Maggie in Paris

Publicat în Dilema Veche nr. 1006 din 20 iulie – 26 iulie 2023
image

 Irma Vep (Franța, 1996), de Olivier Assayas.

Nu i-a trebuit lui Olivier Assayas decît vreun deceniu de activitate pentru a realiza filmul care, chiar și după aproape treizeci de ani, funcționează ca un fel de bilanț personal. Cu Irma Vep, Assayas se achită de o datorie și, în același timp, își asumă o erezie. De altfel, cu posibila excepție a operei lui Arnaud Desplechin, Irma Vep e probabil ultimul film care știe că vine în urma Nouvelle Vague-ului și simte nevoia să amintească că Nouvelle Vague-ul a existat. Cum? Preluîndu-i ca atare efigia – pe inegalabilul Jean-Pierre Léaud – și întrebînd-o de sănătate. Léaud, în rolul acestui autor demiurg tulburat, despre care tîrgul vuiește că, odinioară, era cineva, dar între timp s-a rătăcit, e absolut genial: artist inconsolabil care își poartă eșarfa de mătase de la gît ca pe un ștreang, acest regizor fictiv numit René Vidal cară pe umerii săi fragili toată povara și toată fantezia unei națiuni pentru care cinema-ul a fost truc mistuitor și misie inexprimabilă – iar faptul că avatarurile lui Léaud, de la Antoine Doinel-ul începuturilor la bătrînul împuținat, dar la fel de tulburător, de pe urmă se suprapun peste chipul acestui Vidal e parte din grandoarea personajului.

Assayas, deci, își face cu Irma Vep propriul La Nuit américaine (1973) – numai că, spre deosebire de realizarea lui Truffaut, filmul acesta e mult mai dornic să picure otravă în farfuria orișicui. Adevăratul motiv al ieșirii din scenă a lui Vidal este, de bună seamă, faptul că și-a dorit-o pe Maggie Cheung, starleta cinema-ului de acțiune din Hong Kong, într-un remake la Louis Feuillade. Dublu sacrilegiu: întîi, pentru că sparge cercul franco-francez, acest entre soi provincial în care toată lumea cunoaște pe toată lumea. Cum spune în film un confrate regizor (Lou Castel, formidabil, cu părul slinos și chinuit de o oboseală existențială, care mai împărțise afișul cu Léaud și în magnificul La Naissance de l’amour [1993] al lui Philippe Garrel), „Feuillade nu e Fu Manchu!”; și-apoi, pentru că îndrăznește să amestece înalta moștenire artistică cu actualitatea cea mai populară. În acest sens, e cu adevărat splendidă secvența în care Léaud, cu binecunoscutele-i gesturi grandilocvente, îi expune prea-pămîntenei Maggie epifania care l-a traversat în momentul în care a văzut-o jucînd într-un film de duzină din Hong Kong, tras pe casetă.

Cu mult înante de hitul frivol Emily in Paris, Assayas – care în anii ’80 fusese, la Cahiers du Cinéma, principalul promotor și exeget al cinema-ului hongkongez – ne oferea un Maggie in Paris: adică un film care deja făcea din calitatea de a fi francez – și nimic altceva – principalul motor de gaguri și situații dramatice. Căci dincolo de aspectul de film-în-film, mai mult virtuozitate tehnică decît reală revelație, Irma Vep se dovedește o fenomenală mărturie despre bîrfă și intrigă; „pe la spate” este marele său teren de joc, cu echipa filmului devenind pretextul interminabilelor ricoșeuri de zvonuri false, aluzii mincinoase și răutăți gratuite, toate aruncate pe un ton foarte ușor, gata să se dizolve pînă a doua zi în încordarea lucrului peste program. Personajul costumierei (Nathalie Richard), genul de om-bun-la-toate care o conduce pe Maggie pe scuterul personal atunci cînd nu mai e nimeni să o aștepte și sfîrșește prin a se amoreza (păgubos) de ea, e fenomenal în generozitatea sa umană: fără să aibă nimic dintr-o lozincă, e una dintre marile incarnări ale bunătății pe ecran și o pereche numai bună pentru asistenta-zgripțuroaică-plină-de-sine care îi face zile fripte.

