Compilați, compilați...

Publicat în Dilema Veche nr. 1038 din 29 februarie – 6 martie 2024
Traian T. & Traian Coșovei, cca. 1958, fotografie din arhiva familiei
Traian T. & Traian Coșovei, cca. 1958, fotografie din arhiva familiei

În nr. 6, a.c., al României literare, dl Vasile Spiridon publică o dare de seamă asupra sensibilității lui Traian T. Coșovei, filtrată, aceasta, printr-un episod din copilăria viitorului poet optzecist. Foarte pe scurt: autorul Ninsorii electrice s-a aflat în situația, probabil destul de incomodantă, de a deschide ochii asupra lumii monografiat de-a gata, căci tatăl său, scriitor el însuși (dar nu de primă linie și poate nici măcar de a doua), a avut năstrușnica idee de a-i consemna primii patru ani de viață într-o carte, Cîntec să crească băiatul (1959), în parte roman, în parte jurnal, în parte formulă magică, în parte mărturie neașteptat de acidă. 

Subiectul m-a interesat cîndva, l-am documentat în cartea despre Cenaclul de Luni, așa încît articolul în cauză mi-a atras atenția. Mai ales prin aceea că propunea o interpretare a unuia dintre numele de alint pe care (în alternanță cu „Antenuța” și cu „Ciobănașul”) micul Coșovei era strigat de părinți: „Moreacul”. Scrie, așadar, dl Vasile Spiridon acolo: „Nu știu etimologia acestui cuvînt, dar risc să spun că ar putea să însemne «Mortu’ dreacului». Mă bazez pe o premoniție ratată a nu mai puțin ratatului tată, cauzată de o impresie indusă de gîndurile sale funebre: «Era ceva dureros, ceva peste fire de jalnic. Băiatul acesta arăta că n-are de gînd să trăiască. Maria adusese pe lume un copil care n-avea de gînd să trăiască» (Traian Coșovei, Cîntec să crească băiatul, Editura Tineretului, 1959, p. 29, apud Cosmin Ciotloș, Cenaclul de Luni. Viața și opera, Pandora Publishing, 2021, p. 173)”. 

Politețea mă obligă să-i mulțumesc pentru corecta indicare a sursei. Fără s-o las la o parte, sînt nevoit să spun totuși că, din păcate, descifrarea mi se pare scandalos de fantezistă, mai apropiată de jocuri ca „fazan” sau „spînzurătoarea” decît de principiile filologiei. Vocabula aceasta, „moreac”, ca substantiv comun, în formă nearticulată, e de găsit și în alte cărți ale lui Traian Coșovei (tatăl, firește) și că sensul ei (nu „etimologia”...) e acolo mai ușor de dedus din context. Mă gîndesc la Farmecul genezei (ca să respect convenția: Albatros, 1979, p. 100), unde un cîntec al unei comunități de oameni ai Deltei sună așa: „Oi, moreac, crasiluîi sam soboi!... / Oi, mare, mare, valuri albastre, / Azi aici, mîine nu se știe unde. / Nu plînge, nu plînge, Marusia, / Că eu din mare mîine-am să mă-ntorc”. 

Și unde, ceva mai încolo, întîlnim această scenă cu pescari: „Celălalt moreac și eu vîsleam pe loc, luptam să ținem echilibrul bărcii. În fața apei, curenții întindeau sfărîmături de carne și sînge. Destins, morunul se răsturnase și plutea cu burta-n sus” (p. 369). Deja, spuneam, ne apropiem de o soluție. Care e, așa cum se-ntîmplă întotdeauna, simplă și intuitivă. „Moreac” derivă din rusescul moriak, însemnînd „marinar”. Născut la Somova, în Tulcea (despre care scrie pagini emoționante chiar în cartea din 1959), Coșovei tatăl deținea, desigur, și imaginarul, și limbajul lipovenesc al locului. Numindu-și fiul așa, cu acest apelativ (nu prea văd de ce i-aș spune „pseudonim”, ca dl Vasile Spiridon), el îi conferea un titlu de noblețe ereditară, un certificat de glorie în alb. În fond, ne-amintim cu toții de cutare personaj al lui Caragiale, care, dincolo de ridicolul implicit, își purta cu mîndrie uniforma de „mariner”. Micul Coșovei era, altfel spus, un demn și foarte simpatic urmaș al antecesorilor săi. 

