La răscruce de vremuri

Publicat în Dilema Veche nr. 955 din 28 iulie – 3 august 2022
image

Il buco / Groapa (Italia-Franța, 2021), de Michelangelo Frammartino.

Cu posibila excepție a lituanianului Sharunas Bartas, Michelangelo Frammartino este singurul regizor care perseverează astăzi într-o direcție de radicală evacuare a tot ceea ce mai are cinema-ul pe lîngă esența sa: imagini și sunete. Frammartino lucrează greu (Il buco este doar al treilea lungmetraj al său în mai bine de cincisprezece ani), dar cu o statornicie a crezului artistic care nu e străină nici de rezultate strălucite, nici de orbiri și manierisme. Prelungind familiara absență a oricărui dialog inteligibil – lucru deja realizat cu măiestrie în precedentul Le quattro volte (2010) –, Il buco nu e un film lipsit de risc, căci ceea ce elimină acesta pe o parte (balastul de vorbărie care împiedică accesul la gest concret), tot el restaurează pe partea cealaltă, sub forma unor imagini lucioase, care ajung să facă prea mult zgomot. Filmul se petrece în 1961 în miezul Italiei: o echipă de speologi descoperă acolo o peșteră mai adîncă decît tot ceea ce se știa pînă la acel moment, în timp ce, în paralel, un bătrîn muntean își dă ultima suflare undeva deasupra lor. Frammartino filmează cu însuflețire tot ceea ce vede în jur, de la cîmpuri la norii de pe cer, și tocmai această preferință pentru un frumos aflat la îndemînă l-a determinat pe criticul Richard Brody să vorbească în cazul său despre naivitate, ba chiar vanitate.

Dar Frammartino nu e preocupat în mai mare măsură de peisaje decît de oameni, așa cum sugerează Brody. Dimpotrivă, el caută acele puncte de contact unde un om se poate topi în panoramă, iar un peisaj poate lua naștere printre ridurile unei fețe trecute prin viață. În cele mai bune momente ale sale, Il buco se dovedește a fi, în mod inconfundabil, opera unui cineast – a unui om care a gîndit ce face în termeni de imagine. Cînd copiii din cel mai apropiat cătun – o așezare în pantă aproape neatinsă de semnele modernității – își pun pe cap căștile speologilor și luminează cu frontala zidurile de cărămidă ale locului, iar noi vedem, de undeva de sus, dîre de lumină ce se preling tainic prin întunericul compact, știm că sîntem în fața unei decizii ce nu poate aparține decît unui om de imagine. De altfel, Il buco abundă în astfel de propuneri, cînd se simte că la baza procesului de creație nu au stat nici povestea, nici dialogul, ci un vocabular ceva mai reflexiv, care include noțiuni precum unghi, scară, punct de vedere. Filmul alternează astfel între lumi – racordul pare să fie operat în momentul acestei transmisiuni televizate dintr-un zgîrie-nori milanez, difuzată în crîșma satului –, dar și între forme: speologii se pierd în văzduh, aidoma unor figurine de dioramă (pînă și camionul lor pare o machetă de dimensiuni reduse), în timp ce bătrînul muribund este filmat la plan-detaliu, cu fiecare cută a pielii tremurînd perceptibil lîngă noi.

Acest dublu regim vizual păcătuiește totuși prin redundanța lui. Necazul e că filmul, în staza sa monumentală, acumulează prea multe dovezi ale unei măreții facile, care ajung să se anuleze reciproc. De parcă natura sălbatică, cu regiunile sale neumblate, ar fi devenit cîndva captivă unui imaginar deloc stimulant, ghetoizată pe canale TV de profil dedicate vieții animalelor. Pe de altă parte, acest risc al unei monotonii – o mostră de formalism didactic – e parte din pariul filmului și ar fi injust să nu subliniem că filmul rămîne rodul unei reflecții. El își propune să dibuie un portal – un punct de răscruce în timp – de unde să poată privi societatea ca prin gaura cheii. Curente de semn contrar – unul tradiționalist, altul progresist – prind atunci să se încalece, și o fac la modul cel mai neașteptat, printr-o poveste atent documentată, care n-are nimic dintr-o anecdotă. Dimpotrivă, Frammartino creează aici un fel de supraimpresiune istorică între noutate, depășirea propriilor limite, tehnică versus pace interioară, mit, izolare, fără să țină cu vreo tabără sau să livreze vreo morală ieftină despre reușită.

Aici intervine această eliminare cvasi-totală a cuvîntului despre care aminteam. Căci scurtătura interzisă a vorbelor obligă filmul să o apuce pe calea mai lungă a corporalității. Ocazie pentru Frammartino să se joace cu un burlesc reținut și, mai cu seamă, să restituie un peisaj uman în care fiecare act, chiar și cel mai ușor inteligibil, își recapătă grația de secvență dintr-un film mut și puritatea nespusului. Miză inedită – spre deosebire de Bartas, care s-a emancipat complet de ideea de plot, Frammartino încă vrea să păstreze momentele subiectului –, dar care acum, în contrast cu filmele precedente, și-a mai pierdut din prospețime și aduce mai degrabă cu un capriciu de autor. Formula este prea puternică – o metodă care se observă de la distanță – pentru a putea funcționa orișicum; în absența unei adecvări totale, devine rețetă anchilozată. La rigoare, povestea filmului ar putea avea ceva aproape borgesian în ea, însă răspunsul lui Frammartino se scufundă sub povara ei.

Il buco va rula în cinematografe începînd cu 29 iulie.

