Vederea de nicăieri

Cînd o expoziţie se deschide, ca un leporello, în faţa ochilor tăi doar prin intermediul unor fotografii, fotografii ale aşezării în spaţiu a lucrărilor, cînd la rîndul lor lucrările – fotografii – îţi trec prin faţa ochilor pe ecranul computerului, de la un artist la altul, de la o ţară de origine la alta, atunci cînd toate acestea se petrec, contrar principiilor criticii de artă (care ar putea să se facă cu adevărat doar dacă „ai fost la faţa locului”, dacă ai respirat aerul expoziţiei), punctul tău de a privi lucrurile devine unul total inedit. Te afli la distanţă, vezi totul de pe o muchie – între adevăr şi ficţiune –, poţi ajunge să fabulezi, poţi cu uşurinţă să devii imprecis, să metaforizezi excesiv: distanţa critică faţă de expunere nu o poţi cu adevărat lua decît în momentul în care vezi lucrurile aşezate şi legate prin discursul curatorial. Tăietura operată de curatori trebuie observată în spaţiu. Chiar şi atunci cînd fotografia este mediul predominant într-o expoziţie (şi nu instalaţia site-specific).

Călătoriile mentale conduc către hărţi imaginare, proiecţiile minţii noastre se pot – sau nu – întîlni cu ceea ce şi-a propus cel care decide să „taie”, să gîndească spaţiul expoziţional într-un anumit fel. Sau se pot contrazice radical. O expoziţie pe care nu o vezi, dar despre care scrii, la o distanţă mai mică sau mai mare de timp de aceasta, e, cu siguranţă, deja un „altceva”, un alt produs social şi cultural: straturile istoriei, mărturiile orale culese, contextul în care te situezi acum faţă de cel de atunci, absenţa principalilor actanţi ori memoria denaturată a acestora dacă ei încă trăiesc, articolele scrise despre expoziţia respectivă – toate îţi modifică percepţia. Cronica unei expoziţii pe care o vezi, în schimb, este, fireşte, şi ea un „altceva”, dar o compoziţie care are posibilitatea să capteze aerul spaţiului de expunere, aerul lucrărilor aşezate în tensiune sau armonizate, momentul genuin al expunerii, esenţial.

O minte strălucită ca aceea a regretatului istoric de artă Piotr Piotrowski ne invita să recitim arta recentă şi din alte puncte geografice, periferice, să vedem cum aceste puncte „excentrice”, artistice, modifică cursul canonic al istoriei artei, să stabilim, aşadar, deplasări fertile în timp şi spaţiu, pentru o istorie a artei orizontale, non-ierarhice şi pluri-direcţionate. Curatorii expoziţiei pe care vă invit să o vizitaţi cît mai curînd – şi la care eu am ajuns doar prin intermediul fotografiilor şi al discursului – propun un proces de lucru colectiv, pentru scrierea unei istorii a artei orizontale, pentru imaginarea unor modernităţi plurale, pentru crearea unei perspective noi, o perspectivă complexă, asupra „periferiilor dense”.

„La vedere. Viaţa socială în fotografia contemporană din Africa de Sud şi România”, o expoziţie curatoriată de Cristian Nae (România) şi Judy Peter (Africa de Sud), s-a deschis pe 25 noiembrie, simultan la Galeria apARTe din Iaşi şi la Borderline Art Space din acelaşi oraş. Parte a unei colaborări dintre Universitatea din Johannesburg, împreună cu Centrul de Fotografie Contemporană din Iași, Asociația Culturală AltIași prin Borderline Art Space și Centrul de Cercetare Estetică și Creație Artistică din cadrul Universității Naționale de Arte ”George Enescu” din Iași, expoziţia aparţine unui număr de 11 artişti, din România şi Africa de Sud, şi propune un tip de reflecţie trans-regională, care permite o privire asupra artei contemporane din România şi Africa de Sud. Reperul este acelaşi: anii nouăzeci, punct de cotitură în ţările din blocul est-european şi pentru societatea sud-africană. Contradicţiile aduse de viaţa în „noua libertate” – cum devin ele imagine pentru arta contemporană din două colţuri atît de depărtate? Abordările directe, fruste ale Tanishei Bhana (urmele precare pe care le lasă muncitorii imigranţi şi spaţiile de locuit improvizate ale acestora, avînd pe fundal clădirile înalte care domină peisajul, produsul muncii lor în construcţii) versus viziunea nostalgică a lui Claudiu Cobilanschi, pe urmele arhivei unei Case a Pionierilor din Reşiţa. Ori viziunea lui Iosif Kiraly, care, în reconstrucţiile sale, teoretizează însuşi mediul fotografic şi provoacă o nouă geneză a fotografiei, în plin secol 21: comprimînd într-o fotografie unică mai multe secvenţe temporale aplicate aceluiaşi loc, decupajele sale fac, din perspectiva mea, indirect referire la vechea tehnică a cronofotografiei. Dacă această tehnică împingea către naşterea filmului, asamblajele lui Iosif Kiraly dau o altă şansă fotografiei, posibilitatea acesteia de a a bricola elemente disparate ale unei memorii colective.