Departe de tot de lecțiunea din articolul amintit, suferind și științific, și, vai, psihologic, căci o asemenea formulare („mortu’ dreacului”) nu mi se pare plauzibilă nici chiar în gura unui „tată denaturat”, așa cum dl Vasile Spiridon afirmă cu absolută dezinvoltură că ar fi fost Traian Coșovei. Da, copilul era, se pare, bolnăvicios și melancolic, ceea ce conducea frecvent la crize și spaime și spitalizări, da, între el și proaspătul părinte există o tensiune care e pusă în pagină mai realist decît ne-am aștepta, da, se scriu lucruri grele, apăsătoare, în Cîntec să crească băiatul și, la vremea lor, le-am semnalat fără ocolișuri, dar, stilistic, m-aș feri din principiu de etichetări atît de categorice. Sînt, de obicei, semn fie de pripă, fie de erudiție. 

Demonstrație, nu crestomație

Rog cititorii să mă creadă pe cuvînt: reacția mea e una la rece, atît cît se poate străină de mine. Am, e drept, avantajul că țin minte (cu omenești aproximații) ce-am scris, așa încît mi-e mai ușor să mă recunosc de la distanță. Asta pe de-o parte. Pe de alta, ar trebui să mă flateze gîndul că un comentator mult mai experimentat decît mine mă încuviințează într-o asemenea măsură. Dar nu-i cazul. Mai mult, dacă oricărui alt coleg de magistratură, dacă, la rigoare, dlui Spiridon însuși i s-ar fi s-ar fi întîmplat una ca asta, m-aș fi indignat la fel de mult, poate chiar mai mult, fiindcă, între noi fie vorba, personal mă încearcă un fel de jenă. Și, dacă trec peste ea, o fac pentru că țin ca fiecare dintre noi să-și joace corect jocul. 

Va să zică: exceptînd patru contribuții referențiale, una la Huizinga, alta la Țepeneag, alta la Macedonski & Marino (luați împreună), alta la niște nenumiți „scriitori apuseni intoxicați de psihanaliză”, articolul cu pricina e un conspect mediocru după capitolul pe care în cartea menționată i l-am dedicat lui Traian T. Coșovei, „Numărătoarea continuă”. Dl Spiridon mă pomenește, e drept, cum s-a văzut. Nu doar o dată. De mai multe ori. Cu apud, cu ibidem. Tot jargonul, treabă serioasă. E drept, ca furnizor de citate, nu mai mult. Și exclusiv din Cîntec să crească băiatul, căci, atunci cînd vine vorba să reproducă o pagină din Un om care scrie, volumul al patrulea din jurnalul lui Mircea Cărtărescu, autorul o copiază singur-singurel, „cu puterile neajutate”, uitînd brusc că o indicasem într-o notă, 22, și că, pe deasupra, o și transcrisesem în întregime (spre aducere aminte: pp. 416-417). Nu m-aș crampona de asemenea chițibușerii, căci, repet, nu-i port, în nume propriu, nici un strop de pică dlui Vasile Spiridon, dacă ele n-ar deschide ușa altora, mai boacăne. 