Victor Morozov este critic de film.

999 16 coperta jpg
Reducția retoricii
În Eșarfe în cer (2012), Dumitru Crudu scrie despre moarte pornind de la o situație concretă, de fapt persistînd în situația concretă.
p 17 2 jpg
Celălalt pe care-l adoram
Cu toate acestea, Marx può aspettare rămîne un film găurit, incapabil să se închidă rotund.
999 17 PBreazu jpg
Un tunel creativ
Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.
999 21 jpg
Delirul realității
Poate că o explicație ar fi că din trunchiul memorialisticii naziste a ieșit un trunchi mai mare, al memorialisticii Holocaustului.
Catre mine afiș spectacol jpg
Spectacolul „Către mine” de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” închide ediția a șasea a atelierelor de scris pentru adolescenți organizate de Control N
Asociația Culturală Control N și elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (Trupa As) vă invită la spectacolul de teatru „Către mine“.
featured image (5) jpg
Povestea ascunsă a Palatului Versailles: De la o cabană de vînătoare la un obiectiv turistic impresionant
Pornind de la o cabană de vînătoare, Palatul Versailles s-a transformat în unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Franța.
poster Dry Cleaning 31 05 jpg
Curățătoria punk
Post-punkerii britanici Dry Cleaning (left-field art rockers sau spoken-word punkers, cum au fost ei descriși de presa muzicală) vor concerta în premieră la București, miercuri, 31 mai, după ora 20:00, la Control Club.
998 16 coperta 1 jpeg
Nebănuite sînt căile prozatorului – de la experimentul burlesc la policier –
Dacă şi-a propus să angajeze energii cinegetic-detectivistice, atunci Femeia de marţipan e un roman detectivistic ratat, în opinia mea.
p 17 jpg
Pîntecul lumii
Cu un ochi la spiritualitate și celălalt la cinema
998 17 audio cover jpg
Levant la Gărîna
Ibrahim Maalouf, cîndva un promițător talent în jazz, e pe cale să devină un superstar world music după nominalizarea Grammy
comunicat institutul cervantes omagiu mircea cartarescu jpg
Mircea Cărtărescu, omagiat la Institutul Cervantes din București
Cu prilejul decernării Premiului FIL pentru Literatură în Limbi Romanice, ediția 2022, în cadrul celei de-a 36-a ediții a celui mai mare tîrg de limbă spaniolă.
Apa lacului nu e niciodata dulce jpg
Apa lacului nu e niciodată dulce - fragment
Acel împreună mă înghite ca o închisoare, e un noi în care nimeni nu m-a întrebat dacă vreau să locuiesc.
2nd NEW draft poster FINAL med jpg
Ultimele zile de înscrieri la New Draft, rezidența în care îți scrii propriul scenariu de lungmetraj și lucrezi cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana
”Prezența producătorilor Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana este cadoul nostru de mijloc de drum pentru participanți.
997 16 Bilete de sinucigas jpg
Groaznica sinucidere din strada Micsandrelor
Aș fi preferat ca Bilete de sinucigaș să fi avut pur și simplu paginile albe
p 17 2 jpg
Puncte de vedere
Între David Cronenberg și Michael Mann, acest thriller turcesc sună prea adevărat
997 17 Breazu jpg
După 29 de ani
Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.
997 21 Iamandi jpg
Evadările de la Auschwitz
Jonathan Freedland sugerează că Rudolf Vrba și Alfréd Wetzler au fost primii evrei care au reușit să evadeze de la Auschwitz.
Book cover jpg
copertă Murmur jpg
Dincolo de bine și de rău
Bun, în tot cazul, ușor melancolic, ușor retro, noul roman al lui Mircea Pricăjan e o meditație la sensurile încurcate ale istoriei.
996 17 Eroine jpg
Cîteva ipostaze feminine în teatrul recent
O mutație subtilă s-a produs în teatrul românesc în ultima vreme: perspectiva feminină este integrată tot mai des în spectacole și recunoscută subliminal ca parte din standardul scenic.
p 23 2 jpg
Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“
În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU.
GR Headshot   Credit Andrew Macpherson jpg
Actorul Geoffrey Rush vine la TIFF.22
Strălucire va avea o proiecție specială la TIFF, în prezența actorului.
Mostenitorii 13mai landscape 1080 jpg
“Moștenitorii României muzicale”: recital-eveniment susținut de pianistul George Todică, laureat al Concursului internațional “George Enescu”
George Todică va interpreta un program cu opusuri celebre semnate de Enescu, Ravel, Rahmaninov și Chopin.
995 16 coperta1 jpg
Kituri de supraviețuire
Toate cele trei poete înțeleg poezia ca pe o formă subtilă de diversiune.

Adevarul.ro

image
„Secretul japonez pentru o viață lungă și fericită“. Cei mai longevivi oameni au aceste două trăsături de personalitate
Cei mai mulți centenari au trăsături de personalitate similare, care contribuie la creșterea duratei de viață, potrivit unui studiu.
image
Halep, prima veste bună după o lungă perioadă: Situația paradoxală cu care se confruntă
Constănțeanca de 31 de ani traversează un sezon trist, per ansamblu.
image
Angajată băgată în comă de patron. Bărbatul a fost arestat. „Ce, vrei să demisionezi?“
Femeia a fost sechestrată și lovită cu un topor în momentul în care a mers la firmă să-și depună demisia. Angajata a ajuns la spital în comă de gradul unu. Soțul acesteia a sunat imediat la 112.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.