A supraveghea și a pedepsi

# Riotsville, U.S.A. (SUA, 2022), de Sierra Pettengill.

Riotsville, U.S.A. nu este doar un alt film despre protestele de stradă care au cuprins lumea în anii ’60 – oricît de salutară ar fi fost o asemenea mostră. Privind în miezul acestui punct nevralgic care încinge atunci Occidentul în numele decolonizării și al drepturilor omului, cineasta Sierra Pettengill alege să inverseze optica și să pătrundă în tabăra cealaltă – a culiselor, a establishment-ului, a legiutorilor în rîndurile cărora se fabrică represiunea de mîine. Într-adevăr, deși preocupat, la o primă vedere, de chestiuni vechi, care datează din mandatul președintelui Lyndon Johnson, Riotsville, U.S.A. vorbește negreșit despre viitor – și, prin extensie, despre prezentul nostru. Această arheologie vizuală riguroasă, de sorginte foucaldiană, caută sîmburele originar din care avea să se contureze, ulterior, întreg aparatul autoritar al ordinii publice așa cum îl cunoaștem azi.

Pentru asta, Sierra Pettengill consultă o bază generoasă de arhive, dibuind în straturile timpului imagini concepute fie pentru uz larg (difuzate la televizor în epocă), fie pentru uz intern (menite să circule exclusiv înăuntrul ierarhiilor militare). Cu Războiul din Vietnam supurînd masiv în ochii opiniei publice, anii ’60 reprezintă momentul în care televiziunea începe să introducă seară de seară știri proaspete în casele oamenilor de pe teritoriul Americii. Ea devine un vector de informație fierbinte, în aceeași măsură în care se vede însărcinată cu fabricarea unei viziuni unitare cu privire la națiune și, mai larg, cu stabilirea unei narațiuni istorice universal acceptate. Ne-am obișnuit, pe bună dreptate, ca televiziunea să pacifice și să normeze, neutralizînd pînă și cea mai mică devianță – însă căutările lui Pettengill au meritul adițional al explorării unui material mai contencios decît s-ar putea crede. Ele ne arată cum, de exemplu, în timpul apogeului lui Martin Luther King Jr., un program educațional repede retras de pe piață spera deopotrivă să emancipeze populația de culoare – un duo cîntă „Burn, Baby, Burn”, un exemplu de practică artistică contestatară născută în comunitate – și să o cantoneze unor poziții periferice. Mecanismul aproprierii protestului de către sistem fusese deja declanșat.

Ecuația televiziunii din film servește, deci, la a ne pune în gardă împotriva condamnărilor univoce. Dar cel mai interesant trebuie că rămîne, totuși, materialul „pedagogic” destinat forțelor implicate în menținerea ordinii. Acest „Riotsville” din titlu nu e doar o ocheadă către un moment istoric în care manifestația de stradă, protestul, actul de a contesta devin o nouă normalitate împotriva căreia Puterea trebuie să învețe să reacționeze din mers, pe repede-înainte – e și numele cît se poate de punctual al unui oraș factice construit de americani în mijlocul deșertului și folosit ca bază de antrenamente în eventualitatea izbucnirii unor astfel de situații de revoltă. Imaginile sînt de-a dreptul uimitoare: vedem o stradă mărginită de fațadele construite sumar, fără detaliu, ce mimează prăvălii obișnuite, unde se desfășoară exercițiul unui protest imaginar, în care civilii sînt „interpretați” de militari sub acoperire: moment halucinant, în care această simulare a realității devine și prilej de a juca o fantasmă aproape perversă, cu polițistul și revoluționarul prinși într-o absurdă îmbrățișare de simulacru.

În centrul acestui film e de găsit, fără îndoială, o grijă pentru imagine care îl apropie de sensibilitatea marelui teoretician și regizor Harun Farocki. Acest oraș de carton în care își dau mîna Hollywood-ul și dictatura l-ar fi încîntat cu siguranță pe Farocki, cel care avea să exploreze în anii 2000 un setting similar, de data asta în relație cu încercările americanilor de a preveni actele de terorism în Orientul Mijlociu. E vorba că Riotsville, U.S.A. e mai interesat de imaginea evenimentului decît de evenimentul propriu-zis, căutînd să descifreze în ea mecanismul care se află la baza lui, modul în care realitatea se dovedește mai degrabă – și tot mai mult – produsă de la zero, printr-o experiență de laborator perfect ireală. Acest spirit de răscoală al poporului american – o noutate imprevizibilă, răspuns legitim la experiența dură a unui cotidian rasist și inegalitar – cerea măsuri drastice pentru îmblînzirea sa accelerată și transformarea ei într-un scenariu cu deznodămînt știut. 

Strîngînd laolaltă puterea imaginii și imaginea puterii, Riotsville, U.S.A. aspiră să dezgroape o mostră de trecut uitat, în care producția acțiunilor de reprimare devenise, poate pentru prima dată în istorie, înregistrabilă în timp real, gata de difuzat unei națiuni în căutare de consens. Dincolo de ideologia simplistă care echivalează imaginea cu adormirea conștiinței, pe care o întinde pînă la rupere, filmul Sierrei Pettengill demonstrează o viziune complexă asupra diversității de mijloace prin care Puterea a căutat, prin noile media, să gestioneze o criză fără precedent. Aidoma celor mai bune exemple de reflecție audiovizuală, acest film-eseu convoacă istoria și analiza cinematografică, iar prin această întîlnire ne face să vedem totul altfel.

Riotsville, U.S.A. a fost proiectat în cadrul Festivalului de film documentar One World România.

Victor Morozov este critic de film.