ARTE VIZUALE

În opera brauneriană, simbioza semn-număr-cuvînt devine o constantă în elaborarea imaginilor.

Teribila absență a emoției, am înțeles, își avea sursa în faptul că aceste monumente exemplare le port în mine, că ele s-au cristalizat ca diamante intangibile.

Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.

Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.

Așezarea pe soclul tabloului a sculpturii care înfățișează varianta tridimensională a unui segment din pictură demonstrează intenția artistului de a crea o operă susceptibilă să sugereze un spațiu în care exteriorul (sculptura) și interiorul (tabloul) sînt reunite.

„L-am văzut pe Picasso asamblînd obiecte aparent neînsemnate și aceste obiecte, odată așezate de către el într-o anumită ordine, capătă viață.”

Victor Brauner devine creatorul în jurul căruia gravitează tineri artişti şi scriitori reuniţi într-un grup care se va numi Contragrupul H, grup care se declară împotriva tuturor formelor de demagogie pseudo-revoluţionară.

Printre sugestiile propuse pentru un spectacol de teatru se numără „apariția“ și „dispariția“ personajelor și obiectelor, „transparența“ și „invizibilitatea“, poeme scrise și litere-obiect.

Un an incredibil de bogat în expoziții de artă curatoriate impecabil.

Seria celor trei tablouri amintește de procesul alchimic prin care, în trei etape succesive, este căutată totalitatea Sinelui.

„Refuz să accept acțiuni grobiene neoliberale de comasare a instituțiilor de cultură doar pentru a crea o imagine de reformist.”

Materialul, restrîns la extrem în cutia de transport, trebuie calculat în așa fel încît să poată fi desfășurat pe larg pentru a deveni un abundent etalaj de expoziție, specifică artistul.

„Pictopoeziile” sînt tablouri în cuvinte compuse prin suprapunerea unor forme geometrice, suprafețe rectangulare sau rotunde, pe care se lasă construită țesătura textului, litere, cuvinte și cifre, sau scurte propoziții tipărite.

Legătura dintre Brauner și Rousseau este înțeleasă în primul rînd pe planul sensibilității creatoare și pusă sub semnul unei magii simpatetice care a dus în mod „profetic“ la această întîmplare.

Tablourile sale oglindesc gustul epocii pentru un rezultat surprinzător al creațiilor naturii sau pentru cel neașteptat care îmbină produsul natural și pe cel făurit cu deosebită măiestrie.

Desființarea conotațiilor perspectivale, aplatizarea și schematizarea formelor și simetria compoziției accentuează caracterul de „viziune“ al tabloului.

O furtună îi împiedică pe călători să-și atingă țelul și grupul face cale întoarsă. Brauner pictează în același an Marea călătorie (Le grand voyage), o pînză de mari dimensiuni în care grupul de prieteni ocupă un vehicul care amintește atît de autobuzele pariziene, cît și de elicopter.

Pandemia a adîncit precaritatea scenei independente de artă.

Artistul imaginează în pictură corespondenţe între părţile corpului uman și elemente preluate din Natură.

Artiștii admiră textele, dar detestă spectacolul – acesta le e leitmotivul.

Nevoii de a comunica i se datorează toate căutările mele artistice.

Noua poetică a picturii metafizice este „transpunerea directă a lecturilor din opera lui Nietzsche”.

Principiul după care artistul se ghidează constă în alăturarea unor elemente disparate prin care „noul“ ia fiinţă, corespondent al unui model al fanteziei şi componentă a creaţiei suprarealiste.

Culoare și emoție – reunite, ele îi desemnează vocația. Vocația eliberatoare a „decorativului” și tot ce implică el ca acord cu lumea.

Ansamblul este transpunerea în imagini a unui „model ideal“, hibrid care îngemănează anatomia umană și pe cea a unui „robot feminin“ acționat mecanic.

El nu-și explica niciodată lucrările, nu făcea decît să-i incite pe cei curioşi să le privească.

Simetria care domină compoziția tabloului realizat de Brauner în 1948 amintește de picturile lui Crépin în care figurile hibride sînt asociate cu construcțiile minuțios decorate ale unor lăcașuri de cult imaginare.

Tăcerea domneşte la De Chirico şi mişcarea este exclusă. O lume imobilă.

E un atac la stereotipuri. Fiindcă ele, în general lipsesc. Așteptările tale sînt înșelate.

În 1933, Victor Brauner realizează o serie de tablouri care amintesc de ședințele de spiritism organizate de Herman Brauner, la care pictorul fusese martor în copilărie.

În opera lui Victor Brauner, Pălăriile-tandem devin o emblemă a „dublului“, temă care traversează întreaga sa creație.

Victor Brauner își pierde ochiul stîng în timpul unei întîlniri amicale, cînd încercase să aplaneze o dispută între doi prieteni.

Născut în ziua de 15 iunie 1903 la Piatra Neamț, Victor Brauner debutează pe scena avangardei românești în anul 1923, cînd ilustrează volumul Restriști semnat de poetul Ilarie Voronca.

Pentru Victor Brauner, poezia este un mod de a percepe lumea, iar creaţia este înţeleasă ca un proces al cunoaşterii de sine.

Pentru Victor Brauner, începînd cu anul 1938, an în care se stabilește definitiv la Paris şi cel al accidentului prin care își pierde ochiul stîng, în operă are loc o transformare, o nouă deschidere către misterele nopţii şi ocultism.

Un surprinzător desen realizat în 1933 înfățișează construcția unei mese perforate cu două picioare care se sprijină pe contururile sinuoase ale unui animal fantastic.

Le privesc și ele mă privesc. Schimb de dincolo de viață, dialog mut în obscuritate.

În opera brauneriană, figura feminină, „magiciană“, „prezicătoare“, „inițiatoare“, apare ca personificare a Naturii, fiind alăturată elementelor primordiale, punctelor cardinale și semnelor magice, alchimice şi cabalistice, pe care pictorul le introduce în imagini.

Victor Brauner valorifică noul concept prin ideea prefigurării unei fiinţe create din mai multe elemente asamblate, o „imagine a multiplului“ din care face o  emblemă a aglomerărilor urbane și a vieţii moderne citadine.

În lipsa materialelor de pictură, Victor Brauner realizează „asamblaje“, obiecte în care îmbină lemn, metal, pietre de rîu, pînză şi ceară de albine. Plimbările pe malul rîului Durance îl fac să descopere structura cu aspect arhaic a pietrelor de rîu, pe care artistul încearcă să o transpună în pictură.

Cum să nu rămîi mut privind „surîsul“ care e pecetea lui Leonardo, ca pentru Cehov privirea „printre lacrimi“? Surîsul nu e liric ca la Botticelli, nici sentimental ca la Rafael, e un surîs superior ce atestă un acord cu lumea, o împăcare şi o resemnare, „surîsul“ etern al Giocondei. Surîs ce atrage tocmai pentru că e enigmatic, dar totodată afirmativ.

Neintegrat în Italia, şansa îl va conduce spre acest teritoriu îndepărtat, concurent al  Vaticanului: Spania, citadela închisă, afirmînd o putere autonomă. Şi acolo i se vor deschide porţile „grecului“, la celălalt capăt al Europei. Din Est în Vest, de la icoanele prime, el va evolua către pînze cînd animate de un indescriptibil fior mistic, cînd de o elocvenţă retoric afişată, motivată de scopuri propagandistice. El Greco se mărturiseşte, dar se şi vinde.