Adrian G. ROMILA

Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.

Mi-ar plăcea să se vorbească mai mult despre acest volum, luciditatea lui cioraniană merită.

Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.

De savurat pe îndelete, în toate aromele lui.

Precauția empatiei, cuvînt folosit explicit în aceeași mărturisire, e justificată de acest veritabil mozaic sociologic și psihologic pe care-l desfășoară volumul.

Dacă ar fi scris ceva, Da Gama, Columb și Magellan ar fi fost astăzi între cei mai citiți autori.

Cristina Chira și Emilia Faur au debutat în volum și au făcut-o, iată, pro­mițător. Să vedem cît și cum vor merge mai departe.

Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.

Definitiv. O trilogie chiar marchează un punct notabil în proza românească de azi.

Amestec de Pascal Bruckner, Julian Barnes și David Lodge, pasional, ironic și simultan intelectual, noul roman al lui François-Henri Désérable e o bijuterie literară care merită admirată.

„Dacă există un numitor comun al lucrurilor din această carte“, afirmă el, „ăsta e un fel de planare cu picioarele, după cum te duce vîntul“.

Deși optzecist sadea vorbind strict diacronic, Aurel Dumitrașcu a trăit din plin destinul unui poet romantic.

Cîteva lucruri evită să facă autorul cu subiectul său și cred că ele sînt esențiale pentru o reușită a genului.

Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.

Autoarea abordează voci narative surprinzătoare, de la intelectuali și corporatiști la gospodine cu blog de gătit, de la soții ratate bovaric la scriitori călătorind bezmetici pe șosele între lansări de carte.

Mozaicul referențial al cărții lui Alexandru N. Stermin poate părea deconcertant, dacă n-ar fi subsumat unei idei centrale: aceea că sîntem efectiv „căzuți din junglă” și că dinamica biologică și socială a junglei poate da seama de ceea ce am fost și de ceea ce am devenit, în prezent.

Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.

În „Șoferul din Oz” se asociază fericit umorul, ironia, tandrețea, caracterele hiperbolizate și inevitabila tentație a parabolei socio-politice cu priză imediată.