Despre blîndețe ca valoare a întregului

Publicat în Dilema Veche nr. 825 din 12–18 decembrie 2019
Despre blîndețe ca valoare a întregului jpeg

Sîntem asemenea sfinților noștri, mi-a venit în minte în timp ce așteptam la trecerea de pietoni, pentru a traversa. Unii oameni s-au metamorfozat găsindu-și sensul în credință și au căutat să facă bine după putința lor, devenind astfel sfinți. Nu există om care are numai calități, cum nu există om total rău. În noi toți există și binele, și răul, și putem observa în noi binele și răul, în diferite momente ale vieții. Atunci cînd viața este tandră cu noi și nu avem parte de evenimente majore negative, noi vom fi buni și ne vom dezvolta calitățile noastre. Dacă însă ne confruntăm cu traume majore ce ne modifică substanțial echilibrul vieții, cel emoțional sau cel concret (material), vom observa la noi trăsături ce pot fi detestabile.

Oliver Sacks (neurolog) se dezvăluie pe sine cu mult curaj, legat de ce au însemnat rolul de pacient și infirmitatea piciorului produsă de un stupid accident, în timpul unei drumeții. Acesta descrie cum, copleșit de invaliditatea sa, în timpul petrecut într-un centru de recuperare, vede o echipă de tineri care jucau rugby și are un acces brusc de ură la adresa acestora: „Detestam exuberanța lor lipsită de griji și libertatea [...], i-am privit cu virulentă invidie, cu egoistă ranchiună, cu otrăvită ciudă a invalidului. Apoi am întors capul, nu mai suportam să-i privesc – după cum nu mai suportam nici propriile sentimente și urîțenia interioară care se dăduse în vileag“. Așa cum spune, îi este greu să se privească în această oglindă; oamenii vor să-și amintească lucrurile frumoase, momentele de bucurie, de bunătate, gesturile nobile, sentimentele lor de generozitate, curajul de care sînt în stare, în nici un caz că pot deveni ființe detestabile, capabile de cruzime, dușmănie, mizantropi, înverșunați, dornici de a răni pînă la viscere.

M-am întrebat adesea ce îl determină pe un om să arunce cuvinte pline de ură care produc suferință în cel căruia îi sînt adresate. Ce te face să fii ironic, șfichiuitor? Să te oprești din mersul propriu și să-l lovești pe cel care nu se încadrează în ceea ce tu gîndești? Cum să verși atîta ură? –iar aici mă gîndesc mult și la cei din mediul online (hater-ii), care-și revarsă critica într-un mod urît, dureros și nejustificat. Sigur, acolo unde este patologie funcțională, și da, sînt mulți sub incidența acesteia, nediagnosticați, incapabili de control, unii nici măcar neconștientizîndu-și comportamentul deviat, poate fi o justificare. Și nu există soluție pentru aceștia decît de a nu fi luați în seamă, ei sînt niște oameni suferinzi în interior și în profunzimea eului lor, iar compasiunea trebuie să ne fie la îndemînă atunci cînd observăm suferința viperină. În timpul studenției, profesorul G. Ionescu, care preda psihopatologie, ne-a spus: „Toți intrăm sub incidența tulburărilor de personalitate într-o măsură mai mare sau mai mică, aceasta-i normalitatea“.

O cunoștință, care și-a finalizat studiile la o universitate de top din afară, îmi spunea cum a fost promovată o activitate într-un articol, pe care a avut surpriza să-l vadă share-uit de mai mulți prieteni în mediul online. Era frumos scris și evidenția aportul acelei persoane. Aceasta îmi spunea cum nu s-a simțit confortabil să-l posteze pe wall-ul personal, întrucît redă parțial activitatea sa și ar părea că se laudă, plus frica de ceea ce vor spune cei care cunosc mai multe detalii. Ar judeca-o aspru și ar considera că este o impostoare. Acest om este de o empatie, inteligență și sensibilitate rar întîlnite. Un om bun și cu mult bun-simț, care face mult bine în preajma sa. Țin minte că i-am răspuns atunci că ar trebui să posteze articolul, întrucît este o informație care poate fi de folos cuiva bine intenționat și care ar putea să aducă schimbare pentru cineva. O persoană care va căuta să critice și să vadă ceva rău în articolul respectiv înseamnă că oricum nu va fi oprită să critice și este alegerea care-i aparține acelei persoane. Iar dacă cineva simte nevoia să-ți dea feedback, doar blîndețea și asertivitatea sînt calitățile ce ajută ca acel feedback să poată fi primit fix ca o informație de ajutor. Știu mulți oameni care fac lucruri bune și mult bine în preajma lor, dar care, de frica de a fi judecați, criticați, nu îndrăznesc să facă vizibile multe dintre lucrurile bune pe care le fac bine. Este în mentalul colectiv al educației noastre să nu vorbim despre noi, nu mă refer la cei narcisici aici, despre care am scris și care intră sub incidența narcisismului malign, ci la oamenii de bună-credință care fac lucruri valoroase, dar care nu îndrăznesc să se expună de frica hater-ilor ce se asmut precum o haită de lupi. Cei care atacă o fac căutînd o formă de se simți văzuți, de a se răzbuna, de a se lupta cu angoasa morții. În cazuri rare, poate însemna și ideea de a dezbate ca plăcere intelectuală și a produce noi idei constructive. Depinde de poziționarea scopului interior al criticii.

