Zonă de întuneric

Publicat în Dilema Veche nr. 1003 din 29 iunie – 5 iulie 2023
image

 Manifesto (Rusia, 2022), de Angie Vinchito.

Proiectat la Cahul grație unei inițiative a excelentului Festivalului Moldox, a cărui ediție cu numărul opt s-a încheiat acum cîteva zile, documentarul Manifesto a reprezentat unul dintre highlight-urile evenimentului. Construit din arhivele vii, în continuă expandare, ale TikTok-ului, filmul mătură actualitatea vastă din sistemul de învățămînt rusesc, trecînd de la banalul drum către școală la o spirală neagră de violență pe care nimic nu o anunța. Nu e nevoie să fii la curent cu ce se întîmplă acolo, și nici măcar să ai gust pentru filmul de montaj: imaginile filmului sînt arhisuficiente pentru a se impune cu o forță de neuitat, trasînd conturul unui hău alcătuit din materialul cel mai putred și mai intens al contemporanului.

În felul în care, venit de nicăieri („Angie Vinchito” este, evident, un pseudonim), Manifesto pîrjolește hălci întregi de mefiență și ignoranță cu privire la Rusia „profundă”, o țară neștiută aflată departe de știrile zilei, filmul se achită de una dintre cele mai arzătoare misiuni ale genului documentar: aceea de a constitui un mănunchi de vești ajunse pînă la noi de departe. Scormonind prin reel-uri, această nouă formă maxim de eficientă și de obsedantă a audiovizualului, filmul triază prin desișul tot mai gros și mai confuz al producției actuale de imagini, apoi pune pe masă rezultatul acestui periplu de sorginte conradiană prin web: un crescendo de nebunie, apt să dea seamă despre posibilitățile mediilor (indiciu: sînt infinite). Dar reușita documentarului merge dincolo de un simplu rechizitoriu la adresa Rusiei – dimpotrivă, Manifestopare un jet fierbinte de informație, mai interesat să prezinte neutru, să înfățișeze, decît să acuze. Nimic „manifest” în conținutul acestei colecții de imagini: sarcina de a trage concluzii îi revine spectatorului, parcă într-o ocheadă adusă marelui défricheur de imagini care a fost Harun Farocki, un observator cu atît mai fin cu cît s-a ferit întotdeauna să decripteze reducționist mecanismele vizuale ale momentului.

Desigur, totul, în Manifesto, e mai spontan – și mai rudimentar – decît atît. Imaginile curg pe ecran în neștire, catalizate de acest „mai mult și mai mult” al agresiunii pe care îl descriu, de la abuzuri în sala de clasă la atacuri armate pe holurile școlii. E vorba că imaginea, democratizîndu-se, a devenit omniprezentă și și-a descoperit noi straturi de visceralitate care mută mereu stegulețele roșii ale imoralității și inacceptabilului un pic mai departe. Cunosc puține filme mai răscolitoare în elanul lor de a ajunge acolo unde nu s-a ajuns niciodată – adică în punctul în care „luarea de vederi” devine sinonimă cu moartea: o moarte posacă, fără paiete și fără restart. De la copiii care depun mărturie prin filmulețele lor la copiii care își înscriu corpurile o ultimă dată pe ecranul telefoanelor – cazul adolescenților sinucigași Denis Muraviov și Katerina Vlasova, care încheie filmul cu un montaj de-a dreptul paroxistic –, filmul deschide un front contradictoriu în care definiția de lucru a imaginii este iar și iar revizuită: între document și show, între arest al timpului și flowManifesto este un concentrat electric despre puterea tot mai dezlănțuită a imaginii în mișcare, capabilă să documenteze, să reveleze, ba chiar și să creeze evenimente, într-o micșorare galopantă a distanței dintre subiectul și obiectul filmării, dintre realitate și spațiu virtual. Live-ul – această nouă temporalitate a simultaneității duse la extrem – e cel care colapsează orice întîrziere salvatoare, făcînd din noi voyeuri cu normă întreagă.

