Educaţia în dezbatere

Magda-Cristina TUNEGARU
Publicat în Dilema Veche nr. 607 din 1-7 octombrie 2015
Educaţia în dezbatere jpeg

La îndemnul preşedintelui Iohannis, propun cîteva puncte ale dezbaterii pe tema educaţiei româneşti. În primul rînd, e nevoie de o schimbare de perspectivă. Atenţia nu trebuie canalizată exclusiv pe copiii excepţionali, aceştia se descurcă în orice situaţie. E datoria noastră să ne îngrijim de copiii cu probleme, de cei care pot progresa, dar care au nevoie de ajutor, de un impuls, de puţină încredere.

Cred că principalele strategii de înnoire a învăţămîntului trebuie să vizeze: selecţia şi evaluarea cadrelor didactice, abolirea repetenţiei, schimbarea programei şcolare în sensul insistării pe lectura funcţională şi critică. Direcţiile pe care le propun sînt următoarele: 

Profesorii 

1. Selecţia candidaţilor 

Selecţia profesorilor se face printr-o inspecţie şi examenul scris de titularizare. În funcţie de notele primite şi de posturile rămase, candidatul optează pentru un post. Dacă a obţinut peste 7 şi poate lua un post titularizabil, candidatul este în al nouălea cer, căci îşi asigură un post călduţ, de unde nu poate fi deranjat prea tare multă vreme. Chiar dacă nu-i place şcoala aleasă, se poate detaşa sau chiar transfera – titularii au mereu prioritate în faţa suplinitorilor. Sistemul poate fi fentat foarte uşor şi nu puţini sînt profesorii care se titularizează în mediul rural, numai pentru a pătrunde în castă. Ei nu ajung să predea la şcoala aceea niciodată, îşi iau concediu. În primăvara următoare se transferă în oraş. 

Soluţia pe care o propun este selectarea candidaţilor în interiorul şcolilor. Îmi doresc abolirea acestui sistem piramidal în care, de la un biet profesor pînă la ministru, fiecare are un şef căruia i se supune cu obedienţă şi de mulţumirea căruia depinde bunăstarea lui. Cu alte cuvinte, propun ca şcolile să poată organiza concursuri în urma cărora să angajeze profesori. Rezultatul la examenul naţional de titularizare, rezultatul la concursul organizat în şcoală, interviul, opiniile părinţilor, toate acestea vor fi avute în vedere în selecţia profesorilor. Şcoala îşi asumă alegerea profesorului şi va fi stimulată să aleagă cel mai competent profesor.

Mai mult, propun desfiinţarea titulaturii pe post, o idee învechită care nu se mai potriveşte cu piaţa muncii. Profesorul poate munci ca orice alt angajat, în şcoală. 

2. Mişcarea personalului didactic 

Titularii au întotdeauna prioritate în faţa suplinitorilor, marginalii sistemului. Titularii ocupă posturile cele mai bune la transferurile realizate cu complicitatea inspectorilor. Stînd în biroul lui, inspectorul cere şcolii să aprobe transferul, fără să fie interesat de situaţia actuală a postului. Competenţa titularului se măsoară şi aici în hîrtii, în influenţă, şcoala neavînd nici o putere, nici un cuvînt de spus. Aflăm de la inspector că un oarecare profesor s-a titularizat în şcoală, iar suplinitorul pe care copiii îl iubeau şi părinţii îl apreciau trebuie să plece. Şcolii i s-a impus un angajat, despre care se speră că va fi un om de calitate. 

Propun ca mişcarea personalului didactic să fie desfiinţată în forma actuală. Aşa cum spuneam mai sus, şcolile pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor. Cum n-ar mai exista titulatură, n-ar mai exista nici transferuri. Vrei să predai la o şcoală într-un oraş mare? Dai examen teoretic şi practic la o şcoală dintr-un oraş mare. 

3. Evaluarea profesorilor 

În paradigma actuală, evaluarea activităţii profesorilor este superficială. Nimeni în afară de directorul şcolii şi uneori părinţii elevilor nu este interesat de calitatea actului didactic. Aşa că directorul şcolii merge în inspecţie din cînd în cînd, mult prea rar în opinia mea, să-şi cunoască profesorul. Inspecţia se încheie cu un calificativ folositor în mică măsură pentru calificativul general de la sfîrşitul anului şcolar, cînd fiecare profesor primeşte de la şeful de catedră, colegul lui, un punctaj realizat mai degrabă fictiv. În general, toţi profesorii primesc „foarte bine“. 