Erickson numește „confuzie de rol“ cînd nu reușești să stabilești un sens al propriei identități în viața reală și îți construiești un sine digital. În cartea sa The Cyber Effect, Mary Aiken scrie despre cum capacitatea de a răni de la distanță este mai crescută decît dacă ai fi în fața persoanei căreia îi adresezi cuvinte dureroase, întrucît atunci ar trebui să te confrunți cu efectele propriei agresiuni. Este ceea ce se aplică în psihologia militară – ordinul de a ucide de la distanță mare se consideră a fi mai ușor de îndeplinit decît cel de la distanță mică, în care îți poți privi inamicul.

Cei care aleg sadismul atunci cînd corectează ceva sau pe cineva intră sub incidența patologiei, iar aici fac referire mai ales la cei care au și putere socială și obțin satisfacție prin umilirea și atacarea, uneori pînă la anularea sau chiar disoluția identității cuiva. De altfel, azi acest fenomen este încadrat ca abuz emoțional, numit în psihologie „sindromul Gaslighting“.  Fromm, psihanalist și sociolog, radiografiază, în cartea sa Anatomia distructivității umane, sadismul ca formă de divertisment pentru vînători, care își satisfac dorința de putere și control. Cei care se hrănesc din critică și din a-i vîna pe cei din preajmă, însetați de o răzbunare pe care o duc doar ei, clivează o traumă profundă pe care au trăit-o cîndva pe parcursul vieții, ce poate fi de multe ori neconștientizată, poate fi un clivaj cognitiv produs la nivel intelectual sau un clivaj emoțional.

La nivel social, mesajul dublu – una spun și alta fac – devine un mesaj confunzant care te prinde într-o captivitate ce duce la ambivalență emoțională și cognitivă, implicit la comportamente dezechilibrate care produc suferința proprie, dar și pe a celor din preajmă. Disonanța cognitivă pe care o putem observa la unii dintre noi (de altfel, oameni intelectuali, cu studii, cu o viață interioară bogată) pare surprinzătoare, dar are mai multe explicații privitoare la ceea ce o produce, unele țin de capacitatea intelectuală, altele de momentele traumatice traversate, altele de nivelul emoțional. Ne rănim și-i rănim pe cei din jur cu acțiunile noastre. Dacă am fi atenți la noi înșine și într-o relație cu sinele nostru – adică centrați pe noi printr-un dialog interior cu noi – și nu pe cei din preajmă, dacă am înceta să mai analizăm viața celorlalți, am observa propria noastră ambivalență și am putea-o îndrepta, ceea ce ar duce la o îmbunătățire a vieții noastre.

