Cu iubirea în minte, cu mintea în iubire

Alina NECȘULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 979 din 12 ianuarie – 18 ianuarie 2023
image

Dacă ar fi să-mi imaginez mintea și organizarea vieții psihice într-o reprezentare vizuală aș alege fără îndoială metafora unui muzeu de artă. O clădire robustă în stil gotic cu stîlpi zdraveni, dar cu multe etaje și coridoare lungi. Expozițiile ar fi organizate pe diferite perioade,  în funcție de artiști și variate tipuri de artă plastică. Nu ar lipsi, desigur, un depozit. Un depozit este un spațiu în care un muzeu păstrează obiecte care așteaptă să fie expuse pentru a-și spune din nou povestea. Obiectele sînt selectate în urma unei minuțioase analize a formei, funcției, stilului și tehnicii. Ele reflectă cultura și timpul în care au fost create. Ele dezvăluie totodată o taină a naturii umane: o nevoie, o dorință, un vis, o identitate. Un „ceva” devine un obiect cînd este inclus în colecția unui muzeu. Ca „păstrător” și conservator al vestigiilor culturale, un muzeu este obligat să aibă grijă de obiecte pe termen nedefinit. În spațiul depozitului, obiectele sînt protejate de eroziuni, lumină, umiditate și praf. Ele sînt prezervate într-un mod în care se încetinește trecerea timpului, în cutii care nu conțin acizi, sub textile fine, în spatele draperiilor protectoare și atinse doar de mîini acoperite cu mănuși din mătase. 

Depozitul poate părea inițial dezordonat, însă el este organizat în acord cu modul în care acel muzeu structurează lumea în categorii: artist, perioadă, geografie, substanță și materie. Fiecărui obiect îi este atașat un nume, un cod, prin care poate fi găsit printre nenumăratele alte obiecte din colecție. Muzeografii sînt cei care au în grijă obiectele din muzeu și decid ce este expus și ce rămîne în depozit pentru o perioadă.

Ceea ce îmi imaginez eu este un muzeu straniu, fără hartă și cu multe coridoare prin care e posibil să te rătăcești sau să rămîi blocat într-o anumită perioadă, la colecția unui anumit artist sau chiar în depozit. Muzeul lumii interioare este labirintic, greu de descifrat, iar în centrul lui este o expresie a iubirii. Stranietatea muzeului stă în paradoxul intimității acestuia. Cu cît devenim mai intimi cu propria persoană, cu coridoarele lăuntrice, cu atît mai misterioși și străini de noi înșine ne trăim. Acesta este cel mai interesant paradox al căutării lăuntricului și al trăirii intimității. De aceea, aș alege ca metaforă a centrului muzeului pictura lui Henri Matisse, „L’Atelier rouge”. Cred că studioul unui artist reprezintă în exterior, de fapt, cel mai intim spațiu dinăuntru al artistului. În această lucrare, Matisse ne prezintă un interior integrat. „L’Atelier rouge” este o reprezentare completă, e întregirea unui interior anterior divizat, în care, simbolic, fiecare bucată dinăuntru e adusă împreună cu celelalte într-o coeziune. Studioul devine complet cu toate lucrările de pînă atunci. Este o expresie a unei coerențe de sine, completă, dar finită totodată de pînză, de sașiul care încadrează pînza sau de o ramă atent aleasă. Pînza unui tablou este ca o piele care pune o limită între exterior și interior. Rama creează posibilitatea existenței intimității prin delimitare, prin diferențiere și distanțare. Rama, la fel ca pereții unei clădiri sau ai unei camere, menține atît structura lucrării, cît și ce este afară, în exterior, și ce este înăuntru, la interior. „L’Atelier rouge” este o lucrare făcută din și cu iubire, care se lasă cunoscută și totuși păstrează infinite taine.

De ce iubirea e de multe ori desenată în roșu? Culoarea roșu are o frecvență joasă care face ca presiunea sanguină și bătăile inimii să se intensifice, exact ca atunci cînd simțim iubire. Obiectele pot fi vehicule ale iubirii ca parte dintr-un ritual, un gest sau un simbol. Un obiect poate să cuprindă iubirea pentru ceva sau cineva care nu mai este. Acesta poate să o codifice și să o transporte la destinatar în cel mai sublim mod, așa cum Henri Matisse a cuprins iubirea în tablourile lui pentru cei apropiați. 

Cînd, la rîndul nostru, iubim o anumită persoană, această iubire se poate extinde la un obiect care i-a fost drag, poate deveni o colecție de obiecte iubite de acel om sau o pasiune pentru un anumit domeniu. Muzeele sînt deseori bazate pe o colecție de obiecte care au fost iubite. Vernisajele și expozițiile pot fi despre împărtășirea iubirii. 

