Daria GHIU

„Dacă tîrgul dura mai multe zile, cine știe”, vorba artistului, lucrările lui pătrundeau poate în și mai multe spații.

Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.

La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.

Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.

„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”

Un an incredibil de bogat în expoziții de artă curatoriate impecabil.

Pandemia a adîncit precaritatea scenei independente de artă.

El nu-și explica niciodată lucrările, nu făcea decît să-i incite pe cei curioşi să le privească.

E un atac la stereotipuri. Fiindcă ele, în general lipsesc. Așteptările tale sînt înșelate.

„Expoziția asta este o speranță pentru viitor“, declară în dimineața de după vernisaj Richard Demarco, o figură emblematică deopotrivă pentru scena de artă britanică, cît și pentru scena românească de artă în comunism, venit la București cu ocazia expoziției.

Mi s-a întîmplat ceva interesant odată, citisem în adolescență o carte de Ricardo Piglia și, aproape 25 de ani mai tîrziu, lucram la un proiect împreună cu un artist canadian și ne-am decis că trebuie să alegem o carte pe care am citit-o amîndoi, o carte-punct de plecare pentru colaborarea noastră; ne-am hotărît ca aceasta să fie Respirație artificială de Piglia.

Începînd cu anul 2007, Daniel Knorr creează „cărți de artist“ unicat: între filele lor albe găsești, din cînd în cînd, un gunoi presat de pe străzile unui anumit oraș, parcurs de artist la pas. Fiecare volum are coperte albe, e parte dintr-o serie limita

May You Live in Interesting Times este titlul acestei ediții, propus de curatorul Ralph Rugoff, un personaj mai degrabă rezervat și care își asumă la fiecare pas un ton non-didactic, un număr mult mai mic de artiști expuși (79) și o bienală cu personalitate multiplă: fiecare artist a fost invitat să propună două lucrări diferite, una la Arsenale, cealaltă în Pavilionul Central. Bienala lui e politică fără să fie agresiv-politică. Bienala lui e a artiștilor tineri, activi, în viață, oarecum împot

A afectat și zona culturală contemporană, au fost foarte multe finanțări care au speculat pe marginea acestui moment al Unirii. Atunci cînd directorul Centrului Ceh, Frantisek Zachoval, m-a invitat să gîndesc o expoziție, mi s-a părut un mom

Sezonul MNAC inaugurat pe 15 noiembrie e eclectic, acoperă o plajă enormă de lucrări, din anii ’50 pînă în prezentul absolut, toamna lui 2018. Fiecare etaj vine cu discursul lui, mai puternic sau mai slab articulat.

La Veneţia, în 1982, ne aflam, aşadar, în faţa unei retrospective Brâncuşi, în care reconstituirea avea un rol esenţial. La MNAC, 36 de ani mai tîrziu, Monumente amînate se constituie într-o reconstituire a reconstituirii: alături de o încercare de

Marea lui Dan Perjovschi trezeşte conştiinţa unei priviri duble: dincolo de cartea poştală de pe Instagram cu o mare spectaculoasă de pe o insulă exotică, e marea speranţei, e marea pe care o traversezi în căutarea unui teritoriu primitor, fără conflict politic, fără război, e marea bărcilor cu refugiați,

Manifesta 12 se transformă într-un eseu urban, un studiu atent al oraşului, al complexităţii lui. Artiştii „încearcă să refacă vechi legături între Palermo, Mediterana şi Europa“ – declară entuziasmat primarul oraşului, il sindaco Leoluca Orlando. Palermo e oraşul care s-a schimbat cel mai mult din punct de vedere cultural în Europa ultimilor 40 de ani, ne spune tot el.

Mereu m-am referit la corp ca la un obiect, nu un obiect al dorinței, ci unul care poate fi reproiectat.

Mergem la tîrgul de vechituri și căutăm cu febrilitate acele obiecte de care fugeam pînă mai ieri. Tablourile cu pepeni mai că ne înduioșează: așa că ne fotografiem cu ele, nu? Kitsch-ul atrage în mod inconștient, produce zîmbete, duioșie și, mai mult de atît,

Cu gesturi de scamator, Gheorghe Rasovszky te conduce pe un drum alunecos autobiografic și, în același timp, perfect fals autobiografic. Și, din fericire, adaug, un drum care își păstrează prospețimea, nu cade grosolan în păcatul comercialului.

Cerul avangardelor istorice, în schimb, atunci cînd e prezent, este brăzdat de nou, de oțel, furnale și fum.

La Veneția încerc o abordare diferită față de expoziția de la Salonul de proiecte din 2012. Bienala obligă la o abordare mai concentrată.

E ca o muzică. Un muzician cîntă ceea ce poate el să cînte, ceea ce îi place să cînte. Obişnuiam să mă duc la Ateneu la concerte, or, acestea erau susţinute de oameni cărora le era personal acel tip de muzică. Cam aşa e şi desenul.

Stadionul Republica. L-am ales şi pentru că devine un stadion utopic: a fost îngropat şi nu mai există decît în memoria oamenilor, ca ficţiune, şi atunci are o logică să fie aici, într-un cadru în care îţi imaginezi relaţii interumane, emoţii şi interacţiuni.

O invitaţie la expoziţie: Pavel Brăila.

Vreau să creez o relaţie între Brâncuşi, opera lui şi modul în care el devine etern prin ceea ce a realizat, chiar dacă fizic fiinţa lui dispare.