Mi se va reproșa că filmul caută cu tot dinadinsul senzaționalul și teribilul, iar această goană după șoc și groază e abjectă. Voi răspunde că, din moment ce aceste imagini plutesc deja în lichidul amniotic al Internetului liber, cinema-ul ne este dator – își datorează sieși, istoriei sale – cu deplasarea lor pe un ecran mare. Căci în momentul proiecției, ele nu mai sînt doar content amorf publicat în neștire – ele devin borne ale vizibilului, și ca atare merită să fie examinate cu seriozitate în impactul lor asupra sensibilităților actuale (indiciu: e mare). În cele mai terifiante momente ale sale, Manifesto ne îngheață sîngele în vene și pentru că, fără a-și sublinia didactic intențiile, ne arată totuși cît de mult din această cultură vizuală e tributară unor forme de cinema care, văzute și mai ales inspirate din aerul timpului, au tras o linie în umanitatea noastră: ajunge să îi urmărim pe acești Bonnie și Clyde dintr-un sat rusesc, personaje mai pline decît modelele lor din istorie, fiindcă au de partea lor înregistrarea în timp real, perfect conștienți de greutatea simbolică a imaginii.

Copiii sînt cei care au produs toate cadrele filmului. Așa-numiții nativi digital își transformă viața într-un documentar fără sfîrșit și bruiază, astfel, orice demarcație teoretică între realitate și imagine. E de văzut dexteritatea acestora, care preiau din zbor gestul elementar de a îndrepta camera către ceva sau pe acela, consecutiv, de a monta. Efectele acestui nou regim de existență, în care fluxul de imagini cu care luăm contact devine ca o a doua piele, nu pot fi anticipate cu totul. Dar un film ca Manifesto este aici pentru a ne transmite că nu ne mai putem întoarce privirea: pînă și un scurt plonjeu în adîncul lor – nici 70 de minute de proiecție – se dovedește de-a dreptul vertiginos, aruncînd un palier întreg de cinema obtuz și arogant în irelevanță.

1026 16 impostorul webp
Impostor ca mine
Impostorul își propune să readucă la viață toate frămîntările sociale ale unei epoci, prin intermediul cîtorva personaje situate de ambele părți ale baricadei.
p 17 jpg
Joker
Aici e de găsit un oarecare merit al filmului: în secvențele în care Ridley Scott minte conștient, de dragul cinema-ului.
p 17 Audio jpg
Voci umane, voci artificiale
Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.
1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.

Adevarul.ro

image
Răzbunarea unui patron disperat că îl abandonează angajații. „Sunt sigur că o să-mi săriți în cap cu treaba asta”
Tot mai mulți antreprenori se plâng nu doar de faptul că își găsesc cu greu angajați, dar și că mulți dintre ei pleacă după doar câteva săptămâni și îi lasă baltă, fără preaviz și fără să suporte niciun fel de consecințe. Un patron crede că a găsit soluția la această problemă
image
Mircea Badea: „De ce să stea Simona Halep în România?! O viață ai, cu toată dragostea pentru țară”
Prezentatorul de la Antena 3 comentează decizia sportivei de se muta la Dubai.
image
Româncă gravidă în nouă luni, înjunghiată în Țara Galilor. Motivul pentru care agresorul, tot român, o urmărea de o lună
Andreea Pintili, o româncă de 29 de ani care locuiește în Țara Galilor, a fost înjunghiată de mai multe ori de un conațional care o urmărea și posta pe TikTok clipuri cu ea și cu copiii săi.

HIstoria.ro

image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.
image
Importanța stației NKVD de la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
În 1941, stația NKVD de la Londra era cea mai productivă din lume, comunicând Moscovei 7.867 de documente diplomatice și politice, 715 documente pe probleme militare, 127 referitoare la aspecte economice și 51 legate de activități sau operațiuni ale serviciilor de informații.