Din paradisurile de secol XIX. Fumatul

Publicat în Dilema Veche nr. 960 din 1 septembrie – 7 septembrie 2022
image

Părea încă o simplă delectare, fără urmări grave. Cu un cuvînt din secolul romantic, „o desmierdare” pe care oricine și-o poate permite. Se fumează mult în cărți, în trenurile din cărți, în odăile mizere sau luxoase din cărți și în realitate, adică „aievea”. O ocupație „de ambe sexe”, pentru toate vîrstele și, aș spune, speciile. Domnul Omidă din Alice în Țara Minunilor (1865) pufăie dintr-o narghilea, probabil cu opiu, după moda adusă de la turci, în consecință corpul îi e plin de lene și vocea plină de somn. Nu se poate ști dacă conversația aproape filosofică cu Alice îi sporește sau îi strică plăcerea fumatului, dar, oricum, pentru interlocutoare e foarte dificilă. 

Tom Swayer și Joe Harper învață să fumeze de la haimanaua de Huck Finn (e drept că prima dată li se face rău, dar își maschează cu iscusință nereușita). În cazul lor, deliciul nu e să inhaleze fum, ci să facă impresie: „să moară toți de ciudă”, „să ne invidieze”, „ce-or să se mai mire băieții”, „o să crape de necaz”. Tom imaginează scena în detaliu: „Ș-odată cînd sînt strînși toți, vin eu la tine și zic: „«Mă, Joe, n-ai o pipă? Că n-am mai fumat de nu știu cînd!». Și tu zici așa, într-o doară, scîrbit: «Cum să nu, am... Am luleaua veche și mai am una, da’ nu-ș’ cum e prost tutunul, fir-ar al dracului...». Și eu de colo: «Las’ că nu-i nimica, numa’ tare să fie». Și p-ormă tu scoți lulelele din buzunar și-amîndoi ni le aprindem așa, tacticos – să vezi cum o să se zgîiască la noi!” (trad. Frida Papadachi). Cartea a fost publicată în 1876.

Alecsandri, acest maestru al răsfățurilor, face din fumat un accesoriu al plăcerii și al prieteniei (în secolul al XIX-lea prietenia e și ea „o desmierdare“, cea mai sigură). Fumul e un ingredient al bucuriei oferite simultan de mai multe simțuri. Într-o scrisoare, poetul îi povestește fratelui mai mic, Iancu, în ce fel își petrece zilele la Nisa, în iulie 1867: „Distinsul meu tovarăș cunoaște foarte bine cum se conduce o barcă și mînuiește cîrma cu o minunată îndemînare. Pe valurile agitate el cîntă vreo barcarolă venețiană sau vreo baladă din operele lui Meyerbeer, iar vocea lui plăcută răsună armonios, în timp ce eu fumez tabacul turcesc pe care mi l-ai trimis”. (Felul în care strecoară „tabacul pe care mi l-ai trimis” ține de arta de a mulțumi, pe care, de asemenea, oamenii de secol XIX o stăpîneau foarte bine.) Timpul, la Nisa, trece repede și agreabil, „citind, scriind, cîntînd, înotînd și plimbîndu-ne. Seara, stăm pe terasa hotelului nostru, inspirînd aerul proaspăt al nopții, iar cîteodată jucăm pichet pînă la ora zece, înainte de a ne duce la culcare” (trad. Marta Anineanu). Dacă ar fi fost la vîrsta lui Tom Swayer, cu siguranță că toți băieții ar fi murit de invidie. În mod neașteptat, scrisoarea celui care a luat premiul pentru poezie la Montpellier cu Cîntecul gintei latine, e redactată în engleză, deși corespondența lui Alecsandri e în general în franceză. E un exercițiu de limbă, de unde se vede că, într-un mod plin de grație, secolul al XIX-lea, unul responsabil între toate, nu uită de treburile serioase, dar nici nu-și strică vacanța cu ele. Le integrează firesc în decor. Scriitorul știe însă că există un loc în care nu e cazul de răsfăț: literatura. Cu atît mai mult „într-o societate ca a noastră, unde fiecare scriitoraș crede că a zămislit capodopere fără efort și fără durere”, cum îi scrie lui Ion Ghica, în 1880.

Cît despre prietenul Ghica, apreciază și el cîte o țigară, mai ales la drum lung. Călătoria cu trenul e socotită un răsfăț de cel născut în 1816, crescut în hurducăturile poștalioanelor, în praful înecăcios al drumurilor pline de gropi și în suduielile surugiilor. În 1881, nimic nu-l mai stingherește: „Te pui în tren la 9 seara, după ce ai prînzit bine la Hugues sau la Brofft [hoteluri de pe Calea Victoriei, la care trăgea prietenul lui], arăți tichetul conductorului care vine și-l timbrează cu cleștele, fumezi o țigară, două pînă la Ploiești; acolo îți bei ceaiul în ticnă, te întorci în vagon, apoi te înfășori bine în tartan, îți pui paltonul căpătîi, te lungești pe canapeaua de catifea roșie sau vagonul-pat, dormi ca acasă vreo nouă ceasuri și, la opt dimineața, te deștepți la Roman. Aici cafea cu lapte, cu un kipfel, două...”