Odată descusute toate aceste straturi cinefile, care merg de la clasicii filmului mut și pînă la discuții aprinse despre John Woo, Irma Vep se dovedește un film teluric, interesat să dezgolească aura în care stă scufundată „arta cinematografului”. Dar măreția filmului stă în capacitatea sa de a-și rosti adevărul fără a cădea în decriptaj sau demistificare: Assayas tronează peste film nu ca autor care știe mai bine ca toți ceilalți și e mereu dornic să iasă în față, ci ca personalitate ajunsă în punctul confesiunii, care transformă dorința pentru o muză în dorință de cinema pur și simplu. Poate cea mai frumoasă secvență a filmului e cea care se emancipează de Feuillade în aceeași măsură în care îi datorează totul: o vedem acolo pe Maggie, îmbrăcată într-un costum de latex inspirat de celebra Musidora din Les Vampires, cum se furișează într-o cameră de hotel alăturată, apoi fură – nu se știe de ce – colierul femeii care stă în pat și plînge cu iubitul ei la telefon. Apoi urcă pe acoperiș, unde plouă torențial, și aruncă colierul peste marginea clădirii. Există aici un rest de non-spus rebel oricărei interpretări: măcar o dată, Maggie nu mai e doar alteritatea politicoasă și zîmbitoare nevoită să suporte toate hachițele „pierdute în traducere” ale francezilor, ci o prezență fantomatică, corp liber care magnetizează camera, într-un refuz total al explicațiilor. De la regizor la actor, nu cred să existe gest mai mărinimos decît această grație ireductibilă.

Irma Vep este disponibil pe MUBI.

Victor Morozov este critic de film.

image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg
image png
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii este un road-movie în care Angela (Ilinca Manolache) traversează un București aglomerat și ostil.
1019 16 coperta muscatura de mar jpg
p 17 2 jpg
Spiritism viral
Talk to Me e un horror concis și combativ, care lucrează cu filonul cel mai fertil al genului: o exorcizare a demonilor și spaimelor din mentalul colectiv al actualității.

Adevarul.ro

image
Români amendați pentru că au condus TIR-uri ilegal, deși nu au urcat niciodată la volanul unui camion. Cazul unor fapte inventate
Curtea de Apel Timișoara a pronunțat sentința finală în dosarul unui polițist local din Dumbrăvița, județul Timiș, acuzat de abuz în serviciu și fals, după ce a aplicat amenzi pentru fapte inventate.
image
Jobul care oferă un salariu de 38.000 de lei, stres redus și muncă de la distanță. Ce trebuie să faci?
Un loc de muncă care se poate potrivi criteriilor multor lucrători este acela de actuar. Aceștia au un salariu mediu de peste 516 mii de lei pe an, iar mulți pot lucra hibrid sau de la distanță.
image
Dragostea excentrică dintre o văduvă bogată și un meșter fără adăpost. Sfârșitul dramatic al poveștii
Dragoste adevărată sau... întunecată? Carolyn Holland, o văduvă bogată în vârstă de 80 de ani, locuia în pitorescul oraș Cayucos din California, la malul mării, când l-a întâlnit pe David Foute, un mester cu 23 de ani mai tânăr decât ea.

HIstoria.ro

image
Prizonierii americani în „colivia de aur” de la Timișu de Jos
La 1 august 1943, după atacul executat la joasă înălţime de aviaţia americană asupra Ploieștiului, în România au căzut prizonieri primii aviatori americani.
image
Bărbierii, felcerii și „doftorii” din Bucureștiul de odinioară
Pe vremea aceea, medicii erau rari, boierii preferând să-și vadă odraslele negustori ori funcționari la Stambul, nu murind de lepră la capul bolnavilor.
image
Istoria bojdeucii lui Ion Creangă. Căsuța cumpărată pe 50 de galbeni austrieci
S-au împlinit, la 15 aprilie 2018, o sută de ani de la restaurarea căsuţei în care şi-a trăit Ion Creangă ultimii 18 ani din viaţă şi de la transformarea ei în muzeu. Bojdeuca e astăzi cel mai vizitat obiectiv al Muzeului Național al Literaturii Române. Istoria bojdeucii se confundă cu însăşi istoria scriitorului.