A fi sau a nu fi mamă

Publicat în Dilema Veche nr. 1010 din 17 august – 23 august 2023
image

# Les Enfants des autres Copiii celorlalți (Franța, 2022), de Rebecca Zlotowski.

E ceva în Les Enfants des autres Copiii celorlalți care îl face să se simtă din start ca rodul unei priviri tributare altora. De la opțiunile de casting și pînă la aerul general al plot-ului, efortul Rebeccăi Zlotowski reușește cu greu – și doar intermitent – să depășească stadiul de variațiune pe o temă dată. Căci trebuie că ne-am cam obișnuit să o vedem pe Virginie Efira în rolul femeii între două vîrste, încă-luminoasă-dar-nu-pentru-mult-timp, și pe Roschdy Zem în cel al amorezului magrebian viril și respectabil, care abia își ține demonii ascunși în frîu. De unde și senzația de risipă a acestei încercări regizorale altminteri rezonabile, cu arcul său narativ pe alocuri emoționant și adesea just, care totuși cade în capcana efectelor de recunoaștere facilă. Les Enfants des autres amenință, atunci, să nu mai fie decît un film care seamănă cu altul. Iar Parisul – ca fundal, ca decor, ca „personaj” – riscă să fie acaparat de astfel de povești discret lacrimogene, simplu oraș gentrificat care facilitează „întîlnirile” unei upper middle class enervant de sensibile.

Filmul nu este de lepădat. Efira are de lucru cu acest personaj care se trezește într-o zi lovită de gîndul că vrea un copil. De la scorneală ghidușă în compania unui bărbat atrăgător (și deja tată al unei fetițe de patru ani), ideea ajunge să orbească totul în jur: nu mai există decît dorința respectivă. Dar și un deadline: așa cum o informează un venerabil ginecolog (jucat cu blîndețe de marele documentarist Frederick Wiseman, într-un cameo un pic forțat), trebuie să se grăbească dacă nu vrea să piardă ocazia. Filmul însă e prea înțelept pentru a se transforma într-un thriller marcat de paranoia, în genul unui „Va reuși? Nu va reuși?”. Dimpotrivă, admirabilă e tocmai subtilitatea cu care această presiune se instalează gradual în viața unui cuplu fericit în cel mai clișeistic mod, genul de relație în care se dansează vals la petrecere, iar noaptea pendulează grațios între datorii paterne și senzualitate dezinhibată. M-am întrebat care ar fi poziționarea corectă față de film: nu încape îndoială că toată această dramă e afectată de senzația că am mai văzut-o deja în atîtea filme care demontează această speranță a lui „el chiar este alesul”. Dar, pe de altă parte, există ca un fel de disponibilitate a acestor actori de a îmbrățișa senin suferința, ceva care ne spune că filmul pare banal tocmai pentru că viața e astfel, iar cu așa ceva nu are rost să trișezi.

Cel mai emoționant e acel cadru în care protagonista țîșnește pe holurile maternității, apoi o vede pe sora mai mică ținîndu-și nou-născutul în brațe și izbucnește în plîns. E emoționant tocmai pentru că strînge laolaltă fiorul acestui miracol inepuizabil al vieții, în fața căruia nu putem decît să ne închinăm, și o undă de regret a personajului nostru, asaltat de încă un copil care nu e al său. Cumva, există un sîmbure de nedreptate a destinului, care, iată, decide să gratuleze cu un prunc o femeie tînără care nici nu planificase evenimentul, ignorînd cu cruzime toată chinuiala acestei surori trecute prin viață. Zlotowski are talentul de a provoca aceste zone incerte și inexplicabile, de a strecura o minusculă picătură de venin – invidia, narcisismul și alte sentimente perfect umane – într-o bucurie pe care, hélas, nu o putem savura pe deplin, deși știm că asta contravine moralei. E un talent care tulbură puțin apele prea limpezi ale filmului, mereu grăbit să facă impresie bună cu o muzică ușor dulceagă sau o vinietă retro care închide secvența. Or, tocmai senzația că penetrăm în sfîrșit în spatele fațadei de curtoazie e ceea ce ne țintuiește în scaun.

Păcat că filmul nu e dispus să se arunce mai adînc în aceste hăuri existențiale. De la un punct încolo, devine neclar dacă ideea că „timpul le rezolvă pe toate” e un unghi filosofic prin care să privești viața sau o frică a scenariului de a forța puțin limitele de bună creștere ale personajului său, care îi înțelege pe toți cei din jur. Tonul burghez, mereu măsurat, al filmului e cel care ne ațîță cu o potențială nevroză, pe care tot el o vîră numaidecît sub preș. Tentația nebuniei, a excesului, a horror-ului e, de fapt, adevărata inimă a acestei cronici binevoitoare. Virginie Efira o cunoaște bine, ea care a transformat călugărița din Benedetta (2021) într-un monstru de impenitență. Lipsit de opreliștile „verosimilului” și ale „bunei-cuviințe”, Les Enfants des autres ar fi putut constitui un formidabil studiu al maternității rănite.

Les Enfants des autres rulează în cinematografe începînd din 25 august.

Victor Morozov este critic de film.

1025 16 coperta corin braga jpg
Străinătăți, stranietăți și alte fantasme literare
Mi‑e greu să cred că proza lui Mircea Eliade ar putea fi înțeleasă pe deplin fără dialectica sacru‑profan.
p 17 2 jpg
Pînă la capătul drumului
Filmul vorbește despre condiția de a ajunge mereu prea tîrziu.
1025 17b cover1 jpg
Solo & solos
Curînd ne vor vizita artiști de la celălalt capăt al lumii, din Noua Zeelandă și Australia, care au acumulat cu sîrguință simpatie internațională și și-au făcut în cele din urmă curaj să ne caute și pe noi pe hartă.
image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
p 17 2 jpg
Bîrfoteca
Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor.
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg

Adevarul.ro

image
Românca desemnată „Omul anului“ în Anglia. Cristina este șoferiță de autobuz în orășelul Hertford. „Ne face ziua mai frumoasă“
O șoferiță de autobuz, originară din București, a primit titlul „Omul anului”, acordat de o comunitate din Anglia. Cristina a întrunit cele mai multe voturi din partea membrilor comunității.
image
Tiramisu alb, un desert spectaculos, cu succes garantat. Secretul prăjiturii cu gust demențial
Nu doar că este delicios, ci este și simplu de făcut. Tiramisu alb este desertul de care nu te mai saturi. Rețeta necesită doar câteva ingrediente și multă răbdare, pentru că se servește a doua zi. Dacă este ținut la rece 24 de ore, rezultatul va fi unul spectaculos.
image
Cine este doctorița înjunghiată mortal în Franța. Tânăra se pregătea pentru rezidențiat
O tânără româncă, care se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, a fost descoperită moartă într-un apartament. Tragedia s-a petrecut în orașul Amiens, într-un apartament închiriat de ea prin platforma Airbnb.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic