Bîrfoteca

Publicat în Dilema Veche nr. 1023 din 16 noiembrie – 22 noiembrie 2023
image

 Jeanne du Barry (Franța-Belgia, 2023), de Maïwenn.

Există în Jeanne du Barry o secvență capabilă să rezume miza întregului film: o vedem acolo pe realizatoarea-scenaristă-actriță Maïwenn observînd printr-un geam, incognito, delirantul ritual zilnic al înțolirii regelui Ludovic al XV-lea, în fața unui alai compus din curtezane și servitori. Înțelegem în acel moment cum chicotelile sardonice la contactul cu pompa regală – un cod cu atît mai vanitos cu cît e mai gol de conținut – nu sînt ale lui Jeanne, această femeie din popor care a reușit, prin istețime și pragmatism, să fure mințile mai-marilor națiunii. Ele îi aparțin, de fapt, chiar lui Maïwenn. Cu Jeanne du Barry, aceasta s-a trezit în fața unei dileme insolubile: într-adevăr, nimic mai complicat decît a alege între lingușeala strategică și mișelia celui care înjunghie pe la spate – două atitudini la fel de oportuniste, de care filmul, un festival de accente puse greșit, abundă de la un capăt la celălalt.

Jeanne du Barry îneacă monarhia franceză în unsoarea tabloidelor. Maïwenn transpune această poveste de secol XVIII despre pasiunea regelui Franței pentru femei de condiție joasă în limbajul perfect inteligibil al cancanului. Viziunea pe care o pune în practică e cu adevărat una populară: filmul se dovedește pătruns de acel spirit pervers – amestec de resentiment și fascinație – prin care clasele de jos se raportează de obicei, în moduri comic de viscerale, la casa regală. El înțelege, de fapt, o lecție simplă: cu cît actele conducătorilor sînt mai distante și mai discrete, cu atît dezbaterea lor pare mai vitală pentru lumea întreagă. Așa se explică, probabil, și aerul de bîrfă, voyeurism și alte afecte primitive mobilizat cu voluptate de film. „Prezentismul” acțiunii nu ține doar de morala dezinvoltă a lui Jeanne, care umblă cu părul despletit, se îmbracă bărbătește și sfidează cutumele. El se resimte mai cu seamă în tonalitatea generală de zeflemea: totul se petrece de parcă pînă și personajele ar fi conștiente de irelevanța viitoare a monarhiei, ajunsă între timp simplu pretext pentru turism și știri duminicale.

Dar chiar și în declinul acestui statut pînă în zona derizoriului e de găsit o formă de tragism. De unde și mirarea că Maïwenn nu e dispusă să privească această poveste decît în dimensiunea ei de bagatelă. Filmul are meteahna foarte curioasă de a-și anula de unul singur potențialul emoției, transformînd drama iubirii inacceptabile în satiră moale despre regalitate, și tragedia bolii în melodramă obosită, cu muzică tînguitoare din belșug. Interesant, altfel spus, cum acest plot descins în cinematografe cu o furie revizionistă împotriva abuzurilor patriarhale ale Versailles-ului se fîsîie pînă în punctul în care ajunge să deplîngă soarta unor tirani tratați fără milă de popor...

Să fim însă convinși că nimic nu e întîmplător. Căci, înnobilat de eticheta passe-partout a „filmului feminist”, Jeanne du Barry ne momește prin cîteva secvențe un pic mai obraznice – în fapt, același trend, deja epuizat, al sufletelor femeiești libere, chinuite aspru de traiul la palat (The FavoriteCorsage) –, doar pentru a se transforma cu totul într-o operațiune de seducție pro domo. S-a mai văzut vreodată, fie și în acest subgen cinematografic de-a dreptul narcisist – vezi personajul mega-cabotin al lui Kristen Stewart din Spencer –, o asemenea autocomplezență? Cu alte cuvinte, Jeanne du Barry o fi purtînd numele unei celebre personalități moarte și îngropate – asta nu îl împiedică cîtuși de puțin să constituie un prilej de celebrare nerușinată a lui Maïwenn-cea-de-aici-și-acum, orchestrat de Maïwenn însăși.

