Mihaela PETROV

Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.

Compoziție cu nud se numără printre lucrările care au fost retrase pe 26 ianuarie 2024 din expoziția consacrată lui Victor Brauner la MNAR

Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.

În 1965, Victor Brauner inițiază un nou ciclu de lucrări, Mitologie și Sărbătoarea Mamelor (Mythologie et La Fête des Mères), care avea să fie considerat testamentul plastic al artistului.

În 1955, viziunile celor doi artiști se intersectează în lucrările pe care le realizează împreună, desene, acuarele şi două tablouri purtînd același titlu, Interviziune, I şi I.

În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.

În 1955, Victor Brauner realizează tablouri numite „portrete de substituție“, printre care o serie de lucrări amintind descrierile „melancoliei“ din textele medievale.

Lucrările „decorative“ corespund „construcțiilor“ elogiate de Ilarie Voronca în textul publicat în paginile revistei 75 HP.

„Eu cred că sărbătoarea mamelor este cu adevărat o sărbătoare antică, o zi în care mamele au toate drepturile și pot face ce vor.

Refugiat la Marsilia în anul 1940, Victor Brauner se alătură membrilor grupului suprarealist din jurul lui André Breton care locuiesc la Vila Air Bel pusă la dispoziția lor de către comitetul american de ajutorare condus de Varian Fry.

Prin reinstaurarea imaginilor mitice, căderea este „răul eliberator“ care conduce la obţinerea elixirului vieţii (Gershom Scholem, La Kabbale et sa symbolique, Payot, Paris, 2003).

În creația brauneriană a anilor 1943-1945, desenul incizat în ceară devine o imagine magică adecvată timpurilor moderne.

De la începuturile creației lui Victor Brauner pînă la ultima serie de lucrări consacrată Mitologiilor și Sărbătorii Mamelorîn anul 1965, opera sa este traversată de reprezentări ale păsărilor și animalelor.

Pentru Brauner, relaţia specială pe care privitorul o poate întreţine cu opera de artă este asemănătoare cu aceea pe care o putem avea cu o „fiinţă vie“.

Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist

În opera brauneriană, simbioza semn-număr-cuvînt devine o constantă în elaborarea imaginilor.

Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.

Așezarea pe soclul tabloului a sculpturii care înfățișează varianta tridimensională a unui segment din pictură demonstrează intenția artistului de a crea o operă susceptibilă să sugereze un spațiu în care exteriorul (sculptura) și interiorul (tabloul) sînt reunite.

„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”

Victor Brauner devine creatorul în jurul căruia gravitează tineri artişti şi scriitori reuniţi într-un grup care se va numi Contragrupul H, grup care se declară împotriva tuturor formelor de demagogie pseudo-revoluţionară.

Printre sugestiile propuse pentru un spectacol de teatru se numără „apariția“ și „dispariția“ personajelor și obiectelor, „transparența“ și „invizibilitatea“, poeme scrise și litere-obiect.

Seria celor trei tablouri amintește de procesul alchimic prin care, în trei etape succesive, este căutată totalitatea Sinelui.

Materialul, restrîns la extrem în cutia de transport, trebuie calculat în așa fel încît să poată fi desfășurat pe larg pentru a deveni un abundent etalaj de expoziție, specifică artistul.

În lucrările în care poezia întîlnește tradiția ezoterică domină recursul la vechi tradiții din cultura iudaică, la mituri, legende și tratate de magie medievală.

„Pictopoeziile” sînt tablouri în cuvinte compuse prin suprapunerea unor forme geometrice, suprafețe rectangulare sau rotunde, pe care se lasă construită țesătura textului, litere, cuvinte și cifre, sau scurte propoziții tipărite.

Legătura dintre Brauner și Rousseau este înțeleasă în primul rînd pe planul sensibilității creatoare și pusă sub semnul unei magii simpatetice care a dus în mod „profetic“ la această întîmplare.

Titlul tabloului, Elvira, este gîndit ca o anagramă a numelui dat de Duchamp „dublului“ său feminin, Rrose Sélavy.

„Oratorul“ amintește de manechinele trase de sfori la bîlciuri, pentru a provoca rîsul spectatorilor.

Tablourile sale oglindesc gustul epocii pentru un rezultat surprinzător al creațiilor naturii sau pentru cel neașteptat care îmbină produsul natural și pe cel făurit cu deosebită măiestrie.

