„Cuvintele sînt bune conducătoare de curaj, de iluzie.”

Publicat în Dilema Veche nr. 1019 din 19 octombrie – 25 octombrie 2023
image

Adrian Alui Gheorghe & Vlad Alui Gheorghe, Mușcătura de măr. Un dialog monografic, Editura Școala Ardeleană, 2023.

Între cărțile de non-ficțiune ale optzecistului Adrian Alui Gheorghe (nu-s deloc puține sau rare, în tot felul de genuri –eseistică literară, politică și morală, dialoguri, epistolar, publicistică etc.), Mușcătura de măr e, cred, cea mai consistentă și mai eclactantă. Autorul remarcabilelor Îngerul căzut (poezie) și Urma (proză) s-a dovedit mereu un scriitor transgenerațional și rezilient, unul de cursă lungă, cum s-ar zice, adică versatil, constant și substanțial. Posteritatea prietenului Aurel Dumitrașcu, dispărut prematur în 1990, de care s-a îngrijit exemplar, la fel ca și impresionanta frescă a „Epocii de Aur” din masivul volum de corespondență Frig au fost doar cîteva din reperele care l-au menținut pe Adrian Alui Gheorghe între autorii foarte vizibili ai literaturii române contemporane. Deși arhivat ca poet în efigia generației sale, poezia n-a fost niciodată, pentru el, Ultima Thule.

Mușcătura de măr, ziceam, e o carte care-l pune din nou pe autor pe harta aparițiilor recente de luat în seamă. E vorba de un lung text în formula Q&A (sînt aproape 400 de pagini), un întins eseu autobiografic unde provocările interogative aparțin chiar fiului său, Vlad Alui Gheorghe, nimeni altul decît tînărul poet douămiist, cronicar muzical și rock singerVlad A. Gheorghiu. Acest parteneriat literar tată-fiu e inedit (nu-mi amintesc să mai existe ceva asemănător pe piața autohtonă, dar îmi amintesc, totuși, o ediție FILIT care a avut exact acest profil, la un moment dat, și unde au fost prezenți și sus-numiții) și e foarte ofertant, intelectual vorbind. 

„Fiul întreabă scurt, tatăl răspunde lung”, ar fi, pe scurt, mecanismul pe care se construiește cartea, dar nu e numai atît. Co-autorii lămuresc asta într-o notă preliminară, ea însăși un splendid text despre ideea de transmitere culturală, deopotrivă biologică și pedagogică. Reciprocitatea e subînțeleasă, anulînd distanța vîrstei și a experienței („trăim într-o epocă în care, dacă tatăl nu învață, în același timp, de la fiu, este pierdut”), iar autenticitatea celor spuse e bemolată conștient de jocurile memoriei și, evident, ale literaturii. Există „o oarecare coerență a spațiului memoriei” și „o oarecare versatilitate a adevărului”, ni se spune în prealabil, prin urmare informațiile precise alunecă pe nesimțite în zona poveștii, a discursivului, a salturilor cronologice, a analogiilor și a parantezelor relevante. 

Programat ca o sumă de răspunsuri unice ale tatălui la întrebările unice ale fiului, trimise pe e-mail o dată pe zi, între ianuarie – decembrie 2022, pe parcursul unui an întreg, deci, volumul redeschide, de fapt, autobiografia fragmentată a unui scriitor trecut deja în toate arhivele timpului său. E, mai întîi, un scriitor reprezentativ pentru generația sa și apoi e unul care a trăit o istorie complicată, foarte diferită de cea a fiului. De aici se ivește necesitatea unei transmiteri formatoare, care să faciliteze atît o aprofundare a relațiilor de familie (nu c-ar fi fost nevoie), cît și un transfer de biografeme esențiale, importante pentru înțelegerea unor fapte și atitudini bine circumscrise temporal. Ele nu întotdeauna au fost mărturisite deplin sau – cam totuna pentru un autor de literatură – n-au fost transfigurate adecvat în operă.

„Scriitorul matur”, spune cel mai în vîrstă, „a trăit o istorie cît pentru mai multe vieți, așa că nu este de neglijat calitatea de martor a acestuia”. Urmașul trebuie să cunoască, mai întîi, să afle de la sursă, am zice, apoi să-și asume libertatea de a reține, de a prelua, de a selecta și de a adapta ce crede de cuviință. Această libertate e direct proporțională cu aceea de a pune orice fel de întrebări, inclusiv întrebări incomode și aparent obraznice (despre primele experiențe erotice, de pildă, despre prima beție, despre relațiile cu Securitatea și cu apropiații cunoscuți ca informatori, despre mult clamatul cîndva statut de „disident”, de „urmărit” sau de „erou al Revoluției”). 

