Istoria e cea mai frumoasă poveste?

Publicat în Dilema Veche nr. 554 din 25 septembrie - 1 octombrie 2014
Istoria e cea mai frumoasă poveste? jpeg

Dacă ar fi să analizez pe scurt istoria relaţiei pe care am avut-o de-a lungul vieţii cu televizorul, aş clasifica-o drept complicată, instabilă, volatilă, năbădăioasă chiar. „Vîrsta de aur“ ar fi cea din anii ’70, cînd serialele de desene animate mă ţintuiau pur şi simplu în faţa ecranului, într-o stare de euforie şi dependenţă totală.

Dacă ar fi să analizez pe scurt istoria relaţiei pe care am avut-o de-a lungul vieţii cu televizorul, aş clasifica-o drept complicată, instabilă, volatilă, năbădăioasă chiar. „Vîrsta de aur“ ar fi cea din anii ’70, cînd serialele de desene animate Mihaela, Lolek şi Bolek, Calimero, Bălănel şi Miaunel, aventurile lui Pătrăţel, cele cîteva minute de Ciocănitoarea Woody sau Tom şi Jerry de la Album Duminical, sau, puţin mai tîrziu, serialele Ce vrăji a mai facut nevasta mea? (Samantha), Daktari, Mannix, Kojak, Linia maritimă Onedin, Fortsyte Saga şi expediţiile căpitanului Cousteau mă ţintuiau pur şi simplu în faţa ecranului, într-o stare de euforie şi dependenţă totală. A urmat, aşa cum se ştie, epoca întunecată a celor două ore de emisie pe zi, cînd continuarea miraculoasă a Galei desenului animat, programele televiziunii bulgare (cu ale sale ecouri precum... draghi zritili... leka noci detza... cistita nova gudina...) dar şi cele cîteva filme văzute la vecinul de la 5, care avea „video“ (şi nu orice fel, ci recorder, cu care putea înregistra de la bulgari) erau singurele consolări. Desigur, asta cînd nu apăreau imprevizibilele pene de curent.  

A venit apoi entuziasmul din decembrie ’89, cînd, cu priviri exoftalmice, aşteptam dintr-o clipă în alta anunţul oficial al reinstaurării paradisului pe pămînt, entuziasm întrerupt la doar cîteva zile, de mascarada „procesului Ceauşeştilor“, şi apoi nimicit definitiv de evenimentele din ianuarie şi mai-iunie 1990, dar şi de valul de vulgaritate, ipocrizie, cinism şi prost gust agresiv, care, deghizat în „profesionism“, a pus treptat stăpînire pe majoritatea covîrşitoare a posturilor de televiziune, private sau nu, pînă în zilele noastre.

După redescoperirea lecturii ca alternativă a televizorului (fenomen apărut pentru mine în noiembrie 2001, adică la vîrsta de 34 de ani, şi întreţinut, nu fără oarece eforturi, pînă în prezent), relaţia mea cu micul ecran a căpătat un caracter sporadic, distant, plicticos şi într-o oarecare măsură politicos, dar o politeţe stingheră, jenată, ca la reîntîlnirea întîmplătoare cu o fostă iubită pe care ţi-ai propus să o uiţi definitiv. Sigur, mă mai uit la cîte un film (artistic sau documentar), sau la transmisia marilor evenimente sportive, de genul campionatelor mondiale de fotbal sau snooker, ori, mai nou, al meciurilor Simonei Halep, dar exclud cu stoicism emisiunile de ştiri sau dezbaterile de gen „talk-show“ ca sursă serioasă de informaţii. Dacă vreau să mă informez, trag aer în piept şi navighez pe site-urile de ştiri, unde, în plus, acum am şi sunet, şi imagini video. Ceea ce, în fond, face televizorul dispensabil.

Se întîmplă însă ca, luat cu diverse treburi, acasă sau aiurea, să trec pe lîngă un televizor în funcţiune şi adesea să prind, cu colţul ochiului sau doar cu urechea, diverse fragmente care nu mă lasă indiferent. Multe din ele – psihanalizabile. Primul care îmi vine în minte face parte din comentariul în direct al meciului de fotbal Grecia – România: „Este bine că mingea e la noi, pentru că astfel grecii nu pot intra în posesie şi deci nu se pot apropia de poarta noastră...“ (TVR, duminică, 7 septembrie 2014).

Pe altele le-am notat în agendă de-a lungul ultimilor ani şi, deci, sînt în măsură să dau cîteva exemple. Iată-le: „...Sînt români care nu ştiu să se spele pe faţă, domnule, pe faţă şi prin urechi. Iată de ce eu cred că votul în România trebuie să fie obligatoriu!“ (Florin Călinescu, scos din minţi într-un talk-show TV, toamna lui 2008); sau: „Să ştiţi! Clasa politică nu reprezintă România tăcută! Să ştiţi... oamenii obişnuiţi sînt serioşi! Ei se gîndesc numai la familie şi la bani!“ (Tudor Octavian, revoltat, la un talk-show TV, 1 octombrie 2009); sau acest fragment dintr-o discuţie între Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu, despre diferenţele dintre cartea clasică şi cartea electronică, în care Liiceanu spune: „E ca şi cum ai înlocui o femeie cu o femeie gonflabilă“, iar Pleşu răspunde, după o scurtă pauză de gîndire: „Nu pot să mă pronunţ, nu am folosit niciodată o femeie gonflabilă“ (TVR, ianuarie 2011); dar mai ales (eu o consider bijuteria coroanei): „...Criza economică vine peste noi cu un minus care ne cuprinde fără voia noastră...“ (Radu Tudor, analist politic, pe un ton grav, cu ochii măriţi, fără să clipescă, Antena 3, martie 2009).

