Relicve, ustensile

Alexandru BULUCZ
15 octombrie 2023
image

Alexandru Bulucz va fi prezent în cadrul Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) a cărei a XII-a ediție, intitulată „Literatura. Arie protejată”, va avea loc între 25-28 octombrie. Lista complete a invitaților și programul festivalului pot fi consultate la https://filtm.ro.

Gospodăria încă există. Regiunea, cu zăcămintele ei,

cu minele ei părăsite, e prinsă-ntr-o căldare,

unde și-au făcut loc mai multe orașe și comune,

timp de sute și sute de ani. Drumul județean șerpuiește

prin comună și se-ndreaptă, cum vii de pe drumul național,

spre comuna vecină, al cărei nume e-aproape identic

cu cel al capitalei țării. Viața la țară era 

o mare rutină. Toți cei care-și tîrau zilele-acolo,

multă vreme sau puțină, făceau parte din ea. Toți știau să-ntrebuințeze 

ustensilele. Bîtă ciobănească, cazma, coasă, curățător de porumb, 

cuțit, fierăstrău, fier de călcat cu cărbuni, furcă de fîn și bălegar, greblă, 

lopată, mătură de nuiele, piatră de șlefuit, roabă, sapă, seceră, topor etc. etc.

Toți știau să-și folosească trupul, să-i dea naștere folosindu-l

și aplicînd tehnicile tradiționale (antrenament identitar mut). 

Toți erau de toate, aducători de lemne și de vreascuri, 

adunători, bucătari, cosași, culegători, măcelari, mulgători, 

păstori de limbi fluierate, sacagii, săpători, vînturători

etc. etc. și mereu bronzați. Cum să descriu

agilitatea gesturilor noastre? Imaginează-ți o cascadă 

fotografiată cu timp lung de expunere. E moale, difuză,

apa-nspumată se estompează-n timp, ca și cum ar fi opera

a nenumărați viermi de mătase ce coboară pe fire de pe frunzele

duzilor, lunecînd pe stînci abrupte. Mănîncă o dudă 

și privește-o pe gimnasta care se chinuie să nu-și scape din mînă obiectul,

în timp ce exersează cu panglica lungă de șase metri,

sărind, răsucindu-se și rostogolindu-se, și privește cum

cercurile, șerpii, spiralele corpului accentuează

salturile, răsucirile, rostogolirile. Mănîncă o dudă,

uită sudoarea (antrenamentul identitar mut).

Important era să ai ce pune pe masă,

să rămîi în viață, să te ții de viața practică, 

să nu-ți pierzi cumpătul din pricina celor

întîmplate-n afara gospodăriei. N-o părăseam decît 

pentru cumpărături importante. Rutina era cufundată

într-o tăcere stranie, gesturile țineau loc de vorbire,

activitățile își trăgeau rostul din bogăția 

semnelor, din schimbările de culoare ale naturii, din sunetele

animalelor, din turgescența ugerelor cu vine-ncrețite.

Chipul străbunicii trebuie să fi fost mereu brăzdat de riduri,

altfel nu mai poate fi imaginat. Cînd am văzut-o prima oară,

avea vreo șaptezeci și cinci de ani. În schimb, mi-e imposibil

să-mi aduc aminte fața lui Florin, deși n-am petrecut

mai puțin timp cu el decît cu ea, cu Maica noastră.

Dimpotrivă: cu el am avut de-a face mult mai mult.

Era tovarășul meu de joacă. Dacă-nsumez perioadele 

pe care le-am petrecut acolo, obțin o jumătate de an.

Fața lui Florin ar fi trebuit să mi se-ntipărească-n minte.

Numai că n-am crescut lîngă el, sînt doar puțin mai mare.

Pentru mine, fața lui nu prea oferea contraste-n anii ’90,

cînd rămîneam la gospodărie-n vacanțe și-n weekenduri.

