă mai calmă a anului, în care simțurile se ascut și sînt deschise spre răsfăț, o trecere în revistă a unor minuni cu care ne putem delecta e cît se poate de binevenită.

„Basmale (batiste) delicate”, mănuși pentru o zi, bilete la teatru, cărţi şi iarăşi cărţi sînt „mărunţişurile” disputate aproape ȋn fiecare scrisoare de tată şi fiu, sensurile lor alunecînd atît de uşor ȋntre răsfăţ şi răzgîială.

Bucuria prieteniei, poezia, plăcerea unei călătorii confortabile, ascultatul muzicii. Iar cele rele, melancolia, neliniștea și dorul, se risipesc, în fum, ca fumul.

Din fericire pentru mine, cei pe care îi aud vorbind așa sînt puțini. Or fi și alții, dar nu îi înțeleg, că vorbesc în grecește. O fi și ignoranța lingvistică o cale spre răsfăț în vacanță.

Anii ’90 i-au prins pe români cu sticle de whisky așezate în vitrina sufrageriei, printre serviciile de cristaluri. Tuburile de deodorant scumpe, „aduse de afară”, se puneau undeva deasupra, pe șifonier.

E dificil de trasat o linie clară, care să contureze fără echivoc ce e un răsfăț și de care parte, a binelui sau a răului, e: dacă e capriciu sau dorință, ori plăcere, moft, răzgîială, alint, toană (toate legitime sau nu, verosimile sau nu, realizabile sau nu).

Răsfățul mai poate fi asociat și cu generozitatea, poate fi un act de altruism atunci cînd oferim sprijin sau timp cuiva copleșit de problemele cotidiene și îl îndemnăm și susținem să se „răsfețe”.