Imprevizibila ușurătate a vieții și a morții

Publicat în Dilema Veche nr. 989 din 23 martie – 29 martie 2023
image

 Cornel George Popa, Definitiv. O trilogie, Editura Polirom, 2023.

Cornel George Popa mi se pare că reia, cu Definitiv. O trilogie, cîteva teme din două romane anterioare ale sale. Unul dintre modele e americanul Paul Auster, la care thriller, crime sau mistery nu sînt decît pretexte pentru captivante și ramificate povești cu miză livrescă sau metaliterară. Din Cei care mor și cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar (2016), de pildă, vine tema iminenței morții, la care brutalitatea intensă a ultimelor zile de viață e doar un corolar, iar din Celălalt (2019) vine tema memoriei amplificate, care poate recupera narativ o viață curmată prea brusc și prea devreme. În noul volum, trei povești diferite ilustrează teza întîmplărilor care se succed rapid și imprevizibil, înscriind destinul protagoniștilor pe cu totul alte coordonate decît părea să curgă. Le leagă raportul greu de anticipat dintre viață, moarte și scris, fiindcă în toate cineva, de „aici” sau de „dincolo”, spune povestea, ea contează, de fapt, iar nu limita – cu totul neimportantă în literatură – dintre a fi și a nu mai fi.

Trebuie spus din start că abilitățile dramaturgice și regizorale ale autorului se văd cu asupra de măsură în felul cum sînt construite poveștile. Frazarea e scurtă, cu mulțime de alineate, într-un fel de mizascenă care se concentrează pe esențializarea la maximum a evenimentelor, a gesturilor și a decorurilor. Dialogurile sînt absolut autentice, cu mare priză la realitate, cum s-ar zice, iar naratorul, mereu complice unui cititor simțit aproape, are în toate cele trei contexte darul de a te ține cu sufletul la gură. Ceea ce se și cuvine, pînă la urmă, într-o proză de calitate.

În „Ultima dragoste a lui Virgil”, protagonistul experimentează înainte de debutul bătrîneții impulsurile nestăvilite ale iubirii cu o mult mai tînără femeie, în timp ce soția bolnavă de cancer îl chestionează cu privire la împrejurările unui accident rutier și, speriată de un acces cardiac la volan, îl tot bate la cap să-și facă un control medical. Relațiile se complică treptat, odată cu apariția de personaje și de situații care mai de care mai neașteptate, din care nu lipsesc tandre scene de familie, tensionate discuții între amanți și, desigur, iminențele întunecate ale morții. „Execuția” e un lung monolog al crizei existențiale, provocate de o mulțime de motive: acute probleme conjugale, nemulțumiri profesionale, amintirea dureroasă a mamei, demisia gratuită de la job, absența banilor, dependența tot mai accentuată de lîncezeală, de tutun și de alcool. Alături de o întoarcere în orașul natal pentru rutina incursiunii la cimitir, singurătatea, violența, frigul de afară și din apartamentul neîncălzit, vagabondajul și propensiunea spre ratare îl poartă pe Marcel la capătul puterilor, scoțîndu-l definitiv de pe ruta oamenilor normali.

În sfîrșit, „Baladă pentru Dingo și Harry” e un veritabil poem al marginalității sociale, un road story în genul lui Kerouac, doar că cei doi antieroi trec subit de la statutul de anonimi inofensivi, în căutarea norocului de mîine, la cel de privilegiați care-și permit orice și sînt urmăriți ca niște interlopi periculoși. Altfel spus, cei ce par a fi inițial „tăntălăul și gogomanul” se transformă dintr-o dată în temuții „the Sisters Brothers”, din doi naivi în genul Holden Caulfield într-o pereche „Bonnie și Clyde”, în variantă exclusiv masculină. Și aici, ca și-n celelalte două bucăți ale tripticului, moartea stă mereu la pîndă, gata să secere în cele mai puțin așteptate situații, lăsînd în locul oamenilor doar poveștile. La bunul mers al lor contribuie din plin și „ieșirile” periodice ale povestitorilor, care continuă ironic-misterios prestidigitațiile destinelor pe care le înșiră și le vor cît mai credibile. Așa răsar ici-colo pasaje de genul: „Poftim, fă literatură din asta. Probabil că un scriitor adevărat ar reuși sau ar creiona măcar o atmosferă mai bună. Ar descrie micile gesturi, crisparea, cum unul se uită la altul, cum bate vîntul prin ferestrele deschise și pînza perdelelor tremură ușor, cum cade lumina, cum ochii se măresc și gura-ți devine deodată uscată, cum totul pare infinit mai straniu decît înainte și așa mai departe, dar eu, martorul, nu pot mistifica într-atît realitatea crudă pe care o trăiam, n-am abilități dintr-astea și nici nu mă interesează. Concretul pur, lipsit de înflorituri, reportajul curat, viața asta cinică și complexă, redată brut, îmi par mai dure și mai sincere decît o literatură «lucrată», artistică”.

