Cîteva manifeste ale cerului

Publicat în Dilema Veche nr. 726 din 18-24 ianuarie 2018
Cîteva manifeste ale cerului jpeg

Să scrii despre cer și ceruri în artă, în doar cîteva mii de semne, poate părea o insultă la adresa istoriei artei. Să expediezi în cîte o frază bolta cerească a lui Michelangelo, cerurile Judecății de Apoi, cerurile Bunei Vestiri, cerurile romanticilor, ale impresioniștilor și ale suprarealiștilor e aproape o barbarie. Dar ce mai înseamnă o reprezentare a cerului pentru omul contemporan, într-o societate desacralizată, în care ești forțat să îți cauți în mod continuu reperele? Ce vede el dincolo de acel albastru limpede, dincolo de lucrarea unui mare maestru al Renașterii, de peisajul dramatic al unui Caspar David Friedrich, de imensitatea cerului unui realist precum Courbet, de cerul unei fracțiuni de secundă al impresioniștilor?

Într-o lume în care cerul și nuanțele lui spontane nasc mii de fotografii pe minut, imediat ridicate de user-i pe ziduri invizibile, într-un etern îndemn de celebrare a naturii, a naturalului și a pitorescului, caut cerurile interzise, cerurile absente ale artei ori micșorate și neimportante, (auto)cenzurate, modificate de timp sau instrumentalizate. Sau cerurile-manifest. Să presupunem că tablourile atrag oamenii în muzee și devin, pentru marea majoritate, doar vehicule de comunicare, uneori aproape matematică, ale unui mesaj oarecare al istoricului de artă, născut în urma identificării unei anumite prezențe pe pînză. Ştim, cerul stă pentru tehnici diferite de lucru și un anumit set de reguli, semnificații distincte, atmosfere senine ori amenințătoare, de dinaintea furtunii (vezi un Giorgione), pentru prezența transcendentului ori doar a decorativului excesiv. Dar atunci ce poate însemna o absență sau un manifest? Cum am putea, aşadar, interpreta absența și manifestul? Absența cerului, acolo unde ar trebui să fie prezent, ori îngustarea lui. Cerul-vedetă și cerul invizibil. Iată doar cîteva exemple.

Într-una dintre ultimele înregistrări ale lui Nichita Stănescu la Radio (Albastru de Prusia, Editura Casa Radio, 2010), poetul vorbește despre puterea literară a „Luceafărului“ eminescian, criticînd anumite voci intelectuale care ajung să se dezică de acesta. Nichita descrie la un moment dat o întîlnire pe care o are cu Ion Barbu, un iubitor al „Odei (în metru antic)“ și nu al „Luceafărului“, citîndu-l, din amintiri, pe acesta: „«Luceafărul» este ca o pînză mare de epocă, care, prin trecerea timpului, a început să se înnegrească, să crape. După care brusc s-a uitat la mine și mi-a spus «Niciodată să nu folosești albastru de Prusia»“. Discuția pare mai degrabă una între artiști, maestru-discipol: la contactul cu uleiul, celebrul albastru de Prusia, care conținea mult plumb, devenea negru după cîteva decenii. „De aceea, o serie întreagă de tablouri, chiar ale lui Rembrandt și ale altora de această măreție, pare că au un fundal negru. Ele nu aveau fundal negru, ele aveau fundalul cerului, erau albastre și albastrul de Prusia, prin plumb, le înnegrise și mă sfătuia să prefer «Odă (în metru antic)»“, adaugă Nichita. E interesant cum pentru a demonstra că un poem precum „Luceafărul“ își pierde în timp din valoare, poetul apelează la o paralelă cu pictura: un anumit pigment (echivalentul figurii de stil în cazul literaturii?), afectat de istorie, se transformă. Și iată cum privitorul riscă să se angajeze în interpretări hazardate, iar cerul aparent absent e doar înnegrit sub timpuri.

O istorie a cerului în artă e o istorie a stilurilor; un cer este o declarație. Un cer impresionist e vedetă, e o privire dinafară, cu ochiul, perfect articulată, în timp ce acele ceruri amețitoare ale lui Van Gogh sînt, paradoxal sau nu, un manifest către o coborîre în interior, o deplasare a realului către expresie, un cer creat din carnea culorii. Un cer realist trebuie să fie rezultatul unui „ceea ce văd“ și poate fi mesaj ascuns politic și social: NU alegoriilor și mitologiei, DA prezentului și realismului, singurul care ar putea pune arta în slujba omului. Cerul avangardelor istorice, în schimb, atunci cînd e prezent, este brăzdat de nou, de oțel, furnale și fum: e un cer care aduce un elogiu orașului și industrializării. Iar non-cerul radicalului Malevich e pretext pentru o definire a suprematismului, care dă voce fiecărei forme reale și împinge arta dincolo de limitele ei, către forma zero și creația non-obiectivă. În Condiția umană a lui Magritte, prezența ferestrei, a picioarelor șevaletului și a peisajului dominat de un cer înalt e întrebarea pe care pictorul o adresează privitorului: ce e iluzie? Ce e realitate?

Altamira, Lascaux. În peșteră cerul este absent. La fel, într-o pictură de interior. Cerul nu spune nimic, atunci cînd pictorul vrea tocmai să capteze cît mai mult din teluric, privind, de undeva de sus, la scene de viață în banalitatea lor, așa cum face în unele lucrări Bruegel cel Bătrîn; ori Millet, în picturile sale frontale, cu „umiliți și obidiți“.

În finalul acestui articol cu o temă inepuizabilă, două exemple contemporane: un cer multiplicat artificial, o lucrare care urmează ritmurile cerului, depășind granițele reprezentării, și un cer absent, care lasă în urmă doar un mesaj – și frustrarea. Artistul contemporan Anish Kapour creează în 2001 o sculptură publică intitulată Sky Mirror: o oglindă concavă, de șase metri, din oțel inoxidabil, cîntărind zece tone și înclinată spre cer. Suprafața sa reflectă mediul în continuă schimbare, coboară cerul sub ochii tăi, vine ea în întîmpinarea ta. Cea de-a doua lucrare îi aparține artistului român Mircea Cantor. Dacă mergeți în vizită la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, chiar la parter, într-un colț, în sala din dreapta, pe tavan, se ivește un mesaj scris cu fum de lumînare: Cer variabil. Sîntem într-o instituție care nu uită să îți amintească mereu că te situezi în Palatul Parlamentului. Iar muzeul e în aripa care ar fi trebuit să fie ocupată de apartamentul conducătorului. Mesajul stă pentru imaginea lipsă. Acesta (nu) este un cer.

Îndemnul meu, la final, nu este acela de a privi cerul, ci de a lăsa mereu un ochi deschis între noi și cer, un oculus, cu gîndul la toți aceia forțați să își coboare mereu privirile, în spații închise, aseptice, private de bolta cerească.

Lasă un ochi de lumină să intre! 

Daria Ghiu este critic de artă. 

(Foto: Mircea Cantor, 2013)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.