Dincolo de orice, Jeanne du Barry este un film despre un ego hipertrofiat. Feminismul lui Maïwenn e, în esență, despre cum Maïwenn trebuie să aibă întotdeauna dreptate: ea suferă din pricina misoginiei, și tot ea răzbate; ea îi pune la punct pe bărbați, și tot ea își rezervă, în nume propriu, trofeul cel mare: pe Johnny Depp. La belle affaire! În fața acestei performanțe stranii a lui Depp, o mască mortuară la antipozi față de exuberanța nonșalantă de odinioară, e greu de ocolit certitudinea că prezența lui se datorează unui simplu pariu narcisist – o hachiță ermetică dintr-o serie mai amplă, un fel de „pentru că pot!” jemanfișist pe care Maïwenn ni-l aruncă pe post de cîrlig menit să ne ațîțe. Însă alegoria rezultată, cu acest star hollywoodian decăzut, captiv într-un climat socio-lingvistic care nu e al lui, și această divă histrionică, o self made woman aflată într-o poziție de putere aproape dictatorială, are toate șansele să ne urmărească dincolo de film. Dedată unui balet plin de șiretenie în jurul #metoo, cineasta e incarnarea acelei zicale care ne spune că poți mînca prăjitura și-apoi să te trezești cu ea înapoi în mînă. Nimic mai dăunător pentru credibilitatea cauzei feministe.

Jeanne du Barry rulează în cinematografe din 10 noiembrie.

Victor Morozov este critic de film. 

image png
O călătorie narativă ajunsă la final: Asociația Heart a încheiat cu succes proiectul „Povești de familie”
Asociația Hearth are plăcerea de a anunța încheierea cu succes a proiectului cultural “Povești de familie” – o inițiativă recuperatoare și artistică
1024 16 cop1 png
Anxietatea lucrurilor definitive
Cele două cărți discutate în această pagină au în comun o anumită anxietate (aparentă sau nu) a definitivului.
1024 17 Am avut o livada foto Sabina Costinel jpg
Livezile noastre de vișini
Într-un fel sau altul, noile perspective asupra Livezii de vișini explorează răsturnarea vremurilor de care tot avem parte în ultimii ani.
Doru Covrig Doua maini,model cu roșu și negru, polimer, 17x25x18cm, 1995 jpg
Expoziție personală DORU COVRIG - sculptură mică și desene - la un an de la dispariția artistului
Doru Covrig este pentru arta contemporană un reper al sculpturii conceptuale
Poster orizontal 23 11 2023 Gianni Gagliardi Nomadic Nature jpg
„NOMADIC NATURE”: jazz cu saxofonistul spaniol GIANNI GAGLIARDI, la Sala Radio
A înregistrat peste 40 de albume, dintre care 5 ca solist, albume ce au primit aprecieri foarte bune din partea presei internaționale.
1023 16 antologia palatina cartea a v a produs galerie mare jpg
1023 17 Kenny Garrett jpg
Jazz Syndicate Festival
Pentru un succes total însă, festivalul ar fi meritat o promovare mai extinsă.
1023 21 Iamandi coperta jpg
Adio, Europa de Est!
Aș adăuga: poate noua formă a folclorului est-european.
1022 16 donnatela jpg
Black Hole Sun
Cred că o iniţiativă a traducerii lui ar fi cu profit pentru literatura română contemporană.
p 17 2 jpg
Zeița
Și ne arată că această utopie e la îndemînă.
1022 17 The Beatles Now And Then jpg
Beatleși și Stoneși în 2023
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.
1022 21 Florescu jpg
Brâncuși, Picasso: artiști, expoziții, efecte în paralelă
Dar acesta e un alt artist, un alt efect în paralel, un alt posibil subiect al unei alte expoziții „în paralelă” care va avea loc cîndva, în viitor.
Poster orizontal09 11 2023 Contemporan în România 2 jpg
„CONTEMPORAN ÎN ROMÂNIA” – seară de jazz și vernisajul expoziției „Centaur”, la Sala Radio
Prin Proiectul Cultural dorim să oferim o revelatoare experiență multimedia
1021 16 coperta jpg
„Grecia călătorește, călătorește mereu”
Grecia călătorește, călătorește mereu.
p 17 jpg
Detalii
Frumusețea filmului e inseparabilă de o stare de plutire a tuturor lucrurilor.
1021 17 cover1 jpg
Încredere
Lansările din acest an au arătat un grup în formă maximă.
1021 21 moscova inhata romania robert bishop e s crayfield editura corint istorie 01 jpg
Origini românești ale Războiului Rece
Ordinele noastre erau să ne ocupăm de naziști, dar am aflat curînd că urgia comunistă „este mai rea decît cea nazisă”, au mărturisit autorii.
1020 16 catre paradis jpg
Paradisul uitat
Negarea radicală a „binarității”
1020 17 Cea care priveste lumea foto Jonathan Michel jpg
Un festival nou în oraș
Minunați performerii cehi, care au făcut slalom prin muzica acelor ani, cu o reconfortantă autoironie, jonglînd cu imagini, costume, coregrafii și mai ales muzică.
BUN MRM 15 noiembrie landscape jpg
image png
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii
Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii este un road-movie în care Angela (Ilinca Manolache) traversează un București aglomerat și ostil.
1019 16 coperta muscatura de mar jpg
p 17 2 jpg
Spiritism viral
Talk to Me e un horror concis și combativ, care lucrează cu filonul cel mai fertil al genului: o exorcizare a demonilor și spaimelor din mentalul colectiv al actualității.

