Generația travel
● Silviu Reuț, Hoinar prin America Latină. 6 luni, 12 țări, 40.141 de kilometri, Editura Humanitas, 2023.
De prin 2000 și ceva, literatura română a reluat genul prozei de călătorie. S-a revigorat, astfel, o tradiție deschisă tocmai la începutul secolului al XIX-lea de un Dinicu Golescu sau Ion Codru-Drăgușanu și excelent sintetizată nu demult de Mircea Anghelescu. Sigur, e vorba de imensul beneficiu al libertății și al ușurinței de deplasare oriunde pe harta lumii, dar e vorba mai ales de dorința de a lăsa o urmă scrisă a experienței în cauză. Cu intenții diverse (investigații antropologice, cercetări biologice, interese profesionale și educaționale, simple aventuri în locuri îndepărtate), s-au aliniat în ultimii ani cîteva nume ale unei „generații travel”, autori care au semnat cărți de călătorie, multe dintre ele admirabile deopotrivă prin text și fotografie: Mihai Barbu, Mihaela Noroc, Elena Stancu, Iulian Comănescu, Cătălin Cioabă, Alexandru N. Stermin, Hanna Bota, Oana Păun, Daniela Țane, Liviu Stănescu ș.a. Între ei, Marius Chivu a făcut deja din genul travel o marcă personală, se știe, cu trei apariții consistente, care mai de care mai eclatante: Trei săptămîni în Himalaya (2012, reeditare 2016), Trei săptămîni în Anzi (2016) și Trei săptămîni în Atlas (2023). Voi nota mai jos doar cîteva impresii despre două dintre cele mai recente ieșiri la temă, numai bune de luat în vacanță și de citit cu mari delicii escapiste.
Jurnalist sastisit de birouri și deadline-uri, tînărul Silviu Reuț a pornit de unul singur în noiembrie 2021 peste Ocean, mai întîi cu avionul, pentru a ateriza în Mexic, la Cancún, de unde să străbată la pas și cu mijloace la-ntîmplare, spre sud, fără program anticipat, cîteva țări din America Centrală și Latină. Așa a trecut, cu două rucsacuri și doar strictul necesar la purtător, cu rezervări făcute pe Internet doar un pic înainte, vreme de o jumătate de an, prin cîteva țări care punctează un traseu impresionant: Mexic, Guatemala, Honduras, Nicaragua, Costa Rica, Panama, Columbia, Chile, Argentina, Bolivia, Peru, Ecuador. Mărturia sa e o carte, Hoinar prin America Latină. 6 luni, 12 țări, 40.141 de kilometri. În timp ce Europa încă gîfîia sub pandemie și se pregătea (fără s-o știe) de războiul ruso-ucrainean, Silviu Reuț voia să ajungă din deșertul mexican pînă la ghețarii din Patagonia, asumîndu-și statutul peiorativ-vulnerabil de gringo sau amigo. Cu mască, adesea, cu vaccinuri și certificate medicale complicate, trecînd prin îngrozitoare ingerințe birocratice la granițele dintre țări, autorul are parte de veritabile aventuri în dorința de a merge, a vedea și a explora totul la firul ierbii: se plimbă prin cătune uitate, favele mizerabile și cartiere luxoase, e abordat de indivizi dubioși (uneori e gata să fie jefuit și ucis cu maceta pe o stradă columbiană) și propuneri nesigure, înnoptează în peisaje mirifice la cort, pe frig sau pe zăpușeală, doarme în hostel-uri ieftine sau în camere găsite printre localnici, merge pe jos kilometri întregi, îngrămădit în autobuze delabrate sau în autoturisme de ocazie, e aproape să fie arestat sau să riște însoțiri fatale, e pîndit de insecte și de sălbăticiuni necunoscute, de boli, de rătăciri, de întîrzieri, anulări și blocaje. Toate au două beneficii imense, exact cele scontate: mai întîi, ajungerea în locuri extraordinare, de la deșerturi și păduri tropicale la orașe, plaje și munți prăbușiți în ocean (ținta – ținutul Patagoniei, între Chile și Argentina – e atinsă); apoi, contactul cu atmosfera și cu oamenii, de la nativi sud-americani (inclusiv triburi amazoniene), de la cetățeni obișnuiți la funcționari și străini aflați, ca și autorul, on the road.
Dincolo de grosimea intelectuală a observațiilor (sînt numeroase trimiteri la literatură și multe considerații istorico-morale) și a relatărilor tensionate, dincolo de fotografiile parcă decupate dintr-o arhivă National Geographic și de programaticele contextualizări muzicale, ceea ce reține atenția la Silviu Reuț e filosofia de traveler. Reuț refuză orice ar trimite la turismul de masă, orice e căutat de toată lumea, orice e convențional și comod (ocolește, de pildă, situl Machu Picchu doar fiindcă e prea celebru și asaltat de hoarde de vizitatori). „Șase ani am strîns bani și am adunat informații pentru călătoria asta, animat de întrebarea «Ce e acolo?» și din dorința transformată în necesitatea de a-i răspunde cu propriii ochi. Chiar dacă nu m-am rezumat doar la a munci pentru a strînge bani de călătorie, acești șase ani au fost într-o anumită măsură o suspendare a vieții. Totul a avut o singură direcție principală: să ajung la bugetul care să-mi permită această aventură, să o duc la capăt, iar apoi, cu speranța că demonul interior va fi fost exorcizat, să construiesc alte lucruri la fel de dragi, dar care sînt de mult timp într-o stare de perpetuă așteptare”. Cu alte cuvinte, dintr-o așteptare într-alta, autorul se lasă „demonizat” de aventură. Și, după cum se vede, de scrisul despre ea.
● Ionuț Șendroiu, Navetist la Tropice. Nigeria, Angola, Indonezia, Ghana, plus Africa de Sud și Egipt, Editura Humanitas, 2023.
Ionuț Șendroiu acoperă narativ două zone foarte diferite, continentul fierbinte și Pacificul indonezian. Numai că relatarea sa nu e un road story propriu-zis, dimpotrivă, e o succesiune de scene disparate, petrecute, e-adevărat, „departe” de locurile natale (se deschid cu o scurtă întîmplare hazlie din 1993 despre un pacient absolut pitoresc dintr-un spital bucureștean), dar fără aranjamentul unei călătorii, adică fără intervalele „de drum”, cu distanțe și cronologii progresive. Cartea ar putea fi subsumată tematic unui tip de ethos industrial-marin pe care l-am putea numi foarte bine „viața pe platforme petroliere off shore”. Autorul, medic de profesie, angajat prin contracte periodice de varii corporații de profil, surprinde tipologii, evenimente și peisaje din orașele și de pe platformele de foraj din largul mărilor și oceanelor îndepărtate. Plasate între 2006-2021, decupajele narative au drept cadru locuri cu rezonanță cît se poate de exotică (Nigeria, Cape Town, Angola, Egipt, Indonezia, Ghana), iar drept material literar – uriașele diferențe socio-culturale dintre oameni, fiecare cu eticile, religiile și percepțiile lor.
De fapt, volumul lui Ionuț Șendroiu ar putea fi considerat la fel de bine unul de proză scurtă, unitar atît prin imaginar, cît și prin stil. Talentul literar este indiscutabil și nu e deloc specific unui text „de călătorie”. El nu e sub nici o formă asimilabil unor simple dări de seamă despre oameni, obiceiuri și destinații. Felul cum deschide capitolele, cum schițează peisajele, cum conturează portretele și cum selectează materialul narativ, abundența de detalii de toate felurile (culinare, vestimentare, istorice, arhitecturale, de floră și faună), felul cum povestește, în sine (inclusiv în cazuri strict legate de profesia medicală sau de industria petrolieră) fac din volum unul care se citește cu deosebit aplomb. Notabile în pulsația de atmosferă realizată prin fine reglaje de abordare, de gestică și de dialog, toate bucățile au o dominantă majoră și ea e responsabilă, probabil, de plăcerea deosebită a lecturii lor. E vorba de umorul debordant, din care nu lipsesc nici doza potrivită de grotesc, nici ironia, nici întorsăturile de situație rezervate, adesea, numai pentru final. Trecînd prin întîmplări din hoteluri, din orașele de pe coastă, din mahalale, porturi, cabinete medicale și baruri, de pe punțile vapoarelor, din cabinele și depozitele platformelor și de la bordul elicopterelor de transfer, la cele mai multe dintre scene se rîde în hohote, cu o binefăcătoare și constantă senzație de neverosimil.