Eram prea absorbiți de-activități, prea adînciți în joaca noastră

și-n meșteritul la ustensile ca să ne privim destul de des,

ca să recunoaștem că fețele nu trădau nimic, fiindcă erau

nebrăzdate. Acum, cînd mă gîndesc la fața lui Florin,

mi se pare cenzurată, ca și cum ar avea o legătură neagră la ochi.

Brazdele de pe chipul Maicii ar fi fost șanțuri perfecte

pentru lacrimi minuscule, pe care le-ar fi dus la vale, 

pe lîngă colțurile gurii, pînă la bărbie. De unde

s-ar fi desprins, fără să-și lase pe buze gustul

lor tipic de sare, și poate-ar fi căzut

pe buruieni, ale căror structuri le-ar fi dirijat spre pămînt.

Dar eu n-am văzut-o niciodată plîngînd, nici de bucurie, 

nici de durere, nici de altceva,

și cred că știu de ce nu plîngea niciodată.

După orice eveniment apt să provoace bucurie, durere

sau altceva, și care nu-i venea de hac –

iar ei nu-i venise de hac nici un secol întreg de evenimente –,

o chema la datorie viața practică, de care se-ngrijea 

fără să clipească din pricina lacrimilor ce-ar fi putut

să fie vărsate atunci. Ce sînt lacrimile?

Nu evenimentul însuși e apt să provoace una

sau alta, ci reflectarea lui psihică, felul cum e pătruns

de corp și de spirit. La gospodărie nu era timp

de reflecție. Ritualurile funerare înlocuiau

doliul și n-aveau loc într-un decor cotidian,

la gospodărie, ci la cimitirul de pe marginea drumului,

în anumite zile din an. La gospodărie nu suferea nimeni niciodată.

Nu era timp de-așa ceva. În schimb, trebuia potolită foamea 

animalelor și a celorlalte animale, a oamenilor.

În schimb, existau între ei diviziuni ale muncii, care nu erau fixe.

Fiecare era de toate. Fiecare brazdă de pe chipul Maicii desemna

una din treburile pe care le făcuse ea zilnic, pînă la nouăzeci și ceva de ani.

Abia la nouăzeci și ceva de ani a consimțit la adevărata odihnă.

Dacă nu stătea-ntinsă pe patul de lîngă sobă, ședea pe marginea patului 

sau străbătea-n baston cei cîțiva pași pînă la ușa casei,

pentru-a ieși la aer. Cerga pestriță de lînă acoperea, 

la capul patului, două perne de puf și-o plapumă, 

făcute chiar de ea. Cum e să fii învelit într-o plapumă

am aflat la gospodărie. Tijele penelor pătrundeau noapte 

de noapte prin plapumă și prin pijama, înțepîndu-mă, 

ca și cum cel care le-ascuțise mi-ar fi scris pe piele.

Maica era-ntinsă pe pat cînd am vizitat-o ultima oară.

Pentru prima oară i-am observat părul cărunt, sîrmos. Își lăsase 

pe-un scaun basmaua bleumarin, ca s-ajungă la ea cu mîna.

Am început să-i masez picioarele goale, seculare. 

Ce am simțit atunci, ținîndu-i-le-n mîini, 

pipăindu-le tumescența, făcîndu-le, o dată-n viața mea, 

un bine, a șters amintirea cuvintelor

rostite – admițînd că ne-am spus ceva.

Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh

și faptul că ea a mers cît au dus-o picioarele, iar picioarele-au dus-o departe.

Nu mi-a rămas niciun obiect de la ea, în afară de un articol 

apărut în ziarul local cînd a-mplinit o sută de ani.