O cronică a expoziţiei „La vedere. Viaţa socială în fotografia contemporană din Africa de Sud şi România”, Iaşi.

O cronică a expoziţiei „Prăpădenia pămîntului“ de la Salonul de Proiecte, Bucureşti.

O cronică a expoziţiei "Linia copacului" - Doina Simionescu / In Memorian, curator: Liviana Dan (Galeria Anca Poteraşu, Bucureşti)

Pisica Pătrată: o nouă lucrare în spaţiul public bucureştean.

S-au deschis atît de multe expoziții la București în aceste ultime zile încît cer permisiunea de a mai fi lăsată o săptămînă pentru a le privi cum trebuie și pentru a porni aici o discuție.

O nouă lucrare în spațiul public bucureștean: Vhils

Gesturi Dada. O întîlnire (despre) dada la Sibiu. Dadaismul trebuie să fie cu noi în fiecare zi, ca un organism activ, care să ne reamintească un lucru simplu: că arta trebuie integrată continuu în viaţă.

O cronică a expoziției Natura-cultură. Star&grey (Made in Romania) a artistului Teodor Graur, deschisă la Galeria Nicodim din Bucureşti pînă pe 26 noiembrie.

O cronică a expoziției „Uzina de fapte și alte povestiri (nemărturisite)” de la Salonul de proiecte din București

despre lucrarea JOC. Energia vieții a artistului Pavel Brăila

Un review al Nopții Albe a Galeriilor, ediția a zecea, care a avut loc vineri, 30 septembrie, la București și în alte nouă orașe din țară

Consumul a devenit un model general de raportare la lume, pe de o parte pentru că e mult mai uşor să consumi decît să te angajezi şi pe de altă parte pentru că eşti încurajat să crezi că libertatea este sinonimă cu o infinitate de alegeri prin care trebuie să treci fără a zăbovi prea mult.

Pe artista Lia Perjovschi o vezi extrem de rar într-o expoziție la București. La Galeria Ivan s-a deschis pe 19 mai solo-show-ul „Timeline cu martori“. O expoziție pe care ai greși dacă ai considera o o retrospectivă Lia Perjovschi. În cazul acestei artiste, definițiile uzuale, etichetele trebuie lăsate deoparte.

După prima sa „reprezentaţie“ de anul trecut, din cortul sufocant aflat la poalele Muzeului Naţional de Artă al României, de data aceasta este organizat de Ioana Ciocan şi Silvia Rogozea şi s-a plasat într-o clădire istorică a capitalei: clădirea CICLOP.

Două fotografii şi o replică într-un video mi-au atras mai mult ca orice atenţia la inaugurarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană. Cinci expoziţii, la parter şi pe fiecare dintre cele patru etaje, cinci voci extrem de diferite, un exces vizual destul de greu de comprimat într-o cronică.

Bienala de artă a Bucureştiului, ediţia a şasea, s-a deschis pe 23 mai, cu o zi după Art Safari şi în aceeaşi seară cu Noaptea Albă a Galeriilor, ediţia a opta. Peste noapte, impresia era de preaplin artistic în Capitală: agitaţie, sloganuri şi imagini care să te atragă, venite mai ales din partea Art Safari.

Creat de curatorul Jens Hoffmann, e un proiect cu o formulă simplă: 25 de curatori din 25 de ţări au fost invitaţi să conceapă mici expoziţii de artă video; în perioada 8 noiembrie 2013 – 5 februarie 2016, vor fi proiectate 100 de lucrări.

Piaţa de artă e volatilă şi perisabilă. Are nevoie constantă de „produse“ noi, de creatori noi. În toată această schemă, România pare şi ea doar un punct estic care trebuie exploatat. Dar ce rămîne în urmă, cînd vesticii cred că au epuizat totul, că au cules toate prăzile de război şi pleacă mai departe?

La Muzeul Naţional de Artă Contemporană, în expoziţia „Good Girls“, deschisă între 20 iunie şi 29 septembrie, expun peste 60 de artiste – din România, Franţa, Germania, Estonia, Turcia, Rusia, Ungaria, Israel etc.

"Nu poţi să te desprinzi de contextul politic. România la Bienală este previzibilă, pe alocuri, sau iese în evidenţă alteori – la sfîrşitul anilor ’60, începutul anilor ’70, în anii de deschidere şi spre finalul anilor ’90. Momentul cel mai radical este Pavilionul gol al lui Daniel Knorr, în 2005."

Născut în 1977 la Oradea, Cantor şi-a început studiile de artă la Cluj, le-a continuat la Nantes, a fost de tînăr reprezentat de una dintre cele mai importante galerii din Paris – Galeria „Yvon Lambert“ – şi a avut expoziţii personale în instituţii precum: Philadelphia Museum of Art, Kunsthaus (Zürich), Le Crédac (lîngă Paris), MACRO (Roma).

Pe 25 octombrie, Salonul de Proiecte a deschis expoziţia „Geta Brătescu: Atelierele artistului“, curatoriată de Magda Radu. O expoziţie de muzeu – realizată totuşi într-o anexă a acestuia, într-un spaţiu tînăr – ar putea surprinde.

„Trebuie să ştii să faci networking“ aud tot mai des în jurul meu, fie că o zic artiştii, curatorii, criticii de artă, galeriştii. Dacă nu ai ocazia să împărtăşeşti ceea ce gîndeşti, îţi tai radical din şanse. Pe scurt, dacă eşti artist tînăr, trebuie să poţi porni de undeva, să ţi se dea posibilitatea să discuţi ceea ce faci.