Momente diferite
Ianuarie 1988. Cîmpul de instrucție de pe dealurile Bacăului. Azi a fost bine, nu au mai fost -20 de grade, ca ieri, și parcă nici crivățul nu mai șuieră așa de tare. Și am avut noroc. La inspecția de front de dimineață, locotententul-major a avut ideea să verifice dacă avem și alte haine în afara celor militare. Ne-a numărat din doi în doi și fiecare al doilea a trebuit să se dezechipeze. Săracii, cei mai mulți aveau pulovere de corp, care sînt atît de bune în frigul de aici... Mai bine zis erau, că au ajuns la gunoi. Eu am scăpat necontrolat, deci am putut păstra și vesta pe mine. Ziua a mers și mai bine, la prînz avînd fasole. E atît de bună, doar că trebuie să mănînci cu atenție, ca să nu îți spargi dinții în vreo pietricică. Și am văzut pe mulți pățind asta. După-masă am găsit și napolitane la chioșcul unității. Cu toții simțim de multe ori nevoia de dulce. Un amic de la altă companie, picat, săracul, la Medicină, zicea că ar fi legat de glicemia foarte scăzută. Oricum ar fi, îmi iau rația de dulce pe mai multe zile. Seara e și mai bine. Unul dintre colegii de pluton (care sînt și colegii mei de facultate) a primit de acasă un colet. Ca de obicei, coletul este pus pe masa din mijlocul dormitorului. Fericitul posesor are cîteva minute la dispoziție, să își aleagă din cutie scrisorile de la iubită și părinți, ciorapii, alte obiecte la care ține foarte mult. După aceea – dăm cu toții năvală. Este o luptă pentru existență – fiecare înșfacă ce prinde – cîteodată avem în mîini resturi de șnițele, chiftele, prăjitură de ciocolată, un amestec de aperitive, fel principal și desert care, mîncate pe rînd, ar fi fost un ospăț grozav. Dar nu ne formalizăm, e bine și așa. Totul durează două-trei minute, pe masă rămîne mereu coletul – acum mînjit cu resturi de mîncare – și conservele trimise de acasă. Astea rămîn ale proprietarului. Acum sînt planton schimbul 2, a venit colegul de la etajul 1. A primit de acasă un pachet de BT și își împarte țigările cu mine. Mă simt răsfățat.
August 2022. Litoralul Epirului, Grecia. Admir albastrul azur al Mării Ionice, cea mai limpede și albastră apă a mărilor Europei. Chiar dacă revin de cinci ani în același loc, în fiecare zi sînt fascinat de culoarea și claritatea apei. Un loc perfect pentru încărcarea bateriilor, fie citind sau pur și simplu lenevind pe plajă, fie înotînd, aici simt cum plaja mă răsfață permanent. În plus, în perioadele cu vînt, parcă nici valurile nu sînt la fel de tăioase și periculoase ca în alte părți. La orele amiezii ne adăpostim în casa închiriată aflată imediat în spatele dunelor de nisip ale plajei. Iar serile sînt minunate, cu cinele la micile restaurante pescărești, ținute de oameni mai mult decît primitori. La restaurantul nostru favorit, cum nici proprietarul și nici soția nu vorbesc engleza, ne înțelegem mai mult prin limbajul gimnastic, iar peștele ni-l alegem singuri. Și de fiecare dată ne-am simțit apreciați și răsfățați.
Poate că, de fapt, e mai bine așa, cînd nu înțelegi tot ce se vorbește. Plajele de aici sînt departe de țară, iar turismul de masă nu e dezvoltat – cazările fiind de regulă în mici pensiuni în sate pescărești –, în zonă ajung puțini români. Cei mai mulți dintre ei sînt educați și politicoși, par genul celor care mergeau pe vremuri la 2 Mai sau Gura Portiței, persoane care, la fel ca noi, și-au găsit aici paradisul pierdut. Sînt însă și excepții. Pe care de regulă le identific în micul magazin din sat, ascultînd fără să vreau cam același fel de dialog, mai ales între copii și părinți. Nu, aici nu sînt toate felurile de iaurturi de fructe, iar iaurtul grecesc nu are zero la sută grăsimi. Nu se găsește șuncă degresată, iar cașcavalul light mai are ceva pînă să ajungă în zonă. Și nici napolitane ca la noi la supermarket nu există. E drept, de multe ori și părinții au motive de supărare. Pe etichetele băuturilor scrie în grecește și oamenii nu vor să riște, să arunce banii pe ceva care poate nu le va plăcea. Iar cremele de soare par făcute de firme de care nu a auzit nimeni, nu sînt brand-uri faimoase. Îi mai aud cum se plîng în magazin sau la telefon cu prietenii că vacanța aici pare un chin, plajele nu sînt amenajate și, culmea, trebuie să vii cu prosop de acasă. Nu era mai bine la all-inclusive?
Din fericire pentru mine, cei pe care îi aud vorbind așa sînt puțini. Or fi și alții, dar nu îi înțeleg, că vorbesc în grecește. O fi și ignoranța lingvistică o cale spre răsfăț în vacanță.
Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național pentru Geologie Marină – GeoEcoMar, profesor onorific la Universitatea din Stirling, Marea Britanie.
