Victor Brauner – Întîlnirea la cele patru pisici ale lumii...
În 1948, Victor Brauner pictează Tabloul autobiografic ultratablou biosensibil (Tableau autobiographique ultratableau biosensible), un curriculum în imagini al etapelor anterioare. În același an realizează o pînză de mari dimensiuni, Întîlnirea cu mine însumi la cele patru pisici ale lumii (Rencontre avec moi-même aux quatre chats du monde), tablou care anunță o nouă etapă a creației și o sinteză stilistică în pictură. Didier Semin, autorul unei monografii consacrate operei artistului, vede în tablou un omagiu adus pictorului „spiritist“ Fleury-Joseph Crépin. Asociind tablourile lui Crépin cu Palatul Ideal construit de Factorul Cheval, cu tablourile „dictate“ ale Séraphinei, cu creațiile schizofrenicilor și ale paranoicilor și cu arhitecturile delirante ale lui Gaudí, André Breton le consideră produsul unui amatorism de geniu și mărturii împotriva artei oficiale europene (André Breton, L’art magique, Phébus, 1991, p. 243). Breton este și cel care-l îndeamnă pe Victor Brauner să achiziționeze cîteva lucrări semnate de Crépin. Interesul amîndurora pentru arta acestuia este sporit de însușirile „spiritiste“ și de automatismul creațiilor „amatorului“. Un astfel de exemplu este și Hélène Smith, medium celebru care, în urma viziunilor avute în timpul ședințelor de spiritism, pictează „peisaje“ de pe planeta Marte și „transmite“, prin planșele caligrafiate asemănătoare unor codexuri criptate, „scrierea marțienilor“. Considerîndu-se unul dintre transmițătorii mesajelor venite dintr-o altă lume, Fleury-Joseph Crépin, născut în 1875, declara în 1939 că ar fi primit „comanda“ unei serii de 300 de tablouri care, odată încheiată, ar anunța sfîrșitul războiului. Alte 45 de „tablouri miraculoase“ urmau să aducă pacea în lume. Pe 7 mai 1945, în ajunul capitulării Germaniei, Crépin încheie seria de 300 de tablouri. La moartea lui, în noiembrie 1948, din seria celor 45 de „tablouri miraculoase“ rămîn două neterminate.
Simetria care domină compoziția tabloului realizat de Brauner în 1948 amintește de picturile lui Crépin în care figurile hibride sînt asociate cu construcțiile minuțios decorate ale unor lăcașuri de cult imaginare. Încadrați de reprezentări miniaturale, de elementele primordiale, de soare și de lună, de șarpele cu două capete și de fîntîna inspirației poetice, cei doi „Victor“ încoronați cu cîte două „pisici ale lumii“ trimit deopotrivă la creațiile din folclorul românesc. Țesături și cusături, cioplituri în lemn și picturi împodobind obiectele casnice populare sînt exemple grăitoare. Astrele și stilizările figurilor umane, animaliere și vegetale sînt nelipsite din imaginarul creațiilor din folclorul românesc. În anul 1935, Stan Ioan Pătraș, un alt „amator de geniu“, în sensul dat de Breton, inițiază ansamblul picturilor din „cimitirul vesel“. Reprezentările umane sînt însoțite de scene din viața celor plecați în lumea de dincolo și de texte, adeseori versificate, care ilustrează cu umor evenimentele și ocupația defuncților. Simetria, cadrul decorat cu elemente vegetale și animaliere și fundalul colorat în albastru al „tablourilor“ sînt surprinzător de asemănătoare cu pînza realizată de Brauner în 1948. Am putea deduce că artistul a fost influențat deopotrivă de tablourile lui Crépin și de creațiile populare din satul Săpînța pentru a realiza o lucrare în care putem recunoaște amprenta operei sale.
