⬆
dilematograf

O dispariție
Însă această fetiță nu reprezintă, în film, doar tropul copilașului gingaș care e de ajuns să respire pentru a emoționa durabil.

La mîna copiilor
Garrel a furat meserie de la înaintașii lui (Chaplin, bunăoară) și a înțeles că hazul ar putea să ne ducă ceva mai aproape de adevărul negru, învăluindu-ne ca o protecție și-apoi abandonîndu-ne în ghearele sale.

La răscruce de vremuri
Frammartino lucrează greu („Il buco” este doar al treilea lungmetraj al său în mai bine de cincisprezece ani), dar cu o statornicie a crezului artistic care nu e străină nici de rezultate strălucite, nici de orbiri și manierisme.

Despre filmele cîștigătoare la Veneția și Berlin
„Evenimentul” este un film realist, și tocmai această opțiune a tonalității îl recomandă drept un vehicul de nădejde pentru o narațiune cu concluzie clară, dar care nu poate pretinde spre mai mult.

Despre dragoste și alți demoni
Alice Diop urmărește în film patru bărbați pe care îi întreabă despre dragoste.

Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.

Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.

Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.

Nu te supăra, frate
„Frère et sœur” rămîne ilustrativ pentru un cinema anchilozat, cu trăiri rezonabile – însăși lipsa de măsură a pasiunilor sfîrșește prin a fi „rezonabilă”, necesară – și morală burgheză.

Bărbatul care iubea femeile
Cîteva femei devin materie literară pură, ajungînd să umple cu vocea lor, cu corpul lor, cu frazele lor marea carte autoficțională care e viața scriitorului protagonist.

Dulce provincie
Găsim orășelul mic și netulburat în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, găsim jocul de putere aparent blajin între localnici și intrușii „de la centru”, găsim briza ușoară de nefericire care traversează, din direcții diferite.

Viață de cuplu
Filmului îi reușesc mult mai bine scenele de criză, cele în care intensitatea e dată pe minus, iar cadrul se lasă măturat de un crivăț emoțional.

O cineastă de redescoperit
Filmele Lanei Gogoberidze par să articuleze o preocupare pentru mutațiile istorice, pe care le altoiește cu o privire feminină, mereu dispusă la autoreflexivitate subtilă.

Pasărea vorbitoare
O lume tainică prinde astfel să ni se reveleze dezordonat, prin flash-uri orbitoare, care cultivă deopotrivă grația gestului de dans și precizia observației antropologice.

Oamenii din container
Modul în care Kaurismäki orchestrează interacțiunile acestor oameni invizibili este, de altfel, cît se poate de grăitor, căci fiecare dialog poartă în el sîmburii unor transformări materiale în țesutul realului.

Vraja mării
Os de pește e un film din lumea de ieri: însăși tonalitatea sa monocordă, cu cadre molatice și dialoguri frumos șlefuite, îl recomandă ca pe un proiect decuplat de la mizele zilei.

Cu pumnul în aer
Ali au pays des merveilles prezintă viața imigranților algerieni obligați să trăiască precar pe șantierele și prin locuințele sociale insalubre ale Parisului.

Thomas Vinterberg. „Încă un rînd” de Dogma ’95
Vinterberg a menținut un traseu poate mai sigur, mai puțin strident, în congruență cu propriile valori, abordînd teme extrem de personale și autentice.

Despre două filme din cinematografe
Există ceva obositor în dorința lui Farhadi de a vorbi despre societatea iraniană deopotrivă în tot ce are ea mai retrograd și mai apolitic.

„Vreau să văd!“
Personajul trebuie să piardă toate parîmele unei foste vieți pentru a putea dibui o nouă bucurie a trăirii.

Alb murdar
Materia primă a lui Slalom este sportul, iar filmul îi datorează acestei ancore atît forța, cît și limita.

Cowboy bătrîn
Cry Macho duce la un stadiu ultim confruntarea clasică dintre bine și rău, într-atît de ușor de despărțit par apele etice în care filmul se scaldă cu voluptate.

Un secol cu PPP
Ca cineast a redat filmului treimea de aur imagine, sunet și cuvînt, dar a rezolvat și eterna dilemă dacă imaginea precedă cuvîntul sau cuvîntul precedă imaginea.

Dispreț
Ne oferă cîteva panseuri șubrede despre „lumea de azi” – excelent cîrlig pentru amatorii de aforisme pompoase care sună din coadă –, eșuînd pînă la urmă într-o caricatură grăitoare despre impotență artistică.

Meandre
Toate cadrele lente, atent construite de Kiarostami fără să fie ostentativ estetizante, par să pledeze pentru faptul că miza artei a șaptea este chiar ea însăși.

Cronicarul discret al tranziției românești
O zonă liminală a damnării, în care oamenii își duc resemnați traiul de zi cu zi, între birt și abator.

Care-i faza cu Annette?
Premisa e simplă și la vedere: flirtul cu abisul face parte din condiția umană.

Feriți de ochii lumii
Filmul impune autentic imaginea unor oameni normali, care și-ar complica de bunăvoie viața împreună chiar știind că își trăiesc ultima zi pe Pămînt.

Pe picior mare
Metropolitan merită văzut pentru dezinvoltura sa paradoxală și incomodă, care găsește în mijlocul unor studenți bogătani, mari amatori de frac și papion, resursele unei prospețimi hazoase.

Natură moartă
O reinterpretare a fantasticului, pînă la un punct, încearcă Spirala, promițătorul film de debut al cineastei româno-maghiare Cecilia Felméri.