Cînd am început să scriu despre anumite subiecte, pe care eu le-am considerat puse sub preș, despre anumite prejudecăți care sînt înrădăcinate în mentalul nostru colectiv, am început să fiu atacată de unele persoane. M-am întrebat ce este în acești oameni care simt nevoia să atace, atunci cînd nu sînt în acord cu tine. Nu-ți place ce citești, nu mai citi. Nu ești de acord cu ce scrie cineva, treci mai departe. Lipsa acută a educației psihologice, și aici mă refer la noțiunea bunătății (nu ești bun doar dacă îți faci pomană, să fii bun în interiorul tău înseamnă mai mult, altfel este fățărnicie) de la nivelul societății, este rezultatul anilor de comunism în care s-a încercat nivelarea emoțională, cruzimea față de cei slabi și diferiți, critica văzută ca un model prin care se considera că vei fi stimulat să devii o variantă a ta mai bună, nevoia de validare internă prin a-i corecta pe cei din jur, etichetarea celor vulnerabili psihic sau de altă etnie, iar ca rezultat, azi, avem un naționalism greșit înțeles, o lipsă de empatie și de bunăvoință, de amabilitate, la nivel social, care se observă în acțiunile adulților de azi, în lipsa zîmbetului, în lipsa disponibilității, a amabilității, în ajutorul acordat așteptînd recompensa (te-am ajutat, acum aștept să-mi întorci favoarea).

Dar, cum educația a însemnat competitivitate, de aici și setarea unor tipare mentale de a nu ceda, de a nu lăsa de la tine, de a nu pierde, să nu ratăm nici o șansă/oportunitate, o luptă pînă în pînzele albe, fără a analiza dacă este o luptă care merită să fie dusă. Noi ne aflăm într-o stare de vigilență în loc să fim relaxați, ca nu cumva să ia startul altcineva, o rivalitate socială încurajată total nesănătos pe care o perpetuăm și azi. Compararea cu ceilalți, recompensa și validarea doar prin prisma unor rezultate înalte, ce nu pot fi atinse de majoritate, ci doar de un număr statistic redus, au drept consecințe comportamentele sadice de azi, lipsa empatiei față de cineva aflat în suferință, lipsa încrederii în noi înșine, suspiciunea, încercarea de a vedea ceva urît în orice act simplu, invidia, starea de atac și de agresivitate crescută.

Nu vreau să generalizez, și nici nu cred că societatea merge mai rău, din contră, cred că evoluția umană este ascendentă. Azi nu mai ieșim în piața publică, la fel ca pe vremea romanilor, să ne rînjim la spectacole sadice, chiar acea coridă unde taurii erau înjunghiați în uralele publicului a fost interzisă în urmă cu puțini ani. Deci este o evoluție prin faptul că am căpătat mai multă înțelegere față de semenii noștri mai puțin norocoși, dar și față de animale, încet-încet se va produce schimbarea de a avea mai multă grijă de mediul nostru, de natură, de generațiile ce ne vor urma. Vom reuși să ne educăm privind frica, astfel încît poveștile care ni s-au spus în copilărie, pline de frică, să fie înlocuite cu povești unde empatia și bunătatea să predomine. Educația este cheia. Și aici mă refer la educația emoțională, întrucît degeaba ești un intelectual și un om înzestrat cognitiv, dacă emoțional ai rămas captiv instinctelor primare și primitivismului emoțional, al poveștilor mediului înconjurător în care abuzul emoțional este perpetuat ca mod de viață și cauți să te poziționezi superior prin erudiția ta, iar etichetarea celor diferiți te caracterizează.

Este important să conștientizăm repercusiunile pe care le are comportamentul nostru asupra celor din preajmă. Sîntem un sistem care interacționează cu alte sisteme, ce fac parte dintr-un sistem mai mare. Practic, sîntem interconectați unul la celălalt, iar teoriile dezvoltate în zona atașamentului confirmă acest aspect; copilul este un sistem independent de mama sa, dar care depinde de sistemul familiei sale, la rîndul acesteia format din partener, familia lărgită. Depindem de persoanele cu care interacționăm pe parcursul copilăriei, de la cei care ne formează mediul familial la cei care ne sînt mediu social, apoi cu cît creștem ne lărgim sistemul/mediul și depindem de cei din sistemul formal și informal. De aceea este necesar să ne conștientizăm problemele din sfera emoțională, nu există om care să nu aibă lucruri de așezat și vindecat, și să căutăm cunoașterea pentru a ne reduce narcisismul și egocentrismul, să sesizăm mesajele duble pe care le folosim, deoarece acestea sînt specifice celor care suferă de nefericire cronică.

