⬆
aduse cu poșta
Pata umană. Despre intoleranță și mizantropie
„Ignoranța nu este un vid, este un preaplin de scenarii și de certitudini.”
Stimată redacție Dilema veche,
La articolul „Șaiba” (Dilema veche, nr. 951/ 30 iunie – 6 iulie 2022) să-i fie îngăduit unui vechi „meseriaș” o mică adăugire, utilă, zic eu, înțelegerii derivatelor semantice ale acestui cuvînt.
Vacanță la marginea frontului
Sulina complet schimbată față de alți ani. Peste drum de Ucraina. Peste drum de oroarea absolută a ultimului an.
Repetabilitatea trecutului
Începînd cu luna noiembrie a anului 2020 există însă o lege prin care proprietarii sînt obligați să-și repare casele, să-și întrețină fațadele și să-și spele ferestrele de la stradă.
Academia și macaralele
Doar omul este capabil de impulsuri constructive (a se citi distructive) de moment, care să-i pună în piatră amprenta sa individuală.
De la „Muntele vrăjit” la cîmpia stearpă
Perioadele pre-totalitare vin însoţite de isterie, agresivitate dezlănţuită, bezmetică.
Izolare și context
Pandemia a invadat planeta într-un context care agravează lucrurile, pe fondul pesimismului economiei globale.
Ziduri
Poate profesorii noii ere ar trebui să fie cei care te învață empatia, esența ta umană, cei care te ajută să-i găsești cu adevărat pe ceilalți.
Viața de dincolo de convenții
Fetița mea e acum preadolescentă și încerc cît pot să nu proiectez în ea nici un ideal, fizic sau de orice alt fel.
Murim
Moartea a devenit singurul meu gînd, orice făceam îmi era prezent gîndul morții, iar noaptea mă frămîntam fără să pot adormi, mereu pe aceeaşi temă.
O vizită la Casa Ceaușescu
Apreciez gustul pentru demitizare al doamnei ghid: nimic din ceea ce vom „viziona“ nu a aparţinut efectiv familiei Ceauşescu. Totul a aparţinut statului român. Din grupul de vizitatori se aud răzleţe „ah“-uri mirate.
Unde e locomotiva?
De ce nu putem circula şi noi ca alţi călători, de ce trebuie să aşteptăm la nesfîrşit prin staţii, de ce biletele de călătorie sînt tot mai scumpe, de ce pentru unii trenurile sînt atît de rare şi, mai ales, unde este locomotiva?
Puşcăriaşul
Respectînd trecutul, asumîndu-mi responsabil prezentul, pregătind şi aşteptînd cu încredere viitorul, pot spera că toate sacrificiile făcute pînă acum nu au fost în zadar.
Remote în România?
Planeta devine din ce în ce mai tehnologizată, iar asta e clar pentru toată lumea.
Gaura din plămîn şi boala despre care refuzăm să vorbim
Eram elevă la cel mai bun colegiu din județ, jucam baschet de trei ani, făceam sport, aveam grijă de alimentație și fumasem foarte puțin, cu luni înainte, pe ascuns, ca o adolescentă cu multe întrebări. Nu respectam stereotipul.
Nostalgia tramvaielor şi punctualitatea germană
Locuind de curînd la San Francisco, într-un hotel pe Market Street, mă plimbam ades prin oraș cu cable car-ul, tramcarul istoric, așa că nu călătoream numai peste colinele orașului, ci și prin meandrele unor vremuri trecute.
Fenomenologia bunătăţii
Ți se cere, cu alte cuvinte, să pozezi potrivit vremii, cutumiar, fără prea multe „ifose“ de „om deștept“, principial și cu replică neofensatoare, întrucît totul se face la comandă: zîmbim la comandă, ne indignăm la comandă, vorbim sau tăcem la comandă, în funcție de ceea ce se vinde mai bine la un moment dat.
Educaţia în dezbatere
Propun cîteva puncte ale dezbaterii pe tema educaţiei româneşti. Atenţia nu trebuie canalizată exclusiv pe copiii excepţionali, aceştia se descurcă în orice situaţie. E datoria noastră să ne îngrijim de copiii cu probleme, de cei care pot progresa, dar care au nevoie de ajutor, de un impuls, de puţină încredere.
Din lumea (fără religie şi şcoală) a copiilor
Cu cîteva primăveri în urmă, pe vremea cînd nepoţelul meu Tudor avea doar 5 ani, am fost împreună cu el într-un parc, unde aproape toată după-amiaza s-a jucat cu o energie debordantă. Nu am reuşit să-l desprind din tot acel univers de leagăne, tobogane, balansoare, chirăieli şi urmăriri ca-n filme decît cînd se înserase.