image

Pentru generația următoare, trenul devine mai degrabă o tortură decît un prilej de relaxare. Lui Caragiale, născut în 1852, îi declanșează toate nevrozele. Deși își subliniază el însuși cuvintele cu o țigară pusă într-un port-țigaret de chihlimbar, fumatul în schițele lui e sursă de mari neplăceri. În Bubico, totul pornește de la alegerea compartimentului: „O damă singură, și – fumează, cu atît mai bine!”. Țigările și fumul, însoțite de lătrăturile „nepotului Zambilichii”, creează atmosfera încărcată. Am arătat în Lumea ca ziar... că sursa textului e un fapt divers probabil întîmplat în epocă, în străinătate, și consemnat în ziare la rubrica de tip Felurimi, de unde s-a inspirat Caragiale (o variantă apropiată apare la Dostoievski, în Idiotul). În varianta originală, morala este dinte pentru dinte, cățel pentru țigară. Călătorului i se aruncă pe geam țigara, însoțitorul lui cel mai de preț. Face și el același lucru. Sacrilegiul duce la crima din răzbunare. Altă „atmosferă încărcată” e în Vizită. După modelul tatălui său, pe care îl preia cu bune și cu rele, Ionel fumează „ca un om mare”. Cînd musafirul îi spune că „tutunul e otravă”, băiatul întreabă, obraznic, dar justificat: „Dar tu de ce tragi?”. La fel se întîmplă lucrurile și la Mark Twain: văduva Douglas, care-l ia în grijă pe Huck, îi interzice fumatul (și alte desfătări precum căscatul sau scărpinatul în public), dar băiatul observă că și ea trage tutun pe nas. Doar că Huck e mai obișnuit cu tutunul decît omologul său bucureștean, și nu i se face rău.

Ideea că „tutunul e otravă” este deja limpede în articolele medicale ale gazetelor din preajma lui 1900, pe care Caragiale le citește constant. Dar nici gazetele, nici sfaturile prietenilor, „fapte pioase, perfect inutile”, nu-l opresc pe fumător. Dacă e să-l credem pe Paul Zarifopol, în ajunul morții, Caragiale fumase 80 de țigări. A murit într-un acces de tuse tabagică, la 60 de ani.

Eminescu e și el fumător, uneori chiar pe drum de fier. În poemul vesel Din Berlin la Potsdam, apare versul „Îmi aprind și eu luleaua”. Nu cred că înseamnă neapărat că Eminescu fuma pipă, chiar dacă se imortalizează poetic așa, ci mai degrabă că luleaua intra în armonie cu imaginea boemului și cu dragostea lui pentru blonda Milly: era amorezat lulea. Avem cîteva confirmări ale contemporanilor despre țigările eminesciene. Amintirea lui Stefanelli despre tinerii ani vienezi sună cel mai credibil: „Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte întreagă, dar în schimb lua multe cafele negre și fuma mult”. Iar cea, la mîna a doua, a lui Vintilă Russu Șirianu îl arată pe bărbatul matur răsucindu-și singur țigările, în timp ce compune poeme (Mărturii despre Eminescu, ediție de Cătălin Cioabă, București, Humanitas, 2013). 

Fumul țigărilor se amestecă, în secolul lui Eminescu și în camera lui, cu cel al lumînărilor. În trăirile și gîndirile lui Dionis, sărăcia se resimte puternic pe trei planuri: bani, vin, țigări. Carafa de vin a fost transformată în sfeșnic, după o practică răspîndită a vremii, banii lipsesc „de o lună”, dar nevoia de tutun e cea mai rea, țigara e lucrul cel mai prețios. (Literatura închisorilor confirmă această ierarhie.) „Un regat pentru-o țigară”, promite fumătorul, fără altă acoperire decît cea a poeziei și, oricum, cu același rezultat ca al regelui shakespearian. 

La Titu Maiorescu, fumatul e semnul tulburării. Oferă o amăgitoare mîngîiere. În perioada divorțului de Clara, la 47 de ani, bărbatul fumează mult. Nu scapă însă nici după căsătoria cu Ana Rosetti. Noaptea, scrie el în jurnal, în 1887, „m-a apucat o curioasă neliniște asupra sugrumării mele prin lucrări străine”, drept care „am trebuit să mă scol din pat și să fumez în odaia busturilor pînă la 3 ore”. Are, în același timp, și „neliniști financiare”. Fiind fundamental un om modern, Maiorescu este primul care își consemnează încercarea de a se lăsa de fumat, precum și atît de actuala cură de slăbire. Fumatul și mîncatul în voie, fără remușcări, dispar din viața omului de secol 20.

Cum se vede din aceste cîteva exemple alese ad libitum, fumatul nu e, în secolul al XIX-lea, o plăcere simplă, în suita lui vin alte mîngîieri. Bucuria prieteniei, poezia, plăcerea unei călătorii confortabile, ascultatul muzicii. Iar cele rele, melancolia, neliniștea și dorul, se risipesc, în fum, ca fumul. 

P.S. Autoarea acestui articol nu e fumătoare.

Ioana Pârvulescu este scriitoare și profesoară universitară la Facultatea de Litere a Universității din București. Cea mai recentă carte a sa este Prevestirea (Editura Humanitas, 2020). În pregătire, cartea pentru copii Invizibilii.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

mama gemeni png
Mama gemenilor morți după ce au căzut de la etaj, condamnată pentru ucidere din culpă
Andreea Vizu, mama gemenilor care au murit după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc din Ploiești a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, printr-o decizie a Judecătiriei Ploiești.
hipertensiune pexels com jpg
Bolile cardiovasculare, un ucigaș tăcut care lovește în plin. Cifrele lipsei de educație
Societatea Română de Cardiologie transmite un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Inimii, în care subliniază importanța informării corecte a populației pentru prevenția și depistarea precoce a bolilor cardiovasculare.
David a fost ars şi umilit de doi colegi foto facebook 1 jpg
Tânăr cu retard, brutalizat și umilit timp de doi ani de colegii de muncă. Cazul este în ancheta procurorilor
Un caz cumplit de bullying la locul de muncă este anchetat de procurorii din municipiul bihorean Salonta. Victima este un tânăr cu handicap, umilit şi agresat vreme de doi ani de câţiva colegi.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.