Vampirul e gol

Publicat în Dilema Veche nr. 1017 din 5 octombrie – 11 octombrie 2023
image

 El conde (Chile, 2023), de Pablo Larraín.

Pablo Larraín e un creator paradoxal: îi reușesc filmele mari, cu buget – cele despre care avem toate motivele să ne temem –, în vreme ce proiectele „minore”, menite, în teorie, să îi confere o libertate a experimentului fără presiuni, sînt complet lipsite de interes. Așa se face că producțiile sale internaționale cu casting anglofon și vedete în prim-plan – Nathalie Portman pentru Jackie (2016), Kristen Stewart pentru Spencer (2021) – au ceva energic, nestatornic, care le sustrage riscului muzeificării: nimic mai meritoriu pentru acest cineast care a redat însemnele de noblețe unui gen(biopic-ul) preocupat recent mai ales cu deturnări postmoderne și revizuiri oportuniste. La polul opus stau însă filme precum Ema (2019) sau acest El conde (2023), încercări balonate în numele imaginilor „frumoase” și al amestecului de genuri, care ne fac mereu să mai amînăm verdictul în cazul lui Larraín pentru încă o tură.

E vorba că chilianul nu e un bun experimentator. Are nevoie de un cadru stabil în interiorul căruia, la o adică, să execute niște mici piruete: poate nu expresia unei arte de mare anvergură, dar totuși o ancorare de nădejde pe un teren intermediar, care ne aduce mai aproape, cu destulă iscusință, figuri celebre ale istoriei, în aceeași măsură în care livrează cîteva plăceri de autor. Pe de altă parte, atunci cînd cineastul evoluează dincolo de acest cadru, ca aici, rezultatul e de neprivit: o înlănțuire tembelă de giumbușlucuri formale chemate de urgență să mascheze vacuumul unui film fără idei. Căci aceste găselnițe – metamorfoza dictatorului Augusto Pinochet într-un vampir venerabil, care suge sîngele poporului, iscodirea lui de către o virgină cu chip angelic – nu sînt idei reale: sînt praful pe care Larraín îl aruncă în ochii spectatorului cu binecuvîntarea Netflix, doar-doar va fi crezut pe cuvînt că „face artă cu majusculă”, în care își permite să ia peste picior adevărul istoric.

De ce atîta chinuială? De unde nevoia de a-ți umfla pieptul cu imagini linse, generice în înfățișarea lor curată, care să facă din film un fel de tarla a respectabilității tehnice? Contradicția e masivă: cum altfel să explici că, momiți cu lozinca unei carte blanche netflixiene în care totul este permis, atîția autori stimați ajung să producă nutreț vizual pe bandă rulantă, în acord cu viziunea unor executives care văd în „filmul de artă” pretextul unor scălîmbăieli fără noimă, dar și fără tupeu real. Nici nu e de mirare că alb-negrul din El conde e același cu alb-negrul din Mank, care la rîndul său e același cu alb-negrul din Roma etc. etc.  Să nu fim totuși naivi: în spatele acestor artificii îndoielnice, care acoperă de fapt o cosmetizare a rebeliunilor de orice fel, se află imaginația temătoare a celor care refuză să spună lucrurilor pe nume. În loc să spună din capul locului că Pinochet era fascist – așa cum o făcea, de pildă, în NO, titlul izbutit care l-a propulsat înspre faimă –, Larraín se înnămolește în joculețe metaforic-intertextuale care să-i dilueze furia și să o facă digerabilă pe un ecran mic și cuminte, care consumă doar artă inofensivă.

Aceasta e politica scenariștilor care se trezesc cooptați în marea familie Netflix: neapărat progresiști – a fi „politic” e un deziderat aproape fetișist –, dar întotdeauna oblic, pe dindărăt, făcînd apel la zorzoane și paravane inutile, care amintesc că astăzi cenzura vine dintr-o paranoia greșit interpretată. Căci e o falsă impresie aceea că spectatorul „obișnuit” – orice o mai însemna și asta – nu va putea „duce” un conținut apăsat politic; cu atît mai falsă cu cît, în loc, primește o brambureală isteață, alcătuită dintr-un zaț cinefil (asemănarea notabilă a protagonistei cu actrița Maria Falconetti din Ioana d’Arc a lui Dreyer) peste care s-a turnat glazura teoriei critice. Nimic greșit în a vedea că, cel puțin de la Dracula lui Bram Stoker încoace, vampirul e o metaforă pentru aristocrația îmbuibată care se hrănește cu carnea poporului. Doar că metafora, pentru a funcționa, are nevoie de o anumită osatură narativă – care aici, de bună seamă, lipsește. El condee doar un exercițiu de stil care mistifică concretețea adevărului istoric în numele unei estetici alunecoase, de generație X.

Există un singur moment în film: acela al zborului protagonistei peste moșia vampirului – zbor lung, care preia de la maeștrii moderniști un fel de elevație a văzduhului. În rest, filmul e povestea unor imagini care se chinuie să respire, asfixiate de nevoia festivalieră de a lua ochii cu orice preț. Între bagatelizarea cinică a luptelor revoluționare (povestea acestui vampir radicalizat odată cu decapitarea lui Marie Antoinette) și învăluirea dramaturgiei în pretinse truvaiuri fără consecință – două forme distincte de paradă vanitoasă –, nu prea e de găsit spațiu de manevră.

El conde este disponibil pe Netflix începînd cu 15 septembrie.  

Victor Morozov este critic de film.

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic