Literatura și hărțile sufletelor
● Horia-David Munteanu, Coliziuni, Editura Charmides, 2023.
Membru activ al „Alecart”, asociația de liceeni care asigură spectaculoasele evenimente literare de la FILIT, Horia-David Munteanu (n. 2004) debutează, în sfîrșit, la modul serios (a mai ieșit la rampă în 2016, mult prea devreme pentru vîrsta lui și prea discret ca să trezească un real interes). Îl știu de ceva timp și pot observa că, pentru foarte tînărul scriitor, finalul adolescenței a coincis cu un fel de eliberare de constrîngeri și de presiuni, numai bună de a începe să arate ce poate, cu adevărat. Coliziuni e un volum de proză scurtă care constituie atît un prim bilanț de etapă (precocitatea îmi pare aici un avantaj), cît și un auroral exercițiu de imaginație și de stil. Inegal ca pulsație narativă, tocmai fiindcă adună texte din vîrste diferite, grupajul de mici povestiri suportă vulnerabilități, da, dar ele trebuie raportate la experiența și la curajul autorului. Privite în ansamblu, povestirile oferă, pînă la urmă, tabloul unui univers care crește și se diversifică sub ochii cititorului într-un ritm constant, susținut și promițător.
Prima secțiune a volumului reprezintă în mod cert începuturile, naive, estetic vorbind – o literatură pentru copii scrisă de un copil. Dar ea e străbătută de o candoare care se vede în frazarea scurtă, limpede, dinadins sincopată, interogativă și misterioasă, se vede în lumile surprinzătoare descoperite printre micile întîmplări și obiecte domestic-urbane. O radieră, o rezervă de cerneală, o pisică și un copil se studiază reciproc și baleiază în interioare de apartament, la școală, în excursii, printre vise și mai ales printre cărți. Literatura e liantul vocilor care alternează, iar ușa – unul dintre motivele centrale – nu e doar limita dincolo de care pisica nu are acces, ci și o graniță simbolică fie între vîrste (sînt cîteva discuții despre dorința de a rămîne mic sau de a deveni mare), fie între poveștile din cărți și banalitatea realității. Totul poate deveni literatură, într-un cerc nesfîrșit în care ce se vede e simultan ce se povestește. Un alt text e conceput ca o revoltă împotriva universului prea convențional impus de adulți (școală, teme, reguli) și ca o aventură într-o săptămînă imaginară, care deschide un timp fast, escapist și introspectiv.
Sîntem avertizați de la început că perdanții sînt adevărații cîștigători în viață, că perfecțiunea nu are ce căuta între valori și că „locul al doilea îți asigură parcă o anumită libertate”. Constrîns de mereu același trezit de dimineață pentru școală și de plictiseala orelor, personajul-narator ia o decizie radicală. Dacă „din universul săptămînii nu poți evada”, atunci trebuie să creeze o nouă săptămînă, o zi de Luni care să nu se sfîrșească decît atunci cînd va voi. „Captivi în clădirea școlii” și „prizonieri ai timpului liniar”, pentru ceilalți copii timpul înseamnă în primul rînd școală. Pentru personajul romanului, însă, timpul relativizat, comprimat și dilatat în voie, e adevărata viață. De aici, dorința de compensație, stimulată de libertatea pe care a găsit-o întotdeauna în literatură, în autorii preferați. Cu nostalgia bibliotecii personale și cu cea a pisicii, cu o sacoșă cu mîncare, haine, bani, telefonul mobil, busola de la jocul cu pirați, un foarfece și o carte, pornește în marea și adevărata sa călătorie. Ea se va sfîrși odată cu înstrăinarea, cu bătrînețea și cu senzația vagă a împlinirii.
Următoarele două secțiuni ale volumului fac rapid saltul la o proză matură, analitică, profund vizuală și melancolică, centrată pe tema așteptării „duhnind a funingine”, drapată adesea în cea a ratării, a iubirii, a suferinței, a singurătății și a morții. Gesturi și gînduri neterminate, momente dureroase, obiecte și decupaje de peisaj semnificative, mici răsturnări de situație alcătuiesc harta unei umanități privite cu imense rezerve de empatie. Un adolescent timid renunță subit la admirația platonică pentru o fată, împrietenindu-se cu fratele ei agresiv; un altul realizează că a profitat de banii unui băiat al cărui tată murise, ca militar în Afganistan; o mamă află că va mai trăi douăzeci de ani, dar complet singură și cu un preț greu de plătit; o femeie rămîne atașată de soțul ei defunct, deși nu fusese chiar cel mai tandru partener; o fată descoperă în cîteva poze că presupusa ei adopție e contrazisă în mod neașteptat; un bătrîn poate picta în sfîrșit un tablou adevărat numai după o iremediabilă pierdere; un preot nu știe nici pe pragul morții dacă va fi iertat de Dumnezeu.
Femei deprinse cu solitudinea, tineri adictivi ori depresivi în căutarea vindecării și oameni ai străzii sînt tot atîtea personaje care plutesc într-un spațiu potopit de aburul fetid al durerii și al claustrării, precum în povestirea (de departe, preferata mea) unde mirosul de pește care plutește peste sat e un eveniment care subminează amenințător limitele verosimilului.
Coliziuni e un volum al luminilor crepusculare în așteptarea unui răsărit, un volum al frumuseții vieții intarsiate de farmecul literaturii. „O lume moare din cînd în cînd pentru ca timpul să creeze o alta. În toate e o continuitate dureroasă. Ca o Pasăre Phoenix ce renaște la nesfîrșit. Păcat că ea e doar rodul imaginației noastre.” Și tot Coliziuni e o dovadă clară că autorul său e un scriitor care are multe de spus.