Un „exercițiu de comparație trans-regională”, este definiţia pe care o dau curatorii expoziţiei lor, aruncînd o mare provocare; un exerciţiu „menit să contracareze construcția etnografică a subiectivității implicată în anumite procese de panoramare trans-culturală”. Expoziţia „La vedere. Viaţa socială în fotografia contemporană din Africa de Sud şi România” permite abordarea unei multitudini de unghiuri artistice, prin intermediul cărora să poţi privi efectele istoriei recente, împotriva unui unghi unic (deşi acest „unghi unic” a fost deseori pus la îndoială la nivel de discurs, practicile curatoriale vestice au continuat să cultive o viziune verticală, ierarhică, supusă modelor). Nu e întîmplător că acest proiect stă sub semnul Centrului de Fotografie Contemporană din Iaşi, un spaţiu de reflecţie, născut ca urmare a unei extraordinare colaborări, deja cu un trecut solid, între artişti şi teoreticieni, cum ar fi Matei Bejenaru, Cristian Nae, Cătălin Gheorghe. Bienala Periferic a fost unul dintre punctele de plecare către teoretizarea unei marginalităţi dense.

Întorcîndu-ne la experienţa mea cu această expoziţie, a unui „a nu fi fost la faţa locului”, e, ironic, o experienţă proprie omului contemporan. Pe de-o parte, lăsăm impresia unor călători de neoprit, pe de altă parte, ne deplasăm, de fapt, tot mai puţin, şi credem că vedem totul scufundaţi în marele ocean al tehnologiei, find astfel tot mai singuri, pe marea noastră insulă, utopie şi distopie deopotrivă a individualismului de masă. Hărţile mentale hrănesc marile naraţiuni şi riscă să cultive acelaşi unghi unic de a privi. Scriu totuşi, chiar şi în aceste condiţii, despre „La vedere. Viaţa socială în fotografia contemporană din Africa de Sud şi România” tocmai pentru a mă pune pe mine în locul acestui „unghi unic”, pentru a experimenta nemişcarea (fie ea voită, din dorinţa de a fi indiferent, de a nu şti ce e dincolo de zid, ce e dincolo de „lumea ta”, pentru a lăsa ierarhiile aşa cum sunt şi lumea ta, aparent, „mai stabilă”, ori necesară din cauza unei anumite stări fizice, fie ea impusă de un regim politic dictatorial, care te ţine blocat într-o gîndire unică, impusă, nelăsîndu-te să vezi ce e „dincolo”). Expoziţia deschisă la Iaşi pînă pe 14 decembrie tocmai asta pare că îşi propune: un „la vedere”, o transparenţă a gîndirii, prin vocile unor spaţii geografice depărtate. O recartografiere mentală a lumii, dar realizată la pas, prin cercetare şi cu ajutorul poziţilor artistice cît se poate de prezente.

„La vedere. Viaţa socială în fotografia contemporană din Africa de Sud şi România”

Galeria apARTe şi Borderline Art Space

25 noiembrie - 14 decembrie, 2016 

Artiști: Omar Badsha (SA), Matei Bejenaru (RO), Tanisha Bhana (SA), Reshma Chhiba (SA), Claudiu Cobilanschi (RO), Paul Emmanuel (SA), Lebohang Kganye (SA), Iosif Kiraly (RO), Andrei Nacu (RO), Cedric Nunn (SA), Dumitru Oboroc (RO)

Curatori: Cristian Nae (RO) & Judy Peter (SA)