Cîteva manifeste ale cerului

Publicat în Dilema Veche nr. 726 din 18-24 ianuarie 2018
Cîteva manifeste ale cerului jpeg

Să scrii despre cer și ceruri în artă, în doar cîteva mii de semne, poate părea o insultă la adresa istoriei artei. Să expediezi în cîte o frază bolta cerească a lui Michelangelo, cerurile Judecății de Apoi, cerurile Bunei Vestiri, cerurile romanticilor, ale impresioniștilor și ale suprarealiștilor e aproape o barbarie. Dar ce mai înseamnă o reprezentare a cerului pentru omul contemporan, într-o societate desacralizată, în care ești forțat să îți cauți în mod continuu reperele? Ce vede el dincolo de acel albastru limpede, dincolo de lucrarea unui mare maestru al Renașterii, de peisajul dramatic al unui Caspar David Friedrich, de imensitatea cerului unui realist precum Courbet, de cerul unei fracțiuni de secundă al impresioniștilor?

Într-o lume în care cerul și nuanțele lui spontane nasc mii de fotografii pe minut, imediat ridicate de user-i pe ziduri invizibile, într-un etern îndemn de celebrare a naturii, a naturalului și a pitorescului, caut cerurile interzise, cerurile absente ale artei ori micșorate și neimportante, (auto)cenzurate, modificate de timp sau instrumentalizate. Sau cerurile-manifest. Să presupunem că tablourile atrag oamenii în muzee și devin, pentru marea majoritate, doar vehicule de comunicare, uneori aproape matematică, ale unui mesaj oarecare al istoricului de artă, născut în urma identificării unei anumite prezențe pe pînză. Ştim, cerul stă pentru tehnici diferite de lucru și un anumit set de reguli, semnificații distincte, atmosfere senine ori amenințătoare, de dinaintea furtunii (vezi un Giorgione), pentru prezența transcendentului ori doar a decorativului excesiv. Dar atunci ce poate însemna o absență sau un manifest? Cum am putea, aşadar, interpreta absența și manifestul? Absența cerului, acolo unde ar trebui să fie prezent, ori îngustarea lui. Cerul-vedetă și cerul invizibil. Iată doar cîteva exemple.

Într-una dintre ultimele înregistrări ale lui Nichita Stănescu la Radio (Albastru de Prusia, Editura Casa Radio, 2010), poetul vorbește despre puterea literară a „Luceafărului“ eminescian, criticînd anumite voci intelectuale care ajung să se dezică de acesta. Nichita descrie la un moment dat o întîlnire pe care o are cu Ion Barbu, un iubitor al „Odei (în metru antic)“ și nu al „Luceafărului“, citîndu-l, din amintiri, pe acesta: „«Luceafărul» este ca o pînză mare de epocă, care, prin trecerea timpului, a început să se înnegrească, să crape. După care brusc s-a uitat la mine și mi-a spus «Niciodată să nu folosești albastru de Prusia»“. Discuția pare mai degrabă una între artiști, maestru-discipol: la contactul cu uleiul, celebrul albastru de Prusia, care conținea mult plumb, devenea negru după cîteva decenii. „De aceea, o serie întreagă de tablouri, chiar ale lui Rembrandt și ale altora de această măreție, pare că au un fundal negru. Ele nu aveau fundal negru, ele aveau fundalul cerului, erau albastre și albastrul de Prusia, prin plumb, le înnegrise și mă sfătuia să prefer «Odă (în metru antic)»“, adaugă Nichita. E interesant cum pentru a demonstra că un poem precum „Luceafărul“ își pierde în timp din valoare, poetul apelează la o paralelă cu pictura: un anumit pigment (echivalentul figurii de stil în cazul literaturii?), afectat de istorie, se transformă. Și iată cum privitorul riscă să se angajeze în interpretări hazardate, iar cerul aparent absent e doar înnegrit sub timpuri.

O istorie a cerului în artă e o istorie a stilurilor; un cer este o declarație. Un cer impresionist e vedetă, e o privire dinafară, cu ochiul, perfect articulată, în timp ce acele ceruri amețitoare ale lui Van Gogh sînt, paradoxal sau nu, un manifest către o coborîre în interior, o deplasare a realului către expresie, un cer creat din carnea culorii. Un cer realist trebuie să fie rezultatul unui „ceea ce văd“ și poate fi mesaj ascuns politic și social: NU alegoriilor și mitologiei, DA prezentului și realismului, singurul care ar putea pune arta în slujba omului. Cerul avangardelor istorice, în schimb, atunci cînd e prezent, este brăzdat de nou, de oțel, furnale și fum: e un cer care aduce un elogiu orașului și industrializării. Iar non-cerul radicalului Malevich e pretext pentru o definire a suprematismului, care dă voce fiecărei forme reale și împinge arta dincolo de limitele ei, către forma zero și creația non-obiectivă. În Condiția umană a lui Magritte, prezența ferestrei, a picioarelor șevaletului și a peisajului dominat de un cer înalt e întrebarea pe care pictorul o adresează privitorului: ce e iluzie? Ce e realitate?

Altamira, Lascaux. În peșteră cerul este absent. La fel, într-o pictură de interior. Cerul nu spune nimic, atunci cînd pictorul vrea tocmai să capteze cît mai mult din teluric, privind, de undeva de sus, la scene de viață în banalitatea lor, așa cum face în unele lucrări Bruegel cel Bătrîn; ori Millet, în picturile sale frontale, cu „umiliți și obidiți“.

În finalul acestui articol cu o temă inepuizabilă, două exemple contemporane: un cer multiplicat artificial, o lucrare care urmează ritmurile cerului, depășind granițele reprezentării, și un cer absent, care lasă în urmă doar un mesaj – și frustrarea. Artistul contemporan Anish Kapour creează în 2001 o sculptură publică intitulată Sky Mirror: o oglindă concavă, de șase metri, din oțel inoxidabil, cîntărind zece tone și înclinată spre cer. Suprafața sa reflectă mediul în continuă schimbare, coboară cerul sub ochii tăi, vine ea în întîmpinarea ta. Cea de-a doua lucrare îi aparține artistului român Mircea Cantor. Dacă mergeți în vizită la Muzeul Național de Artă Contemporană din București, chiar la parter, într-un colț, în sala din dreapta, pe tavan, se ivește un mesaj scris cu fum de lumînare: Cer variabil. Sîntem într-o instituție care nu uită să îți amintească mereu că te situezi în Palatul Parlamentului. Iar muzeul e în aripa care ar fi trebuit să fie ocupată de apartamentul conducătorului. Mesajul stă pentru imaginea lipsă. Acesta (nu) este un cer.

Îndemnul meu, la final, nu este acela de a privi cerul, ci de a lăsa mereu un ochi deschis între noi și cer, un oculus, cu gîndul la toți aceia forțați să își coboare mereu privirile, în spații închise, aseptice, private de bolta cerească.

Lasă un ochi de lumină să intre! 

Daria Ghiu este critic de artă. 

(Foto: Mircea Cantor, 2013)

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.