O bombă atomică invizibilă

Din martie 2020, de cînd a început carantina pandemică, m‑am lăsat copleșită de emoții mai mult decît mi‑am îngăduit vreodată. Simt o furie mocnită în fața nedreptății pe care n‑am altă opțiune decît s‑o accept. Aici m‑au adus șase ani de atacuri din partea Guvernului. S‑ar putea să fac închisoare. Pentru restul vieții mele – sau, cum îmi spune avocatul meu, pentru mai mult de 100 de ani. Sub acuzații care nici măcar n‑ar fi trebuit să ajungă în fața instanței. Destrămarea domniei legii e un fenomen global, însă pentru mine a devenit o chestiune personală. În mai puțin de doi ani, Guvernul din Filipine a emis împotriva mea zece mandate de arestare. E posibil, de asemenea, să fiu ținta violenței. Oare reprezentanții poliției și ai Guvernului meu ar putea fi într‑atît de inepți, încît să mă atace? Ei bine, da. Comisia pentru Drepturile Omului din Filipine a estimat că aproape 27.000 de persoane au fost ucise în mai puțin de trei ani, între 2016 și 2018, în brutalul război împotriva drogurilor purtat de ex‑președintele Rodrigo Duterte. O fi adevărat? Cine știe? În războiul pe care țara mea îl duce împotriva adevărului, statistica e prima victimă. Din 2018 am început să port vestă antiglonț cînd mă aflu în deplasare. Violența online este violență în lumea reală. Faptul e dovedit de numeroase studii și de evenimente tragice petrecute în întreaga lume. Eu, una, sînt atacată online în fiecare zi, la fel cum sînt atacați mii de alți jurnaliști, activiști, lideri ai Opoziției și cetățeni obișnuiți, de‑aici și de pe tot globul. Și totuși, cînd mă trezesc și privesc pe fereastră, mă simt cuprinsă de însuflețire, plină de energie. Simt speranță. Văd posibilități – văd cum, dincolo de tot acest întuneric, sîntem într‑un moment în care ne putem reclădi societățile pornind de la ceea ce avem sub propriii ochi: zonele noastre de influență. 

Mă numesc Maria Ressa. Sînt jurnalistă de mai bine de 36 de ani. M‑am născut în Filipine, am fost crescută și educată în New Jersey și m‑am întors în țara natală după facultate, la sfîrșitul anilor 1980. Mi‑am construit cariera la CNN, unde, în anii 1990, am înființat și condus două redacții în sud‑estul Asiei. Erau zilele de glorie ale CNN și vremuri amețitoare pentru corespondenții internaționali. În sud‑estul Asiei, locul din care observam eu lucrurile, am fost martor ocular la evenimente dramatice care adesea au prefigurat ce avea să se întîmple în lume: mișcările democratice emergente din fostele bastioane coloniale; înfricoșătoarea ascensiune, cu mult înainte de 11 septembrie 2001, a terorismului islamic; apariția unei noi clase de lideri autocrați, aleși democratic, care aveau să‑și transforme țările în cvasidictaturi; și uluitoarea promisiune și putere a social media, care în curînd avea să joace un rol esențial în demolarea tuturor lucrurilor dragi mie.

În 2012 am cofondat Rappler, o publicație filipineză exclusiv digitală, un website de știri. Aveam ambiția să creez, în țara mea, un nou standard pentru jurnalismul de investigație, unul care să valorifice platformele de social media, clădind comunități de acțiune (communities of action, CoA), pentru o mai bună guvernare și pentru democrații mai puternice. Eram, la acea vreme, întîiul credincios între cei care credeau în puterea social media de a face bine în lume. Folosindu‑ne de Facebook și de alte platforme, am reușit să fructificăm capacitatea publicului de a genera breaking news, să căpătăm acces la surse esențiale și la ponturi, să coagulăm acțiuni colective privind schimbările climatice și buna guvernare și să contribuim la o mai bună informare și participare a publicului la vot. Succesul nostru a fost unul rapid, însă, înainte să împlinească cinci ani, publicația a trecut de la a fi lăudată pentru ideile sale la a fi atacată de Guvern – doar pentru că noi am continuat să ne facem meseria de jurnaliști: să spunem adevărul și să tragem Puterea la răspundere.

Am dezvăluit, pe Rappler, nu doar acte de corupție și de manipulare comise de Guvern, ci și – tot mai mult – pe cele comise de companiile de tehnologie care ne dominau deja viețile. Am început, din 2016, să arătăm cum se manifesta impunitatea de pe două fronturi: în războiul împotriva drogurilor dus de președintele Rodrigo Duterte și pe Facebook‑ul lui Mark Zuckerberg.

[...] Am urmărit și am documentat în ultimul deceniu puterea supranaturală a tehnologiei de a ne infecta pe fiecare cu virusul minciunilor, al vrajbei unuia împotriva celuilalt, declanșîndu‑ne – chiar inventîndu‑ne – fricile, furia, ura; și accelerînd ascensiunea liderilor autoritari și a dictatorilor din întreaga lume.

Am început să numesc asta „moartea democrației cauzată de o mie de incizii”. Chiar acele platforme care ne livrează știrile de care avem nevoie manifestă părtinire în detrimentul faptelor. Sînt studii care arată, încă din 2018, că minciunile impregnate de furie și ură se propagă mai repede și la mai mare distanță decît faptele. Fără fapte nu putem avea acces la adevăr. Fără adevăr nu putem construi încredere. Și fără acestea trei nu putem avea o realitate comună, iar democrația, așa cum o știm (ca și toate întreprinderile umane care contează), va muri.

