Post-traumă

Publicat în Dilema Veche nr. 995 din 4 mai – 10 mai 2023
image

 Revoir Paris (Franța, 2022), de Alice Winocour.

Pot oare imperativele unui cinema mainstream – rezoluții edificatoare, arcuri narative rotunde, actori în vogă – să căptușească o atrocitate reală, și tocmai de aceea aproape de neconceput? În Revoir Paris se dovedește că pot – dar lejeritatea cu care o fac ar trebui cel puțin să dea de gîndit. Cineasta Alice Winocour nu e prima care să se înhame la subiectul atentatelor teroriste de la Bataclan din 2015, însă voluptatea reconstituirii afișate de scenariu este măcar suspectă. Filmul ne oferă deopotrivă o secvență de suspans – în așteptarea momentului decisiv al primelor împușcături își permite chiar și un jump scare de modă veche – și un tratat dulceag despre vindecare. Ca atare, Revoir Paris se dovedește de la un capăt la celălalt tributar unor scheme convenționale de thriller și de romance. Nimic greșit aprioric în asta – numai că, grefîndu-se pe actualitatea cea mai traumatică, filmul face cam multe concesii de dragul „cinematografului”. 

Transformînd o dramă reală, recentă, necicatrizată în „poveste”, Winocour deschide, vrînd-nevrînd, o discuție despre oportunism și obscenitate. Și asta în ciuda unui film care se ține departe de spectacolele grandioase pe care, nu o dată, „a șaptea artă” le-a stors din miezul ireprezentabilului. Riscul însă e real: nici nu e nevoie de un Clint Eastwood pentru a ne aminti cît de ușor se poate monetiza acest șantaj „cu realitatea” – cît de ușor durerea unora poate însemna, la o adică, o poartă spre faimă. Revoir Paris jenează totuși pe căi mai subtile. De pildă, prin felul în care aplatizează viața protagonistei sale – partenerul său e lașul de serviciu, insul care nu doar că nu înțelege amploarea traumei, dar (hélas!) mai și comite adulter – astfel încît momentul atentatelor să pice la fix, ca un portal spre o viață nouă, mai bună. Apoi, prin pretenția de a ne vinde această morală à l’eau de rose despre reziliență și speranță drept exemplară pentru întreaga colectivitate afectată de eveniment.

Departe de mine de a sări cu interdicția. În definitiv, totul e filmabil. Însă ceva nu se leagă în această dorință de a impune aici un star, o narațiune unică, în locul unor voci mai puțin excepționale, mai puțin eficiente. Chiar și atunci cînd Revoir Paris se interesează într-adevăr cu alte perspective asupra momentului, o face la nivel de lozincă, din dorința de a trece o bifă în dreptul căsuței cu „pluralitate a punctelor de vedere”, „diversitate a emoțiilor resimțite”. Dar poate cel mai supărător e atunci cînd filmul încearcă să „vadă în altă parte”, acordînd o partitură semnificativă unui sans-papiers de culoare (Amadou Mbow) care vinde tinichele în fața Turnului Eiffel și, în acea seară, lucra la negru în bucătăria restaurantului. Filmul execută aici o piruetă grăbită, înlănțuind trei cadre cu cartierele „populare” din nordul Parisului în care se amestecă exotism și alteritate absolută și încercînd să livreze un gînd cu atît mai acuzator la adresa „clasei albe exploatatoare” cu cît el servește la a ne liniști conștiința.

În fond, acest pasaj subliniază mai limpede decît ar fi fost cazul că Winocour nu este de aici – și nu doar atît, dar nici nu are vreun interes să cunoască acest „aici” dincolo de obligațiile unor sesiuni de pitching sau de datoria simbolică față de anumite sensibilități contemporane, care amintesc că viața nu se oprește la cartierele burgheze din centrul Parisului. Pînă la urmă, Revoir Paris merită analizat ca studiu de caz și prin prisma foarte concretă a titlului: căci nu e vorba doar de a revedea un oraș care persistă în ciuda infamiei – altă învățătură călduță de care filmul se achită prin cadre cu restaurante în care „viața a continuat” –, ci și de a revedea Parisul la cinema, chestie simultan mai măruntă și mai ambițioasă. Privind în față străzile gentrificate ale centrului, făcîndu-și din localurile pentru cei cu dare de mînă cartier general, filmul revine în acele locuri pe care, de la atîta hiper-turistizare, cinema-ul de autor le-a abandonat și le-a lăsat în seama filmelor cu buget. Dar experiența rămîne întrucîtva sterilă, fiindcă nu poate decît să convoace aceeași imagerie lucioasă a unui oraș exclusivist, de tip carte poștală.

Bărbatul atrăgător cu aere de bad boy (Benoît Magimel), adolescenta fragilă și visătoare (Nastya Golubeva Carax, mic clin d’œil cinefil), femeia care nu își poate stăpîni furia etc.: Revoir Paris este populat de toate aceste figuri pe care, întîmplător, ne așteptam să le regăsim în mijlocul tragediei. De unde? Din toate filmele care, precedîndu-l pe acesta, au impus un șablon al identificării cu o serie de caractere-umbrelă apte să netezească orice asperitate, orice incongruență. În acest context, pînă și concilierea, vindecarea sau amintirea devin cuvintele de ordine ale unei noi-vechi ideologii: cea a fericirii obligatorii.

Revoir Paris este disponibil pe HBO Max.

Victor Morozov este critic de film.

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
Cum a murit de fapt regele Decebal. Principalele ipoteze privind sfârșitul regelui dac
Decebal, regele dacilor, a murit în anul 106 d Hr, în urma înfrângerii în fața legiunilor romane, după două războaie epuizante. Deși, aparent, modul în care regele dac a murit este bine cunoscut, există mai multe ipoteze privind sfârșitul acestuia.
image
Cazul înfiorător al elevului ucis în timp ce mergea spre şcoală. Daune uriaşe acordate de judecătorii din Neamţ
Judecătorii din Neamţ s-au pronunţat într-un dosar penal, acordând daune uriaşe după ce un elev a fost ucis când mergea spre şcoală. În accident au mai fost răniţi alţi doi adolescenţi
image
Totul despre „drogul violului”. Povestea de film horror a uneia dintre victime: „Am băut apă plată” FOTO VIDEO
„Drogul violului” face ravagii în Europa, iar în România a făcut vâlvă cazul unei eleve în vârstă de 15 ani, despre care s-a scris că a fost drogată, sechestrată și violată.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.