Revistele literare din Basarabia - între sincope şi hiatusuri

Pînă în 2012, datorită susţinerii ICR, în Basarabia au existat cîteva reviste de cultură de o bună calitate: Clipa (o revistă a celor mai tineri), sobru-academicele Sud-Est Cultural şi Limba română, Contrafort (o revistă modernă, elevată, selectivă, chiar selectă), Semn – revistă editată de universitarii de la Bălţi, deopotrivă sobră şi ludică, didactică şi artistică.

Unele dintre ele pot fi trecute, fără rezerve, la ceea ce s-ar numi patrimoniu cultural românesc. Dacă ICR (împreună cu fosta FCR) ar fi trebuit să facă un raport al eficienţei, un argument forte ar fi colecţiile (arhivele) revistelor. Spre deosebire de multe activităţi poate utile, dar efemere, aceste reviste pot fi prezentate cu titlu de argument şi de patrimoniu naţional real, acumulat cu contribuţia Institutului. Arhivele sînt mai relevante decît orice descriere, oricît de argumentată, a unui proiect sau a unei intenţii. Tocmai de aceea – credeam eu –, ICR a anunţat că revistele vor fi finanţate şi în acest an fără a mai anunţa un concurs.

Dar lucrurile sînt încă nebuloase în ceea ce priveşte viitorul presei literare din Basarabia. Pînă la finele anului 2012, revistele au fost ţinute în suspansul incertitudinii. Aşteptarea a durat şi în primele luni ale anului 2013. În sfîrşit, după ce presa românească (Adevărul, în primul rînd) a semnalat această atitudine absolut inexplicabilă (şi... inexplicativă) a ICR, a doua zi (în ajunul plecării lui Andrei Marga la Chişinău), pe pagina oficială a ICR a apărut ştirea precum că revistele din Basarabia vor fi finanţate conform listei din anul trecut.

Nu a mai urmat nici o acţiune, cel puţin nimic nu a mai ajuns la urechile/ochii cititorului. Doar nişte informaţii... oximoronice. Într-o ştire din 29 aprilie, plasată pe site-ul ICR, se spune că vor fi sprijinite şi alte publicaţii din Basarabia, într-o contradicţie inexplicabilă cu reducerea fondurilor, deductiv – cu reducerea finanţării revistelor existente. În lipsa unui concurs, nu se ştie care vor fi acele „alte“ publicaţii, nu se ştie cine şi cum le-a testat calitatea. Absolut neinspirată pare a fi decizia de a finanţa revistele prin intermediul filialei Chişinău a ICR. Pe de o parte, nu va fi evitat partizanatul local şi efectul unor mofturi personale, iar pe de alta, lipseşte un instrument de evaluare conform strategiilor ICR, nu conformă cu gusturile directorului filialei Chişinău.

Pînă azi, nu a ieşit de sub tipar nici o revistă... Bine, fondurile limitate presupun închiderea finanţării anumitor proiecte, cu anunţarea clară a priorităţilor (responsabilitatea, în acest caz, şi-o asumă conducerea ICR), sau acordarea unor fonduri modeste (cu decizia revistelor de a le accepta sau de a-şi încheia activitatea, după caz). M-au pus în gardă, însă, şi alte obiecţii, strecurate în paralel cu invocarea lipsurilor. De exemplu, unele reviste au fost învinuite de elitism. Or, poţi să spui că o publicaţie este elitară, iar alta e cumva... „democrată şi populară“. Dar să sugerezi unei reviste să devină „mai populară“ înseamnă să-i ceri să nu mai fie atît de bună, să mai scadă din calitate, în favoarea divertismentului. Şi cu totul deplasată mi s-a părut replica noilor manageri culturali de la Chişinău, că trebuie „să se mai hrănească“ şi alţii. Adică, să facem un fel de rotaţie? Or, misiunea unui institut cultural, menit să promoveze cultura de calitate, este să identifice elitele culturale, nu să „hrănească“ hoarde de veleitari.

Soluţia onestă, fără menajări este simplă pentru toate situaţiile: se dau publicităţii fondurile disponibile, se anunţă concursul respectiv (cu nişte condiţii limpezi şi uşor testabile), iar revistele îşi prezintă proiectele. Institutul îşi afişează, prin aceste concursuri, priorităţile, îşi asumă responsabilitatea selectării, iar revistele îşi decid viitorul.

Există oameni de cultură, în Basarabia, pentru care revistele respective sînt parte a destinului lor. Şi nu e deloc corect să joci cu aceste destine ori să le pui la cheremul unor factori de decizie foarte subiectivi. Încă şi mai trist ar fi dacă românii din afara graniţelor ţării devin ostatici ai unor confruntări politice interne. Asta chiar nu are nimic cu cultura. Oricum, anul 2013 lasă o umbră mare pe activitatea ICR în Basarabia. Dacă nu cumva trage o linie de demarcaţie a independenţei ICR faţă de cultura română de calitate din Basarabia.

Deocamdată, presa literară din Republica Moldova s-a dus să moară puţin. E o sincopă? E un hiatus?

P.S. În acest an, în Basarabia a apărut, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, o singură revistă de cultură. E trist viitorul unui ţinut care are o singură revistă literară, chiar dacă ea se numeşte, imperial, Literatura şi Arta. Sau mai ales pentru că se numeşte aşa.

Mircea V. Ciobanu este scriitor şi critic literar.