Memorialul Monica Lovinescu – Virgil Ierunca

Dalina BĂDESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 1033 din 25 ianuarie – 31 ianuarie 2024
image

În data de 17 decembrie a fost inaugurat in cartierul Cotroceni ansamblul sculptural dedicat Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca, punctul culminant al proiectului Fundației Humanitas, Centenarul Monica Lovinescu. În seara inaugurării, înainte de a se înnopta cu totul, am văzut și eu monumentul pe viu, pentru prima dată. Întîmplarea a făcut ca un grup de doamne voluntariste, care își plimbau cățeii, să treacă exact atunci prin zonă și să fie mai mult decît disponibile pentru a-mi împărtăși la cald impresiilor dumnealor. Așadar, pentru aproximativ zece minute, am fost martora unei realități paralele, justificate în felul său, care mi-a relevat un mod de a privi arta cu totul altfel decît așa cum sînt eu și majoritatea celor din jurul meu, artiști și, în general, oameni de cultură, dispuși să o facă. Cu nimic mai prejos din punctul de vedere al adevărului în sine, abstract, opinia doamnelor releva o insatisfacție maximă, un inconfort imediat al traiului pe lîngă noul grup statuar, care le invadează agresiv realitatea cotidiană. Cîinii respectivelor fuseseră probabil privați de un colț generos de iarbă, doamnele nu mai puteau privi nestingherite vilele frumos renovate din jurul piațetei, iar cîmpul lor vizual și, mai mult, cel moral tocmai ce fuseseră iremediabil disturbate de prezența unor oameni care nici măcar pantofi nu aveau, așa cum bine au remarcat chiar ele însele și care „arătau cu mîna hitlerist către un pom anemic și rigid, plin cu monștri” (citez aproximativ). Am aflat, de asemenea, că ar fi preferat ca acolo să se fi reconstruit statuia lui Brătianu (nu știu care dintre ei), așa cum era înainte de venirea comuniștilor, sau măcar să se fi pus ceva frumos în loc, în nici un caz monstruozitatea de față.

Una peste alta, le înțeleg perfect atitudinea, la fel de bine cum înțeleg și imposibilitatea existențială a momentului istoric în care ne aflăm, cel în care nu numai că frumusețea, etica și adevărul au luat-o în direcții imposibil de stabilit, devenind noțiuni confuze și fluide, aflate mai tot timpul împotriva omului, dar și cel în care reperele stabile, conservatoare, cele pe care cu greu le recuperăm astăzi după o jumătate de secol de utopie comunistă, sînt sub o permanentă agresiune exterioară. Nu numai impresiile și revoltele în tăietură proaspătă au fost puternice, răscolind impulsuri revoluționare atît în trecătorii rezidenți, cît și în internauții eroici mereu pregătiți de acțiune și scandal pe social media, ci, se pare, și cele care au avut timp să se așeze, să treacă printr-o decantare a gîndurilor, rămîn în continuare la fel de ferme și uneori patetice. Cu luări publice de poziție, atît în online, cît și în print, oamenii de cultură și, bineînțeles, artistul au simțit să facă front comun atît împotriva atacurilor la adresa ansamblului sculptural în sine, cît și împotriva inițiativei mai largi, cea a Centenarului Monica Lovinescu. Cum lucrurile încă sînt amestecate și tulburi, iar interesul pentru subiect viu și neobosit, contribui, iată, și eu cu următoarele dileme.