Adevarul.ro

image
Cine a transformat România într-o țară de asistați social
România ocupă locul al doilea în Europa la numărul de persoane inactive în câmpul muncii. Dintre acestea, aproape un milion și jumătate ar putea să-și găsească un job, dar nu vor. Sau, după cum spun unii sociologi, ar vrea, dar acești oameni nu sunt încurajați de autorități.
image
Un bărbat a păstrat ani de zile o piatră crezând că este aur. S-a dovedit că aceasta este mult mai valoroasă
În 2015, David Hole făcea o cercetare în Parcul Regional Maryborough, în apropiere de Melbourne, Australia. Înarmat cu un detector de metale, el a descoperit ceva ieșit din comun - o piatră roșiatică foarte grea, care se afla în niște argilă galbenă.
image
Litoralul românesc, tărâmul uraganelor. Un expert estimează că fenomenele extreme din Marea Neagră vor fi tot mai dese EXCLUSIV
Profesorul universitar Eugen Rusu estimează că litoralul românesc va fi lovit în următorii ani de valuri cu o înălțime de 10 metri și vânturi ce vor atinge viteze de 130 de kilometri pe oră.

HIstoria.ro

image
Vizita lui Cuza la Istanbul, după Unirea din 24 ianuarie 1859: Turcii resping, jigniți, bacșișul!
După Unirea din 24 ianuarie 1859, un eveniment major pentru Domnia lui Cuza l-a constituit vizita domnitorului la Constantinopol.
image
Japonia oferă „despăgubire de consolare” femeilor folosite ca sclave sexuale în al Doilea Război Mondial
Un tribunal sud-coreean a ordonat Japoniei să despăgubească un grup de femei care au fost forțate să lucreze în bordelurile militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează BBC.
image
Cum a fost reclasificat un împărat roman ca femeie? Controversele antice și ce a dus la această decizie
Muzeul North Hertfordshire a luat decizia invocând mai multe dovezi în acest sens, inclusiv faptul că textele clasice susțin că împăratul a spus o dată „nu îmi spuneți Domn, întrucât sunt o Doamnă”. „Este doar politicos și respectuos să fim sensibili față de identificarea pronumelor pentru persoane