Uneori apare în şcoală un inspector care stîrneşte o teamă generală, semn că bunăstarea profesorilor este perturbată temporar. Dacă inspecţia verifică o anumită disciplină, cei care nu sînt vizaţi respiră uşuraţi. În orice caz, inspectorul stă de vorbă cu directorul, este servit cu mîncare, gustări care să-i îndulcească şi spiritul critic. Trece şi pe la clasă, iar copiii îi dau flori, căci profesorul speriat a organizat un adevărat scenariu de mulţumire a inspectorului. La final, inspectorul pleacă acasă cu sacoşe cu mîncare în portbagaj, flori şi, desigur, un cadou numai pentru el. A fost foarte mulţumit de şcoală!

Este inacceptabilă această stare de fapt. În sistemul pe care îl propun, directorul este

şcolii, direct interesat de buna funcţionare a unităţii de învăţămînt, şi nu un om numit politic. Pentru a evalua un cadru didactic, directorul va verifica progresul elevilor la o anumită clasă din încadrarea profesorului. Cum se realizează lucrul acesta? Prin verificarea cunoştinţelor elevilor în două momente diferite în cadrul unor evaluări naţionale, de progres. Monitorizarea progresului nu înseamnă altceva decît o corectură necesară adusă sistemului, prin plasarea copilului în centrul educaţiei, aşa cum e firesc de altfel.

O evaluare clară şi corectă a activităţii profesorului trebuie corelată şi cu inspecţii periodice la clasă. Directorul trebuie să se asigure în permanenţă că orele se desfăşoară bine. În acest sens, propun instalarea în sălile de clasă a unor sisteme video şi audio. Actul didactic nu este un secret şi-atunci de ce să nu poată fi evaluat direct – atunci cînd acesta se desfăşoară – şi fără intruziunea directorului în clasă, care ar putea schimba comportamentul elevilor? Directorul va chestiona copiii, va urmări caietele acestora şi va discuta cu părinţii pentru a cunoaşte activitatea profesorului. Apoi va acţiona în consecinţă.

În altă ordine de idei, consider obligatorie testarea psihologică a profesorilor

ca aceştia să ajungă în faţa elevilor. În prezent, testarea se face în timpul anului şcolar, după ce profesorii au primit încadrarea. 

4. Formarea reală a profesorilor 

În sistemul actual de educaţie, formarea profesorilor este realizată superficial. Există cursuri cu plată pe care unii profesorii nu le pot accesa din cauza sumelor destul de mari. În plus, nu există un interes general pentru formarea cadrelor didactice. Instituţia numită Casa Corpului Didactic organizează uneori cursuri pentru profesori, în şcoli. Un angajat al CCD ţine un curs în şcoală, la care se înscriu mulţi profesori. Persoana îşi face văzută faţa o singură dată în şcoală, vorbeşte cu profesorii şi anunţă cu ce se ocupă cursul prezent. Are loc o discuţie în grup. Apoi, se stabileşte o nouă întîlnire, dar nimeni nu mai vine să ţină cursul. Peste cîteva săptămîni, fiecare profesor care s-a semnat pe listă primeşte o diplomă pentru participarea la curs. Toată lumea e mulţumită.

Propun ca formarea profesorilor să se facă în şcoală şi în afara acesteia în mod obligatoriu. Participarea la dezbateri, alături de alţi profesori, trebuie să fie o cerinţă în evaluarea profesorului. 

5. Implicarea părinţilor în alegerea profesorilor 

În plus, părinţii trebuie implicaţi în actul educaţional. Între părinte şi profesor trebuie să fie o colaborare strînsă. Profesorul care nu se poate plia pe spiritul unei clase nu trebuie să educe elevii acelei clase. Nu se face educaţie cu forţa. Profesorul nu trebuie să-şi impună felul de a fi, ci trebuie să se potrivească cu clasa lui şi să reuşească să comunice cu elevii săi. Vocea părinţilor trebuie să conteze în evaluarea unui profesor.

Este incorect şi grav ca un profesor să abandoneze o clasă cu care a lucrat cîţiva ani, pe motiv că elevii nu învaţă, fugind astfel de un evident eşec la examenele naţionale. Profesorii nu trebuie să-şi aleagă clasele din încadrare, e un privilegiu luat cu forţa, care afectează mulţi copii.

Elevii 

6. Repetenţia 

Aşa cum am arătat într-un alt articol (

), repetenţia este o practică învechită, periculoasă pentru copilul repetent, dar şi pentru clasa în care acesta ajunge. A lăsa un copil repetent înseamnă a-l distruge, căci el va fi un exclus care va trata şcoala cu agresivitate. Toţi copiii sînt la fel de buni sau răi, numai că reacţionează diferit la ceea ce se întîmplă cu ei. Este inacceptabil să sacrificăm anumiţi copii pentru a oferi un exemplu celorlalţi.

Soluţia pe care am prezentat-o pe larg în articolul citat presupune transformarea corigenţelor în restanţe pe care părinţii trebuie să le plătească. Elevul nu repetă clasa, ci rămîne alături de colegii săi, cu singura diferenţă că trebuie să participe la ore suplimentare săptămînal, care se vor finaliza cu un examen. Prioritatea educaţiei este elevul şi progresul acestuia. 

7. Comunicarea 

A devenit deja un refren celebru faptul că programa şcolară trebuie schimbată în sensul racordării acesteia la realitatea elevilor. Cu siguranţă trebuie făcute schimbări în acest sens, dar consider că este important să se insiste pe lectura reală, funcţională. Analfabetismul funcţional este o problemă gravă a învăţămîntului românesc. Iar exersarea lecturii nu trebuie să se petreacă doar la anumite ore de limba română, ci la toate disciplinele şcolare, oricare ar fi acelea. De asemenea, îmi doresc ca în şcoli să se promoveze şi texte din literatura străină. Am dezvoltat acest subiect într-un alt articol (

).

În plus, exersarea comunicării prin abordarea unor teme interesante pentru copii este extrem de importantă. Şcoala trebuie să facă parte din viaţa elevului, şi nu să fie o obligaţie stearpă. O obligaţie a şcolii este aceea de a forma indivizi capabili să formuleze idei în scris şi vorbit. Interesul pentru comunicare trebuie să aibă o pondere semnificativă în programa şcolară, iar profesorii trebuie formaţi în sensul acesta.

Şi dacă luăm în considerare acest prerogativ absolut necesar, al trecerii de la transmiterea de cunoştinţe la formarea de deprinderi, atunci şi subiectele evaluărilor naţionale trebuie să suporte semnificative schimbări. Subiectele de la Evaluarea naţională şi de la Bacalaureat sînt o ruşine care atestă că educaţia românească este departe de ceea ce se vrea a fi. În teorie, profesorii învaţă, din cărţile de metodică şi pedagogie, metode moderne, dar în practică ei aplică aceleaşi metode vechi care se potrivesc unui sistem de învăţare rablagit, care pune accent pe informaţie, şi nu pe formare. Subiectele trebuie semnificativ simplificate. La limba română, trebuie să se verifice trei aspecte (înţelegerea textului; gîndirea critică; redactarea unui text argumentativ) fără interpretare de text literar, fără aplicarea noţiunilor teoretice inutile (moduri de expunere, perspectivă narativă, motiv literar etc.), care parcă vor să scoată din copii nişte critici literari.

Şcoala nu trebuie să-i mai înveţe pe copii informaţii – găsesc singuri informaţii –, ci e datoare să asigure deprinderi esenţiale în formarea individului. 

8. Plagiatul 

Cred că toate universităţile trebuie să trateze problema plagiatului foarte serios, în primul rînd prin redactarea unui regulament intern care să stipuleze sancţiunile. Studentul care plagiază trebuie să răspundă penal pentru furtul intelectual, iar profesorul trebuie sancţionat pentru că şi-a dat acordul şi nu a atenţionat studentul.

De asemenea, toate lucrările de licenţă, dizertaţie, doctorat trebuie păstrate în biblioteca universităţii pentru a fi consultate. 

Părinţii 

Şcoala de astăzi nu are suficiente mijloace de reducere a indisciplinei. Oricît de gravă ar fi fapta, copilul primeşte, în ordine, următoarele sancţiuni: mustrare în faţa clasei, mustrare în faţa consiliului profesoral, mustrare scrisă, scăderea notei la purtare, exmatriculare pe o perioadă de cinci zile. Nici una dintre aceste măsuri nu implică cu adevărat părintele. 

Sînt şcoli care se confruntă cu situaţii grave de indisciplină (profesori sau elevi agresaţi) şi care nu pot să ia nici o măsură reală pentru a opri ceea ce se întîmplă. Aşa că şcolile îşi aruncă una alteia elevul indisciplinat. 

Cred că elevii care dovedesc un anumit progres şcolar (de exemplu, media generală mai mare) trebuie să primească burse sociale sau o deducere a impozitelor părinţilor. În cazul în care copilul este indisciplinat, părintele poate primi o creştere a impozitului. Este extrem de important ca elevii să primească o stimulare din partea şcolii, care să atragă şi deschiderea părinţilor către şcoală, căci interesul pentru învăţare este preluat în mare măsură din familie. Pe larg am dezbătut acest subiect într-un alt articol (

).

O reformă reală, funcţională înseamnă o regîndire a sistemului educaţional, în ansamblul său, o formare a exponenţilor săi, în sensul plasării elevului în centrul educaţiei. Cîtă vreme persistăm în starea aceasta de castă, neacceptînd sau acceptînd cu greu schimbările în sistem, nu putem reforma cu adevărat educaţia. Profesorul trebuie să devină un angajat ca oricare altul, fără privilegii, dar cu o datorie importantă – aceea de a forma indivizi – pe care trebuie să şi-o asume.  

Magda-Cristina Tunegaru este profesoară de limba română. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.