Să luăm lucrurile pe rînd și să răspundem la cîteva întrebări scurte: este lucrarea frumoasă? Este ea adecvată locului? Și, în final, este ea suficientă? Și, oricît de ciudată vi s-ar părea ultima întrebare, de fapt ea este singura care contează în mod profund, așa cum sper că voi putea să o dovedesc.

image

Așadar, este lucrarea frumoasă? Cu siguranță da, un da clar și hotărît, fără nici o urmă de dubiu. Nu frumosul artistic este discutabil aici, căci el este evident, de la modelajul impecabil al tuturor suprafețelor, care demonstrează o tehnică perfect însușită de sculptorul Virgil Scripcariu, pînă la compoziția amplă bine echilibrată spațial, care se desfășoară foarte potrivit în toate planurile, și pînă la selecția simbolisticii formelor constitutive, care acoperă secole, dacă nu milenii de cultură europeană. Aducerea în simultaneitatea multiplelor stilistici, de la cea a himerelor expresioniste din copacul minimalist, conceput din petice dreptunghiulare expresiv sudate, la cea a corpurilor cuplului citînd stilistica realismului socialist, inclusiv prin atitudinea romanțată, dar solidă, și, în final, la splendida suprafață a fîșiei metalice care îi îmbracă și îi unește, reușind să reîmprospăteze prin tratarea suprafeței banda postmodernă a lui Serra, care umple mai toate spațiile muzeale contemporane care se respectă, toate sînt premisele unei capodopere a artei noastre monumentale din ultimele decenii. În ceea ce privește simbolistica ansamblului, eventualii hermeneuți nu pot decît jubila, căci tipul de construcție narativă pentru care a optat sculptorul este unul care oferă resurse abundente pentru toți privitorii, de la cel mai elementar nivel cultural pînă la cel mai rafinat.

Acum ajungem al întrebarea numărul doi: este ea adecvată locului? Iar aici lucrurile nu mai sînt atît de clar definitive, din mai multe motive. În primul rînd, este adevărat că zona unde este amplasat ansamblul este una destul de închisă, într-un cartier pe cît de central, pe atît de restrictiv cu vizitatorii nepoftiți. Acest labirint de străzi cu sens unic, cu case vechi și scumpe împrejmuite de garduri înalte și cu rezidenți autodeclarați conservatori, nu este locul cel mai bun pentru a-ți da o întîlnire, nici măcar cu istoria însăși.

Fără a fi legat în mod profund și inseparabil de zona respectivă, cuplului comemorat putea să i se găsească un loc mai deschis, mai însorit, pentru a fi arătat lumii și pentru a putea da naștere unor dialoguri mai puțin urmărite cu dispreț de rezidenți. Pe de altă parte, avem o întreagă istorie a monumentelor ratate din cauza neadecvării la cerințele și gusturile unui prezent incapabil să înțeleagă natura și valoarea operei de artă. Numai de la Constantin Brâncuși avem două astfel de rateuri monumentale, concluzia fiind că vecinilor nu trebuie să li se dea drept de veto. Însă nimeni nu își dorește să trăiască pe lîngă un monument al durerii, al răului, al urîtului. Din punctul de vedere al unui public interesat de propriul confort, vizual și în special emoțional, ansamblul lui Scripcariu este un factor cu adevărat îngrijorător, de-a dreptul neplăcut. O fîntînă de Lucaci, un jos abstract și frumos colorat de Ingo Glass sau unul chiar metalic, monocrom, stil Sigma, și poate la o adică și o lucrare figurativă, cum era bustul lui Brătianu de dinainte de anii ’50, atîta timp cît nu provoacă angoase și poate fi oricînd confundat cu un decor neutru, ar fi fost probabil o alegere mult mai pe placul locuitorilor. Ținînd cont de realitatea urbană, rutieră chiar, a intersecției unde se află, care este, așa cum spuneam, una mai mult privată decît publică, poate că, într-adevăr, variantele de mai sus ar fi fost mai potrivite pentru mobilarea spațiului, evident nu și pentru temă.

Iar aici ajungem la ultima întrebare pe care v-o propuneam: este lucrarea suficientă? Și mă veți întreba: suficientă în ce fel? Iar eu vă voi răspunde: suficientă pentru subiect, suficientă pentru nevoia noastră de a cunoaște trecutul pentru a preîntîmpina viitorul, suficientă pentru obligația noastră de a rememora pentru a vindeca, pentru a merge liberi mai departe. Iar din păcate, și în această situație, răspunsul se risipește în variante, în subjugate ale unei propoziții reductibile în primă instanță la un singur cuvînt: nu.