Oraşul labirint, a cărui „siluetă“ sugerează contururile creuzetului unei mitologii reinventate, este dominat de o figură legendară, Fantomas, primă „încarnare“ a miraculosului modern.

Desființarea conotațiilor perspectivale, aplatizarea și schematizarea formelor și simetria compoziției accentuează caracterul de „viziune“ al tabloului.

În anul 1961, Brauner scrie un text în care recunoaște în opera sa și în cea a lui Redon o lume a sensibilității unde poezia, viziunea și fantasticul domină.

O furtună îi împiedică pe călători să-și atingă țelul și grupul face cale întoarsă. Brauner pictează în același an Marea călătorie (Le grand voyage), o pînză de mari dimensiuni în care grupul de prieteni ocupă un vehicul care amintește atît de autobuzele pariziene, cît și de elicopter.

Concomitent cu expoziția consacrată perioadei „solare“ din opera lui René Magritte, are loc la Muzeul de Artă Modernă din Paris expoziția Victor Brauner. Je suis le rêve. Je suis l’inspiration (Victor Brauner. Eu sînt visul. Eu sînt inspirația), o amplă retrospectivă consacrată pictorului născut în România.

Artistul imaginează în pictură corespondenţe între părţile corpului uman și elemente preluate din Natură.

Noua poetică a picturii metafizice este „transpunerea directă a lecturilor din opera lui Nietzsche”.

Principiul după care artistul se ghidează constă în alăturarea unor elemente disparate prin care „noul“ ia fiinţă, corespondent al unui model al fanteziei şi componentă a creaţiei suprarealiste.

Ansamblul este transpunerea în imagini a unui „model ideal“, hibrid care îngemănează anatomia umană și pe cea a unui „robot feminin“ acționat mecanic.

Simetria care domină compoziția tabloului realizat de Brauner în 1948 amintește de picturile lui Crépin în care figurile hibride sînt asociate cu construcțiile minuțios decorate ale unor lăcașuri de cult imaginare.

Victor Brauner realizează în 1948 o compoziție pe hîrtie care dezvăluie poezia, umorul și autoironia care-i caracterizează întreaga operă.

În 1933, Victor Brauner realizează o serie de tablouri care amintesc de ședințele de spiritism organizate de Herman Brauner, la care pictorul fusese martor în copilărie.

În opera lui Victor Brauner, Pălăriile-tandem devin o emblemă a „dublului“, temă care traversează întreaga sa creație.

Victor Brauner își pierde ochiul stîng în timpul unei întîlniri amicale, cînd încercase să aplaneze o dispută între doi prieteni.

Născut în ziua de 15 iunie 1903 la Piatra Neamț, Victor Brauner debutează pe scena avangardei românești în anul 1923, cînd ilustrează volumul Restriști semnat de poetul Ilarie Voronca.

Pentru Victor Brauner, poezia este un mod de a percepe lumea, iar creaţia este înţeleasă ca un proces al cunoaşterii de sine.

Lucrările create de pictor în 1962, tablouri, acuarele și desene, amintesc trăsăturile de neuitat, cu sprîncenele încondeiate, ale cîntăreței omagiate într-un portret simbolic, „portret de substituție“. Ele devin „totemuri“ ale cîntului și ale tradițiilor din folclorul românesc.

Pentru Victor Brauner, începînd cu anul 1938, an în care se stabilește definitiv la Paris şi cel al accidentului prin care își pierde ochiul stîng, în operă are loc o transformare, o nouă deschidere către misterele nopţii şi ocultism.

Un surprinzător desen realizat în 1933 înfățișează construcția unei mese perforate cu două picioare care se sprijină pe contururile sinuoase ale unui animal fantastic.

În opera brauneriană, figura feminină, „magiciană“, „prezicătoare“, „inițiatoare“, apare ca personificare a Naturii, fiind alăturată elementelor primordiale, punctelor cardinale și semnelor magice, alchimice şi cabalistice, pe care pictorul le introduce în imagini.

Victor Brauner valorifică noul concept prin ideea prefigurării unei fiinţe create din mai multe elemente asamblate, o „imagine a multiplului“ din care face o  emblemă a aglomerărilor urbane și a vieţii moderne citadine.