Un prim pas ar fi conștientizarea că ceea ce spunem și cum acționăm are reverberație în cei din preajma noastră. Să dăm un sens mai profund vieții, să căutăm cunoașterea, învățarea, implicarea, dăruirea, recunoștința și blîndețea. Sănătos ar fi ca, atunci cînd nu sîntem de acord cu ceva, să ne vedem de propriul drum și să căutăm să ne îmbunătățim pe noi, sau dacă chiar simțim nevoia corectării celuilalt, să avem asertivitatea, blîndețea de a o spune astfel încît să nu rănim. Altcineva, o persoană cu succes social și profesional, îmi spunea pe parcursul unei terapii că își caută blîndețea și cît de greu îi este să fie o persoană blîndă, de teama de a nu fi privit ca fiind slab și de a nu fi atacat, de a nu fi luat de fraier.   

Pentru toate acestea este nevoie de o vindecare proprie, individuală. Atunci cînd vom reuși să așezăm lucruri în noi, vom deveni mai blînzi și mai relaxați cu cei din jur și, implicit, vom trăi mai bine noi cu noi. Închei această opinie personală privind necesitatea și puterea blîndeții, ca parte a întregului căruia îi aparținem, cu o parabolă pe care am citit-o în cartea de memorii a dr. I. Yalom.

„Un rabin stătea de vorbă cu Dumnezeu despre Rai și Iad. «Îți voi arăta Iadul», i-a spus Dumnezeu rabinului, conducîndu-l într-o încăpere în care se afla o masă rotundă. Oamenii așezați în jurul mesei erau flămînzi și disperați. Pe mijlocul mesei se găsea un ceaun imens cu tocană din care se ridica un miros atît de îmbietor că rabinul a simțit că-i plouă în gură. Fiecare persoană de la masă ținea în mînă o lingură cu coada foarte lungă. Lingurile ajungeau la ceaun, dar erau mai lungi decît brațele înfometaților, astfel că aceștia nu reușeau să aducă mîncarea la gură. Rabinul a văzut cît de mult sufereau oamenii aceștia.

«Acum îți voi arăta Raiul», i-a spus Dumnezeu rabinului și l-a condus într-o cameră identică cu prima. Aceeași masă mare, rotundă, același ceaun cu tocană. Oamenii așezați la masă țineau în mîini aceleași linguri cu coadă lungă – dar aici toți păreau bine hrăniți, erau durdulii, veseli și vorbăreți. Rabinul nu înțelegea. «Este simplu, dar presupune o anumită abilitate», i‑a spus Dumnezeu. «Vezi tu, oamenii din camera asta au învățat să se hrănească unii pe ceilalți.»“

Cătălina Dumitrescu este psiholog clinician specialist, psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală, psiholog autonom în psihologia muncii.

 Foto: wikimedia commons

1025 21 Iamandi jpg
Business as usual
Poate că britanicii, spre deosebire de alte nații mai versatile, mai cameleonice, au exercițiul normalului.
VJ jpg
La aniversară. Valeriu Jereghi în spațiul filmului european
Creator a 19 filme ca regizor, 21 și ca scenarist, opt ca director de imagine și unul ca producător, a fost și actor în patru filme.
1014 23 jpg
„Probabil cel mai aşteptat album rap din ultimii zece ani” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu PHUNK B –
Prima mea casetă de hip-hop românesc a fost Familiarizează-te de la La Familia, în 2001, septembrie, de ziua mea, la 7 ani.
p 21 WC jpg
Digital și analogic
Dincolo de sensul intrinsec al unui cuvînt sau al unei expresii, mai există unul, extrinsec, care rezultă din relația acestora cu contextul.
1013 23 Miru fotosoto jpg
„De ce iubim femeile MCs” (II) – G.P. VOLCEANOV în dialog cu MIRU
„Mi-ar plăcea măcar la Conservator, fiind de specialitate, să fie o materie legată de rap.”
image png
Trasul de șireturi
Dar nici cel din urmă nu se oprește vreodată din citit. Nu va declara niciodată că nu mai are nevoie de cărți.
1010 22 coperta jpg
image png
Hoțul de timp
Ei se fortifică în interiorul iluziei de a „avea în mînă accelerarea sau încetinirea călătoriilor la graniță, nu cea geografică, ci cea a veșniciei”
image png
Solidaritatea de aparență
Grație coincidenței onomastice, își însușise fără jenă „faptele de vitejie” ale acestui fotbalist sîrb; și-i mersese de minune pînă să fie descoperit.
image png
Iarna pe uliță
Psihic, însă... mi se pare că e invers.
image png
Privirea ca formă de gîndire în arta lui Marin Gherasim
Preocupările teoretice ale pictorului se manifestă de timpuriu.
p 21 Heinrich B”ll jpg
Dragostea tăiată la montaj. Heinrich Böll despre doliul Germaniei
Dar nu la asta se gîndea Heinrich acum: el se gîndea la speranța care luminase o clipă chipul mamei, numai o singură clipă, dar știa că o clipă înseamnă mult.
index jpeg 7 webp
Ce a căzut, de fapt, în 1989?
Ce nu știm este dacă această situație va dura. Experiența ne arată că omul nu poate trăi fără narative și că istoria la un moment dat se repetă.
pata umana jpg
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
p 23 jpg
p 22 Dimitrie Cantemir WC jpg
Cantemir – confluenţe culturale şi aculturaţie
Cel care făcea această observaţie vorbea în bună cunoştință de cauză, sugerînd una din componentele procesului de aculturaţie.
p 22 jpg
Întotdeauna tu, niciodată eu sau despre violența invizibilă
Termenul de „violență psihologică” este intrat de puțini ani în vocabularul colectiv și conștientizat ca fenomen care se petrece și la care am fost și sîntem expuși fără a ne da seama.
987 23 Volceanov jpg
„De ce iubim femeile MCs” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu GANI (partea I) –
Cel mai important e să fii true şi pasionat pînă la capăt.
982 22 Lepenies jpg
Muncă intelectuală
Munca intelectuală a lui Martus/Spoerhase e o carte foarte interesantă și plină de învățăminte.
p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
index jpeg 2 webp
Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire
Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.