Deși culoarea roșu ar fi puntea senzorială directă pentru a trezi reacții specifice iubirii, aceasta poate să ia infinite forme și configurații în toate culorile curcubeului. Este cea mai simplă și totodată cea mai complicată emoție umană. Este ceea ce ne umanizează, ne diferențiază de prădători, ne ridică pe scara evoluției și ne face să fim mîndri să ne numim Homo Sapiens (etimologic, „om știutor”), adică conștienți. Conștient înseamnă a cunoaște cu și prin mine însumi, deci a ști de sine, de existența proprie și a celorlalți. Experimentăm iubirea în familiile alese și în cele biologice. În iubirea erotică, în iubirea pentru muzică, națiune, cultură, animale. Iubirea presupune un amestec de grijă față de relație, de vinovăție cînd o punem în pericol, de reparație pentru a încerca să o protejăm și de recunoștință pentru celălalt care contribuie la aceasta. Relația bazată pe iubire este o construcție reciproc valorizantă între două persoane care poate lua forma unor nenumărate dimensiuni și siluete: a unei familii, a unei opere de artă, a unei colecții sau a unei cărți.

Cum se ajunge la edificiul complicat al vieții psihice și cînd și cum apare iubirea? Trăim fiori atunci cînd ne confruntăm cu situații care ne pun față în față cu propria fragilitate psihică. Ne sînt familiare expresiile „îmi ies din minți” și „îmi pierd mințile”. Asta înseamnă că există posibilitatea să ieșim temporar din propria minte sau să ne înstrăinăm complet de ea, să o pierdem irecuperabil. Implicit, în subtextul acestor expresii se înțelege că mintea nu e indispensabilă corpului. Este adevărat că Mowgli este posibil doar împreună cu antropomorfizarea animalelor. Un copil care nu a achiziționat limbajul pînă la vîrsta de 6-7 ani nu îl mai poate achiziționa. Capacitatea simbolică pare să rămînă, în astfel de situații, într-o formă extrem de primitivă, alteori complet absentă și fără posibilitatea de a mai fi recuperată. Devenirea umană a individului are nevoie de o altă persoană care, pe lîngă îngrijirile fiziologice, să îi vorbească și să îi ofere îmbrățișări iubitoare. 

W.R. Bion, în Aux sources de l’experience din 1960, vorbește despre cum își manifestă o mamă iubirea față de copil. Acest model de iubire devine reper pentru adultul de mai tîrziu. Dincolo de căile de comunicare fizice propriu-zise, Bion spune că iubirea mamei se manifestă prin visarea experiențelor senzoriale ale bebelușului și, apoi, prin simbolizarea acestora în cuvinte. Ea metabolizează psihic conținuturi precum experiența fizică a primirii mîncării mestecate pentru ca bebelușul, aflat la vîrsta diversificării, să o poată digera. Această funcție psihică va fi introiectată treptat de către bebeluș și va deveni parte a sistemului său psihic. Mai tîrziu, el poate reprezenta și metaboliza, pentru sine și pentru ceilalți, experiențe senzoriale dificil de decodat și de semnificat, pentru a nu deveni copleșitoare, care, altfel, ar putea să ia forma unui „ieșit din minți” sau „pierdut de minți”. De aceea artiștii sînt atît de iubiți. Pentru că ei fac pentru ceilalți această metabolizare a trăirilor copleșitoare într-o formă asemănătoare visării, pe care o face mama pentru bebeluș. 

Alina Necșulescu este psihoterapeut specializat în psihanaliză.