Dacă i-aș fi păstrat măcar basmaua sau bastonul.

traducere din limba germană de Andrei Anastasescu

Alexandru Bulucz (n.1987, Alba Iulia) și-a petrecut copilăria în România, iar apoi, la vîrsta adolescenței, s-a stabilit în Germania. Este autor liber profesionist, traducător, critic literar și editor. Este laureat al mai multor premii literare, printre care premiul de poezie Wolfgang-Weyrauch-Förderpreis, 2019, (din cadrul concursului Literarischer März din Darmstadt) și pentru proză, Deutschlandfunk-Preis din cadrul concursului literar Bachmannwettbewerb, 2022. Din literatura română a tradus în limba germană, printre alții, Alexandru Vona, Eugène Ionesco și Andra Rotaru. Locuiește la Berlin.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.
Eutanasie
Cum ne-ai învățat să fim atenți

Parteneri

halep golf jpg
Simona Halep a împlinit 35 de ani. Ce mesaj a postat campioana pe rețelele sociale
Fost lider mondial în tenis, Simona Halep a împlinit 35 de ani. Campioană la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, ea și-a făcut retragerea din sport anul acesta, la Cluj, iar de ceva timp își petrece timpul liber jucând golf.
vant puternic Inquam Photos jpg
Vânt puternic în România: ANM a emis cod galben pentru șapte județe. Cum va fi vremea până miercuri
Vremea se schimbă în mai multe regiuni ale țării. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben de vânt puternic pentru șapte județe, valabilă luni, 28 septembrie.
Grindeanu FB PSD jpg
Grindeanu respinge teoria unei conspirații cu americanii pentru înlăturarea lui Bolojan: „Atât mai poate propaganda de dreapta! Să stârnească hohote de râs”
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, respinge acuzațiile potrivit cărora social-democrații ar fi avut o înțelegere cu partea americană pentru îndepărtarea lui Ilie Bolojan și susține că fostul premier a fost înlăturat în urma votului din Parlament.
Loto. Sursa foto: Impact.ro
Rezultate la tragerea loto de duminică, 27 septembrie. Report de peste 1,91 milioane de euro la extragerea Loto 6/49
Duminică, 27 septembrie 2026, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Pentru categoria I a jocului Loto 6/49, Loteria Română a anunțat un report de aproape 2 milioane de euro.
elena udrea si fiica ei, eva jpg
Cât de fericită e Elena Udrea că s-a mutat la țară. Imagini cu fiica ei, Eva. „Nu m-aș muta înapoi la oraș!”
Elena Udrea se bucură de timpul petrecut în familie, dar mai ales cel petrecut cu fetița ei. De ce nu ar mai vrea niciodată să se mute la oraș. Imagini cu micuța Eva
ursi panda din china gif
Diplomație pe patru labe: Xi Jinping a trimis doi urși panda în SUA, ca „emisari ai prieteniei”
Doi urși panda au plecat duminică din Chengdu spre Atlanta, unde vor rămâne timp de 10 ani. Călătoria lui Ping Ping și Fu Shuang are loc în baza unui acord încheiat între China și SUA și readuce în atenție „diplomația panda”, practicată de Beijing de zeci de ani.
Sylvester Stallone, fiul autist  sursa   Shutterstock jpg
Sylvester Stallone recunoaște că și-a abuzat corpul pentru filme: „A fost o obsesie”
Sylvester Stallone a vorbit despre sacrificiile făcute pentru rolurile din „Rocky” și „Rambo”, inclusiv despre folosirea steroizilor și problemele grave de sănătate.
image png
Fritz își mobilizează susținătorii cu trei zile înainte de încetarea mandatului după decizia ANI: „Revoluția continuă”
Dominic Fritz organizează duminică, 27 septembrie, evenimentul-manifest „Timișoara. Revoluția continuă”, la șase ani de la alegerile locale din 2020, în urma cărora a câștigat primul său mandat de primar.
Aliser Usmanov și Mihail Fridman jpg
Oligarhii ruși vor să urmeze calea lui Fridman și Usmanov pentru a scăpa de sancțiunile UE
Oligarhii ruși studiază modul în care miliardarii Alișer Usmanov și Mihail Fridman au reușit să iasă de sub sancțiunile Uniunii Europene, deși puțini dintre ei consideră că ar putea folosi curând aceste precedente pentru a obține și ei ridicarea propriilor restricții. Este concluzia unei anchete pub