Lunga convorbire dintre ei nu trebuie să semene, ni se spune, cu o antologie sapiențială universal valabilă, ultimativă, eventual venită la pachet cu obligativitatea însușirii (sînt invocate, în acest sens, celebrele Învățături ale lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie), nu trebuie să fie un dosar de viață exemplară, un monolog sfătos și pedant, dimpotrivă, ea trebuie să se apropie de un deziderat mai degrabă socratic. Influențate de aburul nostalgic al amintirii, de dispozițiile și lecturile din momentul alcătuirii răspunsului, de relativitatea înnăscută a oricărui lucru supus timpului și morții, de subiectivitatea inerentă a intelectualului și a scriitorului profesionist care știe că orice cuvînt e tranzitiv, reflexiv și trădător, răspunsurile nu dovedesc nimic clar și definitiv. Sau, altfel spus, ele dovedesc că a trăi și a scrie sînt două vocații importante pentru un autor profesionist de literatură. De fascinantul lor spectacol te poți bucura gratuit și liber, judecățile etice sau estetice trebuie lăsate unei posterități foarte îndepărtate, de va fi cazul.

Crochiu genealogic

Sinonimă cu întinderea lui, diversitatea tematică a volumului de dialoguri e cu adevărat uluitoare și ea imită cumva în scris spontaneitatea unui taifas față către față. Sînt mulțime de subiecte la care Vlad Alui Gheorghe își provoacă avid tatăl în fiecare zi a anului 2022. Pe unele îl somează să le repete (epoca lui „cînd eram mic, îmi spuneai...”, a lui „ziceai cîndva că...” sau a lui „știu de la tine că...” impune reiterări ample), pe altele să le completeze, pe altele să le spună pentru că pur și simplu nu le știe. 

Astfel, biografia tatălui se redescoperă în cercuri concentrice, în cîmpuri de memorie intersectate și suprapuse, dar într-o mișcare mereu centrifugă, legînd fapte, întîmplări și idei în piese monolitice care se subscriu fluent întrebărilor. O fac cu o alonjă uneori lirică, alteori povestașă, uneori pur faptică, alteori cu iz de parabolă și de eveniment neverosimil în desfășurare și finalitate. Nu exagerez, unele dintre relatări, fie ele dramatice sau comice, par rupte dintr-o antologie de proză scurtă, tot așa cum unele dintre răspunsuri par microeseuri absolut pertinente. 

O enumerare aleatorie și seacă a reperelor nu acoperă deloc bogăția de conținut a secțiunilor cărții, delimitate de trecerea fiecărei luni, fiecare cu motto-ul ei: de la nașterea și copilăria în locurile eternizate de Creangă (satul Topolița, judeul Neamț, nu departe de faimoasa bojdeucă) la periplul cazon prin minele de cărbuni de la Petrila și apoi prin profesoratul minor în fundătura moldavă subîntinsă de orășele ca Tîrgu Neamț și Piatra Neamț; de la traiul ordonat de tradiții milenare într-un paradis rural devastat, la începuturile lui 1950, de război, colectivizare și comunism la cenușiul urban al blocurilor, căminelor și fabricilor industriei socialiste din 1970-1980; de la strămoși, părinți și bunici de basm la prieteni și amici de toate coloraturile morale; de la mărunta viață literară a provinciei montane, supuse cenzurii și propagandei de partid, la zgomotoasa boemă a Iașiului și a Bucureștiului de „atunci”; de la timidele debuturi publicistice în reviste școlare și primele remarcări „la centru” pînă la marile cărți proprii, la premiile naționale și la poziția de scriitor recunoscut între congeneri; de la elevul silitor și talentat la compuneri la cititorul devorator din adolescență și la mereu suspectul în ochii cerberilor politici de pretutindeni și de oricînd; de la greutățile de muncitor ici-colo, de licean la seral și de student la Litere înainte de 1989 la susținerea tezei de doctorat și la intelectualul prezent în cetate, după 1990; de la singurătatea scrisului în locuințele dintre munți la prieteniile cu cei ca Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici și Părintele Iustin Pîrvu; de la destinul propriu la destinele celor din jur; de la literatura personală la literatura celorlalți. 