p 23 jpg
În aerul firav al Globului
Ce lecție transfiguratoare despre puterea teatrului este acest spectacol! Și totuși, care Ioana? Ioana pitit/ă în fiecare din noi, care-și dorește să fie ascultat/ă, recunoscut/ă și acceptat/ă. Nimic mai simplu.
980 21 Badescu jpeg
Copel Moscu și jocul de-a realitatea
Filmele lui Moscu sînt documentare ale unei lumi ascunse, a unei alter-realități adevărate, care există, dar nu este într-un mod de la sine înțeles, adică prin însuși faptul de a fi, observată și băgată în seamă.
index jpeg 4 webp
Pe scurt, despre iluzia schimbării
Cădem de acord că aceste vremuri trecute erau frumoase atît pentru fete, cît și pentru băieți.
Robert Harron and Gertrude Norman in The Tender Hearted Boy (1913) (cropped) jpg
Iubire "all inclusive” sau prietenie?
Ceilalți, care își investesc energia în mai multe relații, în mai multe preocupări, au de-a face cu limitele, distanța, absența și iubirea neîmpărtășită toată viața.
p 21 WC jpg
Orwell, petrolul și qatarezii
n vremea lui Rebreanu și a lui Camil Petrescu, reprezentanta României sub proaspătul încoronat Carol al II-lea pornea lungul și năucitorul drum spre Lumea Nouă.
640px Minister Luns opent de NATO conferentie te Den Haag jpg
Iarăși pe marginea prăpastiei?
În schimb, nimeni nu poate da de cap naționalismului imperialist rusesc. Singurii care o pot face sînt rușii înșiși.
316953588 506193938209801 1661483905740624086 n jpg
Daniel Vighi a plecat
Dilema veche transmite condoleanțe familiei și tuturor prietenilor săi! Dumnezeu să-l odihnească!
Engine lathe work LOC 25423838163 jpg
Stimată redacție Dilema veche,
La articolul „Șaiba” (Dilema veche, nr. 951/ 30 iunie – 6 iulie 2022) să-i fie îngăduit unui vechi „meseriaș” o mică adăugire, utilă, zic eu, înțelegerii derivatelor semantice ale acestui cuvînt.
p 22 Ken Loach WC jpg
Ken Loach. Iluzia working class hero
Cineastul britanic, cu o carieră onorabilă și consecventă, reușește în continuare să surprindă și să evoce niște pasaje ce descriu atît de palpabil o realitate, de altfel evidentă.
p 8 IMG 20220707 WA0031 jpg
In memoriam: Simona Cioculescu
Avea darul ca, prin prezența ei luminoasă și tonică, să creeze în jurul soțului ei o aură de veghe și de atenție iubitoare care îl înflorea permanent, în chip miraculos.
1024px Sulina 4 jpg
Vacanță la marginea frontului
Sulina complet schimbată față de alți ani. Peste drum de Ucraina. Peste drum de oroarea absolută a ultimului an.
p 23 InterviuBoca&Infinitu' CatalinSoto 1 jpg
Definiția underground-ului – G.P. VOLCEANOV în dialog cu CHAKRA 7
Rap-ul românesc nu a trebuit niciodată să fie resuscitat. A fost mereu într-o continuă ascensiune, depinde pe cine asculţi şi pe cine cauţi.
948 22 jpg
Viața bate filmu’
„The Third Man” e un film clasic, în alb-negru, o producție a anului 1949, premiată în același an la Festivalul de la Cannes, ce poate fi vizionată și astăzi în cinematografele din Viena, bineînțeles restaurată digital.
900px Serhiy Zhadan Toronto 2019 jpg
Un road movie
Tentativa brutală a Moscovei de reconstituire a unui imperiu poate fi stopată, dar aceasta nu ne pune la adăpost de surprize nedorite în materie de democraţie și drepturi ale omului.
42098322520 249c2ee734 c jpg
Imnurile noastre… toate
Căci chestiunea momentelor cvasi-solemne, ca izvor al unor „așa-zise” probleme, legate de ținuturi ori țări și cîntecele lor emblematice, de identitatea unor comunități, fie ele chiar și etnice, a revenit cu o fervoare nebănuită în prim-planul discursului public autohton.
627x0 jpg
Repetabilitatea trecutului
Începînd cu luna noiembrie a anului 2020 există însă o lege prin care proprietarii sînt obligați să-și repare casele, să-și întrețină fațadele și să-și spele ferestrele de la stradă.
p 22 WC jpg
De-sine-mișcător(i)ul Dacia, de la Pitești
În română avem „Superman” american și „Supraom” nietzschean.
Week end în patru puncte principale și multe alte divagații jpeg
Week-end în patru puncte principale și multe alte divagații
Pe undeva, este și o dulce și tîrzie răzbunare a noastră, cu toate că întregul patrimoniu moștenit după 1918 aparține statului român, indiferent de stăpînitori, supuși și complicatele raporturi care au existat în trecut între ei.
Scrisoare către Leonida Neamțu jpeg
Scrisoare către Leonida Neamțu
Îți scriu, pentru că recent s-a reeditat una dintre cărțile tale.
Despre singurătatea din noi – nu i așa că îți place de mine? jpeg
Despre singurătatea din noi – nu-i așa că îți place de mine?
Este demonstrată științific legătura dintre creier, corp, mediu și vulnerabilitatea genetică.
Viețile netrăite jpeg
La ora prînzului
E o atenție pentru lumea mică, nevăzută, în mișcare, din jurul nostru, pentru care parcă n-am avut ochi pînă acum.
La stînga sau la dreapta? jpeg
La stînga sau la dreapta?
Gîndirea binară – natură versus cultură – este prea rigidă ca să explice complexitatea comportamentului verbal, care în mod clar e o combinație între cele două.
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației?  – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols jpeg
Sfîrșitul competenței: inamicul nevăzut al democrației? – o discuție pe marginea cărții lui Tom Nichols
Ceea ce suscită interesul „diagnosticianului” sînt atitudinile tot mai multor oameni. În primul rînd, legătura invers proporțională între „lipsa de informații” și „opiniile ferme”.
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai jpeg
Gînduri pașnice „în vreme de război”, pentru ortodocși și nu numai
Sîntem într-o altă etapă a unui război surd pînă acum, într-o nouă formulă, „reloaded”, dar tot hîdă, de a ne raporta la alteritate.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.