Ale tinereții valuri
# Mamma Roma (Italia, 1962), de Pier Paolo Pasolini.
Există ceva mai frumos – mai jubilatoriu – decît găștile de băieți ajunși la vîrsta adolescenței pe care Pasolini le-a îndrăgit, aproape antropologic, cu atîta fervoare? Cînd le filmează în Mamma Roma, e de parcă toată poezia și revolta unor priviri ar fi conținute într-un cadru în care nimic nu e exagerat. Căci filmul acesta nu e doar despre personajul din titlu, această femeie mondenă (extraordinara Anna Magnani) – posibilă inspirație pentru matriarha din Poziția copilului (2013)? – care vrea să recupereze timpul pierdut din educația fiului său. E și despre acest fiu, surprins de cineast în avîntul său ezitant, în transformarea sa stîngace către ființa adultă. Mamma Roma poartă în miezul său o sfîșiere: aceea a neputinței unei mame de a găsi cuvîntul potrivit, momentul ideal, tonul just care să redea fidel, în fața celuilalt, toată dragostea refulată; dar și aceea a neputinței unui fiu de a-și asuma pînă la capăt zborul din cuib. Mai melancolic și mai tragic ca însuși Psycho, filmul acesta e o mărturie jupuită despre durerea unei familii disfuncționale.
Ce poate lega o divă picantă și un fiu rătăcit? Sîngele comun, ca și nevoia de a te plia pe constrîngerile moralei burgheze, cea care face totul mai rău. Într-o secvență plutitoare ca visul, protagonistul Ettore (Ettore Garofolo) se balansează de pe un picior pe altul, lăsîndu-se să alunece în derivă prin peisajul noilor periferii romane. Mamma Roma este contemporan acestor cartiere postbelice acompaniate de terenuri virane pe care cresc bălării, locul neprimitor unde un amestec de pături populare se instalează precar dinspre satele de odinioară. Începînd cu Accattone (1961) și pînă dincolo de Uccelacci e uccellini (1966), Pasolini devine și un informal documentarist al acestor noi spații în care se țes noi povești pline de patos – spații în care o fostă prostituată poate decide să își schimbe viața tumultuoasă pentru un ritm ceva mai molcom. De la melodramă, Pasolini preia nenorocirea timpului care curge mereu prea repede sau prea lent, făcîndu-i pe protagoniști să se rateze la milimetru; din western sau film noir, aceea a trecutului care nu se lasă îmblînzit, ci revine mereu pentru alte ravagii.
Dar cele mai interesante sînt aceste momente în care Pasolini se apropie la limită de musical: o vedem acolo, în planuri-secvență de-a dreptul teatrale, pe Mamma Roma bătînd la pas strada, în timp ce diverși acoliți – de la proxeneți locali la clienți familiari – o însoțesc pentru o bucată de drum, înainte să fie din nou înhățați de întuneric. Căci Mamma Roma are o poveste (despre vindecare) și un destin (despre tragedie) cu care nimeni nu pare să vrea să interacționeze pînă la capăt: toți o vor așezată înapoi în ipostaza ei de femeie ușoară, care face glume grosolane pe la nunți. Pentru Pasolini, e ceva deopotrivă de condamnat și de admirat în această dimensiune, ceva ce are de-a face cu ingenuitatea și cu o formă de libertate imanentă: o meserie scandaloasă în ochii societății „civilizate”, care o leagă pe Mamma Roma de popor, acolo unde nimic nu e ipocrit. Or, așa ceva nu se negociază, iar mediul nu pare dispus să o lase pe femeie să se înalțe în ierarhia socială și să întoarcă spatele propriilor origini.
Numai că această revenire „înapoi printre oameni” complică totul. Și nu doar pentru dealer-ii de plăceri frivole, care-și fac viața din exploatarea femeilor. Ci și pentru fiul care trăia liniștit la țară, într-o dulce ignoranță netulburată. La oraș descoperă tentația: matrapazlîcuri alături de grupul băieților, erotism alături de o tînără mamă din împrejurimi. Filmul e remarcabil în tranziția brutală căreia îi cade pradă Mamma Roma, ajunsă în postura de părinte acaparator, care-și castrează copilul din frica – mai mare decît orice deviere de la moravurile acceptate – de a-l vedea la casa lui, iubit de o altă femeie. Inspirația lui Pasolini e cea care execută aici trecerea dintr-un abis în altul, dintr-o catastrofă personală într-una care se răsfrînge asupra tuturor celor apropiați, din prea multă dragoste canalizată prost. Ca mai mereu la Pasolini, filmul e liber atunci să devină un cînt în memoria a tot ce s-a pierdut în rîndurile unei umanități tot mai încorsetate, aflate în plin proces al uitării de sine. În aceste secvențe dulci și răscolitoare ca muzica, viața deposedaților capătă din nou freamăt și culoare, apoi se vede altoită cu o emoție ancestrală, aproape cosmică.
Mamma Roma este disponibil pentru vizionare pe HBO Max.
Victor Morozov este critic de film.