Și dacă ar fi să le înșir doar în cîte un cuvînt, tot nu cred că aș epuiza temele „dialogului monografic” marca Adrian și Vlad Alui Gheorghe (ei înșiși recunosc „la sfîrșit că, de fapt, am inițiat numai niște teme și nu am epuizat mai nimic”): familia, credința, politica, Revoluția, marile și micile cărți, literatura română de ieri și de azi, corectitudinea politică, alcoolul, puterea imaginației, farsele, banii, sportul, jurnalistica, călătoriile în străinătate, fricile, Platon, sexualitatea, amicii și inamicii, Eminescu, postmodernismul, reușitele și eșecurile, scriitorii sud-americani, România de dinainte și de după 1989, Internetul, conspirațiile, ideologia, generațiile culturale, moartea, biblioteca, nemurirea, colaboraționismul etc.

Din grămada de răspunsuri, selectez doar un mic fragment care, între multe altele, mi-a plăcut cu prisosință. La întrebarea „De ce scrii?”, respondentul completează în stilul său o temă redundantă, probabil singurul fir roșu al acestei cărți atît de mozaicate: „Scrisul este o religie. Așa mi-am imaginat dintotdeauna, nu cred că voi ajunge vreodată să cred că paradisul promis de această religie nu există. Mi-am imaginat scrisul ca pe tentativa cuiva, a scriitorului, de a săpa cu penița un tunel într-un munte, de a croi o cale de ieșire spre un alt orizont, spre o altă lume. Scriu dintr-un instinct de conservare, cuvintele dau consistență cărnii, trupului, visului. Scriu și din frică, cuvintele sînt bune conducătoare de curaj, de iluzie. Scrisul e și o modalitate de a te ține pe tine însuți de vorbă, ca să nu vezi cît de repede se degradează totul în jurul tău. Scrisul este și colivia mea, în care m-am simțit bine, chiar dacă mi-am pierdut libertatea de mișcare”.

Mușcătura de măr e un uriaș text-autoportret, un crochiu genealogic conturat așa cum trebuie, dinspre fiu înapoi, înspre tată. Dar el e mai ales povestea unei paradigmatice supraviețuiri în istorie și o inițiere în rolul salutar al scrisului de literatură într-o lume care nu i-a iubit nici farmecul, nici libertatea. Metafora mărului exact la asta trimite, la priveliștea aparent banală a unui fruct care întruchipează o variantă umilă a perfecțiunii, la savoarea bogată a unei mușcături pe care, deși am tot căutat-o, n-am găsit-o în altă parte. Dintr-un dialog familial, a ieșit, iată, un fel de Bildungsroman în oglindă. De savurat pe îndelete, în toate aromele lui.

Adrian G. Romila este scriitor și critic literar. Cea mai recentă carte: Acasă, departe, Editura Polirom, 2023.

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Singurul om politic român pe care un reputat istoric il consideră cu adevărat patriot. „Mă uit la Simion ca la un dulap”
Istoricul Doru Radosav, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai, a vorbit despre omul politic român care este, în opinia sa, singurul despre care se poate spune fără nicio ezitare că a fost un adevărat patriot, dar și despre ce pot face politicienii de azi ca să-i calce pe urme.
image
Românul Sebastian Stan, în pielea lui Donald Trump. Încep filmările pentru „The Apprentice”, despre ascensiunea fostului președinte american
Actorul de origine română, Sebastian Stan, va interpreta rolul tânărului Donald Trump în noua producție cinematografică "The Apprentice", în regia lui Ali Abbasi.
image
Exploziile care au cutremurat orașele Văii Jiului. Cum s-a produs catastrofa din Mina Livezeni, în 1980
Miercuri, 29 noiembrie, s-au împlinit 43 de ani de la catastrofa din Mina Livezeni, unde o explozie produsă de gazele din mină a ucis peste 50 de oameni. Victimele tragediei au fost comemorate

HIstoria.ro

image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic
image
Muzica elitelor otomane
Muzica clasică otomană reprezintă o muzică orientală cultă, una a elitelor, practicată la Curtea sultanului otoman, cu diferite ocazii. Ea apare ca muzică de Curte a conducătorilor politici din Orientul Apropiat și Mijlociu, fiind o muzică echivalentă a muzicii simfonice din vestul Europei.
image
Unirea Bucovinei „în vechile ei hotare” cu România
Dezmembrarea Austro-Ungariei a permis și românilor din Bucovina să dispună așa cum doresc de propria soartă.