În 1934, Victor Brauner pictează tabloul, sub formă de diptic, Forța de concentrare a Domnului K. (Force de concentration de Monsieur K.), în care „dubla“ figură a Domnului K. este parțial acoperită de o mulțime de omuleți minusculi confecționați din celuloid, „păpușele“ pentru joaca copiilor, pe care Brauner le găsește, probabil, la unul dintre negustorii ambulanți din talciocurile pariziene. Frapanta asemănare cu statuara unei zeități a populației Rurutu (Polinezia), a cărei copie se va afla mai tîrziu în colecția lui Pablo Picasso, a servit adeseori interpretărilor „dipticului“, în care uriașa figură a Domnului K. este comparată cu cea a creatorului și unicului stăpînitor al unei populații văzute în miniatură. Didier Semin atrage atenția asupra faptului că pictorul nu ar fi putut să se lase inspirat direct de statuara polineziană care, în anul în care artistul pictează tabloul, nu putea fi văzută la Paris (Didier Semin, „Le rêve d’un alchimiste en Oceanie : Victor Brauner et la pensée sauvage“, Dialogue des mondes : Victor Brauner et les Arts Primitifs, Paris, 2010). Autorul eseului recunoaște în pictura lui Victor Brauner un „spirit comun“ care-l apropie pe artist de arta „primitivilor“. În timpul exilului la Celliers-de-Rousset, între anii 1942 și 1945, în lipsa materialelor de pictură, artistul este nevoit să se folosească de ceea ce are la îndemînă, pietre de rîu, ceară de albine, sîrmă și obiecte găsite, materiale întrebuințate adesea de creatorii anonimi în confecționarea obiectelor magice. Folosind ceara de albine, Brauner experimentează noi tehnici în pictură și renunță la sugerarea perspectivală. În 1943, Mama prevăzătoare (La mère prévoyante), al cărei bust este interpretarea unei măști africane, în timp ce obrazul (lunar/solar) este asociat cu două mari capete de animale, amintește de ritualurile de inițiere din culturile arhaice sau „primitive“. Pictată în maniera „primitivilor“, a „naivilor“ sau a copiilor, figura Scamatoarei (La Bateleuse) este ornată cu semnul infinitului. Peștele și Luna, simboluri ale fertilității, sînt introduse în compoziția plină de umor a tabloului realizat în anul 1947. Într-un alt tablou, intitulat Mama poetului (La Mère du poète, 1948), „trupul mamei“, încadrat într-un pătrat, este o grădină înflorită. În Vorba (1948), „mama“, reprezentată printr-un hibrid asociat cu două animale, este prefigurarea originilor limbajului. În 1949, reprezentările unei „mame ancestrale“ trimit la costumul și atributele șamanilor. „Cînd mă gîndesc la pictura mea, sînt obligat să văd în ea un exemplu al inconștientului colectiv“, declară Victor Brauner în dialogul cu scriitorul Alain Jouffroy (Alain Jouffroy, Victor Brauner. Le Tropisme totémique, 1995).
La începutul anilor 1950, atras de forța magică a obiectelor „primitive“, Victor Brauner începe să colecționeze astfel de obiecte care ilustrează interesul pictorului pentru „tipuri“ diferite și zone geografice îndepărtate unele de altele, cu predilecție Africa și Oceania. Nu valoarea sau vechimea operelor creatorilor anonimi sînt motivul alegerii sale, ci forța expresivă, „magia“ și fascinația pe care ele o produc asupra privitorului. Seria realizată de Brauner în 1950, intitulată Divinități protectoare, reunește într-un ansamblu șase lucrări care amintesc de arta „primitivilor“ și de confecționarea „obiectelor magice“. Micile „divinități“ sînt numite Anepot, zeu al prezentului, Buncumine, zeu al focului, Careajută, zeu al apei, Diferit, zeul pămîntului, care este „diferit“. Zeul aerului este Ebundetot, iar cel al vieții interioare este Foartesigur, prin care sînt „zeificate“ forțele indispensabile omului. În Haremul elementelor (Harem des Éléments), apa, focul, aerul și pămîntul sînt femei seducătoare. Prezentul și Viața interioară sînt asociate elementelor primordiale pentru a desemna legăturile secrete între ceea ce este „universal“ și mitologia personală a pictorului. Asemănarea „figurilor“ din tablourile sale cu idolii culturilor „vechi“ sau „primitive“ este explicată de pictor printr-un arhaism subiectiv, ale cărui forme le consideră permanente: „Am impresia că, purtat de forțe foarte misterioase (…), mă aflu într-un soi de exhibiționism generos, unde îmi asum fără să vreau jocul extravagant al arhaismului permanent în care cred și care există, ca substrat, la bază“ (Alain Jouffroy, Victor Brauner. Le Tropisme totémique, 1995).
Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).