Imagini în ciuda a tot și a toate
Serghei Loznița trasează și marchează o nouă potecă prin pădurea audiovizuală care e orice arhivă foto-video păstrată în neorînduială.

Unde a fugit poezia?
Narațiunea curge lent și se construiește organic în ritmul interior impus de acest foarte talentat tînăr regizor Alexandre Koberidze.

Ciudat echipaj
9 doigts are forma unei fugi cu capul înapoi, iar acest „înapoi” poate conduce, alternativ, spre o liniște primordială departe de tot – mai tot filmul se petrece în mijlocul mării –, sau spre începuturile cinema-ului.

Alfabet
Cineastul Vadim Perelman nu se ia foarte în serios, ceea ce ferește filmul său de capcana foarte greu de evitat a pledoariei teziste.

Dulcegării newyorkeze
My Salinger Year e o adunătură de clișee feel good despre ce înseamnă viața de student, lumea literară, New York-ul nouăzecist.

Călătorie la capătul nopții
Otto barbarul este în egală măsură un film despre vină, dar și despre neputință.

Lacrimi artificiale
Nowhere Special este un film fără texturi, care arborează același dezinteres pentru locurile fără nume pe unde s-a filmat ca și pentru oamenii care le populează.

Polițist substantiv
Este un spațiu oarecum tainic, în care pătrunzi, ca în preambulul filmului, în șoaptă și pe furiș.

Boy Meets Boy
În lipsa unui talent ieșit din comun pentru fabulație, omul nostru mizează pe o dezinvoltură camp aptă să-l aducă în siguranță la mal.

Ploaie de vară
Este acea candoare umană cu o lungă tradiție în cinema-ul italian, începînd cu Vittoria de Sica sau Rosselini sau, mai actual, Roberto Benigni sau Matteo Garrone (în ultimele sale filme).

Aer de vacanță
Le Rayon vert acceptă cu bucurie neprefăcută să destabilizeze un personaj care nu stă o clipă locului.

Praf de stele
Filmul britanicului Harry Mcqueen evită cu eleganță propaganda ostentativă, o capcană greu de ocolit avînd în vedere tema peliculei sale.

Maurice Pialat, tușă de geniu
Ce poate cinema-ul, artă menită să transcrie „ce se vede” și să se agațe de scoarța lucrurilor, atunci cînd se confruntă cu focul lăuntric și nevăzut al unui personaj?

Din mînă în mînă
Găsim în film o concentrare a multor teme care l-au preocupat pe autorul lui înspre finalul carierei.

Din viața marionetelor
La 30 de ani distanță de la premieră, Dubla viață a Veronicăi are alura unui clasic.

Incertitudinea evidențelor
Ideologia își croiește drum prin faliile societății că vrem, că nu vrem, iar a încerca să-i ștergi urmele (în loc să o deconstruiești) înseamnă, în definitiv, a încuraja miopia politică.

Intimitate
Film poetic cu elemente de basm, fără să aibă anvergura debutului său Cîinele japonez (2013), este în primul rînd un exercițiu de stil, o etapă coerentă și promițătoare a căutărilor formale ale autorului.

La telefon
Filmul, prea indecis între nevoia moale a unei povești care să strîngă totul laolaltă și magnetismul peisajului atotcuprinzător, ar fi avut de cîștigat dacă s-ar fi lăsat pe de-a-ntregul în voia celui de-al doilea.

Sunetul tăcerii
Regizorul Darius Marder, aflat la debut, reconstruiește aproape matematic, minimalist și fără efuziuni noua realitate a lui Ruben, pe două coordonate.

După lacrimi, furie
Nu atît trupe, stiluri, curente, cît o analiză a rasismului din perspectiva înrădăcinării sale sistemice în societatea britanică.

Starea de grație
Peliculele sale labirintice, în care te pierzi în căutarea unui fir al Ariadnei care nu ți se descoperă decît după ce s-a terminat filmul, au o fascinație anume fără să fie intimidante.

Copiii lui Sitting Bull
Ce face Zhao intră în categoria „ficțiunilor documentate”, dar chiar și așa parcă tot am rata ceva – sentimentul că astfel putem pătrunde, pe urmele camerei sale de filmat, într-o lume mai mult sau mai puțin autarhică, pe care n-am văzut-o niciodată așa.

O tînără adevărată
Marele atu al acestui cinema ține de modul cît mai șters, cît mai inaparent în care înscrie aceste destine singulare în experiența mult mai largă a colectivității.

Știma apelor
Undine este clădit în ansamblu pe o estetică a minimalismului, cu o poveste de dragoste plasată perfect în modernitate, dar cu discrete accente supranaturale calate pe forța atemporală a mitului.

Un western în plus
Păcat că traiectoria acestei relații între cele două personaje nu-și lasă libertatea de a se avînta pe teren necunoscut.

Exilul interior
Filmul se construiește lent, dar armonios din registre diferite și complementare.

Imaginea-Dumnezeu
Spectatorul rămîne la final nu cu dezgustul pentru teroarea timpurilor de-atunci, ci cu amintirea călduță a felului în care acele timpuri arătau.

Orfeu sau filmul-alfabet. Infidelitatea oglinzii
Filmul abundă în referințe mitologice și reflecții ludice despre condiția artistului modern, dar și despre efemeritatea condiției umane.

India Song
Pe bucăți, filmul e admirabil. Luat împreună – nu tocmai, fiindcă arată mai mult ca un exercițiu de stil foarte îndemînatic, fără însă o reală adîncime sau justificare a asociațiilor pe care ni le solicită.