Cinematografice, dinamice, inteligente, dure și duioase, comice și violente, mimînd anticalofilia în folosul narativului pur, poveștile din Definitiv. O trilogie chiar marchează un punct notabil în proza românească de azi.

image

 Liviu Surugiu, Sevraj, Editura Polirom, 2022.

După experiența îndelungată a prozei SF, cu romanul Sevraj Liviu Surugiu vrea să se înscrie și-n galeria noir sau măcar în cea policier de bună calitate. La noi, cel puțin recent, genul e bine reprezentat de Dora Pavel, Caius Dobrescu, Florin Irimia, Mircea Pricăjan și Eugen Ovidiu Chirovici, între alții, iar lucrurile stau la fel de bine și-n afara limbii române, dacă-l amintesc doar pe norvegianul Jo Nesbø. Confundat adesea cu policier-ul mai violent, mult mai evoluat și mai complex decît la începuturi, noir e azi un gen pretențios nu doar fiindcă te ucide concurența acerbă, ci și fiindcă atenția acordată cronologiei, tensiunii narative, analogiilor și progresiei evenimențiale trebuie rafinată de tipologii pe măsură, de ceva simbologii spectaculos-morbide, de multe conotații funebre și de asocieri mistice adecvate. 

Liviu Surugiu îndrăznește și un scurt demers teoretic, într-o notă finală a romanului, deosebind, de pildă, noir-ul de enigma polițistă: „Detectivul sărac, clientul bogat, femeia fatală, amosfera sumbră, ploaia care nu se mai termină, străzile pustii, toate acestea fac să fie vorba despre un gen aparte. În același timp, descoperirea asasinului e pe planul doi. Descoperirea celui care narează, de obicei detectivul, e ceea ce stîrnește interesul, mai ales cînd se petrece în fața oglinzii strîmbe a societății. De fapt, aspirația spre înalta societate și găsirea acolo a unui putregai mai înfiorător decît cel al lumii de jos din care eroul vrea să plece, asta înseamnă noir”. Nu știu dacă chiar astea sînt trăsăturile genului, mai degrabă nu, mai degrabă demersul e realist, în definiția autorului, căci nu descoperirea „oglinzii strîmbe a societății” face azi deliciul unui roman noir, ci multiplele aspecte întunecate ale unei situații de viață inițial convenționale (nu neapărat polițiste), care se împletesc inextricabil și trimit la cele mai șocante implicații psihanalitice sau demonic-supranaturale. 

Dincolo de labilitatea fixării precise a unui gen, riscul pe care-l asumă Liviu Surugiu în Sevraj vine din combinația ușor forțată dintre proza SF, cea polițistă, cea speculativă și cea noir. Limitele verosimilității explodează literalmente, în povestea șarmantului detectiv particular Paul Coriolan, care acceptă comanda unei frumoase și misterioase cliente: să fure moaștele unei sfinte aduse din Grecia în pelerinaj la Patriarhia bucureșteană. Hiperinteligentul investigator descoperă că ceea ce părea un caz dificil, dar nu irezolvabil (suma promisă era consistentă) se complică de la o zi la alta, trăgînd după sine o conspirație mondială cu implicații istorice, bisericești, financiare, medicale, metafizice și – aici ziceam că verosimilitatea, oricum subminată de gen, e din nou puternic încercată – cu trimiteri la viața extraterestră. 

