dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
după ce noaptea am călătorit foarte mult, fără să
descopăr nimic,
poate pentru că nu știu nimic din ceea ce trebuie
ca să mă mișc și eu împreună cu ritmul orașului.
Dar ce aștept să se-nceapă cînd nici eu nu încep?
Pe rînd pierzi toate darurile care ți s-au dat
și tot ceea ce te înconjoară devine cu adevărat
exterior.
Privești un film în care apare imaginea de pe
peretele copilăriei tale
sau privești poate o femeie nesfîrșită, foarte
frumoasă –
aceasta e limita pe care nu vrei să o treci?
Nu am mai deschis demult fereastra dinspre nord
să văd cum intră prin ea omul gigantic, cu totul
alb, și împăcat cu asta.
Poate de-aia s-a și oprit aici.
Aștept rănile să se vindece de la sine,
și în timpul ce trece eu să mă înveselesc,
să pun o altă poză sub adresa poștală și pe paginile
mele web,
să cred că nimeni nu te poate face mai clar decît ești,
să fluier degeaba, privind limita vieții.
Dimineața descopăr că e mai cald în cameră;
în continuare, de la începutul anului, n-am primit
nici o scrisoare.
Orașele cu ploi sînt orașe ilizibile pe hartă, orașe
în care o femeie frumoasă întinde cerul de-o parte
și de alta
și zice încet, cît să auzi numai tu,
zice
din volumul 20002020, OMG Publishing, 2023
