Orice sfârșit e un nou început

Pentru Lucas-Paul

Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă, 

de parcă atunci inventezi râsul și nu știi ce să faci cu atâta fericire, 

când privești chipurile cunoscuților, dar mai ales ale celor pe care 

îi vezi pentru prima oară și te încrunți puțin, ca și cum ai încerca 

să le vorbești, numai că vorbele sunt ferecate încă, iar cuvintele 

auzite te îndeamnă fie să gângurești, fie să freamăți de bucurie, de parcă 

vrei să deblochezi nu doar silabele înghețate undeva între creier și 

epiglotă, ci și toate codurile de acces din întreaga lume, pornești 

spre crustele sărate ale lacului Makgadikgadi din deșertul Kalahari, 

vrând să deslușești limba nungu, pornești spre Salambala și mergi, 

nu te oprești, pornești spre New Kalala și mergi, nu te oprești, 

pornești spre Lubumbashi și mergi, nu te oprești, spre Upemba și 

mergi, nu te oprești, pornești spre Nairobi, Nakuru sau Meru și mergi, 

nu te oprești, spre Addis Ababa, spre Bahir Dar și mergi, nu te oprești, 

spre Al Hudaydah, spre Sana’a și mergi, nu te oprești, pornești spre 

Aqaba și urci, nu te oprești, spre Wadi-Rum, înnoptezi sub cerul 

de ianuarie – plin de stele ca niște promisiuni – și urci, nu te oprești, 

spre Capadocia și mergi, nu te oprești, spre Poltava, spre vârfurile din 

Käsivarsi și mergi, nu te oprești, până la Marea Barents și mergi, nu ai 

cum să te oprești, dincolo de Golful Baffin și mergi, deși te încrunți 

din nou, nu te oprești, iei stradă cu stradă, alee cu alee, până ajungi 

în fața râului Colentina, plin de lebede și de lișițe, de rațe sălbatice și

de cormorani, de cocori, de mierle, vânturei, pițigoi, ciocănitori, egrete,

muscari negri, gârlițe, călifari, scorțari, gaițe, coțofene, stăncuțe, ciori, 

grauri, vrăbii, cinteze, găinușe de trestie, sticleți, cânepari, botgroși, presuri, 

ca și cum în drumul tău vei întâlni tot ce a fost vreodată creat, mergi, nu te

oprești, drumul tău nu se termină aici, indiferent cât de greu va fi ceasul acela,

în care vei pune în cumpănă tot ce ai trăit, toate alegerile pe care le-ai făcut,

dar mai cu seamă ce ai lăsat să se ducă pe apa sâmbetei, pe apele învolburate 

pe care ai colindat, mergi, nu te oprești, în lumea pe care o descoperi nu e timp 

de reflecții, nu e timp de căutări iluzorii, mergi, orice călătorie începe cu primul pas, 

tot așa cum privirea celui ce iubește transformă în aur și vis toate locurile prin care 

trece, face să vibreze aerul mirosind a mentă și a tei ori a roiniță în plin iunie.

*Textul de față face parte dintr-un proiect poetic marcat de tema maternității și a copilăriei.

Irina-Roxana Georgescu (n. 29 august 1986) a devenit doctor în filologie (2016) al Universității din București, cu o teză despre influența criticii occidentale asupra criticii literare postbelice româneşti (1960-1980). Volumul său de debut, Noțiuni elementare (2018), a fost tradus în Canada (2020) și în Spania (2024), a obținut premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, fiind nominalizat la Gala Premiilor Observator cultural, la Gala Premiilor „Sofia Nădejde” și la Gala Premiilor „Tânărul scriitor”. Alte volume: Intervalle ouvert (L’Harmattan, Paris, 2017; tradus în limba spaniolă de către poetul José Marrero y Castro la editura Puentepalo, ediție bilingvă, Las Palmas, 2021), Une contre-histoire(L’Harmattan, Paris, 2022). Scrie poezie, cronică de film și studii literare în Apostrof, Familia, Tribuna, Observator cultural, Matca literară etc.