Să fim înțeleși. Scenariul eseului meu integra acele pasaje într-o demonstrație. Convingătoare au ba, nu eu decid. Dar o demonstrație, nu o crestomație, de vreme ce ea presupunea concluzii preliminare, mici piruete de moment, prolepse, divagații. Aș fi înțeles ca dl Vasile Spiridon să nu fie de acord cu ele și să le contrazică (sînt un mare amator de polemici, și cred că abia în ele, nu în discursul de amvon stă farmecul criticii literare). Aș fi înțeles, mai greu, recunosc, și să le ignore, considerîndu-le pur și simplu parazitare. Dar nu. Domnia-sa le și le însușește tacit, le reformulează (iertați-mă c-o spun: cam din topor...) și le flutură în nume propriu, ca pe niște găselnițe ale sale. Înduioșător introduse în scenă, asta nu se poate nega. 

Scrie dl Spiridon la un moment dat, descoperind că volumul Bătrînețile unui băiat cuminte e publicat abia după moartea tatălui (la un an, nu chiar „imediat”) „din care trebuie neapărat să citez cîteva versuri ale poemului Bad boy:«Dar eu sînt copilul cel rău care face șinele de tramvai să / tremure / fonta să împietrească în monumentele frigului. / Sînt copilul care a descoperit alcoolul și uitarea»”. De ce „neapărat”? E adevărat, am ilustrat cu același poem aceeași observație, în aceeași ordine, cu aceeași aură (p. 159), dar n-am simțit urgența gestului. Aș fi putut trimite și la alte versuri, din același volum, din punctul meu de vedere tot atît de percutante.

Tot acolo, în fața unei răbufniri a micului Traian („Ce sînt eu?! Sînt o locomotivă?!”, strigă copilul excedat într-un rînd de felul cum o prietenă de joacă devine receptaculul tuturor complimentelor), dl Spiridon ne anunță că: „în fața unor asemenea frămîntări, nu putem să nu ne gîndim la poeme precum «Sub biciul căii ferate» și «Șine de tren, vieți paralele», sau la fotografia de grup de pe coperta a patra a volumului de debut [sic!] colectiv Aer cu diamante”. Ba putem, cum să nu putem? Eventual invocînd alte poeme sau alte secvențe glosînd în marginea subiectului acestuia feroviar. De exemplu, un frumos „Ca un sărut mai lung decît un tren de mare viteză” din Jurnalul morilor de vînt. Selecția e liberă, după gust, după inspirație, după capriciu. O cred acum, o credeam și cînd scriam, în Cenaclul de Luni. Viața și opera (p. 161), așa: „«Ce sînt eu?! Sînt o locomotivă?». Ceea ce, pînă să evoce poeme ca „Sub biciul căii ferate“ sau „Șine de tren, vieți paralele“, trimite direct la fotografia, devenită legendară, de pe ultima copertă a volumului Aer cu diamante”

M-a amuzat, o spun drept, că dl Spiridon preia plin de morgă pînă și informația legată de „rapidismul” lui Traian T. Coșovei. Nu-mi închipui că a dat peste ea în Dicționarul General al Literaturii Române, așa că-mi permit, fără modestie, să bănuiesc că găsit-o într-o notă (11, p. 405) dintr-un alt capitol al cărții mele. Și m-a făcut să oftez, prin compensație, ușurința cu care, la finalul intervenției lui, criticul trage concluzii după ureche: „Poetul nu a mai fost atît de riguros în redactare, ciornele și numeroasele variante de poeme nu și-au mai avut rostul de altădată”. 

Sînt absolut sigur (am motivele mele) că, luat repede, dl Spiridon nu știe cum arată vreunul dintre manuscrisele pe care le menționează cu autoritate suverană. Și poate că-i mai bine așa... Căci, nevoit să mă recitesc oblic, și anume cu vorbele d-sale, mi-am amintit o foarte veche epigramă a lui Martial: „Quem recitas meus est, o Fidentine, libellus: / sed male cum recitas, incipit esse tuus”. Îi las plăcerea să reflecteze asupra ei.

Cosmin Ciotloş este critic literar și lector la Facultatea de Litere din București. Cea mai recentă carte publicată: Cenaclul de Luni. Viața și opera, Pandora M., 2021.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.