Cîteva gînduri în timp pascal
Faptul că trăim este numitorul nostru comun, pentru toţi, fără nici o legătură cu înălţimea, greutatea, vîrsta, învăţătura ori locul unde ne aflăm. De-a lungul istoriei proprii, viaţa s-a autoapreciat tot mai mult, astfel încît am reuşit să devenim foarte siguri pe noi înşine, gîndind la propria persoană cu începere de la acest dat.
Gura şi prisosul inimii (sau despre provocări)
Din torentul de reacţii care au invadat mass-media în urma evenimentelor tragice de la Paris, una mi-a atras în mod special atenţia. Este vorba despre o caricatură care îl înfăţişează pe Iisus răstignit pe cruce, privind trist şi resemnat în jos, către un preot care îl priveşte mustrător: „You shouldn’t have provoked them!“
Malraux sau Charlie?
Francezii ar trebui să se hotărască între Malraux şi Charlie. „Le XXI-ème siècle sera spirituel ou ne sera pas“ – celebra zicere (ulterior contestată) a fostului ministru, citată pe toate meridianele, spre adînca notorietate a poporului francez, este în antagonism perfect cu imundele caricaturi ale tabloidului din Hexagon, la fel de mediatizate.
Despre limitele libertăţii de exprimare
Nicăieri în lume nu poţi să spui ce te taie capul. Dar limitele sînt date de legea civilă şi penală, nu de legea bunului-simţ – vorba unei doamne senator. Dacă tot ce se publică ar fi de bun-simţ, n-ar mai fi nevoie de legi care să îngrădească dreptul la libera exprimare.
Regulile şi respectarea lor
M-am aflat, pentru cîteva zile, în Germania, într-un oraş în care posesorii de biciclete sînt obligaţi să facă dovada efectuării verificării tehnice anuale, pentru a avea dreptul să le folosească. Pînă aici, reflexele de trăitor în spaţiul românesc pot să producă doar ridicarea sprîncenelor şi, desigur, un zîmbet neîncrezător.
Detalii (la sfert... de secol)
Astă-vară, pe cînd mă întorceam dintr-o scurtă vacanţă la mare, lăfăit pe bancheta din vagonul aproape gol al trenului care mă ducea spre casă, în fereastra însorită pe care priveam absent, după mai multe peisaje largi şi profunde, a apărut brusc o mică pădure alergînd înapoi, dar atît de aproape, încît aş fi putut atinge cu mîna acel „Şi dacă ramuri bat în geam...“, trezit deodată la viaţă de prin cotloanele memoriei.
Despre Catedrală, de Crăciun
Un fost consilier al guvernului suedez veştejeşte planurile de construire în România a Catedralei Mîntuirii Neamului, îndemnînd UE să ia atitudine împotriva acestei construcţii faraonice. Ştirea a fost difuzată şi în media naţională, cu precădere online.
Oportuniştii fanatici
Sînt înfăţişate mereu, cu tonuri grave şi apocaliptice, desfăşurările de forţe ale maşinăriilor de propagandă ce defilează prin regimurile totalitare. De la Goebbels, încoace, maşinăria infernală a propagandei este mereu invocată, ajungînd un clişeu. În regimurile totalitare, propaganda pare a atinge superlativul artizanal prin recuzita rocambolescă.
Oui!
O neobişnuită şi mai puţin cunoscută carte reuneşte sub titlul de mai sus cele mai importante scrieri (eseuri?) ale lui Salvador Dalí răspîndite de-a lungul a peste 50 de ani (1927 – 1978), prin presa culturală a vremii, considerate de majoritatea criticilor drept esenţiale pentru înţelegerea Suprarealismului, aşa cum a fost el gîndit de autor.
Am rămas fără replică
Era în septembrie sau octombrie 2013. Am mers la Direcţia de Asistenţă Socială din oraşul unde locuim, pentru a încasa indemnizaţia pentru gradul I de handicap al fiului meu. De data asta, ritualul s-a rupt după momentul semnării şi continuarea a fost niţeluş surprinzătoare...
Istoria e cea mai frumoasă poveste?
Dacă ar fi să analizez pe scurt istoria relaţiei pe care am avut-o de-a lungul vieţii cu televizorul, aş clasifica-o drept complicată, instabilă, volatilă, năbădăioasă chiar. „Vîrsta de aur“ ar fi cea din anii ’70, cînd serialele de desene animate mă ţintuiau pur şi simplu în faţa ecranului, într-o stare de euforie şi dependenţă totală.
Despre bunăvoinţă...