Echipe bine antrenate pătrund noaptea în clădirea Patriarhiei, în secții de psihiatrie sau la morgă, se înlocuiesc și apoi se pun la loc oseminte și mumii, în racla sfîntă intră cînd un mulaj menit să inducă în eroare, cînd o persoană reală care are o misiune anume, se dau și se primesc subit telefoane cu informații ce răstoarnă situațiile în desfășurare, se trag gloanțe adevărate și anestezice, se deschid uși pe baza amprentelor faciale și apar aparate în stare să refacă traseul ultimelor minute din viața unui decedat pe baza citirii impulsurilor musculare, se vînează amprente ADN extrase din dinți și casete cu bijuterii răscumpărate cîndva de la turci, apar și dispar personaje importante sau sînt găsite acolo unde nu se aștepta nimeni, intră pe fir polițiști convenționali care caută droguri și încurcă lucrurile, sînt reproduse perfect chipuri oficiale cu măști de latex, se dau și se primesc pumni și picioare (desigur, eroul cam bate tot ce prinde), circulă sume imense de bani și se licitează internațional pentru moaște, se rescriu inedit istorii ale unor evenimente religioase, oamenii mor și se trezesc apoi la viață cu explicații cvasi-plauzibile, se caută adevărul, vindecarea și nemurirea, se vehiculează fake-news-uri care să deturneze atenția de la fapte și se filmează cu drone conectate la sateliți – tot acest mozaic flamboaiant de fapte cu adevărat extraordinare face parte din povestea romanului lui Liviu Surugiu. 

Și exact rostogolirea lor nestăvilită îl salvează, căci surprizele narative ivite la tot pasul reușesc, în ansamblu, să compenseze dialogurile seci și convenționale (nici o urmă de autenticitate în ele, dar cine să mai fie atent la replici, cînd, prins de acțiune, vrei să vezi ce se mai întîmplă?), portretele schematice și complet șablonarde și scenele care par lipite între ele. „Sevrajul” însuși e unul „din iubire” (pentru urechi mai sensibile estetic nu sună chiar deloc ofertant!), fiindcă Paul se îndrăgostește iremediabil de clienta lui cu sînge grecesc, Victoria Sternatis, iar ea, la rîndu-i, sedusă de la prima întîlnire, îl minte asiduu pentru a-l salva din cele mai neplăcute situații. Toată cavalcada romanului pare provocată, de fapt, de impulsurile erotice, chiar dacă evenimentele, ramificîndu-se exponențial, ating domenii fără legătură cu eroticul. Suferința acestui „sevraj din iubire” îl face pe detectiv să meargă mai departe într-un caz care părea să-l copleșească, „sevrajul din iubire” îl face să reziste amenințărilor, violențelor și atentatelor, „sevrajul din iubire” îl face să-și urmeze iubita bogată tocmai în Argentina și, în fine, „sevrajul din iubire” îl face să mărturisească satisfăcut polițistei din aeroport „crima” de a se fi îndrăgostit.

Probabil că obișnuința exercițiului prozastic pe genuri de nișă i-a jucat cîteva feste stilistice lui Liviu Surugiu. Dar dincolo de toate, trebuie să recunosc că romanul său se citește cu destul aplomb. Din acest punct de vedere, riscul de-a se juca cu limitele ficțiunii și cu cele dintre ceea ce presupunem că e viața și moartea unor personaje a fost unul cu rezultat pozitiv.

Adrian G. Romila este scriitor și critic literar. Cea mai recentă carte: Efectul îndelungat al pasiunilor de tinerețe, Editura Junimea, 2020.

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.
image
Cazul înfiorător al elevului ucis în timp ce mergea spre şcoală. Daune uriaşe acordate de judecătorii din Neamţ
Judecătorii din Neamţ s-au pronunţat într-un dosar penal, acordând daune uriaşe după ce un elev a fost ucis când mergea spre şcoală. În accident au mai fost răniţi alţi doi adolescenţi
image
Totul despre „drogul violului”. Povestea de film horror a uneia dintre victime: „Am băut apă plată” FOTO VIDEO
„Drogul violului” face ravagii în Europa, iar în România a făcut vâlvă cazul unei eleve în vârstă de 15 ani, despre care s-a scris că a fost drogată, sechestrată și violată.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.