Confruntat cu stranietatea profesiei practicate în condiții speciale (nici responsabilitățile prevăzute de protocoalele și de contractele semnate, nici cazuistica medicală nu sînt obișnuite), confruntat cu impactul adesea șocant al unor evenimente (prăbușirea unui elicopter în mijloul unui sat din sălbăticie, o teribilă furtună de nisip în mijlocul oceanului, mulțimea de precauții antiteroriste din țările instabile politic, omniprezența promiscuității și a celei mai lucii sărăcii, laolaltă cu luxul nemeritat al celor cîțiva privilegiați sau descurcăreți, ingerințe legate de discriminare religioasă ori rasială), autorul reușește să scoată din fiecare situație doza potrivită de comic. Paralizarea activității de la bordul unui vas provocată de apariția unei pisici agresive, descoperirea unor maimuțe congelate în lăzile destinate hranei muncitorilor nativi africani, tratarea unui pacient care se masturbase la duș cu aceeași mînă cu care manevrase substanțe toxice, aterizarea unui avion direct într-o turmă de vaci care invadase pista, circularea pe stradă într-o coloană auto căreia polițiștii locali îi deschid calea lovind cu biciul tot ce întîlnesc în cale, plăcerea de a testa adrenalina prin scandaluri și bătăi provocate în pub-uri obscure, ocolirea abilă a neregulilor posibile la o inspecție ministerială a funcționarilor musulmani gata să reclame prezența cărnii de porc (de departe, cea mai savuroasă dintre scene) sînt tot atîtea pasaje memorabile. Pare că deviza naratorului e celebra „simț enorm și văz monstruos”, potrivită numai bine pentru băștinașii angolezi din savană care, la o bere în cîrciuma improvizată sub vegetația luxuriantă, au fost martorii unei neverosimile succesiuni de evenimente picate realmente „din cer”: „Am încercat să mă pun în locul celor doi bătrînei. La prima bere au văzut un elicopter care a coborît din cer deasupra satului, scoțînd fum negru de sub elice. La a doua bere, au văzut patru albi înhămați cu harnașamente ciudate intrînd în cîrciumă, împreună cu jumătate din copiii satului. Îmi închipui că le era teamă deja să-și mai comande a treia bere”.
Spre deosebire de cele ale lui Claude Lévi-Strauss, Tropicele lui Ionuț Șendrea sînt deosebit de vesele, cu asupra de măsură. Și-s tot un fel de antropologie, dar din cu totul alt unghi de abordare. Și – să nu uit! – de fotografiere.
Experiență a alterității radicale, astfel de cărți confirmă afirmația unui explorator britanic cu destin tragic, George Leigh Mallory (dispărut în iunie 1924, în ascensiune spre Everest): „Uneori, știința este o scuză pentru explorare. Cred că rareori este motivul”. Într-adevăr, trebuie să mergi „acolo” pentru că există un „acolo” care te atrage irezistibil, cu orice risc. Dacă reușești să-ți treci, apoi, aventura într-o carte bine scrisă, ca poveste, o grămadă de oameni vor avea de cîștigat, citind, visînd și trăgîndu-și sufletul, odată cu tine. Dacă ar fi scris ceva, Da Gama, Columb și Magellan ar fi fost astăzi între cei mai citiți autori.
Adrian G. Romila este scriitor și critic literar. Cea mai recentă carte: Acasă, departe, Editura Polirom, 2023.