● Adriana Jderu, Spații mici, Editura Humanitas, 2023.
Tot un fel de hartă a sufletelor afectate avem și-n Spații mici, volumul de proză scurtă al Adrianei Jderu (n. 1987), o carte de debut matură și exersată – autoarea a absolvit Litere și cursuri de scriere creativă. Cele 21 de povestiri configurează cu mînă sigură situații și tipologii contemporane, subtil articulate narativ și concentrate în decupaje scurte, dar foarte percutante. Într-o mărturisire proprie de pe copertă găsim că mobilul auctorial a fost curiozitatea de-a observa și de-a scrie despre oameni, deci un exercițiu finalizat „într-un carusel de perspective teribil de diferite” despre personaje pe care s-a chinuit să le înțeleagă și să le surprindă „cu blîndețe”.
Precauția empatiei, cuvînt folosit explicit în aceeași mărturisire, e justificată de acest veritabil mozaic sociologic și psihologic pe care-l desfășoară volumul. El e insectarizat în parte în povestirea finală, unde e vorba chiar despre manipularea vieții prin poveste, prin ficțiune și mai ales prin hiperbolă (subiectul e febrilitatea disperată a unor postaci internautici în căutare de cancanuri și de trufandale informative cu impact la public, desigur, bine retribuite): „Există forumuri pentru părinți care regretă decizia de a face copii, oameni care înghit intenționat gumă de mestecat, somnambuli care se simt vinovați pentru ceea ce fac atunci cînd sînt în transă, oameni care și-au omorît accidental animalele de companie, claustrofobi, claustromani, călători care lasă cu intenție obiecte interzise în bagajele de la aeroport doar pentru valul de adrenalină de la controlul de securitate, adulți care se simt puternic atașați de o jucărie de pluș din copilărie”.
Într-adevăr, personajele povestirilor Adrianei Jderu suportă manii mai mult sau mai puțin manifeste și trec prin cele mai surprinzătoare evenimente legate de ele. Într-o scenografie atent manageriată, obiectele din jur și întorsăturile de situație reverberează discret la micile lor drame. Selectez rezumativ doar cîteva din cele nemenționate în pasajul autoreferențial de mai sus, toate sînt excelente incursiuni narative în viața ascunsă a unor oameni pe care i-am putea întîlni foarte ușor în jurul nostru. Un singuratic colecționar de pixuri merge în Austria, ca s-o cunoască pe omoloaga sa, trecută în Cartea Recordurilor pentru numai cîteva exemplare în plus la colecție. E ocazia unei călătorii în afara satului natal, dar și o neașteptată promisiune erotică ivită în afara site-urilor de dating. O mare mîncătoare de dulciuri nu are bani să-i cumpere fetiței ei prăjitura dorită și mizează pe impresia vînzătoarei că poate e vorba de stoparea unui exces, nu de o precaritate financiară moștenită din copilărie. Directoarea unei firme de cleaning face exces de observații cu angajatele, deși știe foarte bine că unele dintre ele sînt plătite și pentru altfel de servicii la domiciliu. Despre un cuplu deranjat în timpul sexului de bormașina din vecini aflăm că se chinuia, oricum, de mult timp să aibă copii. Plimbarea nevinovată în peisaj, departe de domiciliul părinților, și o partidă de pescuit petrecută în paralel se întîlnesc neașteptat și dramatic. Un tînăr dependent de jocuri digitale e pe cale să devină alcoolic, la fel ca bărbații din familia sa destrămată.
La o făbricuță mecanică se descoperă că șuruburile pregătite de livrare în Polonia au, în loc de ștanțarea în cruce, o svastică. Brînza căzută în toaleta magazinului ajunge pe masa de acasă a vînzătoarei, spre deliciul fetei sale adolescente, sub a cărei inocență se ascunde o nebănuită libertate amoroasă. Un banal examen RMN se amplifică epopeic într-o cavalcadă a accidentelor stupide cu dureri îngrozitoare. Dimineața tandră din viața unei tinere familii e măcinată de două probleme apărute involuntar în viața fetiței lor – secretul comunicării inexistenței lui Moș Crăciun și explicarea diferenței dintre „turbare” și „masturbare”. Un șofer are imensul noroc de a scăpa cu viață după ce a luat la autostop un individ dubios. Grotescul „dans al găinii” de la o nuntă unde cuscrii nu se simpatizează deloc capătă o nedorită semnificație în ochii soacrei-mici. După ce e bătut de două colege de clasă fără să riposteze din politețe, un puști se confruntă cu amuzamentul tatălui, în loc de mustrarea pe care ar fi presupus-o reclamația dirigintelui.
Scrise strîns, economic (cele mai multe au doar cîteva pagini), cu simț antrenat al dialogului și al cadrelor, fără excese de stil și fără cine știe ce acrobații naratologice, povestirile din Spații mici urmează îndeaproape acest titlu atît de relevant. Exterior și interior, personajele pulsează intens într-un perimetru restrîns, confruntate cu obsesii, erori, moșteniri genetice, ratări, nepotriviri și conflicte. Schițată din numai cîteva detalii, viața lor adevărată iese la suprafață cu acel mic spectacol pe care numai literatura îl poate înscena. E o literatură de bună calitate, e și acesta un debut notabil, așadar.
Adrian G. Romila este scriitor și critic literar. Cea mai recentă carte: Acasă, departe, Editura Polirom, 2023.