Tot astfel, într-o bună zi, trecînd pe lîngă un televizor, am înregistrat automat următoarele cuvinte: „...Şi pînă data viitoare, nu uitaţi că istoria este cea mai frumoasă poveste!“ Am scuturat din cap şi mi-am văzut de treabă mai departe. Dar după cîteva zile am surprins din nou fragmentul, exact în aceeaşi formulă. „...Şi pînă data viitoare, nu uitaţi că istoria este cea mai frumoasă poveste!“ Am înţeles, în cele din urmă, că este vorba despre formula de încheiere pe care realizatorul o rosteşte, pe un ton triumfător şi cu sentimentul datoriei împlinite, după fiecare episod al emisiunii educative 5 minute de istorie, difuzate (pînă de curînd, nu ştiu dacă şi în prezent) de postul naţional de televiziune. Am început să urmăresc emisiunea şi am surprins astfel un episod în care se vorbea despre morţii de la Canalul Dunăre – Marea Neagră (cu referire specială la intelectualii interbelici care şi-au găsit sfîrşitul acolo), un altul despre victimele de la Casa Poporului, altul despre cele de la metrou, altul despre înăbuşirea revoltei de la Braşov din 1985. Toate încheiate cu aceeaşi formulă: „...Şi pînă data viitoare, nu uitaţi că istoria este cea mai frumoasă poveste!“  

Sigur, înţeleg că există în istorie momente glorioase, înălţătoare, pentru unul sau altul dintre învingători, victorii de răsunet, reîntregiri teritoriale, încoronări salvatoare etc., dar să spui şi să repeţi insistent că istoria e cea mai frumoasă poveste? Aşa, la modul absolut, fără nici un echivoc? Sigur, poţi să spui şi să repeţi asta netulburat, în faţa elevilor sau a studenţilor, care se presupune că sînt interesaţi de domeniu şi care vin cu bună-credinţă la cursuri, convinşi, în inocenţa lor, că fără ceea ce le administrează domn’ profesor, în mod academic, nu vor învăţa niciodată nimic. Însă eu, ca telespectator neutru, cînd aud asemenea sentinţă la postul naţional de televiziune, aş putea să mă întreb, de exemplu: oare ce este frumos în prăbuşirea Imperiului Roman şi instaurarea, odată cu creştinismul (coincidenţă sau nu) a întunericului profund caracteristic Evului Mediu? Dar ce a fost frumos în cei peste 40 de ani de comunism? A fost frumoasă exterminarea a zeci de milioane de nevinovaţi în al Doilea Război Mondial, doar pentru că, pînă la urmă, nazismul a fost învins?

Dar dacă istoria e cea mai frumoasă poveste, atunci ce facem cu Napoleon, care a spus şi a scris: „Istoria e o minciună pe care nimeni nu o contestă“? Sau cu Dimitrie Drăghicescu şi cartea lui Din psiholgia poporului român? Sau cu Cioran – „Oamenii nu îi urmează decît pe cei care le împart iluzii“?  
Dincolo de retorica acestor întrebări, nu aş mai vrea decît să adresez o rugăminte: domnilor profesori, lăsaţi-ne măcar poveştile, că de realitate sîntem sătui! 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Prietenia între femei – un mit?
Marile bucurii și marile tristeți le cam ducem de unii singuri.
Zizi și neantul jpeg
Zăpadă și săpuneală
Săpuneala era, negreșit, un mini-ritual pre-sexual.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Diete și cîteva gînduri despre nutriție
● Orice dietă implică renunțarea la alcool. Eu nu beau decît vin, dar e bună și o bere. Pînă aici! Nu vreau să fiu un om slab, sănătos, dar trist.
E cool să postești jpeg
Cînd aduci munca acasă
Există, bineînțeles, avantaje clare ale muncii de acasă. Și pentru angajați, și pentru angajatori.
p 20 Kierkegaar WC jpg
Maestrul Kierkegaard
Într-o anumită împrejurare, Wittgenstein a observat: „Un gînditor religios onest este ca un funambul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Ineditele lui Eliade
E un eveniment care, sper, i-ar fi plăcut lui Eliade, pentru că e o confirmare a importanței arhivei pe care o evoca recurent, aproape obsesiv, în jurnalele sale, știind ce a lăsat în ea.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Dialog între un tată și un fiu (la vîrsta inocenței), în autobuz. Tatăl: „Merg să-i iau lu’ mami ceva.“ Fiul: „Ce?“ Tatăl: „Niște cizme.“ Fiul: „De ce?“ Tatăl: „Nu, că nu găsesc.“ Memorabil. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.

Adevarul.ro

image
Caz șocant în Capitală: femeie închisă în portbagajul unei mașini incendiate. Cum a fost salvată de polițiști și de operatorii 112 VIDEO
Un caz șocant de sechestrare a fost înregistrat luni dimineață în Capitală. O femeie a fost salvată de polițiști din portbagajul unei mașini incendiate.
image
Experiența nefericită trăită de o turistă într-un hotel de 4 stele din Sinaia. „Și un WC public arăta mai bine decât camera”
O româncă s-a plâns de condițiile oferite de un hotel de 4 stele din Sinaia. Femeia susține că a stat într-o cameră care merita cel mult două stele și a postat pe internet fotografii care vin în sprijinul afirmațiilor sale
image
Există legătură între cutremurul din Turcia și cele cinci seisme din România? Ce spun experții
După cutremurul devastator din Turcia, în această dimineață, au avut loc mai multe cutremure și în România. Seismologul Gheorghe Mărmureanu e explicat dacă acestea au legătură.

HIstoria.ro

image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.
image
Apropierea Ungariei revizioniste de Germania nazistă
Propaganda revizionistă maghiară, extrem de activă și de agresivă, a prins în străinătate și pe fondul lipsei de reacție a României.