[...] Am fost, în 2021, unul dintre cei doi jurnaliști distinși cu Premiul Nobel pentru Pace. Ultimul an cînd unui jurnalist i‑a fost decernat acest premiu a fost 1935. Cîștigătorul, un reporter german pe nume Carl von Ossietzky, nu și‑a putut ridica premiul pentru că se stingea într‑un lagăr de concentrare nazist. Oferindu‑ne această onoare mie și lui Dmitri Muratov, din Rusia, Comitetul Nobel norvegian ne-a avertizat că lumea se află într‑un moment istoric similar, la o altă răscruce existențială pentru democrație. În discursul meu de acceptare a premiului, am spus că o bombă atomică invizibilă a explodat în ecosistemul nostru informațional și că platformele de tehnologie au pus în mîna puterilor geopolitice instrumentul prin care ne pot manipula individual, pe fiecare în parte.

La doar patru luni de la ceremonia pentru decernarea premiilor Nobel, Rusia a invadat Ucraina, folosindu‑se de metanarațiuni pe care le‑a plantat online începînd din 2014 – cînd a invadat Crimeea, pe care a anexat‑o de la Ucraina și apoi a transformat‑o într‑un stat‑marionetă. Tactica? Suprimă informația și apoi înlocuiește‑o cu minciuni. Prin asaltul sălbatic împotriva faptelor, purtat cu ieftina lor armată digitală, rușii au anihilat adevărul, înlocuind narațiunea redusă la tăcere cu una proprie – aceea că, de fapt, Crimeea a cerut să intre, de bunăvoie, sub control rusesc. Rușii au creat conturi online false, au mobilizat armate de boți și au exploatat vulnerabilitățile platformelor de social media pentru a amăgi oameni reali. Pentru platformele deținute de proprietari americani, noii gardieni globali ai informației, aceste acțiuni au însemnat mai mult engagement și au generat mai mulți bani. Obiectivele noilor gardieni ai informației s‑au aliniat, astfel, cu cele ale operatorilor dezinformării.

Așa am devenit conștienți cu toții, pentru prima dată, de tacticile războiului informațional, care aveau să fie folosite curînd în întreaga lume, de la Duterte la Brexit și de la Catalonia la Stop the Steal^[*]. Opt ani mai tîrziu, la 24 februarie 2022, folosindu‑se de aceleași tehnici și de aceleași narațiuni pe care le‑a plantat pentru anexarea Crimeei, Vladimir Putin a invadat chiar Ucraina. Astfel, dezinformarea, operată de jos în sus și de sus în jos, poate plăsmui o întreagă realitate. 

[...] Ne stau la picioare ruinele lumii care a fost și trebuie să avem acum viziunea și curajul de a imagina și de a construi o lume așa cum se cuvine: mai plină de compasiune, mai egalitară, mai sustenabilă. O lume protejată de fasciști și de tirani.

Cartea aceasta reprezintă călătoria mea către acea lume, dar e, totodată, și o carte despre tine, draga mea cititoare sau dragul meu cititor.

Democrația e fragilă. Trebuie să lupți pentru fiecare bucățică, pentru fiecare lege, fiecare măsură de protecție, fiecare instituție, fiecare știre. Trebuie să știi cît de periculoasă e pînă și cea mai măruntă dintre incizii. Acesta e motivul pentru care vă spun tuturor: trebuie să ne apărăm pozițiile.

Asta e ceea ce mulți occidentali, care privesc democrația ca pe un dat, ar trebui să învețe de la noi. Iar aceasta e o carte care se adresează celor care cred că democrația e de la sine înțeleasă, scrisă de cineva care nu o va considera niciodată astfel.

Ceea ce faci contează în acest moment prezent al trecutului – acum, cînd memoria poate fi atît de ușor manipulată. Și te rog să‑ți pui aceeași întrebare pe care eu și echipa mea ne‑o punem în fiecare zi:

Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?

(fragment în avanpremieră din cartea Cum să înfrunți un dictator. Lupta pentru viitorul nostru, cu o prefață de Amal Clooney, traducere de Mona Dîrțu, în curs de apariție la Editura ZYX Books)

Maria Ressa este colaureată a Premiului Nobel pentru Pace (2021), pentru munca ei de apărare a libertății de expresie și a democrației. 

^[*] „Opriți furtul”, în original, denumirea campaniei și a mișcării de protest prin care o parte dintre politicienii republicani din SUA și suporterii acestora au acreditat și răspîndit, inclusiv prin fabricații, ideea de fraudă la alegerile prezidențiale din 2020, în care președintele în exercițiu Donald Trump a fost învins de fostul vicepreședinte democrat Joe Biden. Campania a culminat cu asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra clădirii Capitoliului, în care se derula procedura de numărare a voturilor în Colegiul Electoral – ultimul pas pentru oficializarea victoriei lui Joe Biden. (N. tr.)

https://zyxbooks.ro/product/cum-sa-infrunti-un-dictator-maria-ressa-zyx-books/?fbclid=IwAR32m4sQiwfUw7FR30zzsQFaCHvJXmYUdeR0qaXkVwbDmLJTsK5s9Qncwq8