Se ştie foarte bine că problema absorbţiei fondurilor europene în general – şi nu doar a celor pentru romi – este una cronică în România, ţară care continuă să se afle pe ultimul loc în Europa la acest capitol, în ciuda îmbunătăţirilor înregistrate în ultimul an, anunţate cu mîndrie de premierul Ponta în urmă cu cîteva săptămîni.
Talent de magistru
Am trecut, pînă acum, asemenea majorităţii dintre noi, prin mîinile multor educatori, de calibre diferite. Pe unii i-am admirat, altora nu le-am putut oferi decît respectul meu formal. Pe toţi, însă, i-am priceput întrucîtva numai cînd am ajuns să privesc şi eu, din spatele catedrei, oameni în formare.
Dileme teologice
Cînd vine vorba de modul de a citi o carte, am împărtăşit dintotdeauna teoria lui Borges care, într-un interviu acordat către sfîrşitul vieţii, spunea: „În ce mă priveşte, declar că sînt un cititor hedonist. Am citit cărţile pentru emoţia estetică ce mi-o produc şi am lăsat pentru mai tîrziu comentariile şi studiile“.
Leacuri pentru pesimism şi lentoare
Tot aşa cum apar iPhone-uri îmbunătăţite şi noi gadget-uri, trebuie ameliorat şi aparatul uman. Aşa că acum s-a descoperit sindromul tempoului cognitiv lent. Sună destul de opulent ştiinţific, în orice caz mult mai intelectual decît banala şi populara lene.
Pleosc Scriptum la o tragedie naţională
A circulat cu succes (şi mai circulă, poate) în folclorul urban din Bucureşti un banc pornografic al cărui limbaj, desigur, este imposibil de redat într-o publicaţie decentă, dar pe care vreau să-l traduc aici pentru semnificaţia sa aparte.
Decît o notă
Am sperat şi la un cuvînt despre dispariția Dilematecii în ediția pe hîrtie. Nu l-am găsit, aşa că l-am adăugat eu. Am crezut că i-am pierdut doar ritmul. Și aşteptam, din număr în număr, Dilema 2 în 1. E adevărat, luam în calcul şi proverbiala mea lipsă de ordine în toate cele şi lipsa de atenție la vreo cumpărare.
Bine că nu e premiant
Scrisoarea cititoarei noastre Izabela Cotelin („Copilul meu nu-i premiant“), publicată în numărul trecut, a fost cel mai citit text de pe dilemaveche.ro (cu peste 50.000 de vizualizări) şi a stîrnit numeroase ecouri. Publicăm aici unul dintre comentarii.
Copilul meu nu-i premiant
Sîntem o familie normală. Avem studii superioare, am fost premianţi şi olimpici amîndoi, deci consider că pot vorbi pertinent. Am urmat „cursul vieţii“ şi am primit în dar primul copil. Crescînd, a venit şi vremea grădiniţei, cea cu două educatoare. La una plîngea copilul, la cealaltă plîngeam noi, părinţii.
Coran (o paranteză)
Într-o conversaţie pe care am avut-o recent la o terasă, în faţa unei sticle cu bere, un bun prieten m-a întrebat, la un moment dat: „Şi... ce mai citeşti?“ „Coranul“, am răspuns.
Lumini şi umbre – cei doi Patapievici
Domnul Patapievici a conferenţiat la Cluj. Înţeleg că, în afara dialogurilor de la Librăria Humanitas Cişmigiu, dumnealui a apărut acum, în public, pentru prima dată după retragerea de la ICR. A venit în umbră, aş spune, şi a plecat după ce s-a luminat, a venit cu un chip şi a plecat cu altul.
Restul e bomboana
După zeci de bomboane, orbituri, ciocolate, baloane şi dovezi de umor de hipermarket, manifestate prin mesajul: „vă rămîn datoare cu 1 leu“, acumulate – încă mai crezi că nu merită să te enervezi pentru atîta lucru şi, ros de noul dezvoltat diabet de personalitate de la atîtea dulcegării, îţi promiţi că tu nu vei fi niciodată rău cu clienţii.
Optimismul nostru
Cele două moduri de a privi România, din interior şi din afară, au început să interfereze. Obsedantele critici cvasixenofobe pe care le primesc – cel mai adesea nediferenţiat – românii strămutaţi prin toată Europa se fac auzite şi în mediul autohton.
De ce nu mai poate fi judecat torţionarul Vişinescu
Recentul caz Vişinescu – comandant, în anii ’50, al penitenciarului Rîmnicu Sărat – a stîrnit o furtună mediatică absolut justificată moral.
