Liric & ludic

● Marú, 7 păcate neîmpăcate, 2024.

● Ada Milea, Schitze după Chiritze, 2023.

Doi dintre poeții de vază crescuți pe malurile Siretului se văd transferați în muzică de către două artiste ale ludicului. Ada Milea și Marú i-au răstălmăcit muzical pe Alecsandri (cu Coana Chirița), respectiv pe Iv cel Naiv (cu Uibire și alte jocuri lirice).

Iv cel Naiv își construiește notorietatea prin încăpățînarea de a rămîne anonim, deși nu se dă înapoi de la expunere media, iar cu ocazia albumului lui Marú pășește premeditat în lumea muzicală. Și-a dat versurile pe mîini bune – Marú e o tînără absolventă de Conservator vienez (chitară), forjată în industria românească sub mentoratul lui Smiley, compozitoare a unor piese popularizate de Andra ori de Monica Anghel. Albumul are tot ce îi trebuie ca s-o propulseze, s-o scoată din ucenicie pe scenele mari – pe lîngă versurile inginerului-poet Iv, un număr de actori participă cu vocea și prezența video în suita de clipuri care se lansează săptămînal as we speak: Florin Piersic Jr., Vlad Logigan, István Tèglás, Aylin Cadîr, Alina Teianu-Cocioran și-au investit încrederea în ipoteza că materialul va fi unul din albumele importante ale anului.

Tot ce se poate, și asta nu doar datorită profilului colaboratorilor care pun osul, ci în primul rînd datorită priceperii protagonistei – un mix de experiență tehnică antrenată formal, voce vibrantă și sensibilitate emoțională peste care vin ca o mănușă (de catifea) jocurile de cuvinte candide ale lui Iv cel Fictiv. Piesele testează mai multe viteze, nu se limitează la balade, dar toate rămîn în cadrul pop-folk. Esența oscilează între melancolie și idealism romantic, ghidate de spiritul liric al sursei de inspirație, cu șapte titluri ce răstălmăcesc păcatele capitale în șapte deziderate emoționale.

De cealaltă parte, în cel mai recent material al său, Ada Milea se folosește, împreună cu Anca Hanu, de Coana Chirița (plus cîteva texte de Matei Millo), continuînd obiceiul exploatărilor literare în siajul unor materiale inspirate de Caragiale, Gellu Naum, Lewis Carroll, Marin Sorescu și alții, unele realizate în contextul unor spectacole de teatru. Cu muzica Adei Milea am avut o relație indecisă – fiind contemporani la același liceu, am intrat devreme în contact cu muzica ei din anii ’90, pe care am perceput-o însă drept „neserioasă” sub aspect muzical (atunci ascultam doom-metal față de care și „Ave, Maria” era neserioasă). La Cluj însă nu poți scăpa de spectacolele grupului ei, care îi mai include pe Anca Hanu, Cristi Rigman și Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr) – o colaborare cu teatrul clujean care îi menține activ microbul dramaturgic. 

Reconectîndu-mă la muzica ei mai recentă, descopăr conexiuni care mi-au scăpat multă vreme – e aici miza teatrală de la The Tiger Lillies, satira lui Aurelio Voltaire, atitudinea de farsori pop a celor de la Sparks și, esențial, un devotament în a promova duhul lui Alexandru Andrieș. Producția noilor albume nu mai e doar înregistrarea de apartament a unor glume muzicale cu chitară sporadică, ci un design ingineresc al suprapunerilor și decalajelor de silabe peste „incidente” instrumentale atent temporizate, explorînd contraste umoristice între tehnica/tonalitatea vocală și semantica vorbelor. 

Persistența cu care Ada Milea și-a manifestat „neseriozitatea” a dus la o identitate artistică bine cristalizată, a unuia din puținii artiști de la noi care lucrează temeinic la intersecția dintre musical, cabaret și folk. Echipa de pe album își asumă numeroase libertăți ca să surprindă cu caraghioslîcuri liric-muzicale ingenioase acolo unde ne-am fi așteptat ca Schitze pentru Chiritze să se bizuie doar pe manierismele personajelor excesiv rostogolite prin teatru (sau prin materia de Bac).

Aron Biro este autorul blog-ului https://aronbiro.blogspot.com.