Parteneri

Horoscop dragoste iubire FOTO Shutterstock jpg
Horoscop luni, 16 decembrie. Nativii unei zodii trebuie să fie pregătiți să primească noi membri în familie
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de luni, 16 decembrie. Ce rezervă prima zi a săptămânii pentru nativi.
Târgul de Crăciun de la Craiova Foto Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului jpg
Cât a plătit o turistă pe mâncare la Târgul de Crăciun din Craiova. „Nici pe bulevardul Champs-Élysées nu costă atât”
O turistă a dezvăluit, într-un videoclip publicat pe TikTok, cât a plătit pentru un cârnat, trei mici, jumări și cartofi la Târgul de Crăciun din Craiova. Femeia a gustat din fiecare produs și s-a declarat încântată.
ungaria handbal nemzeti sport webp
Catrinel Dumitrescu si Mircea Diaconu in Buletin de Bucuresti jpg
Visurile neîmplinite ale lui Mircea Diaconu. Răspuns înduioșător la întrebarea „Cum v-ați trăi ultima săptămână de viață?”
„Doamne! M-aș duce repede acasă, ca să mi se întâmple acolo, să nu fiu printre străini” – a răspuns Mircea Diaconu când a fost întrebat cum și-ar trăi ultima săptămână din viață. Îndrăgitul actor a dezvăluit și lista de visuri pe care nu și le-a îndeplinit.
image png
Totul despre operația de blefaroplastie. Cauze, costuri și recuperare
După ce s-a vehiculat că președintele Klaus Iohannis și-ar fi făcut o operație de blefaroplastie, tot mai multe persoane se întreabă ce este, cum se face și cât costă?
image png
Irina Margareta Nistor, șocată de moartea lui Mircea Diaconu. Cum a aflat că actorul nu mai este printre noi
Mircea Diaconu s-a stins din viață în urmă cu o zi, pe data de 14 decembrie. Actorul a murit cu câteva zile înainte de a împlini 75 de ani, iar apropiații săi au fost șocați de decesul acestuia. Printre ei s-a numărat și Irina Margareta Nistor.
surori minore violate de tata jpg
Țara în care abuzul copiilor ar putea deveni legal. Căsătoria cu fete de 9 ani, la un pas să fie permisă
Propunerile stârnesc îngrijorări în rândul grupurilor de drepturile omului, care avertizează că acestea ar putea încuraja violul și abuzul asupra copiilor.
dan petrescu fb1 jpeg
Zaharia Stancu   Foto Revista Teatrul nr 12 1974 png
Zaharia Stancu, „intelectualul oportunist“ care nu l-a uitat pe „Darie“
De la activismul socialist din perioada interbelică, la succesul literar obținut sub egida realismului socialist și până la controversa privind compromisurile politice, Zaharia Stancu rămâne o figură aparte a literaturii române.