Revistele literare din Basarabia - între sincope şi hiatusuri
Pînă în 2012, datorită susţinerii ICR, în Basarabia au existat cîteva reviste de cultură de o bună calitate: Clipa (o revistă a celor mai tineri), sobru-academicele Sud-Est Cultural şi Limba română, Contrafort, Semn – revistă editată de universitarii de la Bălţi, deopotrivă sobră şi ludică, didactică şi artistică.
Patriotismul la români
Ideea de a scrie despre patriotismul românesc astăzi a plecat de la interviul lui Andrei Pleşu din publicaţia Adevărul. Un interviu pe care l-am citit cu plăcere şi cu oarecare amărăciune. De asemenea, mărturisesc că sînt de acord cu cea mai mare parte a concluziilor de acolo. Dar nu cu toate.
Cum iubeşte o femeie "cultă"
Nu cu mult înaintea nunţii, ea a plecat de acasă din cauza unor frunze de dafin. Părinţii lui erau la ei în vizită. Mama viitorului ei soţ a vrut să îi dea o mînă de ajutor în bucătărie şi, pe cînd ciorba era aproape gata, a adăugat nişte frunze de dafin în fiertura din oală.
Cînd ne iubim profesorii
În fiecare an, de Crăciun, profesorii ocupă un loc fruntaş pe lista Moşului, unde nu sînt împărţiţi în buni şi răi, în obraznici şi ascultători, în darnici şi zgîrciţi. Iar noi, elevii, am învăţat treptat să fim Moş Crăciun pentru ei.
Sîntem sau nu sîntem un stat laic?
"În cursul lunii noiembrie crt., trei dintre temele dosarelor par a se înlănţui: „Ce-i învăţăm pe copii despre Dumnezeu“, „Cei 7 ani de acasă“ şi „România înapoiată“. M-am gîndit mult (mai ales la prima temă) şi am ajuns la concluzia că, în toată această ecuaţie a educaţiei religioase, familia pare a nu fi prea prezentă."
Numărătoare, ascultare, altă culoare
În metroul parizian, zilele trecute, un cetăţean în vîrstă, de culoare (menţiune trebuincioasă doar pentru culoarea locală), descria experienţele sale în campaniile de vot franceze: „azi e ziua mea, am 75 de ani: eu în viaţa mea nu am votat, dar de fiecare dată am stat la rînd; nu am votat nici pentru De Gaulle, nici pentru Mitterrand, nici pentru Royala (sic!)."
Primul, Al doilea şi Numărul 1 mondial
Tenisul contemporan este dominat la vîrf de trei mari campioni care-şi revendică, succesiv, supremaţia.
Un fenomen curios
Aceia dintre noi care frecventează librăriile au putut constata în ultimii ani un fenomen curios: cititorul român e avid de literatură contemporană străină. Într-o cultură în care Rousseau şi Montaigne nu pot fi citiţi decît la bibliotecă, în ediţii vechi şi murdare, în care Eliot şi Pound sînt nişte vedete aproape anonime, în care despre Pavese sau d’Annunzio tineretul cultivat ştie cel mult cîteva bîrfe.
Berlin 20
Am stat să urmăresc pe TV5 Monde, pînă am căzut de oboseală, un megadocumentar despre căderea Zidului berlinez. O imensă desfăşurare de forţe civile şi militare pentru mai nimic a avut loc în acel „memorabil“ 9 noiembrie! Nu c-aş fi dezamăgit că n-a murit nimeni la Berlin, deh, comunistă ţara – RDG, dar ceva mai civilizată decît celelalte din blocul socialist, zic unii.
Despre alegeri
La 10 ani, în Turcia, am avut un vis ciudat. Doar atît: „Viaţa este un bazar... trebuie să ştii întotdeauna să alegi“. Dacă aş fi credincioasă, aş fi zis că este un semn de la Dumnezeu. Dar cum credinţa este un dar pe care nu l-am primit încă, nu ştiu ce să cred.
Sat sau oraș?
Unora li se pare că a alege dintre acestea două este o decizie foarte dificilă, dar eu nu aş sta pe gînduri. Nimic nu se compară cu liniştea: liniştea sufletească, liniştea din jur, liniştea de orice fel. Pe acestea cu siguranţă nu le putem găsi la oraş. Este clar deci în ce parte se înclină „balanţa“ mea.
Ce să mai facă ea, limba română, cu românii ei?
Nu sînt profesor de limba română, nici specialist IT, ci un simplu beneficiar al limbii române, care poate fi bănuit cel mult de obiectivitate. Şi pe care mă străduiesc s-o folosesc tot timpul cu grija şi respectul pe care le merită.