Pentru început trebuie înțeles care este subiectul, pentru că din felul în care este construit ansamblul și, mai departe, din felul în care tot proiectul Centenar Monica Lovinescu a fost prezentat publicului în ultimele luni, aici nu este vorba numai despre doi oameni care au avut un anume destin specific, exemplar în felul lui, ci despre transformarea lor în stindarde ale luptei anticomuniste, în eroi disidenți, în luptători ai democrației de dincolo de granițe. Abstractizarea lor implică ieșirea din specificul vieții concrete, așadar un monument dedicat lor este un monument dedicat luptei anticomuniste, idee susținută și de copacul cu himere, metafore ale sistemului monstruos. Avem de-a face cu un monument care conservă și atestă, în primul rînd, valoarea unei idei, a unei opoziții, a unui sacrificiu, a unui model de urmat. Iar aici, un lucru este cert: avem nevoie ca de aer de asemenea lucrări de for public, care să cutremure ochii insensibili ai trecătorilor, lobotomizați de lumina ecranelor de tot soiul, să lovească tare în sufletele oamenilor, ca mințile lor să înceapă să se dezmorțească și să vadă cu adevărat lumea în care trăim și, mai ales, pe cea care se anunță că vine, intempestiv. Trebuie să avem nu numai memoriale ale comunismului și monumente ale eroilor care s-au opus lui, cuminți și invizibile, predispuse încă din fașă la totală ignorare din partea trecătorilor, ci adevărate calvaruri vizuale, care să cutremure ființa din adîncuri, care să provoace în mod real dialoguri. Decorativul și abstractul sînt insuficiente pentru astfel de travalii, singurul care are forța necesară de a mișca masele este figurativul, cel care incomodează în mod concret privirea și traiul celor din jur.

Narațiunile sînt cele care comunică tuturor, cele care ne interesează pe toți, indiferent de nivelul nostru intelectual și de pregătirea noastră culturală. Din acest punct de vedere, ansamblul Lovinescu – Ierunca este potrivit cauzei, căci așa cum v-am povestit, el deja provoacă reacții aflate în anticamera protestelor civile. Dar este el suficient? Pentru cartierul Cotroceni probabil că da, dar pentru București, pentru România, este doar un mic bobîrnac dat unui corp obez și nesimțit care de multă vreme a uitat cum să reacționeze la stimuli. Este un pas mic, foarte mic, ca de furnică, în vederea constituirii unei conștiințe publice, a înțelegerii unei realități vii, insuficientă însă pentru nevoia enormă căreia i se adresează, dar care, schimbînd sistemul de referință, este în mod cert una dintre marile realizări ale sculpturii contemporane românești, o lucrare care are toate datele pentru a-și certifica natura de capodoperă.

Dalina Bădescu este istoric de artă, artist plastic și doctor în arhitectură.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
În vizită în Japonia, Andreia și Ionuţ, vloggerii de la canalul de YouTube „HaiHui în doi”, au prezentat povestea românului care vinde mici și alte feluri de mâncare tradițională în Țara Soarelui Răsare.
image
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?“
Postarea în care un bărbat a dezvăluit că prietenul său văduv a aflat că ai săi copii, rămași doar în grija sa, nu sunt de fapt ai lui, a devenit virală pe Facebook.
image
File de istorie. S-au plantat curmali, bananieri și palmieri pentru vizita Împăratului Franz Josef FOTO
Un oraș din vestul României a fost între 9 și 12 septembrie 1893 centrul de interes al Imperiului Austro-Ungar. Împăratul Franz Josef şi trei arhiduci au fost așteptați cu mare fast.

HIstoria.ro

image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.