Cartea-junglă
● Alexandru N. Stermin, Căzuți din junglă. Poveștile unui explorator, Humanitas, București, 2022, 240 pag.
Avem o tradiție considerabilă în cărți de călătorie, doar că e prea puțin cunoscută, specia nu intră cu drepturi depline prin istoriile literare. O fi de vină, între altele, abaterea principială de la convențiile ficțiunii, însă nu mi-e foarte clar dacă e numai asta. De la Mihai Tican Rumano și Iuliu Popper la Dimitrie-Ghika Comănești și Emil Racoviță, de la Mircea Radu Iacoban și Eugen Pop la Sabina Fati, Ioan T. Morar și Marius Chivu, literatura română nu duce lipsă de texte despre expediții, explorări și destinații îndepărtate, ele însele fiind, prin tehnici, referințe și stil, niște texte expediționare. Nu i-am amintit aici pe clasici ca Dimitrie Golescu, Gheorghe Asachi, Ion Codru-Drăgușanu și Nicolae Filimon, de care s-a ocupat cu atîta consistență și acribie Mircea Anghelescu în două excelente studii la subiect. Cu mare potențial epic și imaginativ, cărțile despre călătorii sînt deopotrivă evocări fascinante și experimente literare la granița jurnalului, texte neconvenționale care se citesc de fiecare dată cu mare plăcere.
În genul de mai sus s-ar încadra și Căzuți din junglă. Poveștile unui explorator, a doua carte a lui Alexandru N. Stermin, dar cu un substanțial adaos speculativ și enciclopedic. Biolog cu studii de teologie, explorator și universitar cu largă cuprindere livrescă, autorul și-a deschis deja un perimetru de gen cu eseul Călătorie în jurul omului (2021). Era un volum de speculații culturale și analize general antropologice care pornea de la contactul cu jungla amazoniană braziliană și cu cea urbană din Rio de Janeiro, Los Angeles și Beijing. Simpla relatare faptică trimitea simptomatic la conjecturi totalizante, încercînd să extindă grila pur biologică de lectură a realității la concluzii cu un solid background filosofic și sociologic. Dar și acolo, ca și-n Căzuți din junglă, liantul relatării era imperativul narativ, povestea captivantă a aventurilor și inserția autoreferențială, incursiunea introspectivă și rememorarea unor momente semnificative. „Cu toate că poveștile dintre aceste coperte nu sînt doar despre junglă”, afirmă autorul, „cartea în sine este o junglă, pentru că asta duc eu în ființa mea – și voi, noi toți, cei căzuți din junglă. Nu știu de-i blestem sau binecuvîntare, dar, cînd ne întoarcem în ea, pădurea se trezește în noi. Chiar dacă izbutim să ieșim afară, ea va rămîne înăuntru, în ființa noastră, pentru totdeauna.” Ca atare, textul cărții lui Alexandru N. Stermin e un veritabil labirint epic și imaginar care imită rătăcirea prin „capilarele junglei”, sedus de mistere și de necunoscut, plecînd de la momente din copilăria rurală la bunici, inevitabil apropiată de natură, pînă la imersiunea prin jungla propriu-zisă (Brazilia), prin pădurile și țărmurile stîncoase din Siberia, Islanda, Scoția și Columbia. Cum știam deja, scopul n-a fost doar rememorarea experiențelor din sălbăticie, unde n-au lipsit pericolele, adrenalina, efortul epuizant, contemplațiile estetice, uimirile alteritare și chiar pericolul morții (provocate de mușcătura dureroasă a unui păianjen veninos). Dincolo de simpla sarcină ornitologică ce a constituit unul dintre motivele călătoriei („inelarea” unor specii de păsări exotice și urmărirea comportamentelor și a habitatelor), autorul a căutat în primul rînd evenimentul de cunoaștere, corelațiile și analogiile culturale, antropologice și religioase, într-un cuvînt, o interpretare a lumii din unghiul vieții Naturii. De aici rezultă toate incursiunile interdisciplinare din carte, toate ocolurile prin psihanaliză, genetică, creștinism, mitologie și zoologie, toate paralelele și conexiunile intelectuale atît de diverse și de captivante. Aflăm despre riscurile neatenției și ale singurătății în junglă, despre tigrii siberieni și leoparzii asiatici pe cale de dispariție, despre circulația apei și a carbonului și despre adevărurile evoluționismului darwinist, despre instinctele umane și arhetipurile jungiene, despre vrăjitorii și războinicii triburilor amazoniene, despre ontogenie, filogenie, traumă și atavism, despre prietenie, iubire, reproducere și sexualitate, despre mîntuirea animalelor, sensurile Genezei biblice și hermeneutica păunilor de pe frescele bizantine, despre ce-nseamnă să treci printr-un botez în Atlantic de la statutul de gringo la cel de carioca, despre cortex, hipocamp, oxitocină și facultatea imaginativă din teoria lui Aristotel, despre izolarea din pandemia de COVID-19, explozia simbolistică a Carnavalului de la Rio și ce-nseamnă să privești direct în ochii unui uranguntan.
Mozaicul referențial al cărții lui Alexandru N. Stermin poate părea deconcertant, dacă n-ar fi subsumat unei idei centrale: aceea că sîntem efectiv „căzuți din junglă” și că dinamica biologică și socială a junglei poate da seama de ceea ce am fost și de ceea ce am devenit, în prezent. Pînă la urmă, a spus-o deja în volumul precedent, sîntem o „specie a intervalului”, pentru care „biologicul generează culturalul, iar culturalul modelează biologicul”. Noi, oamenii, „am ajuns pe tot Pămîntul și dincolo de el, în univers, după ce am plecat din junglă; însă de fapt n-am plecat, ci am picat, am căzut dn ea, căci jungla este paradisul prim al existenței noastre. Dar, înainte să ajungem în paradis, ne-am luat ființa din acea lume a non-formelor, a preexistenței: ne-am plămădit ca formă de viață într-un ocean”.
Conceput ca o veritabilă carte-junglă (de idei, de concepte, de simboluri, de fotografii, de trimiteri culturale și mai ales de legături între toate acestea), „poveștile unui explorator” capătă dimensiunile unui inextricabil eseu despre noi și despre lumea noastră, despre tot ceea ce se naște, moare și se transformă.
Adrian G. Romila este scriitor și critic literar. Cea mai recentă carte: Efectul întîrziat al pasiunilor de tinerețe, Editura Junimea, 2020.
